Criza datoriilor suverane şi consecinţele acesteia pentru cetăţenii statelor Uniunii Europene au redeşteptat sentimente şi rivalităţi ascunse, dând apă la moară partidelor naţionaliste şi polarizând puternic spectrul politic. În opinia multor partide naţionaliste, criza economică a confirmat multe din ideile lor: politicile imigranţioniste trebuie reformate, procesul de integrare european trebuie reversat, iar identităţile naţionale trebuie protejate. Cât de periculoasă este intensificarea naţionalismului european pentru ideea Europei Unite?

La începutul săptămânii trecute, 28 și 29 noiembrie, a avut loc prima rundă de alegeri, dintr-o suită de trei, pentru Adunarea Poporului, camera inferioară a viitorului Parlament egiptean. Următoarele două runde vor avea loc pe 14 decembrie și pe 3 ianuarie. Apoi, vor urma alte trei runde pentru alegerea membrilor Consiliului Shura, camera superioară a Parlamentului. Dacă totul va decurge conform planului, în luna martie, suita de alegeri se va finaliza cu alegerile pentru un nou președinte. Aceste prime alegeri au avut loc într-o treime din provinciile țării, adică în 9 dintre cele 27 de provincii.  Egiptul a optat pentru un sistem de vot mixt. Din cele 498 de mandate, două treimi vor fi alese proporțional și restul majoritar ”câștigătorul ia totul”.

În ultimii ani, am fost deseori provocat, în situaţii considerate critice, să mă pronunţ, în tripla postură de om de ştiinţă, de reprezentant al societăţii civile şi de om de stat asupra stării naţiunii şi asupra viitorului ei.

Popoarele arabe eliberate de dictatori au ales nu democraţia liberală, ci Islamul integrist, antimodern şi anti-occidental. Iar primele victime ale acestei opţiuni au devenit creştinii.

Rusia lui Putin este coşmarul lui Stalin: un KGB fără restricţii, care face „dreptate” şi împarte privilegiile economice. Nu există o autoritate superioară care să-l stăpânească. Statul KGB-ist a creat o economie violentă. Directorii săi folosesc afacerile pe post de mecanisme generatoare de avuţie personală; îşi subminează competitorii şi le preiau afacerile legitime, odată ce acestea devin suficient de mari pentru a le atrage interesul. Directorii din economia KGB-istă au acumulat averi incredibile. Putin însuşi este cel mai bogat dintre ei, cu o avere 30 de miliarde de dolari. În topurile Forbes sunt mai mulţi ruşi miliardari decât americani, cu toate că, în Rusia, averea din domeniul privat reprezintă doar o mică parte, comparativ cu cea a Statelor Unite.   Este una dintre concluziile unei analize semnată de Paul Gregory,  doctor în economie, cercetător în cadrul Hoover Institution şi publicată pe  Library of Economics and Liberty. Traducerea în română a analizei este realizată de Delia Raluca Şancariuc şi preluată de pe site-ul Centrului Pentru Economie şi Libertate,.

Parlamentul European a cerut Comisiei Europene să adopte noi reglementări privind stabilirea unui venit minim în cadrul UE, ca măsură de combatere a sărăciei. Cererea PE prevede fixarea unor cote minime, calculate individual pentru fiecare ţară membră, în raport de 60% faţă de venitul mediu. De asemenea, PE a solicitat şi extinderea serviciilor sociale pentru întreaga Europă.

Legea bugetului de stat a încins spiritele în partidul de guvernământ, fiecare baron local luptându-se pentru „drepturile” sale. Însă, contrar aşteptărilor, împărţirea plăcintei s-a făcut de la centru, chiar dacă preşedinţilor filialelor judeţene PDL li se promisese o descentralizare şi fluidizare a fondurilor publice.

În ultimii zece ani, PNŢCD a devenit un fel de poligon de încercare pentru diverse personaje cvasi sau pseudo-politice şi o arenă de comedii ieftine cu scene care mai de care mai ridicole. Relaţia dintre PNŢCD şi tema monarhiei seamănă cu acei copii care-şi abandonează părinţii prin azile sau sanatorii şi-şi aduc aminte de ei din an în Paşti, când e nevoie de o semnătură oficială sau de un act notarial. Alegătorii PNŢCD au preferat să nu-şi mai irosească votul pentru o formaţiune care l-a tratat cu o aroganţă mai gravă pe ultimul monarh al României, decât a făcut-o Ion Iliescu. Ignorarea regelui a fost, în ochii votanţilor PNŢCD, o pierdere a legitimităţii, continuităţii şi raţiunii existenţei acestei formaţiuni politice. Nici unul nu a înţeles că PNŢCD a murit definitiv nu pentru că a fost un partid „monarhist”, ci tocmai pentru că a abandonat în mod deliberat această temă, care l-a consacrat.

Varujan Vosganian, fost ministru de Finanţe în guvernul Tăriceanu, îl contrazice pe Jeffrey Franks, care a declarat că România intră în furtuna noii crize mai bine pregătită decât acum doi ani si jumătate. Senatorul liberal îi demonstrează cu cifre şefului misiunii FMI că adevărul este exact pe dos. Deficitele bugetului de stat au fost mult mai mari, costul datoriei publice s-a triplat, iar investiţiile străine au scăzut de la 9,5 mld euro la 1,8 mld euro, în ultimii trei ani. La toate acestea se adaugă un milion de şomeri în plus, dublarea datoriilor restante ale populaţiei la bănci, proiecte economice lăsate de izbelişte şi un mediu de afaceri vlăguit şi terorizat.  

Porniţi tiparniţa, ieftiniţi creditele, creşteţi cheltuielile guvernamentale, să înceapă dezmăţul politic pe spezele contribuabililor, că doar am primit undă verde de la creditor!

Politica urii este noul tip de politică instituită de Traian Băsescu, un preşedinte care a vrut să fie erou. Dar cum de la vorbă la faptă e cale lungă, Spunesitu.ro vă arată cum a făcut Băsescu de a ajuns rău: printr-un joc la limita Constituţiei, cu ajutorul căruia şi-a extins puterea; prin discreditarea instituţiilor fundamentale într-o democraţie (Parlamentul, Presa, Justiţia, Guvernul-când nu era al său etc.), fapt ce condus în timp la pierderea încrederii din partea populaţiei; prin promovarea unei politici a atacului permanent faţă de adversari; prin numeroasele derapaje constituţionale, prin care Traian Băsescu afectează procesul de consolidare democratică; prin modul de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru, în ciuda logicii constituţionale, lucru ce a condus la o situaţie desprinsă din stările de război.

După încheierea summitului de la Bruxelles, tot ce-au putut încropi liderii europeni a fost o stabilitate iluzorie, şi aceea pe termen scurt şi condiţionată de investitorii străini. 

Ieri, la Bruxelles, liderii europeni au decis soarta monezii şi sistemului euro şi, chiar dacă încă mai există disensiuni între între planul propus de Germania şi cel al Franţei, un lucru e cert: băncile vor fi salvate din banii contribuabililor.

Ministrul Agriculturii a declarat că Guvernul trebuie să continue, în următorii doi-trei ani, programele de subvenţionare a fermierilor, deoarece criza economică va putea fi, astfel, depăşită. În opinia lui Valeriu Tabără, creşterea cheltuielilor guvernamentale şi adâncirea deficitului bugetar, care ne-au adus în pragul falimentului, sunt cele mai bune măsuri pentru depăşirea crizei.

Deşi Regele Mihai beneficiază încă din 2007 de o decizie de restituire a proprietăţilor confiscate de comunişti din zona Peleş, se pare că procesul de restituire nu se poate finaliza. 

PDL susţine că urgentează reorganizarea şi pare dispus să facă unele concesii UDMR, pentru a putea avea alegeri comasate în toamna lui 2012, după noile frontiere ale judeţelor sau regiunilor. În realitate, nici PDL, nici UDMR nu par să vrea cu-adevărat să facă reorganizarea până în toamna anului următor. Şi motivele pentru care nu vor sunt diferite. Astfel, aparentul conflict dintre PDL şi UDMR nu este decât un ajutor pentru PDL, care nu vrea reorganizarea până în 2012, ci urmăreşte doar comasarea alegerilor. De ce nu vrea PDL să facă reorganizarea până în toamnă, deşi pretinde că vrea?

Un senator PDL a propus impozitarea pensiilor, concedieri bugetare şi reducerea TVA ca măsuri urgente pentru redresarea economică. În contrapartidă, consilierul premierului a declarat că posibilitatea reducerii TVA nici nu poate fi luată în calcul, din cauza deficitului bugetar uriaş cu care se confruntă Guvernul.

Parlamentul, în toate ţările democratice, nu este numai o instituţie politică cu atribuţii constituţionale în legiferare sau control guvernamental, şi nicio instituţie rigidă, cu parlamentari leneşi şi hrăpăreţi, sau cocoşată de birocraţie. Parlamentul este, fără îndoială, şi un comunicator politic.  Sigur, important este să ai ce comunica, căci fără substanţă, fără activitate legislativă de calitate, fără un comportament politic înţelept, activitatea de comunicare nu poate face minuni.

Orientul Mijlociu pare să aibă un nou lider: Turcia. Ambiţiile le-a moştenit încă de pe vremea Imperiului Otoman. În ultimele luni, Turcia s-a implicat activ în câteva dintre probleme Orientului Mijlociu şi ale ţărilor arabofone. S-a luat la harţă cu Israelul, a dat o mână de ajutor în procesul de tranziţie al Libiei, a ameniţat Siria şi a încurajat de pe tuşă, ca un bun antrenor, noile candidate arabe la statutul de regim democratic. Acţiunile şi poziţiile Turciei s-au suprapus cu valul revoluţionar, ce a cuprins spaţiul arab.

În România, ideologiile nu au în spate identităţi, ci doar scopuri. Ideologia este un concept politic fundamental pe care societatea românească l-a internalizat greşit, lipsit de nuanţe, acordându-i semnificaţii eronate. Consecinţele sunt extrem de grave. În spaţiul public românesc nu circulă idei sau convingeri, ci se afirmă persoane. Partidele nu îşi construiesc acţiunea pe convingeri identitare autentice, ci pe interese arbitrare. Această realitate denotă o mentalitate marxistă, deloc liberală, care pe termen lung îşi va arăta colţii. Când sunt folosite pentru a dialoga, ideologiile pot fi extrem de benefice. Când sensul care le este alocat are un înţeles politic îngust, în scopul de a justifica o anume alegere şi/sau acţiune, ele pot fi devastatoare. Aceasta este lecţia ultimilor douăzeci de ani, iar ea nu pare deloc să meargă într-o direcţie fericită.

Ipoteza creării unei aşa-zise „Mişcări Populare”, sau a unei construcţii politice în jurul PDL, indiferent ce denumire ar purta, generează deja dezbateri care îi demonstrează caracterul plauzibil. Calculele politice indică faptul că, aşa cum arată în momentul de faţă, PDL nu poate să spere decât la diminuarea pierderilor electorale. Prin urmare, liderii PDL au început să caute soluţii complementare şi să lanseze diferite scenarii, vorbind despre necesitatea unei alte formule de contrapondere la USL.

„Manelele traduc o lume periferică, semi-industrială, spaţiul navetiştilor, al oamenilor care circulă din urban în rural. [...] Iar ce spun ei prin manele este situaţia lor concretă, despre care nu le vorbeşte nimeni: nici politicienii, nici presa.” (Stelian Tănase). www.spunesitu.ro vă invită la o dezbatere pe tema manelelor şi vă oferă un studiu sociologic asupra fenomenului care a devenit coloana sonoră a vieţii urbane româneşti.

Criza zonei Euro a făcut ca multe voci să afirme că Uniunea Europeană nu va mai avea niciun viitor dacă dispare Euro şi că singura şansă ar fi realizarea Statelor Unite ale Europei. Atitudinea statelor UE faţă de Euro, în contextul crizei, dar şi alte numeroase exemple din istoria recentă a construcţiei europene, nu fac decât să întărească ideea că UE nu se va putea îndrepta decât spre o cooperare şi nicidecum spre mai multă integrare. De ce? Pentru că UE este un spaţiu al alegerii raţionale şi unele state membre nu vor accepta să alimenteze la nesfârşit alte state falimentare, doar de dragul unei uniuni politice şi a unei aprofundări a integrării. Dispariţia Euro nu înseamnă sfârşitul construcţiei europene, ci doar un eşec al  UE, în pretenţia ei de a se afirma ca putere financiară. În acelaşi timp, ameninţarea dispariţiei Euro nu va conduce la o uniune politică, pentru că doar puţine state vor acest lucru.

 Pe 5 mai 1990, în cadrul unei conferinţe în Colorado, Margaret Thatcher susţinea un discurs care este considerat de unii ca fiind al doilea discurs ca însemnătate după cel a lui Churchill. În cadrul conferinţei, Margaret Thatcher aducea în prim plan, pe lângă problema invaziei Irakiene în Kuweit, problemă curentă vremii, ideea de nouă comunitate globală (new global community) unde, pe lângă protecţia mediului, politica de dezvoltare joacă un rol mai mult decât important. Cu alte cuvinte, Thatcher susţinea că problemele pe care o ţară le poate întâlni în procesul de dezvoltare sunt „un guvern prost, corupţie, dar şi defalcarea legii şi ordinii, sau promisiunile cinice care nu pot fi îndeplinite”[1]. Deşi poate părea ciudat un astfel de început pentru tema aleasă, pasajul este important deoarece Margaret Thatcher scoate în evidenţă un concept cheie, considerat fundamental pentru Thatcherism, şi anume disciplina.