Biserica Greco-Catolică  din România este una din Bisericile locale privilegiate în timpul pontificatului papei Benedict al XVI-lea.  Mai întâi, Mitropolia de Alba Iulia şi Făgăraş (Blaj)- denumirea canonică a Bisericii locale pe care o numim în general Biserica Greco-Catolică sau Biserica română Unită cu Roma, a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie Majoră.

Ca Arhiepiscopie Majoră,  scaunul de la Blaj şi întreaga Biserică Greco-Catolică din România beneficiază de toate privilegiile unui scaun patriarhal şi de o autonomie canonică lărgită faţă de Roma.

Apoi Roma a dat aprobarea pentru înfiinţarea a două noi scaune de episcopi vicari, unul la Blaj şi altul la Bucureşti, sprijinind numirea în cele două scaune a unor episcopi tineri, iubitori ai ritului bizantin şi tradiţiilor orientale.

Un episcop greco-catolic a fost, de asemenea,  implicat în organizarea Sinodului episcopilor de la Roma şi în dialogul de cel mai înalt nivel cu Bisericile Ortodoxe. Iar acum, chiar la începutul acestui an, Arhiepiscopul major Lucian Mureşan a fost „creat” cardinal.

Lucian Mureşan este al doilea episcop consecutiv, titular al scaunului principal al Bisericii Greco-Catolice din România care primeşte titlul de cardinal. Primii doi au fost Iuliu Hossu (episcop de Cluj-Gherla), numit cardinal in pectore, în timp ce se afla în arest la domiciliu în România comunistă, de către papa Paul al VI-lea şi mitropolitul Alexandru Todea, numit cardinal de către papa Ioan Paul al II-lea.

De menţionat totuşi faptul că toţi aceşti ierarhi au fost „creaţi” cardinali la o vârstă suficient de înaintată pentru a nu mai putea participa propriu-zis la procesul de alegere al unui nou Papă.

După cum se ştie, şi cardinalii sunt, la rândul lor, de trei feluri: cardinalii de rang episcopal,  cardinalii de rang presbiterial şi cardinalii de rang diaconal. În rangul de cardinal episcopal nu se găsesc decât 6 cardinali numiţi de papă, precum şi titularii scaunelor patriarhale, latine sau orientale, aflate în comuniune cu Roma. Rămâne de văzut dacă Sfântul Scaun, respectând indicaţia conciliului Vatican II cu privire la echivalenţa dintre titlurile de Patriarh şi cel de Arhiepiscop Major, îl va numi pe Lucian Mureşan ca şi Cardinal episcopal de Făgăraş şi Alba Iulia.

Un protector pentru greco-catolicismul românesc: papa Benedict al XVI-lea

Care este semnificaţia acestei atenţii particulare acordată de Sfântul Scaun, în ultima vreme, unei Biserici mici, considerată adesea a fi o piatră de poticneală în dialogul dintre catolici şi ortodocşi? De ce Benedict al XVI-lea a  decis nu doar să acorde o cinste specială Bisericii Greco-Catolice române, ci să o şi înzestreze cu episcopi tineri, bine pregătiţi, iubitori ai ritului bizantin?

Răspunsul îl are, desigur, excelentul papă-teolog, care conduce, în acest moment, Biserica Catolică, Benedict al XVI-lea.  Actualul pontif nu s-a lăsat niciodată purtat de sentimentalismele (pioase sau nu) care au impulsionat dialogul ecumenic, ducându-l pe cărări tot mai străine de cele ale adevărului de credinţă. Încă de la începutul pontificatului său, a avertizat asupra dictaturii relativismului ce afectează Biserica şi lumea, opunând acestei dictaturi echilibrul dintre raţiune şi credinţă.

În succesiunea de evenimente în care, sub patronajul papei Benedict,  a fost prinsă Biserica Greco-Catolică din România, se poate remarca voinţa Romei de a întări Bisericile locale, făcându-le să-şi redescopere propria identitate şi pregătindu-le, astfel, viitorul. Şi prin viitorul lor se înţelege şi viitorul Bisericii universale, desigur...

Cu barbă şi fără barbă

Biserica Greco-Catolică din România a ieşit din catacombele prigoanei comuniste cu o identitate pierdută. Greco-catolicii, care din a doua jumătate a secolului al XIX-lea deveneau tot mai puţin ortodocşi în comuniune cu Roma, latinizându-şi rugăciunile şi credinţa,  au refuzat, (şi din pricina rolului nefast jucat de Biserica Ortodoxă română în prigoana comunistă contra catolicilor) asemănarea cu ortodocşii.

Să dăm un exemplu aparent superficial, dar totuşi edificator, prin valoarea sa simbolică. Niciun episcop greco-catolic de după 1990 nu avea barbă. Acum, în 2012, din cei 8 episcopi greco-catolici, 5 poartă podoaba facială ce în Ortodoxia care nu se găseşte în comuniunea cu Roma  este aproape o condiţie sine qua non pentru orice ierarh ortodox.

Din cei trei episcopi care nu sunt (încă) bărboşi, doi fac parte din vechea generaţie de ierarhi catolici (cea de la începutul anilor 90) iar al treilea (episcopul Virgil Bercea al Oradei) este un cunoscător şi un păstrător al tradiţiilor răsăritene.

Biserica Greco-Catolică, sub impulsul inteligent al Romei, îşi redescoperă propria identitate răsăriteană, tradiţia sa autentică şi începe să joace un rol tot mai important pe „scena mare” a Bisericii Catolice.

Desigur, numirea lui Lucian Mureşan ca şi cardinal al Bisericii Catolice nu va avea consecinţe imediate. Lucian Mureşan nu mai este la vârsta la care să mai fie apt pentru îndeplinirea obligaţiilor sale de cardinal al Bisericii Catolice.  Nu poate participa la conclavuri, nu poate conduce dicastere („ministerele” Bisericii Catolice) şi categoric nu este un „papabil”.

Dar Lucian Mureşan este al doilea titular al scaunului de la Blaj care primeşte pălăria de cardinal. Iar ca Arhiepiscop major, poate să asocieze definitiv titlul de cardinal celui de titular al scaunului arhiepiscopal de la Blaj.

Cât despre viitor, majoritatea episcopilor greco-catolici sunt tineri. Doi dintre ei, Mihai Frăţilă şi Claudiu Pop, au fost la momentul hirotonisirii lor cei mai tineri episcopi din întreaga Biserică Catolică.  Viitorul Bisericii Greco-Catolice şi viitorul Catolicismului le aparţine....Mai ales dacă tinereţea lor va fi „asezonată” cu o pălărie de cardinal...