Interviurile Spunesitu
Simeon Djankov, vicepremier şi ministrul de Finanţe al Bulgariei: Europa nu mai poate evita recesiunea
12.10.2011
Forbes România CEO Forum

“Anul viitor, o mare parte din Europa va fi în recesiune, sau va avea creştere economică egală cu zero”,  susţine  Simeon Djankov, vicepremier şi ministrul de Finanţe al Bulgariei, într-un interviu pentru Adevărul. Vicepremierul bulgar spune că 2012 se poate dovedi la fel de dificil precum 2010.  Cauza principală este inabilitatea liderilor europeni de a răspunde coerent şi rapid problemelor Greciei şi ale zonei euro. România şi Bulgaria vor avea şi ele de suferit,de pe urma deteriorării situaţiei din zona euro, de care depind prin comerţ şi investiţii, chiar dacă nu vor fi la fel de afectate de criza datoriilor de stat precum marile economii. Simeon Djankov va fi prezent la Bucureşti pe 18 octombrie, pentru a participa la „Forbes România CEO Forum",  eveniment care  care va reuni reprezentanţi de top ai mediului de afaceri, înalţi oficiali guvernamentali şi reprezentanţi ai instituţiilor financiare.

 

 

Care sunt şansele ca Europa să reintre în recesiune?

Simeon Djankov: Anul viitor o mare parte din Europa va fi în recesiune sau va avea creştere economică egală cu zero. 2012 se poate dovedi la fel de dificl precum 2010. Ţări mai mari se vor afla în astfel de situaţii - fie state cu probleme, precum Grecia şi Portugalia, fie ţări precum Franţa şi Germania (care au avut pachete mari de stimulare fiscală încă din 2008 pentru a le ajuta să treacă de criză, iar acum au ajuns într-o situaţie în care au epuizat orice posibilitate de stimul fiscal). Dar România şi Bulgaria nu, din motive diferite. Noi am trecut deja prin criză şi, chiar dacă depindem de exporturile către aceste pieţe, acest lucru va determina doar o scădere a ratei de creştere economică (aceasta va scădea în întreaga lume). 

Credeţi că un astfel de scenariu mai poate fi evitat?

Nu. Putea fi evitat dacă problemele Greciei se rezolvau anul trecut. Însă cum politicienii şi comisarii europeni au arătat că nu pot lua decizii puternice, şi mai ales rapide, situaţia este deja foarte incertă.

 

Este lipsa unui răspuns în ceea ce priveşte Grecia unul dintre motivele pentru actuala situaţie în care se află Europa?

Nu este unul dintre motive, este principalul motiv, principala problemă. În 2010, problema era văzută ca una a Greciei sau a altor economii periferice ca Portugalia, Irlanda, poate chiar Spania într-o anumită măsură, iar soluţia era doar amânată la Atena şi la Bruxelles. Acum, pieţele interpretează astfel: dacă liderii din zona euro nu pot rezolva o problemă relativ mică precum cea a Greciei, atunci se tem de problemele unor ţări mai mari precum Spania, Franţa şi Italia. Dacă nu poţi rezolva o problemă evidentă precum cea a Greciei, atunci probabil nu vei rezolva prea repede nici celelalte probleme. Grecia este minusculă în economia europeană, ea reprezintă doar 2% din Produsul Intern Brut cumulat. De la o problemă naţională, a devenit o problemă a zonei euro şi, după cum ştim, de zona euro se leagă state precum România şi Bulgaria prin exporturi, investiţii directe.

 

Citiţi interviul în întregime pe adevarul.ro

 

Vezi aici Agenda FORBES ROMÂNIA CEO FORUM 2011 

 

 

Comentarii
0
Comenteaza si tu
Nume:
Email:
doresc sa las adresa pt a fi notificat cand apar comentarii
Comentariu:
Cod verificare: