România, așa cum este ea văzută dintr-un cabinet de spital, suferă de boli cardiovasculare, cancer și accidente de circulație, dar și de aroganță, lipsă de rușine și multă, multă impostură. „Pacientul român” trăiește în sărăcie, singurătate și boală. O nouă lege a sănătății trebuie să așeze nevoile sale pe primul plan și să acorde medicinei comunitare un rol primordial. Și, pentru că o comunitate nu poate exista separat de comuniunea religioasă și de administrația publică locală, Biserica și Primăria s-ar putea implica și ajuta reciproc în îngrijirea la domiciliu și paleație. Este ceea ce susține Bogdan Catrangiu, medic ginecolog oncolog și președintele Asociației române pentru prevenția cancerului (ARPC), pe care el însuși a înființat-o acum zece ani. Proiectele sale pot fi considerate vizionare. Iar analiza sa asupra lumii medicale românești este necruțătoare.

“Să nu vă fie frică!”, este îndemnul pe care liderul formației Phoenix îl adresează protestatarilor din Piața Universității, dar și întregii țări. Consecvent cu sine însuși, credincios luptei sale de-o viață, Nicu Covaci ne atrage atenția că nu trebuie să ne îndoim coloana vertabrală în fața celor puternici și că trebuie să învățăm să spunem nu oricărei nedreptăți. “Să nu vă fie frică!” nu este un text care s-a născut în urma evenimentelor din ultima săptămână. În sufletul lui Nicu Covaci mânia fierbe de mult timp.

Pentru unii, foarte puţini, el este Alexe. Pentru ceilalţi, este Domn’ Profesor. De paisprezece ani încoace, la sărbătorile de iarnă, are gata pregătit un spectacol special, garnisit cu cântece vechi şi celebre, dar şi cu multe cântece noi. În această seară, la Teatrul Excelsior, Alexandru Andrieş oferă, celor pregătiţi să-l primească, darul său de Moş Nicolae. Nu ştim care vor fi cântecele vechi incluse în repertoriul concertului de astăzi, dar este limpede că cele noi sunt extrase de pe albumul Incorekt, lansat la mijlocul lunii octombrie. Darul lui Alexandru Andrieş pentru Spunesitu.ro este acest interviu. Citind, veţi înţelege de ce Domn’ Profesor este Domn’ Profesor. Şi de ce este unic.

Mulţi declară că îl detestă, dar toată lumea îi iubeşte muzica. Mă aşteptam să mărturisească că acest lucru îl supără, dar nici vorbă de aşa ceva. Florin Chilian recunoaşte că îi place să fie controversat. Mai mult decât atât, că a şi muncit pentru a stârni controverse. De ce? Pentru că oamenii pot fi, deopotrivă, curve şi prinţi, iar întâmplările din viaţa lor îi aruncă de pe un taler pe altul al balanţei. Unii reuşesc să găsească un echilibru, alţii, nu. “Prinţul” Florin Chilian vorbeşte despre perioada sa de „curvăsărie”. Şi despre sentimentele sale cele mai profunde.

Dan Iliescu relansează Timpuri Noi, cu un mesaj imperativ, “Deschide-ți mintea!”, și mi s-a părut că merită să vorbim despre asta. A fost punctul de pornire, dar dialogul nostru a ajuns în zone nebănuite. Am simțit, încă de la primele lui răspunsuri, că va fi un interviu tulburător. Sinceritatea lui Dan Iliescu s-a dovedit copleșitoare. Am ajuns să vorbim despre putere, slăbiciune, sexualitate, victorie, pierdere, datorie, responsabilitate, cunoaștere, viitor, Dumnezeu. Lucruri multe și complicate, care continuă să îi preocupe pe cei care vor să-și păstreze mintea deschisă, și despre care Dan Iliescu este perfect îndreptățit să vorbească. Timpuri Noi nu este deloc întâmplător o formație mare, iar legenda Timpurilor Noi nu poate fi separată de legenda Dan Iliescu. Ce va urma? Ce ne așteaptă pe fiecare dintre noi și ce ne așteaptă pe noi toți? Încercăm, pe măsura inteligenței, puterii și cunoașterii noastre, să găsim un răspuns. Dan Iliescu și l-a găsit pe al său. Știe să-i vindece pe alții dar, în primul rând, este el însuși vindecat. Și rețeta lui este bună.

Astăzi, celor mai mulţi dintre noi, România li se pare o ţară paralizată. O ţară în care o mentalitate de secole, transmisă din generaţie în generaţie, care ne învaţă că trebuie să stăm în banca noastră şi să ţinem capul plecat până trece furtuna, ne apasă umerii şi ne pleacă privirea mai mult ca alte dăţi. Oana Preda, directorul executiv al Centrului de Resurse pentru participare publică, ne prezintă o altă realitate românească, deloc iluzorie. O asculţi şi simţi că da, se poate. Şi că, da, merită.  CeRe promovează întâmplări de succes, arată că se poate şi că merită. Asta va face şi la Gala Premiilor Participării Publice, din 10 noiembrie

Cum se câştigă un loc de muncă la Google? Cosmina Dorobanţu, primul reprezentant Google România, descrie pentru Spunesitu.ro drumul pe care l-a avut de parcurs, din România până la Sillicon Valley şi apoi la Oxford, unde îşi definitivează teza de doctorat. Un avantaj pentru ea a fost faptul că şi-a făcut studiile universitare în Statele Unite, la Reed College. Cosmina Dorobanţu vorbeşte şi despre diferenţele dintre cele două sisteme de învăţământ, cel occidental, axat pe descoperirea şi promovarea talentelor studenţilor şi bazat pe metoda socratică, şi cel românesc, care-i împinge pe elevi să „fenteze” sistemul şi să trişeze, despre pasiunea sa pentru economie şi despre viitorul României.

România de azi, în Uniunea Europeană, este autistă şi ineficientă, mereu lipsită de idei şi proiecte specifice, susţine Radu Golban, economistul care a descoperit datoria istorică a Germaniei faţă de România. Golban critică ideea susţinută de Băsescu, privind constitiirea Statelor Unite ale Europei şi crede că un asemenea proiect de construcţie europeană ar însemna instituirea celui de-al patrulea Reich. De preferat ar fi ca România să-şi definească precis poziţia şi politicile în raport cu SUA, Rusia, China, Germania, Marea Britanie, Franţa, lumea arabă şi restul lumii. Cu o politică bună,  datorită amplasării geografice şi culturale ale ţării, România ar putea dobândi greutate politică regională, înlocuind perspectiva uzuală de periferie a Europei cu cea de poartă între Orient şi Occident.  

Iluzia că Dimitri Medvedev ar fi putut fi un rival, sau măcar o alternativă la Vladimir Putin, a fost spulberată. Retrospectiv, misiunea lui Medvedev a fost doar de a ţine locul cald adevăratului lider al Rusiei şi de a păstra iluzia respectării regulilor constituţionale cu privire la interdicţia preşedintelui la mai mult de două mandate consecutive. Analistul politic Dan Petre oferă, într-un interviu pentru Spunesitu.ro, părerea sa despre situaţia politică din Rusia şi a perspectivele acestei ţări pentru următorii doisprezece ani, precum şi despre consecinţele revenirii lui Vladimir Putin la Kremlin, pentru o Europă slăbită de criză şi un Occident demoralizat.

“Anul viitor, o mare parte din Europa va fi în recesiune, sau va avea creştere economică egală cu zero”,  susţine  Simeon Djankov, vicepremier şi ministrul de Finanţe al Bulgariei, într-un interviu pentru Adevărul. Vicepremierul bulgar spune că 2012 se poate dovedi la fel de dificil precum 2010.  Cauza principală este inabilitatea liderilor europeni de a răspunde coerent şi rapid problemelor Greciei şi ale zonei euro. România şi Bulgaria vor avea şi ele de suferit,de pe urma deteriorării situaţiei din zona euro, de care depind prin comerţ şi investiţii, chiar dacă nu vor fi la fel de afectate de criza datoriilor de stat precum marile economii. Simeon Djankov va fi prezent la Bucureşti pe 18 octombrie, pentru a participa la „Forbes România CEO Forum",  eveniment care  care va reuni reprezentanţi de top ai mediului de afaceri, înalţi oficiali guvernamentali şi reprezentanţi ai instituţiilor financiare.

Pe data de 6 octombrie, trupa Grimus lansează albumul Egretta. Un album care dincolo de compoziţia propriu-zisă demonstrează că muzica românească începe să îşi recapete originalitatea şi puterea de expresie. Despre Egretta, despre ce înseamnă respectul pentru muzică, dar şi despre dificultatea de a fi persoana potrivită la momentul potrivit, am stat de vorbă cu Vali Rauca, guitar şi porte-parole al trupei Grimus. Iar concluzia întregului dialog este nu numai o certitudine, ci chiar un îndemn: muzica poate mişca ceva în oameni. Te invităm să citeşti interviul cu Grimus şi să spui şi tu în ce măsură crezi în puterea muzicii de a schimba ceva. Cel mai original comentariu va primi albumul Egretta, cu autograful membrilor formaţiei.

Cum e să fii nepotul lui Grigore Moisil? Nepotul lui Emil Condurachi? Fiul lui Zoe Petre? Cât de mult te ajută sau cât de mult te încurcă o asemenea ascendenţă în propria carieră? Dan Petre dezvăluie pentru Spunesitu.ro poveşti de dragoste sau simple poveşti de viaţă din familia sa şi chiar “păcatele” propriei tinereţi. Dar, mai cu seamă, reface, la rugămintea noastră, un parcurs intelectual şi profesional care poate constitui un model.

„Ar fi o mare greșeală și o mare aroganță să spunem că nu mai suntem vulnerabili în fața terorismului sau chiar în fața rețelei Al-Quaeda. Ca dovadă, după cum știți, nivelul de alertă în New York, Washington, și chiar în jurul unor instituții de interes major din țările europene, este ridicat tocmai pentru că nimeni nu are pretenția de a ne considera total invulnerabili. Suntem, într-adevăr, într-un moment în care se poate, clar, demonstra un câștig strategic, însă, în niciun caz, o lipsă de vulnerabilitate. Dimpotrivă, suntem în perioada în care foarte multe acțiuni și eforturi se întreprind împotriva acestor noi tipuri de amenințări la adresa securității noastre, între care terorismul se află în continuare pe primele locuri.”

Confesiunile lui Nicu Covaci sunt surprinzătoare, chiar cutremurătoare. Au greutatea unui destin tragic, pe care el refuză să îl recunoască ca atare. Povestea lui Nicu Covaci demonstrează cât de mare este preţul unei celebrităţi intrate în legendă. Idolul a patru generaţii de iubitori ai rock-ului a cunoscut de multe ori foamea şi de prea puţine ori dragostea. Copilăria i-a fost umbrită de absenţa tatălui, târât nevinovat, la fel ca mulţi alţii, prin închisorile comuniste. Şi-a părăsit ţara, pentru că nu a avut încotro. Altfel, deşi la fel de nevinovat ca şi tatăl său, ar fi ajuns la puşcărie. La scurt timp după ce s-a întors în România, adversari ascunşi “l-au pedepsit” în cel mai grav mod cu putinţă: asasinarea mamei sale. Nicu Covaci a trecut peste toate acestea, dar a ajuns să se simtă singur împotriva tuturor, astfel încât aniversarea a 50 de ani de existenţă a formaţiei Phoenix are toate şansele să devină un moment foarte trist. Poţi să fii de acord cu Nicu Covaci, poţi să-l conteşti, dar nu poţi să nu-l respecţi. Şi să nu asculţi ce are el de povestit, atunci când se înduplecă să vorbească.

Orice întâlnire cu Paul Ciuci şi colegii săi din formaţia Compact este precum acea sărbătoare din “Cântec pentru prieteni”, pe care nu ai cum să o uiţi vreodată. Chiar dacă ai avea motive să plângi, poţi să fii sigur că plânsul tău se va transforma mai întâi în zâmbet, şi apoi în cel mai sănătos hohot de râs. Am vorbit, într-adevăr, despre prieteni dar, mai cu seamă, despre întâmplările colosale pe care memoria noastră le păstrează despre aceştia. Am vorbit despre tot ce se întâmplă în viaţă. Nu numai despre trecut, dar şi despre prezent şi viitor. Adică, despre muzica formaţiei Compact.

Când l-am auzit prima dată pe Byron eram în liceu. Nu reuşesc să localizez exact momentul, la fel cum nu reuşesc să punctez, cu exactitate, nici trupa sau contextul care îl înfăţişau. Este vorba despre situaţia aceea particulară în care un anumit om, prin vocea şi prin flautul lui, reuşea să umbrească tot ceea ce îl înconjoară. Unii ar fi geloşi şi ar pune o realitate ca asta sub semnul unei nedreptăţi. În fapt, însă, este vorba despre talent şi atât. Un talent căruia nu ai cum să i te opui, un talent pe care unii nu îl au, alţii îl au, iar o mică, mică parte îl are cu asupra de măsură. Byron, Dan Byron, face parte din această ultimă categorie. Nu o spun eu, ascultătorul, nu o spun ei, criticii, ci o spune o stare de fapt care a modelat parcursul muzicii româneşti al ultimilor cel puţin zece ani. Aşadar, şi povestea lui Byron, ca orice altă poveste, începe cu „a fost odată ca niciodată un tânăr rebel şi talentat...”

Energia şi speranţele Anei Pălăduş o fac o optimistă veritabilă, ai putea să juri că e un personaj din filmul lui Mike Leigh. Doar că spre deosebire de Poppy, din Happy-go-Lucky, Ana nu le predă unor puşti de grădiniţă, ci îi învaţă pe oamenii mari cum să se poarte cu mediul înconjurător. Şi nu doar trâmbiţează nişte principii,  pentru că green is the new black, ea le şi respectă. A apărut într-o vineri, pe bicicleta ei roşie, cu sufletul la gură, exasperată de bordurile cu care a trebuit să se lupte pe drum şi, de parcă n-ar fi fost suficient de obosită, am torturat-o şi eu cu o plimbare lungă pe străzi, în căutarea unor locuri în care să facem câteva fotografii. Cu toate astea, nu s-a arătat afectată, a râs tot drumul şi mi-a povestit cu entuziasm despre asociaţia al cărei vicepreşedinte este, REPER 21, despre viaţa ei într-un ONG, care promovează consumul durabil, ca dimensiune a unei economii eficiente, despre proiectul Chic&Ethic şi despre legătura puternică dintre mediu şi modă.

Modul în care decizi să-ţi construieşti viaţa se cheamă stil, dar tot viaţa e cea care îţi determină stilul, pentru că între life şi style este o legătură indisolubilă. Stilul pe care îl adopţi se construieşte în timp şi spune povestea vieţii tale, fără cuvinte. Unii oameni jonglează cu succes, reuşind să transforme fiecare experienţă într-un lucru extraodinar. De aceea, ar trebui să ne oprim şi să-i privim. Andreea Borţun este un astfel de om. La vârsta de 15 ani, a înfiinţat un festival de teatru pentru liceeni, Ideo Ideis. Anul acesta, festivalul Ideo Ideis a ajuns la cea de-a şasea ediţie şi continuă să crească alături de ea.

Unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Marcel Avram a acceptat să dezvăluie, pentru Spunesitu.ro, culisele marilor concerte la organizarea cărora a luat parte. O poveste care începe cu Bon Jovi şi se întoarce în timp la Rock in the City, Steve Vai, Guns’n’Roses, AC/DC, Eric Clapton. Valentin Stoian, veteran al show-business-ului românesc, este un absolvent de Conservator, care a renunţat la profesorat şi la Timişoara, în faţa unei oferte de nerefuzat venită de la Bucureşti: aceea de a-i acompania, împreună cu formaţia sa, pe cei mai mari cântăreţi de muzică pop din România anilor 70 şi 80. În acei ani, a avut parte de nenumărate turnee în străinătate, de pe urma cărora s-a ales cu o minunăţie de Renault 25, cu o cutie de viteze automată. A cântat rock în formaţiile Roşu şi Negru şi Krypton dar, la 50 de ani a hotărât că este “prea bătrân să mai urce pe scenă”. Şi-a vândut pianul şi clapele şi a devenit producător de evenimente. De numele său sunt legate şi Galele Tele 7abc, sau concertele cu Michael Jackson, Jethro Tull, Scorpions, Nazareth, Uriah Heep din primii ani post-revoluţionari.

Raportul pe justiţie va fi criticat de CSM, pentru că s-a opus revizuirii Constituţiei, crede Victor Alistar, director executiv Transparency International. În interviul acordat spunesitu.ro, Victor Alistar spulberă trei mituri care circulă pe la noi, cu privire la rapoartele de monitorizare pe justiţie ale Comisiei Europene. Alistar face afirmaţii tranşante:1.Rapoartele de monitorizare nu mai sunt obiective, dacă se negociază între Bucureşti şi Bruxelles. Politicienii care negociază la Bruxelles pentru forma Raportului pe Justiţie, nu fac niciun serviciu ţării. 2.Degeaba credem că aderarea la Schengen este condiţionată de Raportul pe justiţie. UE nu va ţine cont de el, ştiind că nu este obiectiv. 3.Presiunile din rapoartele de monitorizare nu sunt cerinţe impuse de Bruxelles, ci obligaţii la care politicienii români s-au angajat. Înţelegem prost agenda europeană. Dacă un subiect a ajuns pe agenda publică într-un mod deformat, politicienii îşi deformează comportamentul, ca să răspundă aşteptărilor.

Niels Schnecker este un personaj. Are patru cetăţenii şi cam tot atâtea rezidenţe, vorbeşte nouă limbi străine-plus economia, a fost avocat, dar şi  pilot pe F 16, iar acum este consultant şi are în România o firmă de drept internaţional, management strategic şi inginerie financiară. Îl ştim cu toţii de la televizor, unde apare mereu ca invitat, sau moderator. Ca cetăţean american, e membru al Partidului Republican. Ca cetăţean român, are păreri politice împărţite.  Aşadar, cu Niels Schnecker despre cum se va rezolva criza datoriilor în America, despre viitorul euro şi despre mediul de afaceri din România. Veţi afla de ce ne îmbolnăvim cu toţii când strănută America, de ce seamănă Grecia cu un violonist care îţi cere bani ca să scapi de el, de ce nu seamănă Europa cu America şi de ce i-ar recomanda unui tânăr antreprenor român să plece tocmai în Africa.

Vlad Mircea, elev în clasa a IX-a la Colegiul Gheorghe Lazăr, tocmai a luat capacitatea cu 9, 95. Este unul dintre adolescenţii despre care ai crede că există doar în filmele occidentale: e inteligent, arată bine, învaţă foarte bine fără să fie tocilar, are un scop în viaţă,  pune mare preţ pe ideea de competiţie, dar şi pe cea de echipă, e haios,  ştie valoarea prieteniei, ştie să se şi distreze, cântă la chitară, joacă în două fime pe le face cu prietenii. Ştie că tot ce învaţă acum şi-l face mai puternic în competiţia cu prietenii îl va face mai puternic în competiţiile viitoare. Toate le face din propria voinţă şi iniţiativă şi le face normal, fără să pară că depune mari eforturi. E pragmatic dar şi idealist, are păreri despre tot ce se întâmplă în jurul lui şi nu se sfieşte să şi le exprime, atunci când e momentul. Ştie să vorbească şi să susţină o cauză. Ar fi modelul de politician de care am avea nevoie în România, pentru o schimbare radicală. Asta dacă el şi cei la fel ca el-şi nu sunt puţini- vor mai fi în această ţară, peste câţiva ani.

În iunie, Ministerul Culturii trebuia să supună dezbaterii publice documentele-cadru pentru fundamentarea următorului Plan Naţional de Dezvoltare în Cultură (2013-2020). Acest lucru nu s-a întâmplat. Pentru a afla care este starea culturii româneşti în acest moment şi a stabili ce trebuie făcut în următorii ani, astfel încât creatorii români să-şi găsească un loc mai bun în comunitatea europeană, am stat de vorbă cu Andreea Grecu, doctor în economie şi manager cultural, care predă acum, la Universitatea din Bucureşti, cursuri de „Management cultural” şi „Politici publice în domeniul culturii din România”. Andreea Grecu a fost director al Administraţiei Fondului Cultural Naţional, instituţie înfiinţată în 2005, care finanţează, prin concurs, proiecte culturale în domeniul artelor spectacolului, patrimoniului cultural naţional, educaţiei şi intervenţiei culturale.

Cartea Şoaptelor este ca un pumnal înfipt pe la spate. Te ia prin surpindere, după care te lasă să sângerezi şi să lăcrimezi. Însă după ce durerea trece, te simţi vindecat de toţii demonii pe care i-ai cărat după tine. Căci, aşa cum însuşi autorul ei, Varujan Vosganian, povesteşte, Cartea Şoaptelor că este o carte a exorcizării şi a lecuirii, o carte a iubirii şi a comunicărilor imateriale. Dincolo, însă, de vorbele autorului, am putea merge până într-acolo încât să afirmăm că în această carte a fost scris tot ceea ce se putea scrie. Cartea Şoaptelor este, de fapt, o cărămidă adăugată în Zidul Plângerii, către care simţi mereu nevoia să te întorci, pentru a infileta între crăpăturile sale cele mai puternice dorinţe şi rugăciuni. Despre toate aceste lucruri, despre ce înseamnă să fii armean şi despre ce înseamnă să fii armean în România, despre izbăvire şi noi începuturi, dar şi despre motivul pentru care românii nu şi-au găsit niciodată sensul existenţei, într-un interviu cu Varujan Vosganian.

Relaţia dintre Mircea Baniciu şi Nicu Covaci este o ilustrare perfectă a binomului dragoste-ură. N-aş fi vrut să-l întreb nimic despre asta, la patru ani după despărţirea lor, dar pasiunea cu care subiectul este comentat în continuare pe forumuri m-a împiedicat să-l ignor. Chiar dacă mitul renaşterii din propria cenuşă pare să-i fi marcat definitiv viaţa, Mircea Baniciu are multe de spus despre celelalte mituri care-i însoţesc cariera şi îi desăvârşesc personalitatea.Veţi descoperi un artist cu opinii şi credinţe ferme. Un bărbat puternic, dar nu chiar neînfricat. Mircea Baniciu se teme de sărăcie şi de bătrâneţe. Mai cu seamă de sărăcie, pentru că o copilărie extrem de săracă i-a lăsat răni adânci.