Dezbateri
[ 07.11.2011 ]
Un sondaj realizat de Grupul de studii socio-omportamentale Avangarde arată că 57 la sută dintre intervievaţi au încredere multă, foarte multă sau totală în Regele Mihai. În acelaşi timp, 53% din români au încredere în Casa Regală. 28 la sută dintre respondenţi ar fi de acord cu reinstaurarea monarhiei, iar 47 la sută nu ar fi de acord. Chiar dacă această cifră arată că oamenii nu sunt pregătiţi încă pentru o dezbatere cu privire la forma de guvernământ, faptul că atât de mulţi dintre ei ei au încredere în valorile pe care le reprezintă Regele şi Casa Regală arată că drumul pentru o dezbatere privind forma de guvernământ este deschis. Republică sau monarhie? Cum ar trebui pregătit un referendum cu privire la forma de guvernământ?
[ 07.11.2011 ]
Cum era de aşteptat, primul ministru elen, Georgios Papandreu, a demisionat din funcţie. Partidele parlamentare vor forma un Guvern de Uniune Naţională, care va fi însărcinat cu „implementarea planului european anticriză”, înaintea „viitoarelor alegeri”, a căror dată nu a fost încă precizată. La rugămintea preşedintelui Karolos Papoulias, liderii principalelor partide, Georgios Papandreu şi Antonis Samaras vor negocia asupra unui nou prim-ministru, care să aibă susţinerea tuturor forţelor politice reprezentate în legislativ. Poate un guvern de „Uniune Naţională”, fără Papandreu la cârmă, să inspire încrederea Occidentului şi să salveze Grecia de la faliment?
[ 06.11.2011 ]
Lucian Bute rămâne campion mondial! Azi dimineaţă, Bute şi-a apărat cu succes titlul de campion mondial IBF la categoria supermijlocie pentru a noua oară, învingându-l la puncte pe jamaicanul Glen Johnson.
Să spunem în primul rând că Bute a avut un meci greu! S-a spus şi înainte de acest meci, ca înainte de mai toate meciurile din ultimul timp disputate de Bute, că Johnson nu este un adversar pe măsura lui Bute, că este o victimă sigură, că este doar o nouă piesă în planul diabolic de “umflare”, de creştere artificială a cotei lui Bute. După felul cum s-a prezentat Johnson în faţa lui Bute în această dimineaţă, doar cei care se ocupă “în mod profesionist” cu discreditarea lui Bute mai pot susţine asta.
[ 06.11.2011 ]
În timpul unui protest de astă vară din Vancouver, doi tineri au fost surprinşi sărutându-se pasional în mijlocul străzii, ignorând maşinile cuprinse de flăcări, grenadele lacrimogene şi zgomotul infernal al luptelor. Esquire, revista care a publicat fotografia, a descris-o ca fiind, poate, cea mai frumoasă fotografie dintotdeauna. Poate că da, poate că nu. Istoria este plină de săruturi celebre. Noi îţi amintim de două şi te invităm să spui şi tu! Care crezi că este cel mai frumos sărut imortalizat pe peliculă?
[ 05.11.2011 ]
În cadrul unei expoziţii recente din Timişoara, a fost interzis un tablou care îl înfăţişa pe Traian Băsescu într-o postură meditativă de Buddha şi pe Emil Boc sub forma unei albinuţe, ce cară în zbor o găleată cu miere. Expoziţia a fost organizată de Uniunea Artiştilor Plastici, pe holurile Consiliului Judeţean Timiş. În ultimii ani, cenzura PDL a luat diferite forme, de la banala intimidare jurnalistică, sau catalogarea presei drept ameninţare naţională, până la cenzura pieselor de teatru şi (re)instaurarea controalelor securiste, conform unei propuneri recente.
[ 05.11.2011 ]
Oamenilor le este, instinctual, frică de întuneric. Există, totuşi, locuri reci şi întunecate care sunt fascinante: peşterile. Peşterile atrag turiştii atât prin aspect, cât şi prin legende. Vă propun o excursie virtuală prin câteva dintre ele: Polovragi, Movile, Ialomiţei, Muierii, Scărişoara şi Urşilor. Tu ce alte peşteri ne recomanzi?
[ 05.11.2011 ]
Renunţarea la intenţia de a chema un referendum pe marginea planului de salvare precum şi posibila demisie a lui Georgios Papandreu nu au avut darul de a linişti apele pe pieţele financiare. Perspectiva falimentului Greciei şi a ieşirii acesteia din zona Euro dă fiori liderilor politici şi financiari europeni. Crezi că Franţa, Germania şi instituţiile financiare europene şi mondiale vor reuşi să apere zona Euro de colaps în urma unui foarte probabil faliment grec?
[ 04.11.2011 ]
De ziua lui Traian Băsescu, editiile on line ale ziarelor si televiziunilor se înghesuie să-i întrebe pe români ce-i doresc presedintelui sau ce mesaj îi transmit la 60 de ani. “Un mesaj care să spună ce?“, a răspuns Băsescu la întrebarea dacă are să-i transmită un mesaj Regelui, la 90 de ani.
[ 04.11.2011 ]
O analiză a participării românilor la vot pe grupe de vârstă (la ultimele 5 scrutinuri din România) arată că cel mai mare dezinteres faţă de vot este vizibil în jurul vârstei de 25 de ani, în timp ce vârful de interes şi de participare la vot este atins în jurul vârstei de 60 de ani. De asemenea, categoria de vârstă 18-22 de ani manifestă un interes uşor mai ridicat faţă de restul tinerilor. Mirel Palada, director CCSB, este de părere că tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 22 sunt ceva mai activi la vot, pentru că votează pentru prima dată şi sunt mai interesaţi ” să meargă să dea cu ştampila”. De ce crezi că tinerii nu sunt interesaţi să meargă la vot?
[ 04.11.2011 ]
A mai trecut o seară europeană, una ceva mai bună, însă care ne lasă doar o singură echipă cu şanse reale de calificare mai departe, Vasluiul. Prin înfrângerea de aseară, Rapidul a ieşit din cărţile calificării, iar Steaua, în ciuda victoriei, va depinde nu numai de prestaţiile sale, ci şi de jocul rezultatelor pentru a merge mai departe.
[ 04.11.2011 ]
Student Cup 2012 este denumirea Campionatului Naţional Universitar de Baschet 3x3, masculin şi feminin, desfăşurat în premieră pentru România de Asociaţia Student Sport. Sub deviza Dacă e marţi, e baschet, Student Cup îşi propune să devină un punct de referinţă al mişcării sportive universitare. Evenimentul prinde contur iar înscrierile continuă.
[ 03.11.2011 ]
O nouă dezbatere inflamează spiritele în politica românească: să fie sau să nu fie România stat naţional? În cadrul dezbaterilor privind revizuirea Constituţiei, UDMR a propus eliminarea caracterului naţional al statului român. Spunesitu.ro vă propune ca, în loc să ne indignăm, să dezbatem. Bogdan Duca aduce argumente pentru păstrarea ideii de stat naţional în Constituţie, iar Laurenţiu Luca susţine, cu argumente, că ideea de stat naţional nu mai are niciun rost. Spune şi tu: Mai are rost ideea de „stat naţional” în Constituţia României?
[ 03.11.2011 ]
Ce era mai rău s-a întâmplat: proiectul de lege privind modificările la Legea SRI şi la Legea Siguranţei Naţionale a fost adoptat ieri tacit de Camera Deputaţilor, din cauza absenţei deputaţilor PDL, dar şi ai PSD. Ca partid de opoziţie, PSD, în loc să blocheze această lege, care este un atac foarte grav la adresa drepturilor şi libertăţilor românilor, s-a făcut complice, prin absenţă. Ludovic Orban, deputat PNL, unul dintre cei care s-au opus vehement acestui proect de lege, susţine că deputaţii PD si PSD i-au făcut, în acest fel, lui Traian Băsescu, un cadou de ziua lui.Băsescu a încercat, încă din primul mandat de preşedinte, să introducă în Legea SRI şi în Legea siguranţei naţionale prevederi care să dea mai multe puteri serviciilor secrete, dar în guvernarea liberală nu a avut succes. În schimb reuşeşte acum, cu complicitatea PSD. Mai avem o şansă dacă proiectul va fi respins în Senat. Dacă nu, ne vom trezi într-o ţară condusă de serviciile secrete. Vrei să trăieşti într-o ţară condusă de SRI?

[ 03.11.2011 ]
UPDATE Traian Băsescu a declarat recent că magistraţii ar trebui să fie responsabili şi să nu mai dea câştig de cauză bugetarilor care îşi câştigă drepturile în instanţă. "Poate mâine, poimâine veţi stabili prin hotărâri judecătoreşti cine este preşedintele României", a declarat preşedintele statului la reuniunea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei. Preşedintele le-a cerut magistraţilor să indice şi "sursa de finanţare" atunci când dau hotărâri împotriva legilor adoptate pentru diminuarea veniturilor unor categorii. Aceste declaraţii vin în replică după ce magistraţii au declarat că Băsescu face o confuzie cu privire la rolul autorităţilor. Guvernul trebuie să ia decizii care să susţină interesele ţării, judecătorii trebui să verifice dacă acestea respectă drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Spunesitu.ro va propune o dezbatere foarte incitantă asupra chestiunii drepturilor salariale ale bugetarilor. Ionela Gavril susţine că o abordare economică a chestiunii drepturilor salariale duce la negarea democraţiei. Ea arată cum ar fi putut guvernul să scadă cheltuielile bugetare fără încălcarea drepturilor individuale. Daniel Gabriel Secară, fără a fi de partea lui Traian Băsescu, este de părere că economia nu se face la tribunal. El susţine că actul juridic trebuie să respecte legile economiei, sau, în caz contrar, declarăm oficial falimentul de stat, bucuroşi fiind că drepturile salariale ale bugetarilor au fost respectate. A declara că democraţia trebuie salvată, în detrimentul indivizilor, e un non-sens, crede el. Aşadar, ce salvăm: democraţia, indivizii sau economia? Putem să le salvăm pe toate? Spune şi tu!

[ 03.11.2011 ]
Un senator UNPR a pus în discuţie reducerea vârstei de vot de la 18 la 16 ani, în cadrul dezbaterilor despre modificarea Constituţiei. Senatorul Ioan Toma a motivat că, dacă „tinerii de 16 şi 17 ani sunt buni să fie contribuabili şi să muncească, trebuie să aibă dreptul şi să voteze”. Singurul partid care şi-a exprima poziţia faţă de această propunere a fost PSD, care s-a declarat împotrivă. Propunerea de reducere a vârstei de vot la 16 ani este susţinută şi de Consiliulul Europei, care a recomandat recent tuturor ţărilor europene să reducă vârsta de vot la 16 ani, date fiind problemele demografice ale Europei. Eşti de acord cu reducerea vârstei minime de vot de la 18 la 16 ani?
[ 03.11.2011 ]
Sala Unirii a Palatului Parlamentului a găzduit, pe 2 noiembrie, Gala Premiilor în Educaţie, festivitate organizată de Fundaţia Dinu Patriciu, în cadrul căreia s-au anunţat câştigătorii a 11 secţiuni de concurs: elevul anului, profesorul preuniversitar al anului, educatorul/învăţătorul anului, şcoala anului, studentul anului, profesorul universitar al anului, facultatea anului, cercetătorul anului, bibliotecarul anului, ONG-ul anului şi cel mai bun proiect educaţional al anului. Câştigătorii au fost premiaţi cu premii consistente în valoare totală de 250.000 de euro. Cum crezi că putem să îmbunătăţim performanţele elevilor, studenţilor şi profesorilor?
[ 03.11.2011 ]
Oţelul a jucat aseară mai bine, dar s-a terminat din nou rău. Din nou 2-0 pentru United, ca şi în tur, iar Oţelul rămâne fără punct în Ligă, şi cu doar un gol marcat. Nu s-a făcut de râs nici aseară, ba dimpotrivă, a reuşit să pună mai multe probleme ca la Bucureşti, s-o ţină pe United masată în propriul careu în câteva rânduri, şi chiar să provoace momente de panică, iar cu puţin noroc ar fi putut marca un gol.
[ 02.11.2011 ]
UPDATE PDL vrea să treacă fără dezbatere prin Camera Deputaţilor modificările la legea SRI şi cea a Siguranţei naţionale. Deputaţii PDL vor ca aceaste modificări să fie adoptate tacit, fără să fie discutate în plen. Modificările propuse de deputatul PDL Cezar Preda dau ofiţerilor SRI dreptul de a participa la anchete penale, împreună cu Parchetul, ceea ce ar însemna reneşterea Direcţiei a 6-a a Securităţii. Deputaţii opoziţiei s-au opus modificărilor iniţiate de Cezar Preda la legeas SRI. Cezar Preda este şeful Comisiei de control al SRI. În proiectul propus de Preda se aduc şi Legii Siguranţei naţionale modificări importante, care dau drepturi extinse SRI să intercepreze, să fileze, să urmărească persoane. Şedinţa Camerei Deputaţilor a fost suspendată în urma acestuii scandal. Cezar Preda nu a fost prezent la şedinţă. Faptul că parlamentarii PDL vor să treacă prin Parlament o lege atât de importantă fără dezbatere este un foarte grav atac la democraţie, la drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

[ 02.11.2011 ]
„Şoc în lumea muzicală! Cristi Minculescu, de la Iris, se retrage definitiv. Artistul are nevoie de un nou transplant. Vezi ce organe îi sunt afectate”, este breaking-news-ul zilei. Ştirea lansată de Evenimentul zilei a fost rapid preluată de mai toate tabloidele, dar şi de ziare considerate serioase. Sunt citate surse apropiate artistului, dar faptul că Rodica Minculescu şi Cosmin Nicoară, impresarul trupei, dezmint informaţia, nu are nicio relevanţă. Pentru ziariştii în cauză, doi dintre oamenii cei mai apropiaţi lui Cristi Minculescu nu se încadrează în categoria surselor credibile. Sunt situaţii în care goana după rating depăşeşte limitele oricărei decenţe. Nu e prea mult?
[ 02.11.2011 ]
Revista Vanity Fair, în colaborare cu canalul de televiziune CBS News, a lansat un sondaj care întreabă cititorii ce preşedinte din istoria Statelor Unite ar fi potrivit să conducă ţara astăzi. Cei mai mulţi dintre cei intervievaţi l-ar dori în fruntea ţării pe Ronald Reagan, preşedintele din timpul prosperilor ani 80, cel care a condus SUA spre victorie, în timpul Războiului Rece. Spunesitu.ro vă propune o dezbatere: Ce om politic, rege sau preşedinte din istoria românilor ar putea astăzi scoate ţara din criză?
[ 02.11.2011 ]
Ministerul Agriculturii a pus la punct un proiect de act normativ care prevede taxarea proprietarilor de terenuri care îşi lasă terenurile nelucrate. Documentul va fi trimis Guvernului spre aprobare în perioada următoare. Nerespectarea obligaţiei deţinătorilor de teren, fie că au calitatea de agricultor sau nu, de a lucra terenul sau de a desfăşura alte activităţi agricole, indiferent de tipul de posesie, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 200 de lei si 400 lei pe hectar, potrivit proiectului de lege. E bine să fie amendaţi proprietarii de terenuri agricole care nu-şi lucrează terenurile sau nu le dau în arendă? Nu este aceasta o măsură abuzivă care lezează dreptul la proprietate? Va reuşi noua lege să revigoreze agricultura românească? Care ar putea fi efectele asupra preţului pământului? Ar putea fi înlocuită respectiva iniţiativă de alte măsuri de încurajare a agriculturii? Este bine ca accentul să cadă pe o măsură coercitivă şi nu pe una stimulatorie?

[ 02.11.2011 ]
Anunţul făcut de premierul grec că va supune unui referendum planul de salvare a Greciei, a provocat panică pe bursele europene. Incertitudinea asupra rezultatului acestui vot, precum şi consecinţele unui vot negativ asupra pieţei financiare mondiale, sunt de natură să dea fiori liderilor politici şi economici din întreaga lume. Deşi sondajele arată că mai mult de 60% din greci ar vota contra pachetului de salvare şi măsurilor de austeritate ataşate, perspectiva falimentului ar putea face ca acest pachet să treacă, mai ales că 70% dintre greci nu vor să părăsească zona euro. Care ar fi consecinţele pentru regiune dacă grecii ar respinge planul de salvare?
[ 02.11.2011 ]
Ciprioţii de la APOEL Nicosia şi bielorusii de la BATE Borisov au produs surprizele serii de marţi în Champions League. Prin victoria de aseară, APOEL a urcat pe primul loc în grupa G, în faţa lui Porto, Zenit, şi a Şahtiorului lui Mircea Lucescu, echipa care deşi era dată ca sigur calificată din grupe după tragerea la sorţi, se află acum pe ultimul loc în grupă.
[ 01.11.2011 ]
În discursul său în faţa Parlamentului, Regele a marcat audienţa mai ales prin faptul că nu a vorbit decât într-o singură frază despre propria persoană. Tocmai această frază deschide, în mod oficial, calea spre o dezbatere naţională – lungă şi complexă – asupra formei de guvernământ a statului român. Analiza realizată pentru spunesitu.ro de Alexanru Muraru arată că dezbaterea asupra formei de guvernământ nu are nevoie de nicio aprobare a unui for legislativ şi executiv. E nevoie doar de consensul elitelor. Ea trebuie purtată la televiziuni şi radio, în presa scrisă şi în mediul virtual. Societatea civilă va avea un rol major, în intermedierea mesajelor şi a sensibilizării publicului. Liceele, universităţile, centrele culturale ar trebui să încurajeze realizarea unor campanii naţionale, regionale şi locale pentru ca aceste cunoştinţe să fie accesate de tineri. Cum credeţi că ar trebui să se desfăşoare dezbarerea cu privire la forma de guvernământ?

[ 01.11.2011 ]
De câte ori a plâns Traian Băsescu, în momente nepotrivite? Şi de câte ori a râs, atunci când nu era cazul? Are uneori preşedintele momente de tristeţe inexplicabilă, pentru ca alteori să se amuze pe cinste, de lucruri doar de el înţelese? Pentru ce plânge adesea în public şi de ce (sau de cine) râde în hohote? Este o problemă de natură sufletească, sau de natură medicală?
|
Interviuri
[ 03.02.2012 ]
România, așa cum este ea văzută dintr-un cabinet de spital, suferă de boli cardiovasculare, cancer și accidente de circulație, dar și de aroganță, lipsă de rușine și multă, multă impostură. „Pacientul român” trăiește în sărăcie, singurătate și boală. O nouă lege a sănătății trebuie să așeze nevoile sale pe primul plan și să acorde medicinei comunitare un rol primordial. Și, pentru că o comunitate nu poate exista separat de comuniunea religioasă și de administrația publică locală, Biserica și Primăria s-ar putea implica și ajuta reciproc în îngrijirea la domiciliu și paleație. Este ceea ce susține Bogdan Catrangiu, medic ginecolog oncolog și președintele Asociației române pentru prevenția cancerului (ARPC), pe care el însuși a înființat-o acum zece ani. Proiectele sale pot fi considerate vizionare. Iar analiza sa asupra lumii medicale românești este necruțătoare.

Analize
[ 16.01.2012 ]
Criza datoriilor suverane şi consecinţele acesteia pentru cetăţenii statelor Uniunii Europene au redeşteptat sentimente şi rivalităţi ascunse, dând apă la moară partidelor naţionaliste şi polarizând puternic spectrul politic. În opinia multor partide naţionaliste, criza economică a confirmat multe din ideile lor: politicile imigranţioniste trebuie reformate, procesul de integrare european trebuie reversat, iar identităţile naţionale trebuie protejate. Cât de periculoasă este intensificarea naţionalismului european pentru ideea Europei Unite?

Abonare Newsletter
Introduceti adresa de email pentru abonare la newsletter
Comentariile voastre
[ 13.03.2012 ]
Deci am nij fraieri in clasa...fratee toti au cumpara`too :O:O....ce sunteti ma sa diseprati ?:|.......
[ 12.03.2012 ]
Indoctrinare.... Multi vorbesc in necunostinta de cauza.... Daca s-ar lua la puricat programa ar ved...
[ 11.03.2012 ]
Nu-l cunosc personal pe domnul doctor.
Am auzit numai lucruri bune despre Domnia Sa.
Acest intervi...
[ 10.03.2012 ]
a cumparat o fata de la mn din cls iar mie mi se pare o porcarie, da vreau s-o citesc!!!!!!!!!!!!!!!...
[ 09.03.2012 ]
am impresia ca in spatele acestei camatarii cu acte legale se afla unul sau mai multi alesi de catre...
Sondaj
Crezi că va scăpa România de monitorizarea pe Justţie în 2012?
[ 08.03.2012 ]
cam nu este legal,si ce faci?platesti?baga frate!...
[ 06.03.2012 ]
As fi bucuros sa obtin exact la intrebarile adresate guvernatorului un raspuns. Sunt intrebari concr...
[ 06.03.2012 ]
Cred ca acest domn este bolnav si obsedat de functii...
[ 04.03.2012 ]
e cea mai tare carte...
[ 02.03.2012 ]
NA CA V-A INCHIS SI PE VOI ...
[ 01.03.2012 ]
BASESCU NU MAI TRABUIA VALIDAT ACUM 5-6 ANI, A FOST O GRESALA A ROMANILOR SI O LACUNA A LEGII, D...
[ 01.03.2012 ]
e o porcarie...
[ 01.03.2012 ]
eureko = cei mai mari hoti nu sfatuiesc pe nimeni sa faca nici un fel de polita , asigurare ,pensie ...
[ 28.02.2012 ]
vad aici ca toata lumea vorbeste numai de hoti...sunt de acord cu voi dar am o simpla intrebare........
[ 27.02.2012 ]
Bogdan Naumovici e un super "adevarat" , insa cei care au stenografiat acest interviu nu s...
[ 27.02.2012 ]
INIŢIATUL ROMÂN
Mesajul din luna Martie 2012
Domnul „DUMNEZEEU – Dumnezeeu // DUMNEZEEUL DU...
[ 26.02.2012 ]
Domnule Radu Golban, lasa banii in Germania pana cand in tara va veni un guvrn responsabil. Daca-i a...
[ 25.02.2012 ]
o piață liberă e cu adevărat liberă doar dacă e la fel de liberă pentru toți! cât timp avem...
[ 24.02.2012 ]
Din noiembrie 2011 au inceput si mie sa'mi opreasca din salariu cate 200lei lunar timp de 17 luni! n...
[ 24.02.2012 ]
NU POT GASI VLUMUL 2 DAR CELELALTE LEAM GASIT SI SUNT SUPER FAINE...
[ 23.02.2012 ]
Astept cu interes de la Domnul Nica Leon varianta domniei sale in rezolvarea problemelor grave polit...
[ 23.02.2012 ]
Astept cu interes de la Domnul Nica Leon varianta domniei sale in rezolvarea problemelor grave polit...
[ 22.02.2012 ]
Dai tu drumul in prostia ta de incult....
[ 22.02.2012 ]
abia acum v-ati dat seama ce face , nuv-ati pus problema ca inca din dec.1989 cu asta se ocupa ,ei s...

|