Dezbateri
Comisia pentru o Nouă Constituţie a organizat o dezbaterea despre rolul şi atribuţiile Parlamentui. Citeşte poziţiile specialiştilor şi spune-ţi părerea
[ 07.10.2010 ]

Joi, 7 octombrie, Comisia pentru o Nouă Constituţie a organizat dezbaterea "Rolul şi atribuţiile Parlamentului într-o democraţie consolidată". Participanţii au căzut de acord asupra unor principii de reformare a Parlamentului. Mai întâi de toate, în România, dezbaterea despre Constituţie trebuie scoasă de sub semnul populismului. Dezbateri, ca cea de la referendumul pentru unicameralism şi reducerea numărului de parlamentari, au fost manipulari de câştigare a voturilor. Cei mai mulţi participanţi au susţinut că  bicameralismul asimetric este cea mai bună soluţie pentru România. Citeşte, în continuare, sinteza dezbaterii şi spune-ţi şi tu părerea.

Cum poate fi suspendat Preşedintele României
[ 06.10.2010 ]

Dacă preşedintele va promulga legea pensiilor, opoziţia va declanşa procedura de suspendare a acestuia. www.spunesitu.ro vă prezintă articolul din Constituţia României pe baza căruia poate fi declanşată suspendarea preşedintelui României precum şi paşii acestui proces.

Frauda Legii Pensiilor: Roberta Anastase în atenţia Parchetului General
[ 05.10.2010 ]

Parchetul General a deschis un dosar penal împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase cu privire la votul fraudulos la Legea Pensiilor. În aceeaşi zi, plenul Camerei Deputaţilor a respins iniţiativa PNL de a înfiinţa o comisie de anchetă cu privire la fraudarea acestui vot. Roberta Anastase nu este la prima abatere. www.spunesitu.ro vă prezintă situaţiile în care Roberta Anastase a mai încălcat legea şi regulamentul Camerei. Putem oare avea încredere de data asta în Justiţie? Spune şi tu!

Şcoala românească pregăteşte viitori şomeri
[ 05.10.2010 ]

În România, Ziua Mondială a Educaţiei are un gust amar. Aflându-se la limita sărăciei, cinci mii de cadre didactice au protestat în faţa Guvernului. Este o dovadă în plus a faptului că, în România, educaţia este complet falimentară. Problemele merg însă în profunzime, dincolo de manifestaţiile de stradă. Iar una dintre cele mai acute dintre acestea este neracordarea educaţiei la piaţa muncii. www.spunesitu.ro prezintă o analiză a sistemului de învăţământ şi racordarea acestuia la piaţa muncii.

Să plătiţi bine! Guvernul Boc renunţă la impozitul minim, înlocuindu-l cu unul forfetar, dar tot IMM-urile ies în pierdere!
[ 04.10.2010 ]

Guvernul Boc pare să ia cu o mână ceea ce dă cu alta. După ce a strivit IMM-urile prin introducerea arbitrară în primăvara anului trecut a unui impozit minim, acesta a decis că a sosit momentul să „sprijine” agenţii economici, renunţând la acest impozit. Acest lucru nu înseamnă însă că vom plăti mai puţin, dimpotrivă, în 2010 firmele vor trebui să dea cu 7% mai mulţi bani statului, indiferent dacă au avut profit sau nu. În plus, odată cu 1 ianuarie, se prevede introducerea unui misterios impozit forfeitar „ţintit spre domenii cu evaziune fiscală ridicată.” Nu este de mirare faptul că multe firme aleg să se stabilească în ţările vecine, Bulgaria sau Rep. Moldova, ţări care oferă condiţii mai bune pentru mediul de afaceri.

Preşedintele Traian Băsescu încalcă Constituţia şi încurajează domnia anarhiei. Spune şi tu cere partidelor politice din opoziţie declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui
[ 27.09.2010 ]

Traian Băsescu încurajează domnia anarhiei şi continuă acţiunea de subminare a instituţiilor statului şi a ordinii democratice. Acţiunile preşedintelui încalcă articolul 80 din Constituţie, conform căruia preşedintele trebuie să medieze între puterile statului, precum şi între stat şi societate. Felul în care Vasile Blaga a fost împins spre demisie ilustrează situaţia haotică cu care se confruntă instituţiile statului. De ani de zile, preşedintele lucrează la discreditarea Parlamentului, vorbeşte cu dispreţ despre aproape toate categoriile socio-profesionale (medici, profesori, pensionari etc.), instigă la ură împotriva oamenilor de afaceri. Acum a venit rândul Poliţiei. În afară de serviciile secrete, el nu are nevoie de serviciile niciunei instituţii din România. Noi mai avem nevoie de serviciile lui Traian Băsescu?

Suspendarea lui Traian Băsescu începe să devină realitate. Spune şi tu vă reaminteşte motivele de suspendare a Peşedintelui
[ 23.09.2010 ]

Victor Ponta a declarat că, în cazul în care Traian Băsescu va promulga Legea pensiilor, adoptată prin fraudă de Roberta Anastase, va declanşa procedura de suspendare a acestuia. Spune şi tu vă reaminteşte motivele pentru care Traian Băsescu trebuie demis. Acţiunea noastră este legitimată de voinţa majorităţii românilor. Conform ultimelor sondaje de opinie, 81% dintre români de a-l demite pe Preşedinte. Promulgarea legii pensiilor reprezintă apogeul încălcărilor constituţionale ale lui Traian Băsescu.  

Preşedintele încalcă prezumţia de nevinovăţie
[ 17.09.2010 ]

Preşedintele Traian Băsescu a făcut joi o serie de afirmaţii grave, care aruncă în derizoriu prevederile legii fundamentale, subminează autoritatea justiţiei şi îndeamnă la ură între cetăţenii români. El a dat indicaţii despre modul în care trebuie să acţioneze justiţia şi a instigat la lupta de clasă. Cei vinovaţi „trebuie judecaţi în stare de arest. Toţi cei care s-au îmbogăţit, când îi întreabă instanţa prin ce mijloace au un singur vinovat: preşedintele. Trebuie să răspundă cel care a furat banii de la FNA, de la...

Guvernul de dreapta Băsescu-Boc îneacă piaţa muncii în taxe
[ 15.09.2010 ]

Institutul Naţional de Statistică spune ceea ce ştiam deja: România are printre cele mai mari taxe pe muncă din Uniunea Europeană. Potrivit datelor INS publicate marţi, ţara noastră se află  printre statele UE cu cele mai ridicate taxe raportate la costul forţei de muncă: 43% din cheltuielile cu salariile se duc la stat, la fel de mult ca în 2003, când funcţiona impozitul progresiv.  www.spunesitu.ro consideră că singura soluţie de ieşire din criză este relaxarea fiscală şi reducerea taxelor pe muncă.

[ 09.09.2010 ]

Miercuri seară la TVR1 Traian Băsescu a demonstrat faptul că a pierdut orice tangenţă cu situaţia reală a României. Remanierea guvernamentală şi moţiunea de cenzură anunţată de opoziţie nu vor schimba nimic. Boc a fost, Boc va fi încă, demonstrând aceeaşi incompetenţă doar pentru a nu-l pune pe preşedinte "în dificultate." Ura preşedintelui faţă de principala instituţie democratică, parlamentul, pune frână oricărei încercări de redresare a situaţiei economice.  "Punctul critic al crizei" nu se depăşeşte doar prin declaraţii televizate . Doar plecarea lui Traian Băsescu, poate readuce România pe un făgaş normal.

Traian Băsescu recunoaşte incompetenţa guvernului Boc şi cere un nou împrumut de la FMI. Care sunt consecinţele?
[ 06.09.2010 ]

Traian Băsescu a declarat că, în octombrie, trebuie să extindem actualul acord cu Fondul Monetar Internaţional. Un nou împrumut de la FMI înseamnă, fără dubiu, recunoaşterea eşecului programului asumat de Guvernul Boc din primăvara anului trecut şi, implicit, un eşec major al lui Traian Băsescu, care a susţinut public că acordul cu FMI, în valoare de 20 de miliarde de euro  încheiat la începutul lui 2009 nu era decât o "curea de siguranţă". Sunteţi de acord cu înlăturarea guvernului Boc şi demiterea lui Traian Băsescu?

Să-i stingem lumina lui Traian Băsescu!
[ 05.09.2010 ]

In această seară, la ora 21.10, Traian Băsescu vine la TVR. În semn de dezaprobare faţă de persoana celui care a împins România în faliment, prin politica lui nefastă, să închidem televizorul şi lumina timp de 5 minute.

"Curtea Constituţională trebuie desfiinţată"
[ 21.06.2010 ]

Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, membru al Comisiei pentru o nouă Constituţie, înfiinţată de Fundaţia Horia Rusu, acuză politizarea excesivă a Curţii Constituţionale şi susţine necesitatea desfiinţării acesteia. 

Comisia pentru o nouă Constituţie: Apelul repetat la articolul 53 arata ca statul roman a esuat
[ 09.06.2010 ]

Pe 9 iunie 2010, Fundaţia Horia Rusu a organizat dezbaterea Calitatea democraţiei în România, la care au fost invitaţi să ia parte politicieni, analişti politici şi economici, jurnalişti. Participanţii s-au întrebat dacă articolul 53 mai merită să fie păstrat în Constituţie. El este periculos în mâna unor autorităţi care pot aluneca spre exces.

Membrii Comisiei pentru o nouă Constiţie consideră că Guvernul pregateste terenul pentru eventuale actiuni represive
[ 27.05.2010 ]

Daniel Barbu şi Gheorghe Piperea, doi membrii ai Comisiei pentru o nouă Constituţie, înfiinţată de Fundaţia Horia Rusu, consideră că, prin invocarea articolului 53, regimul Băsescu face un nou pas spre un regim autoritar, reluând una din practicile comuniste, aceea de a expropria cetăţenii. 

"Guvernul român va fi obligat să ofere compensaţii"
[ 27.05.2010 ]

Prof. univ. dr. Manuel Guţan, membru al Comisiei pentru o nouă Constituţie, înfiinţată de Fundaţia Horia Rusu, susţine: Guvernul român va fi obligat să ofere compensaţii celor ale căror drepturi au fost temporar restrânse. 

Fundaţia Horia Rusu a prezentat astăzi proiectul Comisia pentru o nouă Constituţie
[ 29.04.2010 ]

Comisia pentru o nouă Constituţie este formată din prof. dr. Daniel Barbu, prof. dr. Gheorghe Piperea, prof. dr. Corneliu Liviu Popescu şi prof. dr. Simina Tănăsescu. Comisia va propune spre dezbatere publică principiile unei Constituţii capabile să consolideze democraţia şi statul de drept în România. Dacă avem Constituţii proaste şi politicieni proşti, vedem catastrofa cu ochiul liber

Interviuri
Legea sănătății
Bogdan Catrangiu, președintele Asociației române pentru prevenția cancerului: Asistența medico-socială trebuie să aparțină comunității
[ 03.02.2012 ]

România, așa cum este ea văzută dintr-un cabinet de spital, suferă de boli cardiovasculare, cancer și accidente de circulație, dar și de aroganță, lipsă de rușine și multă, multă impostură. „Pacientul român” trăiește în sărăcie, singurătate și boală. O nouă lege a sănătății trebuie să așeze nevoile sale pe primul plan și să acorde medicinei comunitare un rol primordial. Și, pentru că o comunitate nu poate exista separat de comuniunea religioasă și de administrația publică locală, Biserica și Primăria s-ar putea implica și ajuta reciproc în îngrijirea la domiciliu și paleație. Este ceea ce susține Bogdan Catrangiu, medic ginecolog oncolog și președintele Asociației române pentru prevenția cancerului (ARPC), pe care el însuși a înființat-o acum zece ani. Proiectele sale pot fi considerate vizionare. Iar analiza sa asupra lumii medicale românești este necruțătoare.

Analize
Naţionalismul european
Cât de periculos este naţionalismul european pentru ideea Europei Unite?
[ 16.01.2012 ]

Criza datoriilor suverane şi consecinţele acesteia pentru cetăţenii statelor Uniunii Europene au redeşteptat sentimente şi rivalităţi ascunse, dând apă la moară partidelor naţionaliste şi polarizând puternic spectrul politic. În opinia multor partide naţionaliste, criza economică a confirmat multe din ideile lor: politicile imigranţioniste trebuie reformate, procesul de integrare european trebuie reversat, iar identităţile naţionale trebuie protejate. Cât de periculoasă este intensificarea naţionalismului european pentru ideea Europei Unite?

Abonare Newsletter
Introduceti adresa de email
pentru abonare la newsletter
Comentariile voastre
SiMo Un puşti de 11 ani le recomandă tuturor puştilor o carte uşor de citit, care îi învaţă lucruri despre viaţa de zi cu zi într-un mod amuzant. Jurnalul unui puşti: o carte care te ajută să nu fii fraier
[ 13.03.2012 ]
Deci am nij fraieri in clasa...fratee toti au cumpara`too :O:O....ce sunteti ma sa diseprati ?:|.......
unu' (12) Ore de religie sau de îndoctrinare?
[ 12.03.2012 ]
Indoctrinare.... Multi vorbesc in necunostinta de cauza.... Daca s-ar lua la puricat programa ar ved...
Nevar Maind Bogdan Catrangiu, președintele Asociației române pentru prevenția cancerului: Asistența medico-socială trebuie să aparțină comunității
[ 11.03.2012 ]
Nu-l cunosc personal pe domnul doctor. Am auzit numai lucruri bune despre Domnia Sa. Acest intervi...
adriana Un puşti de 11 ani le recomandă tuturor puştilor o carte uşor de citit, care îi învaţă lucruri despre viaţa de zi cu zi într-un mod amuzant. Jurnalul unui puşti: o carte care te ajută să nu fii fraier
[ 10.03.2012 ]
a cumparat o fata de la mn din cls iar mie mi se pare o porcarie, da vreau s-o citesc!!!!!!!!!!!!!!!...
gelu Necaz cu EFG-Retail Services (Euroline) si executare silita abuziva
[ 09.03.2012 ]
am impresia ca in spatele acestei camatarii cu acte legale se afla unul sau mai multi alesi de catre...
Sondaj
Crezi că va scăpa România de monitorizarea pe Justţie în 2012?

NU ŞTIU
NU
DA
dubiosul Necaz cu EFG-Retail Services (Euroline) si executare silita abuziva
[ 08.03.2012 ]
cam nu este legal,si ce faci?platesti?baga frate!...
Radu Golban Scrisoare deschisă a profesorului Radu Golban către Guvernatorul BNR Mugur Isărescu
[ 06.03.2012 ]
As fi bucuros sa obtin exact la intrebarile adresate guvernatorului un raspuns. Sunt intrebari concr...
XXL UE, paradigma europeana a apartheidului
[ 06.03.2012 ]
Cred ca acest domn este bolnav si obsedat de functii...
crystyna Jurnalul unui puşti 4. Cum poate o mămică grijulie să strice vacanţa băiatului
[ 04.03.2012 ]
e cea mai tare carte...
Greata Credeţi că Traian Băsescu trebuie suspendat?
[ 02.03.2012 ]
NA CA V-A INCHIS SI PE VOI ...
decebal Credeţi că Traian Băsescu trebuie suspendat?
[ 01.03.2012 ]
BASESCU NU MAI TRABUIA VALIDAT ACUM 5-6 ANI, A FOST O GRESALA A ROMANILOR SI O LACUNA A LEGII, D...
andrei Un puşti de 11 ani le recomandă tuturor puştilor o carte uşor de citit, care îi învaţă lucruri despre viaţa de zi cu zi într-un mod amuzant. Jurnalul unui puşti: o carte care te ajută să nu fii fraier
[ 01.03.2012 ]
e o porcarie...
george Cum crezi că va evolua sistemul de pensii private în 2012?
[ 01.03.2012 ]
eureko = cei mai mari hoti nu sfatuiesc pe nimeni sa faca nici un fel de polita , asigurare ,pensie ...
gugu Emiterea de obligaţiuni ar rezolva problema despăgubirilor şi ar scăpa România de sancţiuni
[ 28.02.2012 ]
vad aici ca toata lumea vorbeste numai de hoti...sunt de acord cu voi dar am o simpla intrebare........
vlad Interviu cu Bogdan Naumovici: "Aparent, zic unii că i-am şi inspirat. Ciudat!"
[ 27.02.2012 ]
Bogdan Naumovici e un super "adevarat" , insa cei care au stenografiat acest interviu nu s...
Iniţiatul Român Asteroizi, extratereştri, războaie nucleare şi zombi: ţie ce filme postapocaliptice îţi plac?
[ 27.02.2012 ]
INIŢIATUL ROMÂN Mesajul din luna Martie 2012 Domnul „DUMNEZEEU – Dumnezeeu // DUMNEZEEUL DU...
petrescu Interviu cu Radu Golban: România nu trebuie să se avânte în avansarea de proiecte ambiţioase de construcţie europeană, în continuarea ideii de Reich
[ 26.02.2012 ]
Domnule Radu Golban, lasa banii in Germania pana cand in tara va veni un guvrn responsabil. Daca-i a...
totedati Producţia pentru export vs. producţia pentru piaţa autohtonă. Care strategie e mai bună: exportul sau cererea internă?
[ 25.02.2012 ]
o piață liberă e cu adevărat liberă doar dacă e la fel de liberă pentru toți! cât timp avem...
alex stavi Necaz cu EFG-Retail Services (Euroline) si executare silita abuziva
[ 24.02.2012 ]
Din noiembrie 2011 au inceput si mie sa'mi opreasca din salariu cate 200lei lunar timp de 17 luni! n...
BULANCIA EMILIA Un puşti de 11 ani le recomandă tuturor puştilor o carte uşor de citit, care îi învaţă lucruri despre viaţa de zi cu zi într-un mod amuzant. Jurnalul unui puşti: o carte care te ajută să nu fii fraier
[ 24.02.2012 ]
NU POT GASI VLUMUL 2 DAR CELELALTE LEAM GASIT SI SUNT SUPER FAINE...
Dan Dorinţa românilor şi dilemele USL. Demisia lui Băsescu sau alegeri parlamentare anticipate?
[ 23.02.2012 ]
Astept cu interes de la Domnul Nica Leon varianta domniei sale in rezolvarea problemelor grave polit...
Dan Dorinţa românilor şi dilemele USL. Demisia lui Băsescu sau alegeri parlamentare anticipate?
[ 23.02.2012 ]
Astept cu interes de la Domnul Nica Leon varianta domniei sale in rezolvarea problemelor grave polit...
SEREDINSKI LAURENTIU Discursul Regelui ne-a pus în faţa unei prime alegeri: democraţie parlamentară sau prezidenţialism?
[ 22.02.2012 ]
Dai tu drumul in prostia ta de incult....
nusu Băsescu supune țara unui nou dictat fără să ne întrebe. Este normal renunţăm la suveranitatea României pentru ficţiunea numită „stabilitate europeană”?
[ 22.02.2012 ]
abia acum v-ati dat seama ce face , nuv-ati pus problema ca inca din dec.1989 cu asta se ocupa ,ei s...