|
Comentariile voastre
Limitarea despăgubirilor acordate foştilor deţinuţi politici
10.12.2010
La prima vedere, Curtea Constituţională a fost de partea legii, cel puţin cu privire la declararea ca neconstituţională a Ordonanţei de Urgenţă 62/2010, ordonanţă ce a dat naştere la multe controverse. Vom afla curând şi motivarea Curţii, iar aceasta are o importanţă la fel de mare ca şi decizia în sine. Sper că ea va clarifica multe aspecte, iar cei care trebuie să aplice legea, vor ţine cont de aceasta.
Ordonanța de urgență 62/2010 din 30 iunie, modifică şi completează Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie – 22 decembrie 1989 şi limitează despăgubirile acordate acestora persoanelor care au suferit condamnări cu la 10 000 de euro, la 5000 de euro pentru descendenţii de gradul I şi la 2500 de euro pentru descendenţii de gradul II.
În urma deciziei Curţii Constituţionale, probabil că Legea 221/2009 va fi modificată în Parlament, astfel încât să devină constituţională, dar este greu de apreciat, în acest moment, în lipsa motivării, în ce direcţie s-ar putea îndrepta această modificare şi ce va mai rămâne din această iniţiativă legislativă lăudabilă, dar fară efecte majore până la acest moment.
În opinia mea, nu cred că trebuie să ne antepronunţăm sau să luăm în considerare multiplele ştiri şi interpretări apărute în presă. În ultima perioadă toate instituţiile sunt imprevizibile şi uşor influenţabile, iar situaţia financiară actuală a ajuns să fie un criteriu de raportare.
În primul rând, Decizia Curţii Constituţionale poate privi şi alte dispoziţii ale Legii 221/2009 decât art.5 alin.1 lit a, întrucât potrivit art.31 alin 2 din legea 47/1992, Curtea îşi poate extinde controlul şi asupra altor dispoziţii ale actului normativ atacat, iar din punctual meu de vedere aşa ar trebui să se întîmple pentru lămurirea tuturor aspectelor.
Să aşteptăm Decizia Curţii Constituţionale şi să ne păstrăm speranţa că se va avea în vedere jurisprudenţa CEDO care este în sensul înlăturării diferenţelor de regim juridic, existând suficiente Rezoluţii de recomandare cu privire la victimele regimului comunist.
CEDO a reţinut constant că, în cazurile de violare a art.5 paragraful 1 al Convenţiei, privind privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor băneşti pentru prejudiciul material şi moral produs, iar prin REZOLUŢIA nr.1096/1996 a CE la pct 8 sunt recomandate anumite măsuri cu privire la compensaţiile ce trebuie acordate foştilor deţinuţi politici, conform cărora “aceste reparaţii nu vor fi mai mici decît compensaţiile acordate celor condamnaţi în condiţiile codului penal în vigoare .”
Comentarii
0
|
(Ne)cazul tau
Spune si tu te ajuta sa iti aperi drepturile si libertatile impotriva abuzurilor statului. O retea de avocati, initiata de avocatul Gheorghe Piperea, te sprijina pro bono.
Cazuri
|














0



