LEONIDA:Unde mi-este gazeta? (nervos:) că dacă o fi să fie revuluţie, trebuie să spuie la 'Ultime ştiri'. Unde mi-e gazeta? (Merge la masă, ia gazeta, îşi aruncă ochii pe pagina a treia şi dă un ţipăt.) A!

EFIMIŢA:Ei!

LEONIDA (pierdut):Nu e revuluţie, domnule, e reacţiune; ascultă: (citeşte tremurând:) 'Reacţiunea a prins iar la limbă. Ca un strigoi în întunerec, ea stă la pândă ascuţindu-şi ghearele şi aşteptând momentul oportun pentru poftele ei antinaţionale... Naţiune, fii deşteaptă!' (cu dezolare:) Şi noi dormim, domnule!

(I.L. Caragiale- „Conu Leonida faţă cu Reacţiunea”)

Aseară, la minus multe grade, oamenii adunaţi în Piaţă scandau „Jos Băsescu!”. La un moment dat, dinspre  carul TV al Antenei 3, a venit o voce categorică: „Gata! Nu mai filmăm!”. Evident, manifestanţii nu s-au oprit din scandat, dar nu am putut să nu mă întreb ce se întâmplă cu jurnalistul român de confundă o manifestaţie din stradă cu platoul de filmare. Specia jurnalistului român nu este una cu care să vrei să relaţionezi. Jurnalistul român este, indiferent de ziarul, postul tv sau de radio la care lucrează mai întâi de toate un... profesionist.

Ce înseamnă a fi profesionist in jurnalism?

Aici putem purta o dezbatere întreagă despre deontologia jurnalistică, despre mari figuri ale jurnalismului internaţional, despre obiectivitate şi subiectivitate în relatarea unei informaţii. Bon! Cât timp discutăm e bine să nu invităm şi pe jurnalişti la dezbaterea noastră: se vor plictisi. Sau, în cel mai fericit caz, vor filma câteva cadre la începutul discuţiei şi apoi ne vor cere un comunicat de presă ca să cunoască şi ei concluziile. Apoi vor pleca repejor.

Jurnalişti în Piaţa Universităţii

A doua Piaţă a Universităţii a fost o mană cerească pentru jurnaliştii români. Două săptămâni de „subiecte”, prilejul de a fi erou, şansa unică în viaţă de a arăta cât eşti de penibil şi nenumărate posibilităţi de manipulare a opiniei publice: ce poţi să îţi doreşti mai mult? Vreţi secvenţe memorabile? Jurnalişti inconştienţi care s-au aşezat între jandarmi şi ultraşi, ca un soi de fileu pentru jocul „de tenis” cu bolovani, petarde şi gaze lacrimogene al acestora. De ce? Ca să ofere imagini  „unice” şi eventual să obţină scurte interviuri chiar de pe „câmpul de luptă”. Sau imaginile cu tineri călcaţi în picioare de Jandarmeria română (nu e o generalizare greştită- jandarmii nu pot fi identificaţi nominal ci doar colectiv, ca instituţie) dar şi cu jurnalişti care filmează scena şi pun întrebări de-a dreptul suprarealiste: „De ce te-au reţinut jandarmii?”.

Cele mai amuzante scene erau cele de după bătălie, în care fiecare televiziune şi trust de presă se lăuda cu contabilizarea vânătăilor şi cucuielor dobândite de jurnalişti pe „câmpul de luptă”- şi din lipsă de profesionalism, desigur.

Jurnalismul de scandal

Jurnalistul român de campanie este de fapt un jurnalist de scandal, un paparazzi, în căutare de senzaţional.  Nu are minte, inimă, cultură, ci doar un fler animalic, pe care el îl numeşte „instinct jurnalistic”. Iar atunci când nu e rost de scandal, îi place să se creadă suficient de important ca evenimentele la care participă să fie realizate cu un singur scop: acela de a-i oferi şi lui un subiect, ceva. Dar jurnalistul român de teren nu este altceva decât un mercenar, subordonat, la rândul său, unor jurnalişti de studio sau de redacţie, ce ascultă la rândul lor de.....anumite cercuri de interese. Acolo, în studio, realitatea este transformată după cum cer interesele. Ce conta că noi ne număram în Piaţă şi ştiam că suntem peste 1500-2000-3000?  Televiziunile Puterii decretau că suntem câteva sute de protestatari... Ce conta că noi eram doar 1500- 2000 de „ciumpalaci” tremurând de frig? Televiziunile Opoziţiei decretau că „s-a trezit întreaga Românie.

Reformularea mesajului Pieţii in studio

Tot acolo, în studio, se reformulează şi mesajul străzii. Cei de acolo ştiau mai bine ce se întâmpla în Piaţă. Eram în mod sigur un grup de diversionişti greu plătiţi de Opoziţie (presa puterii) aşa cum era, cu aceeaşi certitudine, un grup de tineri idealişti ieşiţi în stradă pentru a solicita alegeri parlamentare anticipate şi confirmarea victoriei USL (presa opoziţiei). Eram, în mod cert, oameni conştienţi de importanţa capitală a „legii Cojocaru” (trustul de presă al lui Dan Diaconescu) şi nişte tineri revoluţionari hotărâţi să dea de pământ cu odiosul capitalism (presa online stângistă).

În tot acest timp noi strigam: „Jos Băsescu!”. Dar se pare că nu suficient de tare...