|
Dezbateri
A treia dezbatere din campania „Falsul liberalism al lui Traian Băsescu”
09.06.2011
![]() Spunesitu.ro vă prezintă cea de-a treia dezbatere din campania „Falsul liberalism al lui Traian Băsescu”, referitoare la „Impactul politicilor Băsescu-Boc în sectorul sănătăţii”. Campania spunesitu.ro îşi propune să arate cum se înşeală Traian Băsescu şi PDL când susţin că măsurile Guvernului Boc sunt de dreapta şi reformatoare, chiar liberale. În loc de spitale private şi asigurări private, care ar fi presupus servicii de calitate şi costuri mai mici, Guvernul Boc a mărit CAS-ul, a desfiinţat arbitrar spitale şi a introdus sistemul coplăţii. Sunt acestea măsuri menite să reformeze sistemul de sănătate românesc? Spune şi tu!
Campania spunesitu.ro porneşte de la studiul „Falsul liberalism al lui Traian Băsescu sau Cum se foloseşte Traian Băsescu de liberalism ca să se legitimeze”, realizat de Fundaţia Horia Rusu, care demonstrează că între vorba liberală şi fapta antiliberală e o distanţă ca de la cer la pământ. Conştient că măsurile Guvernului Boc nu au nicio legătură cu liberalismul şi cu reforma, Traian Băsescu a modelat liberalismul după măsurile Cabinetului Boc.
A treia dezbatere a campaniei spunesitu.ro pune în discuţie modul în care Traian Băsescu şi Guvernul Boc au înţeles să facă reforma sistemului de sănătate românesc – o reformă pe care au calificat-o de dreapta şi liberală. Prima din seria de cinci dezbateri din această campanie spunesitu.ro a pus în discuţie disponibilizările din sectorul bugetar. Cea de-a doua dezbatere s-a referit la impactul politicilor Guvernului Boc în materie de pensii.
Preşedintele încearcă să ne comunice că trebuie să plătim mai mult pentru sănătate, pentru că statul nu este capabil să gestioneze în mod eficient banii contribuabililor
Aşa zisa reformă sistemului de sănătate face parte, în viziunea preşedintelui, din aşa-numita reformă a statului. Şeful statului recunoaşte că sistemul de sănătate este subfinanţat, dar este de părere că, înainte de a cere bani mai mulţi, este nevoie de eficientizarea costurilor în interiorul sistemului.
La fel ca şi în alte domenii cheie, Traian Băsescu a invocat ineficienţa sistemului, pentru a justifica măsurile de austeritate impuse de FMI Guvernul Boc. Este clar că sistemul nu funcţionează şi este ineficient, însă o reformă a sistemului de sănătate nu poate însemna o mărire a contribuţiilor obligatorii de sănătate, în schimbul unor servicii foarte proaste sau chiar inexistente. În nici un caz nu poate fi vorba despre o reformă liberală. Preşedintele încearcă practic să ne comunice că trebuie să plătim mai mult pentru sănătate, pentru că statul nu este capabil să gestioneze în mod eficient banii contribuabililor.
Reforma Guvernului Boc: mărirea contribuţiilor, introducerea coplăţii şi servicii mult mai proaste sau chiar inexistente
În numele eficientizării sistemului de sănătate, Guvernul Boc a mărit contribuţiile sociale plătite de angajaţi şi angajatori pentru condiţiile normale de muncă: de la 27,5% în decembrie 2008, la 31,3%, în februarie 2009. Astfel, indiferent de condiţiile de muncă, angajaţii suportă acum 5,5% din costul contribuţiilor (cu 1% mai mult faţă de pachetul fiscal anterior), în timp ce angajatorii pot ajunge să contribuie până la 41,3% (în cazul condiţiilor speciale de muncă).
Pe lângă contribuţia la asigurările de sănătate, de 5,5%, din 2010, românii plătesc până la 600 RON pe an şi pentru consultaţii, spitalizare, serviciul ambulator etc. Aceste costuri suplimentare fac parte din introducerea mecanismului de coplată, măsură înscrisă în Strategia Naţională de Raţionalizare a Spitalelor 2010-2012.
Aceste măsuri de mărire a contribuţiilor – CASS şi coplata -, în loc să conducă la o creştere a serviciilor prestate, au condus dimpotrivă la o înrăutăţire vizibilă a calităţii serviciilor medicale. La ineficienţa sistemului, care a existat şi până în prezent, s-au adăugat şi disponibilizările din acest sector din anii 2009-2010. Statisticile arată că sectorul sănătăţii a fost printre cele mai afectate dintre toate segmentele de bugetari supuse restructurării.
Sub tutela „reformistă” a Preşedinţiei, în loc de ceea ce dreptul la sănătate se doreşte a fi, cabinetul Boc a accentuat furnizarea de o dependenţă de un stat nesănătos
Trăim cu impresia că serviciile medicale oferite de către stat sunt gratuite. Nici un serviciu nu este gratuit. Serviciile de sănătate sunt plătite tot de către populaţie prin taxe şi impozite. Banii nu se materializează prin magie la bugetul de stat. Ceea ce primim ca servicii din partea statului reprezintă o parte din banii luaţi cu forţa din munca noastră. Ideea potrivit căreia că serviciile statului sunt gratuite este total eronată. Iluzia se explică deoarece statul oferă servicii plătite indirect de către populaţie.
În acest caz, costurile suportate de către populaţie sunt mult mai mari, deoarece serviciile oferite de către stat nu sunt guvernate de eficienţa pieţei libere. Asistăm, astfel, la o risipă de resurse. Cum dezvoltarea pieţei libere este puternic afectată de prezenţa sufocantă a statului, împiedicând astfel diversificarea ofertei, preţul serviciilor este mai mare. Comentarii
0
|
Falsul liberalism al lui Traian Basescu - studiu
[ ]
De ce se pune problema unei dezbateri despre liberalismul lui Traian Băsescu? Pentru că preşedintele a pretins, şi în 2010, şi în 2011, că măsurile guvernării PDL sunt liberale. Pentru că susţine că primii care au început să aplice măsuri ce au menirea să pună capăt statului social sunt PDL şi guvernul Boc. Sunt însă Traian Băsescu şi PDL promotori reali ai valorilor liberale? Analiza discursului lui Traian Băsescu şi a efectelor măsurilor luate de Guvernul Boc arată contrariul: că preşedintele nu este ataşat valorilor liberale, pentru că nu are la bază nişte principii teoretice, atunci când invocă liberalismul, ci doar practica Guvernului Boc; că încearcă, în acest fel, să reinventeze concepte şi să le dea o dimensiune personală; că preşedintele nu a făcut decât să folosească liberalismul pentru a se legitima pe sine şi pe PDL. |















0


