Oamenii au dat în judecată statul, pentru că le-a cotropit drepturile, au dat în judecată băncile pentru că s-au comportat abuziv, au dat în judecată patronul pentru că nu le-a respectat contractele. Sunt zeci de mii de procese declanşate

Problema maximă apare atunci când nu ai cum să-ţi recuperezi drepturile decât în justiţie. Ajungi în faţa instanţelor şi le covârşeşti, pentru că sunt supra-aglomerate. Atât de aglomerate încât, la Bucureşti, primim termene peste un an calendaristic. Există chiar termene care depăşesc un an calendaristic. Asta datorită faptului că CSM (Consiliul Superior al Magistraturii), printr-o măsură pe care eu nu o voi  înţelege niciodată, a introdus printr-o circulară, nimic altceva decât o circulară, regula încărcării maxime a judecătorului, optime, pardon. Motiv pentru care, atunci când introduci o nouă cerere, sistemul te obligă să aştepţi un an de zile. Nu este o lege, este o măsură administrativă, nu ştiu cât va mai dura. Spre deosebire de ce se spune în presă, eu văd că cetăţeanul a început să aibă din nou încredere în justiţie. Oamenii au dat în judecată statul, pentru că le-a cotropit drepturile, au dat în judecată băncile pentru că s-au comportat abuziv, au dat în judecată patronul pentru că nu le-a respectat contractele. Sunt zeci de mii de procese declanşate împotriva unor patroni. Sunt publice şi pot să le spun şi numele. E vorba despre Petrom, care are 45000 de procese în momentul acesta. Există, de asemenea, o fostă subsidiară a Petromului, Petrom Service, care este în insolvenţă din cauză că a fost dată în judecată de peste 16500 de persoane. Acest număr foarte mare de persoane s-a  reunit într-un singur scop, acela de-aşi realiza drepturile. Oamenii au considerat că nimic altceva nu este la îndemâna lor decât acest proces colectiv.

Legile se schimbă de la o zi la alta. Ce-ar trebui să facă cetăţeanul? Ce-ar trebui să facă judecătorul?

În ultima vreme se pune serios în discuţie sistemul nostru legislativ, care este un sistem de norme juridice făcute pe genunchi, uneori schimbate de la o zi la alta. Nu exagerez deloc, vă rog să vă amintiţi de momentul acela în care Curtea Constituţională a refuzat să accepte ca fiind constituţională dispoziţia relativă la reducerea pensiilor, dar numai acelea care sunt considerate pensii obişnuite, normale, bineînţeles şi pensiile judecătorilor. S-a considerat că celelalte pensii, aşa numitele pensii speciale, nu intră sub incidenţa normelor constituţionale şi pot să fie tăiate. De unde şi litigiile declanşate de aceşti „pensionari speciali,” un număr foarte mare în momentul acesta în toată ţara. La o zi distanţă, „ ca să putem să respectăm cerinţele de deficit bugetar impuse de FMI, s-a introdus o cotă de TVA mai mare cu 5%.” Şi asta a fost, repet, de pe o zi pe alta. Şi în aceste condiţii, ce să facă cetăţeanul? Ce lege să aplice? Şi în aceste condiţii, ce să facă judecătorul? Care este legea căreia trebuie să i se supună? Este legea aceasta care se schimbă de pe-o zi pe alta? Este legea asta care are o atât de slabă calitate? Nu cumva, precedentul judiciar care este mai stabil, care este mai adaptat situaţiilor practice, concrete, este o modalitate mult mai bună de a asigura predictibilitatea actului de justiţie?

În faţa unui legiuitor care nu poate, sau nu vrea, să rezolve direct prin lege problemele unor persoane, nu ai altă soluţie decât procesele colective

Din păcate, cel puţin pentru moment, singura soluţie o reprezintă procesul colectiv. În legătură cu procesul colectiv, vreau  să insist asupra a două chestiuni. Sunt avocatul unui număr de peste 3000 de persoane şi s-ar putea să consideraţi, în mod firesc, că sunt subiectiv pentru că am aceşti clienţi. Dar să ştiţi că aceşti clienţi nu au fost inventaţi de mine, nu eu m-am dus la ei să-i adun. Ei erau deja constituiţi în grupuri pe internet. Aveau deja o ţintă, aveau deja o organizare. Asta mă ajută, pentru că nu este aşa de uşor să gestionezi un proces, sau mai multe, în care ai 3000 de reclamanţi. În faţa unui legiuitor, care nu poate sau nu vrea să rezolve direct prin lege problemele unor persoane, nu te poţi aştepta că ţi se realizează dreptul. Şi atunci repet ce să faci? N-ai altă soluţie decât să mergi la procesele acestea colective. Vreu  să vă dau exemplul unei legi: există în articolul 6 din Legea 193/2000 care spune aşa: „dacă eu, în calitate de consumator, constat că o clauză este abuzivă, şi dacă vine şi autoritatea şi spune cam acelaşi lucru, am dreptul să consider acea clauză ca fiind fără efect faţă de mine.” Şi acum, vă invit să mergeţi la o bancă cu această constatare, şi să-i spuneţi „stimabile, nu mai respect această clauză, pentru că ea este o clauză abuzivă. Consider că este fără efect faţă de mine şi ne judecăm pe existenţa acestei clauze abuzive peste 2 ani de zile.”  Evident că, în secunda următoare, banca te va executa silit. Ba, mai mult decât atât, te va trimite în aşa numitul birou de credit şi vei deveni o persoană moartă din punct de vedere civil, pentru că nu mai ai dreptul la niciun fel de credit. Iată o lege care este foarte clară şi care ar terebui să fie aplicabilă pentru toată lumea. Dar, din păcate, ea nu se poate aplica direct. Nu se poate aplica decât celor care cer în justiţie să se aplice această dispoziţie legală. Aşadar, în faţa unui legiuitor care nu este capabil direct să rezolve problemele unui număr de persoane, nu ai altă soluţie decât să mergi la procesele acestea colective. Mie mi se pare că ceea ce se întâmplă este o adevărată mişcare civică.

Procesele colective s-au constituit într-o adevărată mişcare civică

Consumatorii de produse financiare au început să dea în judecată băncile pentru clauze abuzive în contract. Conform statisticilor oficiale, peste patru milioane şi jumătate de persoane sunt împrumutate la bănci. Dintre acestea, trei mii până la cinci mii de persoane, cel puţin până în acest moment, au intentat procese colective. Îmi pun întrebarea ce se va întâmpla în următorii doi ani, presupunând că această problemă se va rezolva până atunci, în favoarea consumatorilor. Curg sau nu curg ratele de credit, în condiţiile în care persoanele acestea au resurse financiare din ce în ce mai mici? În plus, ce se va întâmpla peste doi ani de zile, dacă din patru milioane şi jumătate de debitori la bănci, vor avea situaţia rezolvată aproximativ cinci mii de persoane? Vor modifica băncile contractele respective şi pentru ceilalţi clienţi? Vă spun că, din păcate, răspunsul este nu.