UPDATE 14 octombrie  

Cine sunt corporaţiile?

Corporaţiile nu sunt rezultatul şi, implicit, nici susţinătorul natural al Capitalismului: Corporaţiile preced apariţia sistemului capitalist, ele găsindu-şi originea în sistemul de monopol mercantilist al monarhiilor absolute, sistem pe care însuşi Adam Smith l-a atacat în cartea sa, Avuţia Naţiunilor (1776).

Sistemul mercantilist şi, implicit, cel corporatist, se bazează pe protejarea intereselor de afaceri ale producătorilor şi nu a intereselor consumatorilor, producătorii având piaţa şi, implicit, profitul asigurat. Acest principiu îşi are originea în evul mediu, atunci când nimeni nu avea niciun drept de a începe o afacere, decât prin bunăvoinţa suveranului. Astfel, regele semna o scrisoare de marcă prin care acorda unei persoane, bresle sau unei companii (a Indiilor Orientale) un monopol asupra acelei afaceri. Afacerea era astfel încurajată, lucru benefic pentru cei care o deţineau, dar şi pentru suveranul care o putea taxa. Beneficiile acelei afaceri pentru supuşi nu erau luate în consideraţie, mare parte a comerţului fiind în produse de lux (mirodenii sau ceai) fapt care îi excludea pe majoritatea supuşilor din schemă.

În prezent, corporaţiile înţeleg că ele servesc o mare masă de consumatori, dar sunt ostile orcărei forme de concurenţă care provoacă scăderea preţurilor, creşte calitatea produselor şi le pun afacerile în primejdie. Pentru ele, la fel ca şi în evul mediu, salvarea rămâne suveranul, adică statul, care poate oferi protecţie prin subvenţii, cote, licenţe, tarife, preţuri fixe, contracte colective de muncă, şi alte exemple de politici intervenţioniste. Scopul acestor măsuri este de a creşte costurile pentru competiţie, fie actuală sau viitoare şi pentru a o împinge spre faliment, fără a lua în calcul consecinţele pentru consumatori în termen de preţ sau de calitate.

Corporaţiile sunt colectori de impozite, nu plătitori de taxe

În timp ce politicienii oferă subvenţii corporaţiilor, ei pot câştiga capital electoral atacându-le în public. Nimic nu sună mai bine într-un an electoral într-o perioadă de criză economică decât impunerea de taxe suplimentare pe tranzacţii financiare, pe avere, pe veniturile care depăşesc o limită aleasă arbitrar (800 de lei pe lună?). Din păcate, taxele impuse de guvern se regăsesc în creşterile de preţuri pe care consumatorii trebuie să le plătească. Sau, în cazul companiilor care activează în industrii nu foarte profitabile (minerit, transporturi etc.) acea extra-taxă este bobârnacul care va împinge pe mulţi în faliment, lucru care, însă, nu va deranja foarte mult corporaţiile care, astfel, vor controla o şi mai mare parte din piaţă.

Cu cât sunt mai mari, cu atât corporaţiile sunt mai ineficiente

Marile corporaţii îşi dezvoltă propria lor birocraţie, interesele politice devenind mai importante decât cele economice. În cazul României, acest lucru este evident la giganticele companii de stat, care, chiar şi cu management privat, tot vor rămâne nişte găuri negre în bugetul public din cauza lipsei concurenţei care conduce, inevitabil la ineficienţă.

Totodată, spre deosebire de companiile care sunt întemeiate şi crescute de către fondatori şi familiile acestora, interesul managementului nu coincide întotdeauna cu interesul companiei sau a acţionarilor corporaţiei. Dacă aceştia din urmă au un interes material în a vedea corporaţia prosperând, managerii sunt, în primul rând, interesaţi în a-şi proteja poziţiile, privilegiile sau bonusurile, fapt care nu aduce niciun profit companiei sau acţionarilor, ci doar managerilor. Cultura corporatistă se bazează, astfel, pe control şi dezinformare, eficienţa companiei şi reputaţia produselor acesteia fiind trecute pe plan secund. Soluţia stângii în astfel de cazuri a fost şi este naţionalizarea, fapt care, pe lângă faptul că doar transformă corporaţia dintr-una particulară într-una de stat, are efectul de a transforma întreg electoratul în acţionarii unei companii în pierdere.

Sindicatele şi guvernele sunt corporaţii

Sindicatele sunt corporaţii, al căror unic scop este creşterea costului muncii (salarii şi beneficii) şi protejarea acestuia. Din punct de vedere economic, consecinţa creşterii costului muncii este scăderea ofertei, implicit creşterea şomajului. Bineînţeles, niciun sindicat din lume nu va recunoaşte că militează pentru creşterea şomajului. Dinpotrivă, membrii şi publicul larg sunt făcuţi să creadă că sindicatele militează pentru reducerea şomajului şi protejarea locurilor de muncă.

Guvernele sunt la rândul lor corporaţii care direcţionează acţiuni colective cu ajutorul unei conduceri formale. Guvernele deţin monopolul asupra violenţei într-o societate contemporană, controlând armata, poliţia şi închisorile. Guvernele îşi pot obliga proprii cetăţeni să devină consumatori ai produselor oferite de către stat, aşa cum se întâmplă în sistemul asigurărilor medicale sau al pensiilor de stat. Acesta este principalul pericol care ameninţă societatea capitalistă, concurenţa neloială a statului care, în loc să joace rolul de arbitru se foloseşte de atribuţiile sale pentru a influenţa piaţa şi a elimina concurenţa în folosul propriu şi nu al cetăţenilor pe care ar trebui să-i reprezinte.

UPDATE 13 octombrie

Firma de consultanţă a lui Nouriel Roubini este scoasă la vânzare. Ce-ar zice Marx?

Firma de consultanţă a lui Nouriel Roubini, analistul economic care nu scapă o oportunitate pentru a ne reaminti că el a prezis criza economică şi care, recent, îi dădea dreptate lui Karl Marx şi teoriei sale economice, a fost scoasă la vânzare din cauza pierderilor. Ce crezi că ar spune Marx despre falimentul firmei de consultanţă a lui Roubini?

 

---

Românii, criza şi involuţia globala

Conform MSNBC, firma este estimată să aibă venituri de 14 milioane de dolari anul acesta şi va posta pierderi de 2 milioane de dolari. Roubini, aflat în Corea de Sud, nu a putut fi contactat pentru a confirma, iar purtătorul de cuvânt al companiei a refuzat să comenteze. Este, deocamdată, incert dacă vor exista cumpărători.

Dr. Doom

Roubini este faimos pentru prezicerea unei crize economice generalizate în 2006, moment în care şi-a căpătat şi porecla de Dr. Doom (Doctorul Osândă). Deşi iniţial contrazise de situaţia economică mondială, previziunile lui Roubini au fost confirmate doar doi ani mai târziu, în urma prăbuşirii băncii de investiţii Bear Sterns şi falimentului Lehman Brothers. Roubini a afirmat că a fost în stare să prezică acest dezastru datorită abordării "holistice" asupra crizei şi „a capacităţii sale de a se poziţiona în afara disciplinelor economice tradiţionale.”

Tristeţi financiare

De la izbucnirea crizei încoace, titlurile articolelor sale în Forbes au devenit expresia pesimismului obsesiv: 2009 va fi foarte, foarte trist, Ce-i mai rău n-a trecut încă, Sistemul financiar al Statelor Unite este insolvent, Cât de jos pot să ajungă bursele? ,Roubini asumându-şi rolul de bocitoare şefă a crizei financiare. Recent, Roubini a făcut vâlvă, considerând că Karl Marx a avut dreptate şi că sistemul capitalist se poate autodistruge. Pe lângă asemenea dezastre care ne pasc după colţ, sigur că falimentul propriei sale firme de consultanţă nu este un dezastru care ar fi putut fi prevăzut şi prevenit.

Ce crezi că ar spune Marx?

UPDATE 12 octombrie 



Nimic nu este mai clar decât răul pe care îl produce intervenţia statului în economie, susţine Thomas Sargent, proaspăt laureat al premiului Nobel pentru Economie

Indiferent cât de sceptic ai fi faţă de autoritatea "experţilor," nu ai cum să nu acorzi măcar puţină atenţie celor care oferă premiul Nobel - în special când îl oferă cuiva care susţine nişte lucruri în care crezi, scrie,  pe site-ul libertarian reason.com, Ira Stoll  editor  FutureOfCapitalism.com. Tocmai acum, când “profetul” Roubini a ajuns să câştige bani pe spinarea lui Marx, tocmai acum, când mulţi vesteau sfârşitul capitalismului şi vorbeau despre eşecul economiei de piaţă, iată că premiul Nobel se duce la un economist non keynesian.  “The best thing undeniably that a government can do with many things is to let them take care of themselves.” (“Cel mai bun lucru pe care un guvern il poate face in multe privinte este sa lase ca lucrurile sa se rezolve singure”) spune Thomas Sargent.

 

---

Românii cred că de vină pentru criză sunt conducătorii

„Nimic nu este mai clar dovedit de experienţă ca faptul că intervenţia statului în orice  activitate economică sau schimb comercial face rău activităţii sau schimbului comercial în cauză. Nu încape îndoială că cel mai bun lucru pe care îl poate face un Stat este să lase pieţele monetare să-şi vadă singure de treabă.”  Sunt cuvintele laureatului Premiului Nobel pentru Economie de anul acesta, Thomas Sargent.

Acordarea premiului Nobel lui Thomas Sargent a uimit mulţi analişti obişnuiţi cu laureaţii din ultimii ani: Joseph Stiglitz-celebru pentru repulsia faţă de capitalism( pe care îl numeşte „fundamentalismul pieței libere”) sau Paul Krugman (renumit pentru propunerile sale trăznite, care totuşi sunt luate în considerare nu doar de public, ci şi de Casa Albă). Anul trecut, Nobelul pentru Economie a fost acordat unui trio de profesori, Peter Diamond, Dale Mortensen și Christopher Pissarides, pentru studiile cu privire la felul în care politicile guvernamentale influenţează şomajul şi salarizarea.

Tocmai când “profetul” Roubini a ajuns să câştige bani pe spinarea lui Marx, tocmai acum când mulţi vesteau sfârşitul capitalismului şi vorbeau despre eşecul economiei de piaţă, iată că premiul Nobel se duce la un economist non keynesian. This is very much a “non Keynesian” prize, spune Tyler Cowen, pe site-ul marginalrevolution.com.

Iată câteva citate din lauretul premiului Nobel de anul acesta. Trebuie să recunoaştem că sună altfel decât ce au spus majoritatea laureaţilor Nobel pentru Econmie în ultimii ani.

 “Decidentul politic nu poate manipula economia, “păcălind” populaţia sistematic cu mişcări surpriză de politică economică. Băncile centrale, de exemplu, nu pot reduce şomajul permanent folosind mereu şi mereu ca instrument relaxarea politicii monetare, deoarece oamenii vor anticipa (în mod raţional) inflaţia viitoare şi vor insista (strategic) pe salarii mai mari pentru munca lor şi rate mai ridicate ale dobânzilor pentru capitalul lor.”

“Factorul ce a făcut ca în secolul 19 şi începutul secolului 20 , înainte de Primul Război Mondial, marile ţări occidentale, una dupa alta, să fie obligate să ruleze bugete mai mult sau mai puţin echilibrate, a fost decizia lor de a adera la standardul aur. ”

” Toată lumea răspunde la stimulentele materiale şi non-materiale, inclusiv persoanele nevoiaşe pe care dorim să le ajutăm. Acesta este motivul pentru reţelele de securitate socială nu ajung întotdeauna să funcţioneze cu rezultatele cu care se intenţiona să functţoneze atunci când au fost create. ”

„Generosul sistem de ajutor de şomaj din Europa a avut o contribuţie importantă la mentinerea şomajului transeuropean la un nivel atat de ridicat. Modelele noastre arată faptul că oamenii din Europa, în special cei mai în vârstă, suferă de şomaj pe termen lung, ca urmare a stimulentelor negative aduse de o plasă generoasă de securitate socială. Dacă în Statele Unite ale Americii vom crea un sistem în care asigurările de şomaj şi beneficiile pentru persoanele cu handicap sunt permanent extinse ca numar şi durată, vom ajunge în aceeasi situaţie în care o mare parte a Europei se află si sufera de trei decenii. ” (Minneapolis Fed, 2009)

“Calculele prin care am văzut că se vor justificate măsurile din pachetul de stimulare a economiei susţinute de Presedintele Obama sunt estimări lipsite de orice bază, care ignoră ceea ce am învăţat în ultimii 60 de ani de cercetari macroeconomice.”

Iată ce spune pe  blogul său Bogdan Glăvan, profesor universitar de economie, libertarian:

“Judecând la rece, Thomas Sargent s-a remarcat prin faptul că a spus două lucruri. În primul rând, că politica guvernului (în particular politica monetară) funcţionează în sensul dorit de guvern doar dacă oamenii nu o anticipează, adică se lasă păcăliţi. Dacă oamenii anticipează inflaţia, atunci ei vor include un premiu de inflație în toate preţurile, iar efectele asupra “economiei reale” sunt minime. Nu se vor face angajări, iar producţia nu va creşte, deoarece indivizii realizează că în spatele creşterii “cererii” se află doar tiparniţa de bani.
Asta e o idee bună, dar Lucas o afirmase deja şi el a primit Nobelul cu altă ocazie. Ludwig von Mises o afirmase înaintea lui Lucas. Și, în esenţă, Abraham Lincoln înaintea lui Mises (Remember: “Nu poţi să-i prosteşti pe toţi tot timpul”).

În al doilea rând, Sargent a spus că în sistemul monetar actual – al banilor de hârtie – inflaţia depinde de starea finanţelor publice. Ideea este că statul va recurge la emisiune monetară atunci când nu-şi poate acoperi, prin impozite, cheltuielile bugetare. Nici această idee nu este o noutate (bun-bun, econometricienii nu pot veni cu o noutate, din principiu!). În plus, statele pot planifica expansiunea monetară şi fără să aibă deficite bugetare – la urma-urmei, aşa am ajuns la criza actuală, nu?! Reformulând însă ideea lui Sargent, se poate spune că nu se poate vorbi de independenţă a politicii monetare în raport cu politica fiscală. Repet, ca să se înţeleagă: independenţa băncii centrale este un mit; politica monetară nu poate să urmeze alt curs decât cel dictat de clasa politică (prin buget). Iar concluzia asta, de bun-simţ altminteri, tocmai a fost validată în criza asta.

UPDATE 11 octombrie

Capitalismul nu e corporatism

Daniel Secară

O dovadă grăitoare că publicul larg posedă doar o cunoaştere superficială a capitalismului este confuzia cu corporatismul. Dacă pentru clasa politică, cea mai eficientă formă de capitalism este cel dirijat de la centru, din motive lesne de înţeles, pentru o covârşitoare majoritate a publicului, capitalismul este doar o faţetă a corporatismului.

Traşi pe sfoară de idealurile socialist-utopice, tinerii din Occident au iniţiat mişcarea Occupy Wall Street, care şi-a găsit aderenţi şi în România, cu scopul de a lupta împotriva capitalismului, care a născut mult-hulitele corporaţii, şi de a reforma sistemul economico-politic actual, în sensul acordării unor privilegii sporite tinerilor şi clasei muncitoare, în paralel cu implementarea unor politici publice „verzi”.

Mişcarea n-are o platformă clară de cerinţe sau o doctrină coerentă, poate şi din cauza faptului că reuneşte indivizi, preponderent cu viziuni de stânga, din toate domeniile de activitate şi din toate ariile de interes. Şi astfel se face că pe lista de cerinţe a protestatarilor pot fi găsite laolaltă atât educaţie superioară gratuită pentru toţi tinerii, sau garantarea unui venit minim indiferent de situaţia economică, dar şi demararea unei tranziţii cât mai rapide de la combustibilul fosil la energii verzi, sau sporirea cheltuielilor guvernamentale, sub forma de investiţii în infrastructură, în valoare de un trilion de dolari (o mie de miliarde).

O listă de pretenţii atât de pestriţă denotă nu doar o utopică misiune, cât mai ales profunda neînţelegere a capitalismului, ca sistem economic care generează apariţia conglomeratelor monopoliste. În realitate, însă, pe o piaţă liberă lipsită de intervenţii guvernamentale, unde nu politicianul, ci  mecanismul cererii şi ofertei şi competiţia răsplătesc consumatorul, apariţia corporaţiilor, şi cu atât mai puţin subvenţionarea lor din fonduri publice, ar fi practic imposibilă. Oligopolul Wall Street e consecinţa sistemului închis, înregimentat politic, care nu are nici în clin, nici în mânecă cu piaţa liberă. Similar, corporatismul reflectă programele socialist-intervenţioniste prin care unele companii sunt privilegiate în detrimentul celorlalţi actori economici, prin comenzi guvernamentale care se regăsesc la polul opus faţă de capitalism.

10 octombrie

Capitalismul nu trebuie scos ţap ispăşitor pentru criza economică 

Dorina Rusu

Unde a greşit Roubini, când a spus că Marx a avut dreptate? De ce afirmaţia „capitalismul se autodistruge” este o şarlatanie? Ce legătură au răspunsurile la aceste întrebări cu noi, românii? De ce trebuie să apărăm valorile capitalismului? Veţi afla toate acestea dintr-o dezbatere pe care o lansează spunesitu.ro începând de astăzi. Veţi vedea că ceea ce numesc politicienii azi capitalism este de fapt o ciorbă dulce, amestec imposibil de capitalism şi socialism, care ne-a adus în pragul celei mai mari recesiuni din istorie. Veţi vedea ce este cu adevărat capitalismul şi de ce suferim acum pentru că, de 21 de ani încoace, politicienii nu  vor să taie coada câinelui. Puneţi întrebări, intraţi în dezbatere şi vă va răspunde Dinu Patriciu, cel care în 1990 a lansat celebra expresie „Coada câinelui trebuie tăiată dintr-o dată”. Cele mai interesante întrebări şi postări vor primi răspunsuri în fiecare dimineaţă.

În cel mai recent editorial, Dinu Patriciu îl contrazice pe economistul american Nouriel Roubini, care a făcut de curând o declaraţie ce i-a şocat pe mulţi aşa zişi capitalişti şi a dat apă la moară socialiştilor: „Karl Marx a avut dreptate. Capitalismul se autodistruge”, a spus Roubini, iar Dinu Patriciu consideră că, deşi Roubini nu este un anticapitalist, are un mod greşit de a înţelege capitalismul.

Patriciu crede că ceea ce Roubini numeşte capitalism  nu poate fi echivalat cu piaţa liberă

Dinu Patriciu crede că  Roubini, pentru a-şi asigura succesul de public, căci este consultant şi trebuie să-şi vândă produsele, utilizează termeni viciaţi, care derutează.  „Profetul” crizei înţelege că recesiunea de proporţii nemaiîntâlnite spre care ne îndreptăm este cauzată de măsurile greşite adoptate de marile forţe economice ale lumii, mai ales de Uniunea Europeană. Dar greşeala pe care o face este de a considera că statele, aşa cum sunt ele astăzi, sunt încă un rău necesar. „Capitalismul, în accepţiunea liberalismului clasic de sorginte anglo-saxonă, înseamnă piaţă liberă lipsită de interferenţe guvernamentale.  Statul-arbitru, definit de Friederich Hayek, are drept unic rol să vegheze la respectarea legii, a unei legi simple şi flexibile, asigurâd libertatea deplină a cetăţeanului.” spune Dinu Patriciu, care crede că, pornind de la această definiţie, ceea ce Roubini numeşte capitalism cu greu ar putea fi echivalat cu piaţa liberă.

Cosmin Marinescu, conferenţiar universitar Academia de Studii Economice: „Declaraţia lui Roubini, care îl reevaluează straniu pe Marx, ar putea fi luată oricând drept pildă de şarlatanie ştiinţifică, la orice debut şi epilog al unui curs serios de economie”

Dinu Patriciu nu este singurul  care crede că Roubini greşeşte. Cosmin Marinescu, conferenţiar universitar Academia de Studii Economice, declară pentru spunesitu.ro:

„Recenta declaraţie a lui Roubini, care îl reevaluează straniu pe Marx, ar putea fi luată oricând drept pildă de şarlatanie ştiinţifică, la orice debut şi epilog al unui curs serios de economie. Atunci când vorbeşte despre capitalism, probabil că Roubini nu priveşte în oglinda care trebuie. Probabil că, lui Roubini, ingineriile financiare de pe Wall Street, care au interferat chiar juridic cu etica proprietăţii private, precum şi „reglajele fine” monetar expansioniste ale FED şi altor bănci centrale îi miros, ca şi lui Marx şi multor alţi contemporani, a capitalism intrat în „logica autodistrugerii”.

“Dacă, însă, în prezent, e ceva care se scutură din temelii, atunci acesta este sistemul monetar etatizat, intrat, e adevărat, într-o logică a autodistrugerii, aşa cum am asistat, la final de secol XX, la dezintegrarea socialismului. Şi mult mai instructiv şi mai onest ar fi fost, cred, ca acum douăzeci de ani, Roubini să fi constatat că, după jumătate de secol de socialism instaurat cu preţul a zeci de milioane de victime (la propriu), tocmai sistemul marxist a fost cel care şi-a dat „obştescul” sfârşit”, spune Cosmin Marinescu.

Cristopher Whalen, economist american: „Când aud persoane vorbind cu respect despre Marx, mă apucă ameţeala. Cei care-l laudă pe Marx desconsideră tot ce este american”

La fel de dur este şi economistul american Cristopher Whalen, care, într -o analiză publicată de agenţia Reuters, a spus că cei care-l laudă pe Marx desconsideră tot ce este american.

 „Când aud persoane vorbind cu respect despre Marx, mă apucă ameţeala. Marx a greşit total, când a considerat clasa socială drept determinantul cheie al acţiunii umane, spune  economistul american Cristopher Whalen, într-o analiză publicată de agenţia Reuters.

„Toate naţiunile, indiferent de crezul lor economic, sunt confruntate cu un set de alegeri simple: cum să balanseze piaţa de muncă şi stabilitatea economică cu deschiderea economică şi presiunea necruţătoare a concurenţei şi a avansului tehnologic. Viitorul nu va fi al luptei de clasă, aşa cum a prezis Marx, ci al maximizării potenţialului şi oportunităţilor pentru fiecare individ”,  a spus Whalen în analiza Reuters.

Capitalismul trebuie apărat

Calea de mijloc, numită de unii ordoliberalism, mixtură imposibilă de capitalism cu socialism, creează ravagii mai periculoase decât socialismul însuşi

Problema fundamentală este că, în realitate, chiar şi cei care apără, în aparenţă, capitalismul îl înţeleg greşit. Adept convins al liberalismului clasic, care presupune retragerea statului în rolul de arbitru, Patriciu atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă aşa numita “cale de mijloc”, amestecul de capitalism şi socialism care ne-a adus în pragul celei mai mari recesiuni din istorie.

“Această ciorbă dulce, mixtură imposibilă de capitalism cu socialism, este „calea de mijloc", al treilea drum care permite politicienilor să susţină orice, oricând şi oricum. Unii au teoretizat-o, numind-o „ordoliberalism" acceptat tacit de mai toate guvernele din ţările democratice şi civilizate. Astfel, transformându-se dintr-o construcţie intelectuală în instrument de influenţare a pieţei, creează ravagii mai nocive decât socialismul însuşi. Mimează libertatea şi conferă o falsă siguranţă actorilor economici. Pentru politicieni, are avantajul că eşecul intervenţiilor guvernamentale poate fi atribuit pieţei libere. Astfel, devenim supuşii unui stat reprezentat de birocraţii care se cred deţinătorii unor adevăruri absolute. Neştiutori, politicienii se bizuie pe afirmaţiile şi susţinerile lor, deşi acestea reprezintă doar punctele de vedere ale grupurilor de interese speciale”, spune Dinu Patriciu.

Coada câinelui trebuia tăiată dintr-o dată

Dinu Patriciu susţine de 21  de ani ideea că este nevoie de o ruptură radicală cu trecutul şi cu mentalităţile paternaliste, că statul trebuie să se retragă din economie şi să-şi păstreze doar rolul de arbitru. Toată lumea cunoaşte  celebra expresie din 1990 a tânărului liberal:  „Coada câinelui trebuie tăiată dintr-o dată”. Ideea terapiei de şoc i-a speriat atunci pe mulţi români, dar şi pe politicieni. Îi sperie şi în ziua de astăzi.  „Şi azi sunt convins că am încercat de multe ori să tăiem coada câinelui, dar, din păcate, nu tranversal, ci pe lung. Ne chinuim de 20 de ani, într-o tranziţie perpetuă, pentru că nu avem curajul de a o rupe cu trecutul”, a declarat Dinu Patriciu într-un interviu recent.

Nu poate exista o piaţă liberă controlată guvernamental, după cum un om nu poate fi pe jumătate liber şi pe jumătate sclav

Dinu Patriciu crede că „Sistemul economico-politic actual, valabil nu doar în România, e un capitalism dirijat de la centru, de fapt un socialism intervenţionist degizat în liberalism, fără a-i respecta valorile.

El poartă în sine o contradicţie fundamentală. Nu poate exista o piaţă liberă controlată guvernamental, după cum un om nu poate fi pe jumătate liber şi pe jumătate sclav”, spune omul de afaceri, care crede că statul ar trebui să aibă un singur ţel: să asigure o libertate cât mai deplină de întreprindere, de posesie şi de expresie.

Capitalismul  este ţap ispăşitor pentru eşecul socialismului intervenţionist

Acelaşi punct de vedere îl are şi Daniel Gabriel Secară, editor economic spunesitu.ro Daniel Secară crede, ca şi Dinu Patriciu, că guvernaţii actuali, adepţi ai acestei butaforii care se numeşte calea de mijloc, fac un joc foarte periculos atunci când, în aparenţă, laudă statul minimal şi piaţa liberă, dar în realitate susţin intervenţia statului în piaţă. Această politică perversă are avantajul că eşecul intervenţiilor guvernamentale poate fi atribuit pieţei libere.

 “Calea de mijloc e o butaforie interesantă, atâta timp cât rămâne doar în planul ideatic. Transpusă în piaţă, creează ravagii, chiar mai nocive decât socialismul pentru că mimează piaţa liberă. Şi mai grav e faptul că, imitând capitalismul, eşecul intervenţiilor guvernamentale poate fi atribuit pieţei libere. Programele de subvenţionare au dat greş? Capitalismul e de vină. Planul de bailout a eşuat? Capitalismul e de vină. Măsurile inflaţioniste de stimulare a cererii agregate s-au dovedit ineficiente? Capitalismul e de vină. Menţinând o politică versatilă, care laudă statul minimal şi piaţa liberă, dar susţine intervenţia pe piaţă, guvernanţii împuşcă doi iepuri deodată: satisfac grupurile de interese prin puterea pe care şi-o arogă abuziv şi, confruntaţi cu falimentul, au la dispoziţie cel mai bun ţap ispăşitor.”, spune Daniel Secară.

Spunesitu.ro lansează o campanie care are drept scop apărarea valorilor capitalismului şi vă invită să luaţi parte la dezbatere: De ce trebuie să apărăm capitalismul?