|
Prezentare
100 de avocaţi pentru România
[ 25.11.2010 ]
Ai fost concediat abuziv? Ti-au scazut salariul fara macar sa te intrebe? Ai fost executat silit fara sa fie respectata procedura legala? Ti-au ridicat masina, desi nu aveau niciun drept? Ai fost fortat sa platesti la bugetul statului sume mult mai mari decat cele pe care le datorai, din neglijenta sau reaua vointa a unor functionari? Ai pierdut bani din cauza unor birocrati care ti-au blocat conturile abuziv? Criterii
[ 26.11.2010 ]
Pro-bono, in slujba cetateanului, pentru a-l apara de abuzurile statului Comentariile voastre
[ 24.06.2011 ]
Ziua de 24 iunie a fost stabilită prin hotărârea Congresului Avocaţilor din 1998, care a decis să onoreze data întrunirii primului Consiliu al unui Barou român
[ 30.05.2011 ]
Domnul avocat Marius Cristian Zaroschi, din Ploieşti, a preluat, în numele reţelei 100 de avocaţi pentru România, cazul domnului Cristian Popovici, care ne-a solicitat sprijinul. [ 20.05.2011 ]
“În anul 1997, Primăria Iaşi, printr-o hotărâre de consiliu, punea interdicţie temporară de construire pe circa 20 ha teren intravilan, situat în zona centrală a Iaşiului, şi introducea în PUG-PUZ un proiect de interes public, "Pasaj Tătăraşi". Este un proiect vechi din 1965, reluat după revoluţie, care necesită fonduri extrem de mari. Bretelele acestui pasaj sunt cele care îmi afectează terenul de aproape douăzeci de ani. Locuiesc de opt ani, împreună cu soţia şi fiica mea, în apartamentul socrilor, şi suntem cu toţii afectaţi de faptul că nu ne putem construi căsuţa noastră pe terenul acesta, proprietate a socrului meu, pensionar, fost profesor universitar. Am încercat, în nenumărate rânduri, să obţin autorizaţie de construcţie. Am făcut plângeri la toate instituţiile abilitate, iar răspunsul a fost că orice HCL poate fi atacată în Justiţie ”, ne scria domnul Borş, cu speranţa de a fi reprezentat în instanţă de unul dintre avocaţii reţelei. [ 12.05.2011 ]
Cererea de chemare în judecată a fost depusă la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a-VIII- a Contencios Administrativ şi Fiscal. Termenul a fost stabilit în octombrie 2011. Avocatul Silvia Pîrşan a cerut preschimbarea termenului de judecată cu un alt termen mai scurt, dar nu a primit încă un răspuns.
[ 05.05.2011 ]
Avocatul Adriana Olteanu a depus la Judecătoria Galaţi o acţiune având ca obiect stabilirea răspunderii civile a Spitalului Judeţean de Urgenţă şi a şefului Secţiei neonatologie, dr. Geta Mitrea în cazul micuţului Filip Cioc. Termenul stabilit este 27 ianuarie 2012. [ 08.03.2011 ]
Filip s-a născut prematur, la 15 decembrie 2009, la maternitatea Spitalului Judeţean din Galaţi, şi are retinopatie de prematuritate (ROP), stadiul 4B/5, un grad de handicap grav. Supărarea părinţilor este justificată prin faptul că, atât în timpul spitalizării la terapie intensivă neonatologică, cât şi în momentul externării, copilului nu i s-a făcut niciun control oftalmologic. [ 16.02.2011 ]
Oana Crihana, din Galati, şi-a încetat raporturile de muncă în cursul lunii decembrie 2010, iar la începutul lunii ianuarie a acestui an a apelat la unul dintre avocaţii înscrişi în reţeaua pro-bono 100 de avocaţi pentru România, doamna avocat Oana Condruz. [ 08.02.2011 ]
Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea este cel care a iniţiat reţeaua pro-bono 100 de avocaţi pentru România şi a fost desemnat de cititorii cotidianul.ro drept Omul anului 2010 pentru “serviciile făcute oamenilor simpli şi curajul de a se lupta în justiţie cu sistemul bancar”. [ 18.01.2011 ]
Concedierea pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului este reglementată de art. 65-67 din Codul muncii şi a suferit modificări de esenţă prin intrarea în vigoare a O.U.G nr. 55/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 788 din 18 septembrie 2006. Potrivit art. 65 alin. (1) din Codul muncii, în noua sa redactare, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legatură cu persoana acestuia. Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului poate fi individuală sau colectivă. [ 05.01.2011 ]
Georgiana Teodorescu este specializată în drept penal şi drept comercial Avocatul Georgiana Teodorescu prezintă pentru www.spunesitu.ro modificările din materie penală aduse de legea micii reforme în justiţie. [ 10.12.2010 ]
Avocatul Gheorghe Piperea vorbeşte despre procesele colective declanşate împotriva abuzurilor şi vă îndeamnă să luaţi în calcul această variantă de a vă câştiga dreptatea [ 10.12.2010 ]
Coordonez activitatea revistei Magazin Terapeutic pe care am fondat-o în 2003. La fel ca orice organ de presă care nu face afaceri cu statul şi nu are diferite ,,jocuri de culise”, trăim din vânzarea revistei şi din publicitate. [ 10.12.2010 ]
Exproprieri pe axa Buzeşti-Berzei-Vasile Pârvan. Un scandal care implică 70 de proprietăţi. Avocatul Myra Vasilescu prezintă un punct de vedere profesional [ 10.12.2010 ]
Avocatul Silvia Pîrşan prezintă posibilele efecte ale deciziei Curţii Constituţionale, potrivit căreia limitarea despăgubirilor acordate foştilor deţinuţi politici, prin OUG 62/2010, este neconstituţională. [ 10.12.2010 ]
Am sesizat Avocatul Poporului în legătură cu faptul că Guvernul a încălcat Constituţia, încălcându-mi, totodată, drepturile fundamentale, atunci când a hotărât majorarea impozitului auto printr-o ordonanţă publicată pe 28 iunie şi care a intrat în vigoare la 1 iulie. |
(Ne)cazul tau
Spune si tu te ajuta sa iti aperi drepturile si libertatile impotriva abuzurilor statului. O retea de avocati, initiata de avocatul Gheorghe Piperea, te sprijina pro bono.
Cazuri
|
Esti avocat? Intra in retea
Daca esti avocat si vrei sa te faci ceva concret pentru schimbarea din jurul nostru, intra in reteaua 100 de avocati pentru Romania. O retea puternica poate determina aceasta schimbare, daca actioneaza unitar. Spune si tu! Avocati
Alexandru Abdulbaki: pledează în dosare penale, precum şi în alte cauze, de drept civil, dreptul familiei, drept administrativ, obligaţii fiscale, fiind specializat în probleme privind drepturile omului şi cetăţeanului
Alexandru Abdulbaki s-a alăturat cu plăcere reţelei iniţiate de către domnul profesor Gheorghe Piperea şi salută cu entuziasm acest demers, considerându-l o frumoasă evoluţie în practica avocaţială din România.
Este licenţiat în drept, fost student al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, din anul 2009, cu o lucrare de diplomă în materia dreptul penal, privind instituţia coautoratului, recompesată cu o notă finală de peste 9,50. A dobândit titlul de master în materia „Dreptului European” printr-o lucrare de disertaţie dedicată privării de libertate în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, primind nota maximă. În anul 2009, a primit o bursă de studiu la Şcoala de vară a Institutului Internaţional pentru Drepturile Omului „Rene Cassin”, cu vizite de lucru la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi cursuri finalizate cu examen.
A lucrat alături de avocaţi de prestigiu, încă din perioada studenţiei, iar începând cu anul 2009, s-a alăturat echipei de avocaţi a Cabinetului Simona Bosovici, la Botoşani. Pledează cu succes în dosare penale, precum şi în alte cauze, de drept civil, dreptul familiei, drept administrativ, obligaţii fiscale, fiind specializat în probleme privind drepturile omului şi cetăţeanului.
Ca o chestiune de principiu, pledeaza deja, pro bono, într-o serie de dosare, reprezentând circa 10% din activitatea sa.
Cunoaşte limbile engleză, franceză şi spaniolă.
Daniela Matei: experienţă în litigii şi consultanţă în drept civil, dreptul afacerilor, dreptul muncii, dreptul comunitar şi dorinţa de implicare în acţiuni caritabile
Avocatul Daniela Matei profesează din anul 2006 ca membru al Baroului Bucureşti, având experienţă în litigii şi consultanţă în drept civil, dreptul afacerilor-contracte internaţionale, dreptul muncii şi drept comunitar şi internaţional. Din anul 2007, după absolvirea cursurilor Institutului Naţional de Pregătire Profesională a Avocaţilor, este avocat titular - Cabinet Individual de Avocat ”Daniela Matei” din Bucuresti -, colaborând atât cu SCA ”Borza şi Asociaţii”, în domeniul achiziţiilor publice, dreptului muncii, dreptului comercial şi insolvenţă, cât şi cu clienţi permanenţi persoane juridice oferind consultanţă legală. Masterul în Drept Comunitar şi Internaţional, absolvit la Universitatea Nicolae Titulescu în anul 2006, sprijinul voluntar oferit organizaţiei internaţionale pentru drepturile omului INTERIGHTS, cu sediul în Londra, şi cursul de specializare în consilier de probaţiune organizat de Ministerul Justiţiei, Direcţia de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor, de pe lângă Tribunalul Braşov, confirmă pregătirea juridică teoretică şi dorinţa de implicare voluntară în acţiuni caritabile.
Ilie Stoinel este avocat definitiv şi membru al Baroului Timiş din anul 2009. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Tibiscus în 2004 şi, doi ani mai târziu, un master în Drept Comunitar.
Interesul avocatului Ilie Stoinel pentru drept comunitar datează din perioada studenţiei, când a urmat o serie de cursuri de specializare organizate de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură din Timişoara, recunoscute printr-o diplomă acordată de Ministerul Afacerilor Externe.
De-a lungul anilor, Ilie Stoinel a fost membru activ al mai multor organizaţii profesionale sau civice, dintre care amintim European Law Student Association, Pro Democraţia , Greenpace, LYMEC. Astfel încât, înscrierea în reţeaua pro-bono 100 de avocaţi pentru România i s-a părut un gest firesc.
În calitatea sa de membru al organizaţiilor amintite, Ilie Stoinel a participat la şcoli de vară şi seminarii cu tematici legate de probleme climatice, de securitate europeană şi jurisprudenţaă CEDO, în Norvegia, Ungaria, Franţa, Polonia, Germania, Belgia.
În martie 2009 a fost Delegat la Parlamentul European.
Ilie Stoinel deţine o diplomă de traducător recunoscută în învăţământul german, Sprachdiplom.
Una dintre cele mai importante activităţi ale Cabinetului de avocatură Laurenţiu Seffer este cea legată de mediere. Avocatul Laurenţiu Seffer şi colegii săi cred cu tărie că cea mai bună cale de soluţionare a conflictelor este calea amiabilă, realizată cu ajutorul unei persoane specializate, în condiţii de neutralitate şi confidenţialitate, cu liberul consimţământ al părţilor. Medierea poate fi utilizată în rezolvarea unei arii largi de conflicte din domeniul dreptului civil, dreptului familiei, dreptului penal, dreptului comercial şi al litigiilor de muncă. Vreţi să vă convingeţi angajatorul să vă restituie sumele de bani reţinute din salariu? Vreţi să faceţi o contestaţie împotriva deciziei de concediere sau de aplicare a unor sancţiuni disciplinare? Sunt doar câteva exemple de situaţii în care puteţi apela la ajutorul unui mediator profesionist. Iar dacă soluţionarea litigiilor nu este posibilă prin mediere, Cabinetul de avocatură Laurenţiu Seffer vă oferă consultanţă şi servicii specializate în aceleaşi domenii ale dreptului penal, dreptului civil, dreptului familiei, dreptului muncii şi dreptului comercial. Laurenţiu Seffer este un fost absolvent de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, care a renunţat la această profesie pentru a deveni avocat. A terminat Facultatea de Drept a Universităţii 1 Decembrie din Alba Iulia şi, tot acolo, un masterat în Instituţii de drept privat. Laurenţiu Seffer este membru al Baroului Cluj-Napoca şi membru al Uniunii Mediatorilor Bancari din România.
Irina Ţuţuianu: succese notabile în domeniul dreptului penal
Este membră a Baroului Dolj începând cu 1998, specializată în drept penal, dreptul familiei şi drept civil.
Cabinetul de avocatură Irina Ţuţuianu asigură asistarea şi reprezentarea clienţilor la toate instanţele din România, redactarea de documente, acţiuni, cereri, consiliere juridică.
În cei doisprezece ani de activitate, a adunat succese notabile în domeniul dreptului penal, dreptului familiei sau în contencios administrativ împotriva guvernului şi a publicat articole semnificative în publicaţiile juridice.
Dorinţa de a se perfecţiona continuu o determină pe Irina Ţuţuianu să studieze tot ce apare nou în profesia sa şi să participe la conferinţele de specialitate legate de domeniul său.
Irina Ţuţuianu este înscrisă în cartea personalitătilor Who is Who din 2009.
Cu ceva timp în urmă, a fost întrebată unde se vede peste 5 ani, iar Irina Ţuţuianu a răspuns că îşi doreşte să ajute oamenii şi asta se vede făcând, fie că este vorba de profesia ei, fie că nu.
Înscrierea Irinei Ţuţuianu în reţeaua pro-bono 100 de avocaţi pentru România este încă o dovadă a consecvenţei şi seriozităţii de care dă dovadă în tot ceea ce face.
Ana-Maria Loredana Poalelungi (Prună): avocat şi manager de proiect
Este avocat colaborator al Casei de Avocatură „Bălan Grup Avocaţi” şi, în acestă calitate, oferă consultanţă şi asistenţă juridică mai multor societăţi comerciale din Galaţi.
A absolvit Institutul Naţional de Pregătire Profesională a Avocaţilor şi urmează acum cursul de formare de mediatori, în cadrul Şcolii Române de Afaceri, filiala Galaţi.
În paralel cu activitatea profesională, a urmat mai multe cursuri de specializare în domeniul afacerilor: „Centrul de Servicii pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii din Regiunea de Cooperare Transfrontalieră Regiunea de Dezvoltare Sud Republica Moldova şi Judeţul Galaţi”, Romania - EURO BUSINESS PLUS”, „Managementul inovaţiei”, „Îmbunătaţirea performanţelor de mediu pentru IMM-uri”, „Cum lansezi o idee nouă pe piaţă”, „Manager de proiect”.
A predat, în cadrul unor cursuri de perfecţionare, „Legislaţia privind protecţia mediului”, „Auditul fermei agricole”, „Egalitatea de şanse”.
Ana-Maria Poalelungi (Prună) este licenţiată în drept a Universităţii Transilvania din Braşov, promoţia 2005, cu media 9,78. A studiat drept civil, drept procesual civil, drept penal, drept internaţional public, drept comunitar, drept financiar, drept comercial şi contencios administrativ şi fiscal.
Maria Cristina Cimpu: avocat, expert parlamentar pe probleme juridice, eseist
Maria Cristina Cimpu este membră a Baroului Timiş şi are o vastă pregătire şi experienţă profesională.
Această experienţă şi pregătire profesională a fost dobândită atât prin exercitarea profesiei de avocat, cât şi, anterior, prin exercitarea funcţiei de expert pe probleme juridice pentru Parlamentul României şi a celei de consultant în management.
Maria Cristina Cimpu este membră a Asociaţiei Tinerii Secolului XXI, încă din anul 1999.
Absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara (cu media la licenţă 9.72), titulara Cabinetului de avocatură Maria Cristina Cimpu a urmat şi cursurile de masterat în Dreptul Afacerilor ale aceleiaşi universităţi, pe care le-a absolvit cu media 10 la lucrarea de dizertaţie.
Maria Cristina Cimpu este laureata mai multor premii, dintre care amintim premiul Adrian Marino pentru debut în literatură, decernat de Ana Blandiana pentru un eseu care a fost publicat ulterior în lucrarea "Exerciţii de memorie", apărută la Editura Fundaţia "Academia Civică" (editor Romulus Rusan, coordonator Ana Blandiana). Alina Sandu: i-a apărat pe asistenţii SMURD din Răducăneni concediaţi abuziv
Este avocat coordonator la Societatea Civilă de Avocați Sorescu&Mateescu din București, înființată în anul 2006 și consiliază societăți comerciale pe o problematică diversă, incluzând și probleme de dreptul muncii.A absolvit Facultatea de Drept, dar și Facultatea de Fizică Tehnologică și, de asemenea, cursurile Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților. Este absolvent al unui master în Dreptul Afacerilor, obținut la Universitatea Nicolae Titulescu din București.Experiența acumulată de-a lungul celor șase ani de practică se înscrie în zona dreptului muncii și asigurărilor sociale, dreptului civil (incluzând probleme ce țin de dreptul de proprietate), dreptului comercial, contenciosului administrativ, dreptului familiei, dreptului contravențional, dreptului sportiv și dreptului penal.În activitatea de reprezentare în fața instanțelor judecătorești, multe dintre litigiile gestionate de avocatul Alexandru Mateescu se referă la: legalitatea concedierilor individuale sau colective, legalitatea aplicării sancțiunilor disciplinare, recunoașterea și realizarea drepturilor de natură salarială ( indemnizații, prime) stabilite prin contracte individuale sau prin contracte colective de muncă, constatarea nelegalității deciziilor de imputare a cheltuielilor de formare profesională de către instituțiile statului în temeiul unor legi speciale (medici, foste cadre ale Ministerului de Interne, foste cadre ale Ministerului Apărării Naționale), precum și recuperarea acestor cheltuieli de la beneficiarii lor care au încălcat obligațiile contractuale asumate, constatarea și sancționarea faptelor de concurență neloială.Alexandru Mateescu și-a început cariera profesională în 2004, la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, fiind consilier juridic la Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, în cadrul Departamentului contencios. Litigiile la care a participat în această calitate acoperă o largă problematică izvorată din Legea 19/2000 (Legea Pensiilor) și legislația muncii. Vlad Gust: un avocat preocupat de drepturile minorilor Vlad Gust a îmbrățișat cu mare entuziasm inițiativa lui Gheorghe Piperea și și-a convins mulți colegi din Iași să se alăture rețelei 100 de avocați pentru România. Îi place să se implice în proiecte care pot transforma lumea într-un loc mai bun și este preocupat îndeosebi de drepturile minorilor.Vlad Gust consideră, de asemenea, că demnitatea persoanei este valoarea supremă a ordinii juridice și sursă a oricărui drept. De la terminarea facultății, în 2007, este avocat colaborator la Cabinetul individual Constantin Cupeț din Iași, specializat în Drept penal, Drept civil , Dreptul familiei, Contencios administrativ.În 2010 a absolvit Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților.A fost membru al European Law Student`s Association și a participat activ la derularea tuturor proiectelor pe care această organizație le-a promovat în Iași. Luminița Tuleașcă: cadru didactic universitar și avocat specializat în dreptul contractelor Este doctor în drept, specializat în Drept comercial și Dreptul Comerțului Internațional, lector la Universitatea Româno-Americană și membru al unor prestigioase asociații profesionale internaționale: International Association of Restructuring, Insolvency & Bankruptcy Professionals, London, United Kingdom, Union Internationale des Avocats, Paris, France, The Professional Association for European Restructuring and Insolvency Specialists, Nottingham, United Kingdom, INSOL International Academics’Group, London, United Kingdom, The Academic Forum of Insol Europe, Nottingham, United Kingdom. A urmat un curs de specializare la Oxford, a publicat cărți și articole de specialitate, iar teza sa de doctorat a avut un subiect inedit: Falimentul societăților comerciale speciale. A obținut un grant internațional de cercetare consacrat armonizarii legislațiilor europene privind insolvența, iar în urma unui contract încheiat cu mediul de afaceri autohton a realizat analiza legislației și a practicilor contractuale din domeniul construcțiilor. Face parte dintr-o echipă națională de cercetare privind sistemul informatic integrat, bazat pe inteligența artificială, pentru examinarea cererilor de brevet de invenție – Exambrev.Luminița Tuleașcă are propriul său cabinet de avocatură, iar activitatea acestuia se desfășoară cu precădere în domeniul dreptului contractelor, dreptului companiilor, dreptului insolvenței și arbitrajului comercial intern și internațional. Cristina Trelea: dreptul comercial, dreptul afacerilor, dreptul fiscal, dreptul muncii şi societar
Experienţa profesională : Avocat din anul 1996 şi până în prezent, lucrând cu preponderenţă pe dreptul comercial, dreptul afacerilor, dreptul fiscal, dreptul muncii şi societar.
Carmen Bordei: specializare în Relații comerciale, master în Drept comunitar A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Danubius din Galaţi în anul 2004 şi deţine un master în Drept comunitar, obţinut la aceeaşi universitate. Cabinetul său de avocatură este specializat în drept civil, dreptul familiei, insolvenţa societaţilor comerciale şi faliment, drept comercial. Și-a petrecut anii de stagiu în cel mai renumit cabinet de avocatură din Galați, specializat în Drept civil și relații comerciale, unde si-a facut o temeinică ucenicie. Profilul cabinetului și poziția în care se află i-au permis să se implice în cauze diverse, iar un bun exemplu este dosarul Interlink Oil. Maria Acsente: specializată în domeniul asigurărilor Este licențiată în drept și deține un Master în Dreptul Afacerilor, ambele titluri fiind obținute la Facultatea de Drept a Universității București. Domeniul său de activitate intră în sfera dreptului comercial și este specializată în asigurări generale, activitatea sa principală fiind axată pe asigurări de răspundere civilă obligatorie auto - Sistem Carte Verde. A ales domeniul asigurărilor pentru că a impresionat-o ideea de asigurare în sine, la baza căreia stă principiul solidaritătii inter-umane. Activitatea de asigurare răspunde necesității de protectie a bunurilor, vieții și sănătății persoanei în fața unor pericole generate de forțe ale naturii, de fapta altor persoane sau chiar de fapta proprie. Potrivit Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, activitatea de asigurare se desfășoară sub forma asigurărilor de viață și a celor generale, facultative sau obligatorii. Cea mai dezvoltată clasă de asigurări din România este cea auto, respectiv asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. Această clasă de asigurări s-a bucurat de o atenție specială și la nivelul Uniunii Europene. Persoanele păgubite printr-un accident de autovehicul au șanse egale în privința acoperirii prejudiciului produs pe întreg teritoriul european, indiferent de locul producerii acestuia, de rezidenţa persoanei vinovate sau de sediul asigurătorului, de faptul că persoana vinovată deţine sau nu o poliţă de asigurare de răspundere civilă auto, ori dacă s-a identificat autorul sau autovehiculul implicat în accident. Mai nou, în România, datorită Legii asigurării obligatorii de locuințe și această clasă de asigurări va cunoaște o mare dezvoltare. Legea nr. 260/2008, instituie obligația tuturor persoanelor fizice sau juridice care au în proprietate clădiri cu destinaţia de locuinţe înregistrate în evidenţele organelor fiscale, să încheie un contract de asigurare prin care să își protejeze locuințele împotriva pierderilor datorate unor catastrofe naturale, respectiv împotriva inundațiilor, a alunecărilor de teren și a cutremurelor de pământ. Maria Acsente tratează fiecare caz în parte, indiferent de complexitatea lui, cu aceeași seriozitate si este convinsă că fiecare problemă are o rezolvare și nimeni nu trebuie să se simtă copleşit sau învins de greutățile scoase în față de viaţă. S-a înscris în rețeaua pro-bono înființată de Gheorghe Piperea fiind motivată de faptul că fiecare cetătean al României, indiferent de starea lui materială, trebuie sa fie respectat și ocrotit în drepturile sale prin toate mijloacele statului de drept. Ileana Schwarz: respect, entuziasm şi profesionalism
Este avocat pledant specializat în drept civil şi drept procesual civil, dreptul muncii, drept administrativ şi fiscal.Ileana Schwarz deţine, în afara licenţei în ştiinţe juridice, şi o licenţă în jurnalism şi ştiinţele comunicării având convingerea că o pregatire multidisciplinară contribuie la realizarea sa ca om şi ca avocat.Înainte de finalizarea studiilor juridice a fost reporter şi editor la Televiziunea Română şi Societatea Română de Radiodifuziune; s-a implicat activ în proiecte şi a militat întotdeuna pentru drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.
Din februarie 2003 este membru al Baroului Bucureşti si are convingerea ca un avocat trebuie să aibă un înalt profil moral şi să se implice în comunitatea din care face parte. A urmat cursurile unui seminar de pregătire a mediatorilor, organizat de Asociaţia Promedierea şi a obţinut, cu ajutorul Baroului Bucureşti, o bursă de studii din partea Fundatiei germane pentru cooperare juridică internaţională, încercând în mod constant să înţeleagă şi să schimbe mentalităţile şi disfuncţionalităţile societăţii româneşti. Maria Ilin: un aliat și un partener specializat în drept comercial și civil Maria Ilin consideră că avocatul este un aliat al celor care au suferit o nedreptate ori un neajuns. Un partener pentru cei care trebuie să se apere sau care trebuie să-şi ceară drepturile. Este specializată în drept comercial şi civil, iar de-a lungul carierei a asistat şi reprezentat cu succes atât persoane fizice, cât şi juridice. S-a perfecționat în proceduri de recuperare a creanţelor comerciale, probleme ridicate de practica judiciară în materia garanţiilor personale şi reale, concedierea salariaţilor (condiţii de formă şi condiţii de fond), jurisdicția muncii, căi de atac extraordinare în procesul civil. Este absolventă a Facultății de Drept a Universității Ecologice din București, cu o lucrare de diplomă al cărei subiect a fost Executarea silită imobiliară indirectă. Deține un master în Drept intern și internațional al mediului. După terminarea facultății, a lucrat vreme în cabinete de avocatură renumite, iar din 2004 și-a deschis propriul cabinet. Andreia Laura Teleman: specializare în Drept administrativ Cabinetul său de avocatură, înființat în 2007, este specializat în consultații juridice și reprezentare în instanță sau alte instituții de stat în domeniile Drept civil, Drept administrativ, Drept comercial, Dreptul familiei și Dreptul muncii, dar poate oferi consultanță în orice problemă juridică solicitată. Andreia Teleman a absolvit Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași în 2004 și, doi ani mai târziu, cursurile Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților. Irina Rădulescu: licențiată în științe politice și drept, specializată în Drept Comercial Este avocat stagiar în cadrul unui cunoscut cabinet de avocatură bucureștean, specializat cu precădere în drept civil și comercial. Irina Rădulescu a dobândit experiență în gestionarea dosarelor privind procedura insolvenţei/falimentului (redactarea notificărilor către debitori, a declaraţiilor de creanţă, a cererilor de deschidere a procedurii insolvenţei, reprezentarea intereselor clienţilor la adunarea creditorilor). A absolvit, în 2005, Facultatea de Ştiinte Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, iar în 2007, Facultatea de Drept a Universității Nicolae Titulescu din București. Începând cu martie 2010, urmează cursurile Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților. Cursurile de specializare urmate de Irina Rădulescu sunt legate de cele doua licențe pe care le deține. În 2003 a absolvit Academia de vară «Integrarea euro-atlantică post Praga şi Copenhaga», organizată de Casa NATO, al cărei program a inclus: cursuri (în domeniile drept comunitar și securitate internaţională); seminarii şi dezbateri privind mediul politic internaţional şi raportul dintre marile puteri politico-economice; simulări de conferinţe internaţionale. A studiat, în perioada 2003 - 2004, în cadrul Universității Virtuale a Afacerilor, managementul proiectelor, marketing, comunicare și publicitate și, nu în ultimul rând, legislația IMM-urilor. În 2005 a obținut un certificat de absolvire a«Leadership Competencies Training», curs organzat de compania TMI. În primăvara acestui an, participat în cadrul Proiectului de Twinning, la seminarul "Combaterea spălării banilor și a finanţării terorismului", organizat deOficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, în parteneriat cu Unitatea de Informaţii Financiare a Poloniei. Raluca Tobolcea: coordonator al proiectelor de voluntariat, master în Drept european Este avocat stagiar, colaborator al Cabinetului individual de avocatură Ionuț Pohrib din Iași, specializat în Drept comercial, Drept civil, Dreptul familiei, Dreptul muncii, Drept penal. Raluca Tobolcea a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” în anul 2008, a urmat cursurile Institutului Naţional de Pregătireşi Perfecţionare a Avocaților și are un master în Drept european. În perioada studenției a fost Director International Focus Programme al ELSA Romania (European Law Student’s Association) și, în această calitate, a coordonat, proiectele și echipele de voluntari ale tuturor grupurilor locale ELSA din tara. Prin intermediul Asociației Europene a Studenților în Drept, a beneficiat de stagiile de pregătire „Postuniversitaria”. A fost, de asemenea, coordonatorul regional al unui proiect inițiat în anul 2007 de Reprezentanța Comisiei Europene în România, finanțat prin programul Phare și intitulat „Europa la liceu”. Timp de doi ani (2006 – 2007), Raluca Tobolcea a fost voluntar la Centrul de mediere și securitate comunitară din Iași, participând la derularea unor proiecte inițiate de Fundația Chance for Life și Uniunea Europeană. Alexandru Grosu: specializare în Drept civil și Drept comercial, master în Științe Penale
Alexandru Grosu este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Petre Andrei - Iaşi, promoţia 2007. De asemenea este masterand în Ştiinţe penale şi criminalistică din cadrul Universităţii "Al. I. Cuza" - Facultatea de drept. In prezent este membru al Baroului Iaşi - Uniunea Naţională a Barourilor din România. Încă din timpul studiilor a fost preocupat de implementarea cunoştinţelor de drept internaţional în cele de drept naţional sens în care participă cu succes la: - etapa finală a concursului de procese simulate "Moot Court Competition" organizat prin intermediul ELSA în oraşul elveţian Geneva. - seminar organizat de UPA la Iaşi pe domeniul dreptului european al societăţilor comerciale; - seminar organizat de Academia Europeană de Drept la Trier/Luxemburg pe domeniul dreptului comunitar. - este atestat de către Universitatea Cambridge cu diploma de cunoştinţe avansate de limba engleză şi engleză juridică. După terminarea facultăţii, odată cu promovarea examenului de Barou devine avocat colaborator al firmei de avocatură Grosu. Posedă cunoştinţe din toate ramurile de drept dar, cu toate acestea, specializarea sa este ramura dreptului penal şi criminalistica, precum şi ramificaţiile sale în dreptul comercial şi al afacerilor. Limbi străine vorbite/scris fluent: engleză, germană. Simona Anca Ursu: pentru un tânăr avocat stagiar, cazurile de competența Judecătoriei au prioritate Este licențiată în Drept a Universității Mihail Kogălniceanu din Iași, promoția 2008, și absolventă a cursurilor Institului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților. Imediat după terminarea facultății a lucrat ca grefier la Tribunalul și Judecătoria Botoșani, iar din 2009 este avocat stagiar în cadrul Cabinetului individual de avocatură Radu Ursu din Suceava. Aici a avut ocazia de a lucra în toate domeniile Dreptului. Este la fel de adevărat că, pentru un tânăr avocat stagiar, cazurile de competența Judecătoriei au întotdeauna prioritate. Pentru celelalte spețe, aparținând instanțelor de judecată de control judiciar, s-a documentat, a redactat, a studiat...Și asta pentru că este dinamică și hotărâta, interesată de o continuă perfecționare profesională. Consideră că nu putem rămâne indiferenți în fața problemelor societății românești, iar proiectul 100 de avocați pentru România îi oferă șansa de a da o mână de ajutor celor rămași fără sprijin. Georgiana Teodorescu: un master în Dreptul Afacerilor, implicare în acțiuni caritabile și premii literare Este specializată în drept penal, drept comercial corporatist, dreptul muncii și dreptul familiei. Deține un master în Dreptul Afacerilor, obținut la Universitatea Nicolae Titulescu din București și o urmează cursurile Institutului Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților. Georgiana Teodorescu a obținut licența în drept la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și este avocat asociat în cadrul Societăţii Civile de Avocatură Chiuariu & Asociații. Recent a obţinut o victorie premieră pentru justiţia română de drept penal, obţinând condamnarea unei bone care a lovit copilul pe care îl îngrijea, particularitatea acestui dosar constând în faptul că victima nu a putut fi expertizată (fiind vorba de un copil de 2 ani) şi singura probă de la dosar a fost o înregistrare audio-video făcută de părinţii victimei, deci nu o înregistrare autorizată în sensul Codului de procedură penală. O particularitate cu totul specială a avocatului Georgiana Teodorescu este reprezentată de numeroasele premii literare pe care le deține. Este membru al Uniunii Scriitorilor Români și al cunoscutului Cenaclu Săgetătorul, condus de prof. dr. Tudor Opriș. Este, de asemenea, membru al Rotaract Triumph București, organizație neguvernamentală afiliată Fundației Rotary, care se implică cu precădere în acțiuni caritabile. În februarie 2009, Georgiana Teodorescu a fost numită Vice-Președinte Adjunct pentru Relații Externe al Ligii Studenților Români din Străinătate, o organizaţie non-guvernamentală care militează pentru sprijinirea studenţilor români aflaţi la studii în străinătate şi totodată pentru întoarcerea acestora în ţară la finalizarea studiilor, în scopul reformării României. Ioana Waszkiewicz: specializare în proiecte imobilaire și Dreptul Internațional al Afacerilor Are o bogată experiență în proiecte imobiliare: structurare de tranzacții de la faza de achiziție până la faza de vânzare, analiză tip “due diligence” cu privire la titlul de proprietate, dezvoltare și finanțare, închiriere, parteneriat public-privat, legislația restituirilor imobiliare. A acordat consiliere de specialitate unor importanți dezvoltatori imobiliari internaționali în proiectele lor comerciale, de logistică, rezidențiale, de infrastructură, lucrând timp de cinci ani în cadrul uneia dintre primele 5 firme de avocatură din România. Ioana Waszkiewicz a aboslvit Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și a obținut un master în Drept Internațional al Afacerilor la Central European University din Budapesta. Este membru al Baroului București din 2004, iar la examenul de definitivat a obținut diploma de merit. În 2009, Ioana Waszkiewicz și-a deschis propriul cabinet de avocatură. Cezar Mîță-Baciu: consultanță juridică pentru persoanele disponibilizate Are un master în Studii europene, obținut în 2009, la Centrul de Studii Europene al Universității Alexandru Ioan Cuza și este licențiat al Facultății de Drept din aceeași universitate, promoția 2007. A absolvit, de asemenea, cursurile Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților. Domeniile sale de specializare sunt Dreptul civil, Dreptul penal și Dreptul comerțului internațional. În primul an de avocatură, a fost implicat în derularea proiectului "Promovarea şi protejarea drepturilor omului în relaţiile de muncă", finanţat de către Uniunea Europeană prin Programul Phare 2005, oferind consultanță juridică persoanelor disponibilizate în urma unui conflict cu angajatorul. A făcut parte, de asemenea, din echipa de implementare a proiectului “Consolidarea democraţiei în România: Drepturile omului, statul de drept, independenţa justiţiei şi lupta împotriva corupţiei”, patronat de Fundaţia Pro WOMEN, în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi. Până la sfârșitul lui 2010, Cezar Mîță Baciu este inclus într-un program de formare profesională inițiat de Baroul Iași și Consiliul Avocaților din Termini Imerese (Sicilia), care își propune să realizeze studii de drept comparat și, nu în cele din urmă, să ofere sprijin juridic investitorilor italieni în România. În primăvara acestui an, a luat parte la seminarul destinat profesiilor juridice independente în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului în cadrul proiectului de înfrățire între Oficiul Național de Prevenire și Combatere a spălării banilor din România și Inspectoratul General pentru informații financiare din Republica Polonă. Pentru a întregi parcursul profesional al lui Cezar Mîță Baciu, merită menționat și cursul Construcție economică europeană, absolvit în perioada 2007 - 2008 în cadrul programulului Erasmus (modul european Jean Monet). Eugenia Ciofu-Cihodariu: specializare în dreptul familiei, drept comercial și drept penal Este licențiată a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. În cei cinci ani scurși de la terminarea Facultății de Drept, Eugenia Ciofu-Cihodariu a adăgat la diploma de licență unmaster în Drept european și mai multe atestate de specializare: Integrare economică europeană, Integrare financiar-monetară europeană, Managementul fondurilor structurale în România, Legislația muncii, Dreptul european al concurenței, Managementul proiectelor. Eugenia Ciofu-Cihodariu a urmat, de asemenea, cursuri de drept constituțional și reformă legislativă penală. A fost consilier juridic al unor societăți comerciale specializate în domeniul construcțiilor și instalațiilor, dar și la Oficiul Patronal și Centrul Militar Zonal din Iași. Din noiembrie 2009 este avocat stagiar în cadrul unui cunoscut cabinet de avocatură din Iași. Alina Maria Munteanu: un avocat dedicat Dreptului proprietății intelectuale
Aceasta este Alina Maria Munteanu: masterat în Drept European, cu o disertaţie având ca temă“Uniunea Europeană între Regionalizare și Globalizare" (2006). Licenţă în drept obţinută la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (2005), cu media 10, magna cum laude, fiind şeful promoţiei de absolvenţi. Student Erasmus - Socrates la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, cu specializare în Drept Internațional și Dreptul European al Drepturilor Omului (2004). Și-a deschis propriul cabinet de avocatură în 2008, iar activitatea acestuia este axată pe domeniile Drept comercial, Dreptul proprietății intelectuale, Dreptul comerțului Internațional, Drept civil și Drept penal. A avut două stagii de practică în cadrul Letrada del Ilustre Colegio de Abogados de Guadalajara (Drept procesual penal și Drept internațional) și, pentru o scurtă perioadă a fost asistent universitar la Facultatea de Drept a Universității Al. I. Cuza, la catedra Dreptul familiei. Diploma sa de “Franceză Juridică,” obținută la Institutul Francez din Iași, este recunoscută de Camera de Comerț și Industrie din Paris. În timpul studenției, s-a implicat în activitatea Departamentului Activități Academice al ELSA (The European Law Students’ Association) și, în această calitate, a fost coorganizator al Conferinței Internaționale "Pacem in Terris" (Cannes, 2004). Teodora Nechita: studiul Dreptului european și al politicilor comunitare în Palma de Mallorca
Este interesată de o perfecționare continuă și, pentru că sfera de aplicare este deosebit de largă, a fost atrasă de Dreptul european și Politicile comunitare. Studiile de specializare în aceste domenii au fost finalizate la Universitatea Insulelor Baleare din Palma de Mallorca. Teodora Nechita și-a luat licența în drept la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în 2006, și tot aici a obținut un master în Drept privat internațional. Situațiile juridice întâlnite în cei patru ani de activitate profesională au convins-o că atenția acordată drepturilor individuale este încă redusă și, din acest motiv, s-a alăturat fără ezitare rețelei 100 de avocați pentru România.
Și-a deschis propriul cabinet de avocatură la începutul acestui an, iar domeniile în care acordă consultanță și asistență juridică sunt Drept civil, Drept comercial, Drept penal, Dreptul muncii, Dreptul familiei, Contencios administrativ, Drept comunitar, Drept internațional privat.
Atenția avocatului Teodora Nechita se îndreaptă, de asemenea, spre Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisdicția CEDO. Diana Sorina Bodia: un expert în negocieri și conciliere Are un master în Politici și integrare europeană, finalizat în anul 2006 la Centrul de Studii Europene al Universității Alexandru Ioan Cuza și este licențiată în drept a Universității Petre Andrei din Iași, din anul 2004. Începând cu 2008, Sorina Diana Bodia este avocat colaborator în cadrul unui cunoscut cabinet de avocatură din Iași și acordă consultanță și asistență juridică în domeniile dreptului civil, dreptului comercial, dreptului privat internațional și dreptului penal. A acumulat o experiență apreciabilă în cazuri de executare silită, negocierea contractelor de muncă și, nu în ultimul rând, proceduri de conciliere. În anii studenției a lucrat, ca voluntar, la Centrul de mediere socială și comunitară din Iași. În aceeași perioadă, ca membru al Asociației Tinerilor Juriști din România, a participat la o serie de întruniri științifice pe teme privind, în mare parte, armonizarea legislației românești cu cea europeană. Alexandru Jădăneanț: bursier DAAD la Universitatea Humboldt din Berlin, cadru universitar, doctor în drept constituțional Susține seminariile de introducere în relațiile internaționale, de drept comunitar, de instituții și organizații politice internaționale, de drepturile omului și de drept internațional la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării a Universității de Vest din Timișoara, specializarea Relații Internaționale și Studii Europene, secția cu predare în limba germană și limba română. Este doctor în drept al Facultății de Drept și Științe Administrative a Universității de Vest din Timișoara. În 2009 a beneficiat de o bursă de cercetare doctorală la Universitatea Humboldt din Berlin, cu specializările Drept comunitar și Drept Constituțional. Deține un master în Studii europene (Drept comunitar, Economie europeană și Politică europeană), obținut laUniversitatea din Hamburg. În cadrul studiilor postuniversitare, la Universitatea de Vest, a beneficiat de o mobilitate Erasmus pentru două semestre la prestigioasa universitate Eberhard-Karls din Tuebingen, Germania. Și-a efectuat stagiul de practică din cadrul masteratului de studii europene la Misiunea permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, la Bruxelles, în perioada februarie – martie 2005. A fost membru al ELSA (European Law Student’s Association) și președintele grupului local din Timișoara. În această calitate a organizat conferința Pedeapsa cu moartea: pro și contra. Este traducător și interpret de limbă germană, autorizat de Ministerul Justiției, și membru al Forumului Democrat al Germanilor din Banat. În 2009, Alexandru Jădăneanț și-a deschis propriul cabinet de avocatură. Adrian Morar: mediator, cadru universitar, specialist în Drept fiscal
Are un doctorat în Drept fiscal, un master în Dreptul Afacerilor, un certificat de manager public obținut la Institutul Național de Administrație, master (DESS) în administrarea întreprinderilor mici și mijlocii obținută la Universitatea Paris XII Val de Marne și, nu în ultimul rând, studii aprofundate înDrept privat și Sisteme informatice. În 2005, a beneficiat de un stagiu de trei luni la HM Customs&Excise, Solicitor's Office din Londra. Este asistent universitar la Facultatea de Științe Juridice și Administrative a Universității Spiru Haret, unde predă Drept fiscal, financiar și contencios administrativ. Avocatul Adrian Morar își exercită profesia la Morar&Enescu Societate civilă profesională de avocați cu răspundere limitată, cu sediul în București/punct de lucru în Voluntari (Ilfov) și, de asemenea, ca mediator-asociat laMorar&Enescu - Biroul de mediatori cu sediul în Brașov/sediu secundar în București (Sector 4). În perioada 2005-2007, a lucrat la Autoritatea Națională a Vămilor-Direcția de Supraveghere și Control Vamal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și, în această calitate, a fost detașat, timp de două luni, laCentrul de Cooperare Polițienească Internațională-Punctul Național Focal (Centrul SECI). În aceeași perioadă, a lucrat și la Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE-Departamentul Recuperare Debite. Experiența sa profesională este completată de activitatea de evaluator de întreprinderi/bunuri imobiliare șiconsultant în domeniul managementului afacerilor. Adrian Morar a deținut, în perioada 2006-2007, funcțiile de președinte al Asociației Managerilor Publici și vicepreședinte al Sindicatului Național al Polițiștilor și Vamesilor "Prolex" . Este membru fondator al Forumului Electronic al Consilierilor Juridici din România , al Asociației Județene a Consilierilor Juridici Brașov, al Asociației Naționale a Evaluatorilor și, din anul 2010, membru al Uniunii Internaționale a Avocaților. Vasile Constantin Horotan: specialist în Drept comercial, Dreptul muncii, Drept administrativ, dar şi în derularea proiectelor cu finanţare nerambursabilă
Și-a deschis propriul cabinet de avocatură în anul 2007.
A absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice a Universităţii din Oradea, cursuri post-universitare de Drept privat și, de asemenea, anul acesta, un master în Drept administrativ și statutul funcționarului public la Universitatea de Vest Vasile Goldiș.
Din 1998 şi până în 2006 a fost consilier juridic la Asirom, iar înainte de asta, la Silvania Forest din Satu Mare.
Vasile Constantin Horotan are o bogată experienţă în Drept comercial şi Dreptul muncii, dar şi în derularea şi gestionarea unor proiecte cu finanţare nerambursabilă: Minori lipsiţi de libertate, LADO Satu Mare (1998 – 1999),Condiţia juridică a femei deţinute, LADO Satu Mare (1999), Law for All, LADO Satu Mare (2000 – 2001),Biroul de Consiliere pentru cetăţeni, LADO Satu Mare (2002 – 2006). Anamaria Gram: expert în dreptul afacerilor și al cooperării internaționale, dar și în dreptul muncii Are o bogată experiență în drept societar, drept imobilar, drept contractual, drept procesual și dreptul muncii. Sunt domenii în care Anamaria Gram s-a specializat lucrând în prestigioase cabinete de avocatură, societăți comerciale de renume, dar și la Ministerul Justiției, unde a fost consilier de integrare europeană. Din 2008 și-a deschis propriul cabinet iar succesul de care se bucură este de necontestat. Anamaria Gram a absolvit, în 2004, ca șef de promoție, Institutul de Drept al Afacerilor și Cooperării Internaționale Nicolae Titulescu – Henri Capitant, iar în paralel cu studiile universitare a urmat și cursurileColegiului juridic franco-român din București, filială a Universității Paris –Sorbonne I. Nu în ultimul rând, deține și un certificat de absolvire a cursurilor Maastricht School of Management - „Basic Project Cycle Management”. Este licențiată în drept la Universitatea din București. Pregătirea profesională a avocatei Anamaria Gram este completată de numeroase participări la seminarii de profil, dintre care merită amintite: formare în domeniul Justiţie şi Afaceri Interne la Institutul European din România (IER); formatori: Lora Borissova – conferenţiar la European Institute of Public Administration (EIPA)- Luxemburg, Adam Dudzik - Secretar de Stat în cadrul Ministerului de Interne din Polonia; Întărirea Supravegherii Pieţei şi Protecţia Consumatorului organizat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC); formatori: Prof. Dr. Dag Bjorklof, Dl. Robin Croft, Prof. Dr. Thierry Bourgoignie - experţi European Profiles; General Training in European Affairs, Institutul European din România; Cadrul instituţional şi legal privind promovarea conceptului de Parteneriat Public Privat în contextul general ISPA" - Lars Gronvald – expert legal, manager de proiect KAMPSAX; John Crothers - expert legal, KAMPSAX; Milica Zatezalo – expert legal, avocat Gide Loyrette Nouel; Eugenia Gutium – expert legal local, avocat – Gutium & Asociaţii SCA; "Respectarea drepturilor copiilor victime ale traficului de fiinţe umane - o abordare multidisciplinară" - Proiectul ENACT (Reţeaua Europeană Împotriva Traficului de Copii). Natalia Lăsculescu: specializare în domeniul asigurărilor Pentru Natalia Lăsculescu, avocatura nu reprezintă doar alegerea unui drum în viață, ci și un mod de viață. Este masterandă a Universității Nicolae Titulescu din Craiova și licențiată a Facultății de Drept a Universității Spiru Haret din București. După terminarea facultății, în anul 2000, s-a întors în orașul natal, Drobeta Turnu Severin, unde a adunat o bogată experiență în domeniul asigurărilor, lucrând, mai întâi, ca inspector în asigurări și, apoi, consilier juridic, în sucursala locală a unei importante firme din domeniu. Experiența câștigată în toți acești ani i-a permis să-și deschidă, în 2009, propriul cabinet de avocatură. Acordă consultanță și asistență juridică în domeniul Dreptului civil și comercial. Fire dinamică, Natalia Lăsculescu își câștigă existența încă din timpul studenției. A fost marketing manager al unei firme comerciale, dar și consilierul juridic al Fundației Ștefan Odobleja. Daniel Octavian Păcurariu: practician în domeniul insolvenţei
Este doctorand în Drept, specializarea Drept comercial, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cu o temă dedicată răspunderii organelor de conducere în procedura insolvenţei.
Deţine un master în Ştiinţe Administrative şi un altul în domeniul Sănătăţii şi securităţii în muncă.
Este partener în cadrul societăţii de avocatură Săvuş, Păcurariu & Partners din iunie 2010, avocat definitiv din 2009 şi practician în insolvenţă din 2005. În perioada 2005 – 2009 a fost inspector şef la Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, iar în intervalul 1999 – 2005, consilier juridic la AVAS, Casa Judeţeană de Pensii şi RAPPS – sucursala de reprezentare şi protocol Cluj - Napoca.
O prezentare a activităţii profesionale a avocatului Daniel Păcurariu poate fi rezumată astfel:
În domeniul insolvenţei • reprezentarea directă în instanţă a creditorilor A.V.A.S. şi ai Casei Judeţene de Pensii Cluj, în perioada iunie 2001 – august 2005; peste 5000 de dosare având ca obiect proceduri de insolvenţă; • participarea activă în cadrul Comitetelor de creditori constituite conform Legii 64/1995 şi 85/2006; iniţierea, în această calitate, împreună cu ceilalţi creditori şi cu administratorul/lichidatorul judiciar, a unor acţiuni complexe care au dus la recuperarea unor debite însemnate; • promovarea, în calitate de reprezentant al creditorului - Casa Judeţeană de Pensii şi A.V.A.S. -, în cadrul procedurilor prevăzute de Legea 64/1995 rep.,şi 85/2006 a unor acţiuni specifice: anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în “perioada suspectă”, atragerea răspunderii personale a organelor de conducere ale debitoarei în baza art. 137, contestaţii la creanţe, înlocuiri de administratori judiciari-lichidatori pentru neîndeplinirea obligatiilor legale; În domeniul recuperarii creanţelor comerciale • întocmirea de cereri în baza O.U.G 119/2007 şi O.U.G. 5/2001; • întocmirea de acţiuni comerciale în baza dreptului comun; • asistare şi consultanţă în domeniul executării silite a acestor creanţe, formularea de contestaţii la executare silită în baza Codului de procedură civilă; În domeniul executării silite a creanţelor preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (creanţe bancare neperformante, creanţe fiscale, creanţe comerciale) • acţiuni în răspunderea personală a persoanelor prevăzute de art. 38 din O.U.G. nr. 51/1998 rep. privind valorificarea unor active bancare; • formularea de acţuni şi apărări în baza art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998 rep. privind valorificarea unor active bancare; În domeniul executării silite a creanţelor bugetare • recuperări de creanţe bugetare în baza OG 11/1996 şi OG 61/2002 • reprezentarea A.V.A.S. şi a Casei Judeţene de Pensii Cluj în instanţă atât în calitate de subiect activ, cât şi pasiv, în cadrul contestaţiilor la executare promovate în baza acestor acte normative; În domeniul dreptului muncii şi asigurărilor sociale • litigii având ca obiect drepturi şi obligaţii izvorâte din contracte individuale de muncă, vechimea în muncă (stagiul de cotizare), încadrarea angajaţilor în grupe de muncă, încadrarea în muncă şi încetarea activităţii persoanelor care desfăşoară activitate în temeiul unui contract individual de muncă sau al unei convenţii civile de prestări servicii; stabilirea şi acordarea drepturilor salariale, precum şi a celorlalte drepturi decurgând din munca prestată, etc. • litigii privind modul de calcul şi de depunere a contribuţiei de asigurări sociale; modul de stabilire a majorărilor de iîntârziere; înregistrarea, evidenţa şi certificarea contribuţiei de asigurări sociale; deciziile de acordare/neacordare a drepturilor de asigurări sociale; modul de stabilire şi de plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale; • litigii privind plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie încheiate conform Legii nr. 19/2000; etc. • consultanţă acordată în domeniul relaţiilor de muncă, precum şi în cel al sănătăţii şi securitătii în muncă; În domeniul drepturilor reale • reprezentarea în diverse litigii privind revendicarea unor imobile naţionalizate aflate în patrimoniul acesteia; • litigii având ca obiect revendicarea în baza Legii nr. 10/2001 a unor imobile aflate în proprietatea societăţilor comerciale la care A.V.A.S. are calitatea de acţionar; În domeniul contenciosului administrativ • acţiuni în anularea actelor administrative emise de către organe locale şi centrale, repararea prejudiciului cauzat, repunerea părţilor în situaţia anterioară; În domeniul dreptului penal • litigii privind infracţiuni economice (infracţiunea de evaziune fiscală, delapidare, gestiune frauduloasă, bancrută frauduloasă, infracţiuni privind cecul, înşelăciune, fals, infracţiuni privind stopajul la sursă (Legea.130/1999, Lg.19/2000, Codul muncii). Alexandru-Şerban Răţoi: specializare în domeniul Dreptului insolvenței Este avocat stagiar din februarie 2009 și licențiat al Facultății de Drept a Universității din București. La începutul anului 2007, a fost cooptat de profesorul Gheorghe Piperea într-un proiect de cercetare vizând analiza Regulamentelor Băncii Naționale, precum și mecanismul de implementare a Acordului Basel II în sistemul bancar românesc.
A devenit, apoi, Junior Lawyer în cadrul Piperea & Asociatii, și a participat la elaborarea mai multor opinii legale în domeniul dreptului concurenței și dreptului proprietății intelectuale. A acordat consultanță în domeniul dreptului bancar si a redactat cereri în dosare având ca obiect litigii în domeniul insolvenței și dreptului societatilor comerciale. Totodată, a colaborat la editarea cărtii „Insolvența: legea, regulile, realitatea” (în urma finalizării unui proiect de cercetare în domeniul insolvenței).
În prezent, Alexandru-Serban Ratoi se specializează în domeniul dreptului comercial (litigii, operațiuni vizând societățile comerciale la Oficiul Național al Registrului Comerțului) și în domeniul dreptului insolvenței. Mihai Costache: expert în taxe, legi și proceduri de executare silită
A lucrat cinci ani într-o firmă considerată lider pe piața creditelor de consum din România, cu un număr de angajați care depășește 800 de persoane, iar responsabilitățile sale au fost pe măsură. A reprezentat compania în procese de achiziție, la Curtea Internațională pentru Arbitraj în Comerț sau în fața unor instanțe românești superioare (Curtea Constituțională, Curtea Supremă, Curtea de Conturi). În calitate de șef al Departamentului Recuperări a fost preocupat să-i determine pe debitori să-și plătească datoriile înainte de începerea procedurilor legale de executare silită. În perioada 1999 – 2004, imediat după terminarea Facultății de Drept a Universității din București, Mihai Costache a coordonat Departamentul de taxe și legi ale unei companii recunoscute în domeniul auditului și consultanței financiare. Și-a deschis propriul cabinet de avocatură în anul 2008, iar consultanța legală oferită companiilor care privesc mereu înainte și se dovedesc interesate de o dezvoltare continuă, rămâne principala sa activitate. Mihai Costache s-a alăturat rețelei 100 de avocați pentru România considerând că bogata sa expertiză în ceea ce privește executarea silită poate fi de folos. Irina Litcanu: liceu de artă și master în Drept comunitar, arbitru la Camera de Comerț, Industrie și Navigație din Constanța Este membru al Consiliului Baroului Constanța, avocat coordonator la Societatea Civilă de Avocați Litcanu&Gheorghiță și primvicepreședinte al unei structuri neguvernamentale cu responsabilități în activitatea de advocasy.A absolvit un liceu de artă dar, în 1989, obținea o licență de jurist la Universitatea din București. În 1992, aceeași universitate îi acorda atestatul de specializare în Drept. A urmat, de asemenea, cursurile Facultății de Psihologie a Universității Ovidius din Constanța și pe cele de formator ale Institutului Național de Administrație.Deține un master în Drept comunitar, la Universitatea Spiru Haret din București unde, de altfel, din 2000 până în 2007 a fost asistent la catedra de Drept financiar.Este practician în insolvență și membru al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România din anul 2005.În anul 2008 a devenit arbitru la Camera de Comerț, Industrie și Navigație din Constanța. Ion Gabriel Angheluș: experiență profesională de peste 12 ani și cauze soluționate la CEDO
Ion Gabriel Angheluș este un avocat specializat în combaterea abuzului de drept, bun cunoscător al nuanțelor privind exercitarea cu bună credință a drepturilor și obligațiilor părților (persoane fizice, juridice sau autorități publice) aflate într-un anumit raport juridic. Și-a deschis propriul cabinet de avocatură la Târgoviște, în 2001, la trei ani după absolvirea Facultății de Drept a Universității Spiru Haret din București. Subiectul lucrării de licență, susținută la Universitatea din București, a fost inedit - „Paradigma psihologică a bunei credințe în statul de drept” - iar nota obținută, maximă. Ion Gabriel Angheluș și a fost mereu interesat să coordoneze pregătirea avocaților stagiari și a semnat articole juridice în publicații specializate, dar și de interes general. Silvia Pîrșan: 200 de dosare care denunță abuzurile regimului comunist
Este licențiată în drept și științe economice la Universitatea Româno-Americană și membru al Baroului București din 1999. De la apariţia Legii 221/2009, legea privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora și-a dedicat întreaga activitate profesională acestui gen de cauze. Silvia Pîrșan are peste 200 de dosare care denunță abuzurile regimului comunist. Pentru a fi de folos celor aflați în situații similare, avocata Silvia Pîrșan atrage atenția că fiecare caz în parte presupune anumite particularități, în funcție de persoana împotriva căreia au fost dispuse condamnările, măsurile administrative cu caracter politic care i-au fost impuse, vîrstă, pregatire profesională sau condiție socială. În consecință, nici daunele morale pe care le solicită cei care au avut de suferit nu pot fi identice. Ca orice alt sentiment uman, şi suferinţa, fizică sau psihică, nu poate fi cuantificabilă, neexistând indici de măsurare a acesteia. Nu există niciun element care să traducă sub aspect compensatoriu, reparatoriu, toate suferinţele îndurate de nişte fiinţe umane, a căror vină a fost aceea de a nu fi pe placul regimului comunist. În aprecierea importanţei prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercusiunile detenției și ale persecuților ulterioare asupra stării generale a sănătăţii, a vieţii în general, precum şi asupra posibilităţilor de realizare din punct de vedere social, profesional şi material. Silvia Pîrșan a ținut, de asemenea, să sublinieze că OUG nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, împiedică nepermis soluționarea justă a acestor cauze. Fănica Purcăreață: performanțe notabile în domeniul dreptului muncii
A absolvit Facultatea Ecologică în 1999, este licențiată în drept la Universitatea din București cu media 9,75 și membru al Baroului București începând cu anul 2000. Își desfășoară activitatea la Constanța, iar printre clienții cabinetului său de avocatură regăsim companii importante, dar și mari federații sau confederații sindicale. Pentru a exemplifica, menționăm că SC. Daewoo Mangalia Heavy Industries SA – cel mai mare constructor de nave din Europa - , Federația Națională a Sindicatelor Portuare și Blocul Național Sindical au apelat la serviciile sale specializate. Reprezentarea acestora i-a adus avocatei Fănica Purcăreață performanțe notabile în domeniul dreptului muncii dar, în egală măsură, domeniile pe care le vizează în activitatea sa sunt litigiile comerciale, civile și penale. Daniel Adrian Corduneanu: după șapte ani petrecuți în Spania, s-a întors acasă și vrea să schimbe ceva aici Este avocat stagiar și colaborator al Cabinetului individual de avocatură Maria Gîlcă din Suceava din vara lui 2009. A absolvit, în 2001, Facultatea de Drept a Universității Dimitrie Cantemir din Iași și, anul acesta, Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților. A trăit șapte ani în Spania, unde nu a lucrat în domeniul juridic și, în cele din urmă, a decis să se întoarcă acasă și la profesia inițială. Este dornic să recupereze timpul pierdut și deosebit de motivat. În ultimul an, i-au fost încredințate 12 dosare din domeniul dreptului civil și alte 8 dosare din domeniul dreptului penal, toate soluționate favorabil. A aderat la rețeaua 100 de avocați pentru România, pentru că îți dorește să schimbe ceva aici, astfel încât românii să nu mai fie nevoiți să emigreze pentru a-și căuta împlinirea. Mara Alexandra Ioniţă: consultanţă juridică pentru proiectele de finanţare europeană
Este absolventă a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, promoţia 2009. Imediat după obţinerea licenţei, s-a înscris la un master în Drept european, iar în primăvara lui 2010, lacursurile Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor.
Activitatea sa de avocat satagiar în cadrul unui cunoscut cabinet de avocatură din Iaşi implică acţiuni de reprezentare şi asistare in instanţă, atât în cauze penale, cât şi civile, consultanţă juridică, în special în materie penală, civilă, comercială, dreptul familiei, dreptul muncii, legislaţia legată de retrocedarea imobilelor şi, nu în ultimul rând, conceperea, redactarea, organizarea şi pregătirea actelor din punct de vedere juridic pentru proiectele de finanţare europeană.
Aderarea la reţeaua pro-bono 100 de avocaţi pentru România nu este singura activitate de voluntariat la care a luat parte Mara Alexandra Ioniţă. În timpul studenţiei a coordonat un departament al Asociaţiei Egreta, al cărei scop era tocmai acela de a ajuta tineri aflaţi în dificultate. Laura Lăcustă: litigii de muncă și drept comercial Este absolventă a Facultății de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, promoția 2003. Și-a deschis propriul Cabinet de avocatură în martie 2008, iar activitatea acestuia vizează, în principal, asistența juridică în litigii de muncă, reprezentarea juridică în dosare comerciale, asistența și reprezentarea juridică în dosare civile, inclusiv cele legate de fondul funciar și dreptul familiei. După terminarea facultății a fost, vreme de doi ani, consilier juridic la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor din Vaslui, unde a asigurat reprezentarea instituției în dosarele de contravenție. Perioada petrecută în calitate de consilier juridic la Societatea Profesională de Consilieri Juridici Athenea din Iași (2006 – 2008) i-a îmbogățit experiența profesională și i-a permis să se specializeze în cazuri legate de fondul funciar și litigii de muncă. Aderarea la rețeaua 100 de avocați pentru România nu reprezintă prima activitate pro-bono din cariera Laurei Lăcustă. A mai oferit asistență juridică persoanelor defavorizate, prin intermediul unei organizații neguvernamentale ieșene. Adriana Olteanu: respectarea drepturilor pacienţilor şi dovedirea cazurilor de malpraxis
Este absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Juridice a Universităţii Spiru Haret şi licenţiată în drept la Universitatea din Bucureşti. Cabinetul de avocatură Adriana Olteanu, înfiinţat în 2008, acordă consultanţă în domeniul dreptului comercial (inclusiv insolvenţă), dreptului civil, dreptului fiscal-financiar, dreptului muncii, colectării de debite şi daune. Reprezintă şi asistă clienţii în instanţă în susţinerea cauzelor de litigii comerciale, civile, de muncă, contencios administrativ. Reprezintă şi asistă cetăţeni în relaţie cu instituţiile publice centrale şi locale. Realizează proceduri de recuperare a creanţelor pe cale amiabilă sau prin executare silită. Colaborează cu experţii evaluatori şi experţii judecătoreşti în cadrul procedurilor de executare silită. Adriana Olteanu a participat şi la soluţionarea unor cauze având ca obiect respectarea drepturilor pacienţilor. S-a ocupat de recuperarea de către asiguraţi a cheltuielilor personale cu medicamentele şi analizele medicale efectuate pe timpul spitalizării şi, de asemenea, de reprezentarea pacienţilor în faţa comisiilor de disciplină ale Colegiului Medicilor din Bucureşti, în dovedirea cazurilor de malpraxis. Până la înfiinţarea propriului cabinet de avocatură, Adriana Olteanu a fost timp de 11 ani consilier juridic al unor societăţi comerciale, iar această perioadă i-a permis să dobândească o bogată experienţă în domeniul dreptului comercial şi al dreptului municii. Adriana Olteanu s-a alăturat reţelei 100 de avocaţi pentru România din dorinţa de a pune la dispoziţia celor care au nevoie de ajutor juridic în lupta lor cu instituţiile statului, o experienţă profesională de de peste 13 ani. Octavian George Țuțu: a renunțat la statistica și informatica economică pentru avocatură Este avocat stagiar în cadrul Baroului Cluj-Napoca și avocat colaborator în Cabinetul individual de avocatură Maria Văideanu, specializat în litigii de drept civil, contencios administrativ și fiscal, comercial. A absolvit Facultatea de Drept a Universității Dimitrie Cantemir în anul 2009, cu o lucrare de licență dedicată protecției datelor cu caracter personal. Este, de asemenea, absolvent al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Octavian George Țuțu este de părere că studiile în domeniul informaticii i-au sporit capacitatea de identificare și rezolvare a problemelor cu care se confruntă și i-au dezvoltat abilităţi de planificare şi management al resurselor şi timpului, dar și de analiză și sinteză, iar toate aceste aptitudini se dovedesc extrem de utile în activitatea sa de avocat. Aurora Neculoiu: ordinea de drept trebuie să-şi găsească locul în societatea românească
Cabinetul său de avocatură este specializat în drept civil, drept comercial, dreptul muncii şi dreptul familiei.
A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti în anul 1985 cu o lucrare de diplomă coordonată de prof.dr. Corneliu Bârsan. După doi ani de stagiu obligatoriu la Târgu Mureş, s-a stabilit la Braşov, unde vreme de 17 ani, a fost consilierul juridic al Direcţiei Agricole Braşov, Consiliului Judeţean Braşov şi al câtorva societăţi comerciale de renume.
Experienţa dobândită în această calitate a determinat-o să-şi deschidă în 2003 un cabinet propriu de avocatură.
Aurora Neculoiu este ghidată în viaţă de principii solide - pentru care le mulţumeşte părinţilor săi - şi consideră că nu este încă târziu pentru ca ordinea de drept să–şi găsească locul în societatea noastră, acesta fiind unul dintre motivele pentru care s-a înscris în reţeaua “ 100 de avocaţi pentru România “, activitatea pro-bono nefiindu-i straină. Sorin Anton: repararea prejudiciilor cauzate de erori judiciare
Este dublu licenţiat - Politehnică, specializarea Mecanică fină, Drept, specializarea Ştiinţe juridice – şi membru al Baroului Braşov din anul 2000.
Sorin Anton deţine un master în domeniul Dreptului penal al afacerilor.
Activitate sa profesională se desfăşoară în diverse domenii ale dreptului: civil, comercial, penal, al familiei.
Sorin Anton are o bogată experienţă în materia litigiilor civile având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate de erori judiciare şi arestari nelegale. Adriana David: drept comercial şi practician în insolvenţă
Este membru al Baroului Vaslui din 2005, practician în insolvenţă şi mediator.
De altfel, activitatea profesională a Adrianei David se desfăşoară, în cea mai mare măsură, în domeniul dreptului comercial.
Printre cei care beneficiază de serviciile Cabinetului de Avocatură Adriana David se numără societăţi comerciale din Iaşi, Bacău, Bârlad şi Dorohoi.
Avocatul Adriana David este colaborator constant al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi reprezentantul acesteia în adunări generale ale acţionarilor.
Adriana David este licenţiată în drept a Universităţii Mihail Kogălniceanu din Iaşi, promoţia 2005. Timp de cinci ani după terminarea facultăţii a fost consilier juridic.
Adriana David s-a înscris în reţeaua pro-bono 100 de avocaţi pentru România din dorinţa de a pune la dispoziţia celor care au nevoie, bogata sa experienţă în domeniului dreptului comercial. Tudor Mazilu: un doctor în ştiinţe inginereşti care a încheiat o carieră militară de peste 30 ani şi s-a dedicat avocaturii
Este doctor în ştiinţe inginereşti şi are studii postuniversitare în domeniul managementului resurselor umane.
A absolvit Academia de Înalte Studii Militare – Facultatea de Aviaţie, Apărare Antiaeriană şi Marină – specializarea Radiolocaţie - şi este licenţiat în ştiinţă militară, atestat de ofiţer licenţiat – inginer electrotehnică, electromecanică tehnologică, maşini şi aparate electrice.
După o carieră militară de succes de peste 30 ani, îşi continuă viaţa în modul activ în care a trăit mereu, şi se dedică avocaturii, după ce, în 1998 a obţinut şi o licenţă în drept la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
Tudor Mazilu este avocat în cadrul Baroului Mehedinţi din ianuarie 2007. Și-a susținut teza de doctorat în anul 2008, cu tema „Fundamentele răspunderii civile delictuale în dreptul român” la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Este absolventă a Facultății de Drept a aceleiași universități, promoția 1982. Și tot aici, la Babeș-Bolyai a urmat, în 1988, cursurile post-universitare. Deține un master în Managementul Afacerilor și Consultanță Juridică, obținut la Universitatea Petru Maior din Târgu-Mureș. Este lector universitar la Facultatea de Științe economice, juridice și administrative a Universității Petru Maior din Târgu-Mureș, unde predă Drept civil, Teoria generală a obligațiilor, Contracte speciale, Dreptul familiei, Organizare și jurisprudență CEDO.Este membru al Baroului Târgu-Mureș din anul 1982.
Mihaela Vrabie: specializare în drept comercial și protecția europeană a drepturilor omului Este avocat definitiv, membru în Baroul București, specializat în domeniul dreptului comercial, dreptului civil, dreptului proprietății intelectuale, dreptului comunitar și contenciosului administrativ, având o experiență de peste șapte ani în consultanţă juridică şi reprezentare în litigii.
Este licențată în drept și deține un master în Politici publice şi integrare europeană, obținut la Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.
Este autorul cărții Cetățenie și Drepturi Europene, publicată la Editura Tritonic din București, în anul 2007, lucrare care își propune să ofere o imagine de ansamblu asupra drepturilor, libertăților si oportunităților pe care le oferă Uniunea Europeană cetățenilor noilor state membre, deveniți cetățeni europeni, precum și asupra modalităților concrete, administrative și judiciare, de exercitare și protejare a acestor drepturi.
De asemenea, a îndeplinit rolul de consultant pe probleme de drept comunitar şi afaceri europene în cadrulprogramului guvernamental Europa mea, care şi-a propus să informeze opinia publică despre oportunităţile şi provocările aderării şi postaderării României la Uniunea Europeană. Oana Condruz: drept penal şi drept civil
Este avocat definitiv, colaborator al Societăţii "Bălan Grup Avocaţi," membru al Baroului Galaţi.
Cauzele pe care le-a reprezentat în instanţă se înscriu în domeniul dreptului penal, dreptului familiei şi dreptului civil.
Este absolventă a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, promoţia 2007, şi deţine un master în Dreptul afacerilor, obţinut la Universitatea Nicolae Titulescu din Bucureşti.
În timpul studenţiei a lucrat ca paralegal într-un cabinet de avocatură specializat în domeniul proprietăţii intelectuale. Liliana Cureraru-Dobrescu: sprijin juridic pentru românii din Spania
Este licenţiată în drept a Univeristăţii Dimitrie Cantemir din Bucureşti (promoţia 1997) şi, începând cu 2007, membru al Colegiului Avocaţilor din Madrid.
Liliana Cureraru-Dobrescu este avocat asociat în cabinetul Arqueros din Madrid şi Nicolae&Asociaţii din Bucureşti.
Din dorinţa de a oferi sprijin juridic conaţionalilor săi, colaborează cu organismele şi organizaţiile româneşti din Spania: FEDROM, FADERE, HISPARO-CUENCA , Crucea Roşie Internaţională şi, de asemenea, cu ziare şi reviste româneşti din diaspora - Noi in Spania, Român în lume, Românul - unde publică articole de dreptul muncii şi drept comunitar internaţional.
Din 2002, Liliana Cureraru-Dobrescu este consilier juridic al Crucii Roşii din Madrid şi colaborator constant al Consulatului României la Madrid. BÍRÓ ENIKŐ: vicepreşedintele Asociaţiei Juriştilor Maghiari din România
Este licenţiată în drept la Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj Napoca, promoţia 2000.
Deţine un master în drept privat, obţinut la Universitatea George Bariţiu din Sibiu. A absolvit, de asemenea, cursuri care îi conferă calitatea de mediator.
Cabinetul de avocatură Bíró Enikő, deschis în anul 2002, în Odorheiu Secuiesc, este specializat în drept civil, în special în materie succesorală, drepturi reale, retrocedări, alte probleme imobiliare, şi drept administrativ, în special administraţie publică locală. Monica Custură: master la Universitatea Fordham din New York, în domeniul Dreptului societăţilor comerciale şi al Dreptului financiar-bancar
Este avocat din anul 1997, iar în cei 11 ani de practică a dobândit o bogată experienţă atât în domeniul privat, cât şi în cel public.
Monica Custură oferă consiliere în domeniul dreptului afacerilor şi cel al proprietăţii intelectuale, fiind consilier de proprietate intelectuală agreat de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. În această calitate asistă clienţii în cadrul procedurii de înregistrare a mărcii, precum şi în litigiile care pot fi generate de aceste operaţiuni
A urmat cursurile de master ale Universităţii Fordham din New York, obţinând diploma (LL.M) în domeniul Dreptului societăţilor comerciale şi al Dreptului financiar şi bancar.
Monica Custură a fost consilier al Departamentului de Justiţie al SUA, unde a condus o serie de proiecte în cadrul asistenţei acordate României pentru dezvoltarea justiţiei. Laura Sărghiuţă: consultanţă imobiliară, litigii comerciale, recuperări debite, insolvenţă şi concordat preventiv
Cabinetul de avocatură Laura Sărghiuţă, înfiinţat în 2005, este specializat în drept privat, dreptul muncii - comercial şi societar- consultanţă imobiliară, litigii comerciale, recuperări debite, insolvenţă şi concordat preventiv.
Înainte de deschiderea propriului cabinet de avocatură, în primii patru ani de la terminarea facultăţii, Laura Sărghiuţă a fost avocat colaborator la Biroul de avocatură Alexandru Mateescu şi jurist al unor societăţi comerciale cunoscute.
Toţi aceşti ani i-au permis să dobândească o experienţă bogată în domeniile sale de specializare, dreptul privat şi dreptul muncii, iar responsabilităţile sale au inclus consultanţă juridică, realizarea de contracte civile şi comerciale, reprezentare în instanţă în litigii comerciale. Laura Sărghiuţă este absolventă a Universităţii Titu Maiorescu, promoţia 2001 şi deţine un master în Drept privat, obţinut la Universitatea din Bucureşti în anul 2002. Este avocat definitiv în Baroul Prahova din anul 2008 şi, tot atunci, şi-a deschis propriul cabinet de avocatură. În perioada 2008-2010, a reprezentat cu succes clienţi ale căror probleme erau generate de clauzele sau măsurile abuzive din contractele de credit impuse de unele societăţi bancare. Începând cu luna martie a.c. este membru al Asociaţiei Internationale a Barourilor (IBA). Marius Sebastian Zaroschi este avocat pledant în litigii având ca obiect dreptul transporturilor, dreptul comercial, dreptul muncii, dreptul internaţional privat, dreptul funciar, dreptul execuţional privat, dreptul public, dreptul comunitar (protecţia consumatorului). Este licenţiat în Ştiinţe juridice din 1998 şi, timp de 10 ani, a îndeplinit funcţia de consilier juridic principal şi colaborator în cadrul mai multor societăţi de transport rutier internaţional de mărfuri din România şi Austria. Experienţa câştigată în această calitate i-a permis ca, atunci când s-a dedicat avocaturii, unul dintre domeniile sale de specializare să fie dreptul transporturilor. Oana Tîrnovan: litigii de drept civil, penal, dreptul familiei, dar şi litigii de muncă şi litigii comerciale
Este avocat în cadrul Baroului Suceava din ianuarie 2001, iar Cabinetul Individual de Avocatură Oana Tîrnovan a luat fiinţă trei ani mai târziu.
Prin actualizarea permanentă a pregătirii profesionale, prin menţinerea şi diversificarea cunoştinţelor în domeniile în care îşi exercită profesia, avocatul Oana Tîrnovan acordă consultaţii juridice în domenii de interes pentru clienţii săi, asigură asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti de orice grad, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice.
Pentru Oana Tîrnovan orice dosar nou este o provocare, iar printre dosarele pe care le are pe rol figurează, cu precădere, cauze de drept civil, drept penal, dreptul familiei, litigii de muncă, drept administrativ, drept comercial.
Oana Tîrnovan este licenţiată în drept a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Horaţiu Voinea: drept civil şi comercial, contencios administrativ
Este absolvent al Facultatii de Drept „Nicolae Titulescu” – Craiova, promotia 1997, iar din anul 1998 este membru al UNBR. În cei doisprezece ani de avocatură, Horaţiu Voinea s-a specializat în drept civil, dreptul familiei, drept comercial, drept vamal şi contencios administrativ.
Consultanta oferita unor societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea în Italia a contribuit la dobândirea unei experienţe profesionale semnificative în domeniul de specializare ales.
Horaţiu Voinea s-a înscris în reţeaua pro-bono 100 de avocaţi pentru România, din dorinţa de a ajuta pe cât posibil persoanele nevoite să apeleze la instanţă pentru consolidarea sau recâştigarea drepturilor proprii in raport cu statul roman si cu institutiile acestuia. Este membru al Baroului Bucureşti din 2005. Doi ani mai târziu şi-a deschis propriul cabinet de avocatură. Myra Mihaela Vasilescu acordă consultaţii juridice, elaborarează opinii juridice, asigură reprezentarea şi asistarea clienţilor săi în faţa instanţelor şi autorităţilor statului, formulează acţiuni, acte şi contracte. Domeniile sale de specializare sunt dreptul civil, dreptul penal, procedura civilă, procedura penală, dreptul familiei, dreptul comercial, dreptul comunitar, dreptul imobiliar, dreptul muncii. Un succes major pentru avocatul Myra Mihaela Vasilescu, obţinut şi prin intermediul forumulului www.legea112.forumgratuit.ro, a fost legat de introducerea şi aplicarea legii 1/ 2009 în instanţele din România. Este vorba aici de situaţia imobilelor naţionalizate revendicate de vechii proprietari, în baza legii 112/1995. Myra Mihaela Vasilescu a absolvit cursurile Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi deţine un master în drept civil şi un master în drept comercial, obţinute la Universitatea Nicolae Titulescu din Bucureşti. Cabinetul individual de avocatură Mihaela Mărginean asigură servicii de reprezentare şi asistare în toate materiile dreptului (drept civil, drept penal, drept fiscal, drept administrativ, dreptul muncii, insolvenţă). Mihaela Mărginean acordă consultanţă juridică în materie de drepturi reale: drept de proprietate, drept de servitute, drept de abitaţie şi reprezentare în acţiuni de revendicare imobiliară şi mobiliară. De asemenea, acordă consultanţă în orice probleme legate de respectarea şi aplicarea dispoziţiilor actelor constitutive şi reprezentarea în instanţele de judecată pentru înregistrarea actelor juridice legate de actele constitutive. Mihaela Mărginean acordă consultanţă şi reprezentare societăţior comerciale şi, nu în ultimul rând, asistenţă pe parcursul procedurilor de insolvenţă reglementate de legea nr. 85/2006. Este absolventă a Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara, promoţia 2003 şi deţine un master în Dreptul administrativ, obţinut la aceeaşi universitate. Un master în Ştiinţe penale şi criminalistică, obţinut la Universitatea Dimitrie Cantemir din Bucureşti. Un master în Studii europene comparate, obţinut la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi un alt master în Filosofie politică - Universitatea Marne-La Vallee din Paris. Diplomă de licenţă în drept, obţinută la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. O bursă Socrate - Erasmus la Universitatea din Zaragoza pentru studiul dreptului civil, dreptului penal, dreptului financiar şi dreptului administrativ. Toate acestea reprezintă doar cîteva repere profesionale din cariera avocatului Radu Teodor Şinca. Şi-a deschis propriul cabinet în primăvara acestui an, la Cluj-Napoca şi Gherla, după anii de stagiatură petrecuţi în calitate de avocat colaborator al unor cunoscute societăţi de avocatură din Cluj-Napoca. Cabinetul de avocatură Radu Teodor Şinca acordă consultanţă, asistenţă juridică şi reprezentare în domeniile dreptului comunitar, dreptului civil şi, cu precădere, dreptului penal.
Maria - Mihaela Ţuca: master în ştiinţe penale, drept comercial, contencios administrativ şi fiscal
Este avocat definitiv, titular al Cabinetului de avocatură Maria-Mihaela Ţuca, din cadrul Baroului Sibiu.
Până în anul 2007 a lucrat în calitate de consilier juridic la Ministerul Apărării Naţionale, Centrul de domenii şi infrastructură - Sibiu. În aceeaşi perioadă a absolvit un masterat în Ştiinţe penale. Domeniul său de activitate vizează, în principal, dreptul comercial şi contencios administrativ şi fiscal.
Maria – Mihaela Ţuca acordă consultaţii juridice, în scris sau verbal, în domenii de interes, precum: redactarea şi/sau furnizarea, după caz, a opiniilor juridice şi informaţiilor cu privire la problematica solicitată a fi analizată; elaborarea de opinii legale; elaborarea proiectelor de acte juridice (contracte, convenţii, statute, tranzacţii, etc.) şi asistarea la negocierile referitoare la acestea; participarea, în calitate de consultant, la activitatea organelor deliberative ale unei persoane juridice, în condiţiile legii; orice alte consultaţii în domeniul juridic. Mădălina Filişianu: achiziţii publice, contencios administrativ şi fiscal, dreptul muncii
Avocatul Mădălina Filişanu este membru al Baroului Bucureşti din ianuarie 2006 iar începând cu martie 2008 are propriul cabinet de avocatură.
A fost timp de trei ani avocat colaborator în cadrul SCA PRICOP&BANU, activând în special în domeniul achiziţiilor publice şi al contenciosului administrativ şi fiscal. Începand cu anul 2009 şi-a continuat activitatea în mod independent.
Experiența acumulată de-a lungul celor cinci ani de practică se înscrie în zona dreptului comercial, dreptului muncii și asigurărilor sociale, dreptului civil (incluzând probleme ce țin de dreptul de proprietate, legea 10/2001), contencios administrativ şi fiscal, achiziţii publice.
Are un Master în Dreptul Afacerilor, absolvit în cadrul Universităţii Nicolae Titulescu, Facultatea de Drept şi Cursuri Postuniversitare de Drept Comunitar absolvite în cadrul Centrului Pentru Pregătire Economică şi Administrativă de la Universitatea Bucureşti. De asemenea, este expert în achiziţii publice, absolvind cursuri de perfecţionare profesională în cadrul Bursei Române de Mărfuri.Mădălina Filişanu s-a alăturat proiectului 100 de avocaţi pentru România din dorinţa sinceră de a putea ajuta cu experienţa şi profesionalismul acumulat în cadrul anilor de practică şi, de asemenea, din convingerea că acest proiect poate fi unul care să ajute la protejarea şi promovarea valorilor şi drepturilor cetăţenilor. Gheorghe Piperea: una dintre personalităţile de renume ale domeniului legal
Anca Eliza Constantin: înainte de orice, trebuie să ne cunoaştem drepturile
|













