Nimeni nu-i poate nega preşedintelui Băsescu instinctul şi inteligenţa politică. Cu povestea deschiderii unui presupus Muzeu al Comunismului, lansată recent de PDL, Băsescu încearcă să îşi recupereze intelectualii pierduţi, sau doar distanţaţi de poziţiile prezidenţiale, după jignirile şi calomniile la adresa Regelui Mihai. Acestor intelectuali trebuie să li se întindă o nouă capcană.
Or, care este capcana în care intelectualii publici au căzut şi care i-a ţinut fideli pe lângă preşedintele Băsescu? Anticomunismul. Un anticomunism hămăitor, care nu muşcă pe nimeni dar care, în schimb, asigură sinecuri, burse şi finanţări intelectualilor loiali.

Intră aici în dezbaterea Tu ce ai vrea să vezi la Muzeul Comunismului?

Cum îşi va recupera Băsescu loialitatea intelectualilor publici? Evident, prin recursul la anticomunismul ham-ham

Chiar mă întrebam cum îşi va recupera Băsescu loialitatea intelectualilor publici.  Evident, recursul la anticomunismul ham–ham era previzibil.  Dar întrebarea era: ce punct din concluziile Raportului Tismăneanu va fi promovat, de această dată?  E bine de ştiut faptul că, din propunerile făcute de Comisia Tismăneanu preşedintelui şi asumate de acesta, s-au concretizat, până acum, doar două: inventarea unei prelungiri instituţionale a acestei Comisii şi un manual de istoria comunismului (pe care îl datorăm de fapt guvernării Tăriceanu şi lui Marius Oprea). Însă, evident, adăugarea IICCMER pe lista instituţiilor plătitoare de sinecuri pentru „prieteni” şi „ai noştri” a fost o capcană suficient de tentantă. Ca în basmele româneşti, teologi, filologi şi filosofi s-au dat de trei ori peste cap (sau au avut minimum trei luări de poziţie pro-Băsescu) şi  au devenit specialişti în istorie şi marxism, pentru a putea lua parte la masa sinecurilor.

Teodor Baconschi şi Vladimir Tismăneanu au interese pe termen lung în perpetuarea afacerii anticomunismului

 
Dar să revenim la zilele noastre. Soluţia găsită de Băsescu a fost, desigur, tot una „ham-ham”. Nu s-a promulgat nicio lege a lustraţiei, generaţia „de aur” a Securităţii (colegii lui Enoiu şi Pleşiţă) continuă să se bucure de o bătrâneţe liniştită, România încheie, pe mai departe, parteneriate de colaborare cu Coreea de Nord, iar diplomaţia românească manifestă o loialitate demnă de anii 60-70 faţă de „prietenii” chinezi.
În shimb, se va face un muzeu al comunismului la Bucureşti. Anunţul a fost făcut de Teodor Baconschi şi confirmat într-un interviu şi de Vladimir Tismăneanu. Nu este deloc întâmplător faptul că purtători de cuvânt sunt cei doi intelectuali loiali preşedintelui Băsescu. Ambii mai au, încă, credibilitate în faţa intelectualilor care l-au părăsit pe preşedinte şi ambii au interese, pe termen lung, în perpetuarea afacerii anticomuniste.

Baconshi îşi doreşte să fie urmaşul lui Băsescu şi conştientizează eficienţa acestei teme, iar profesorul Vladimir Tismăneanu....nu se pricepe la altceva.  Evident, Teodor Baconschi nu ne-a explicat, încă, de ce sunt necesare toate gesturile de servilism ale diplomaţiei române faţă de R.P.Chineză, sau cum de „ordoliberalii” pedelişti simt nevoia unor parteneriate cu think-tankuri ale comitetului central al comuniştilor de la Beijing.

Dar dacă un fost secretar de stat în guvernul Dăscălescu poate să devină  eroul anticomunismului românesc (mă refer, desigur, la domnul Băsescu), de ce să mai scormonim prin viaţa mult mai inocentului Baconschi, nu? Cât despre profesorul Tismăneanu,  nu pot decât spera că valul de dezamăgiri presupuse de evidenţa anticomunismului ham-ham manifestat de Cotroceni,  este bine răsplătit.  Căci dacă tot îţi vinzi demnitatea şi imaginea, e bine ca măcar să obţii şi un preţ bun pe ea, nu?

Pentru ca efectul  (pre)electoral să fie mai puternic, decizia  construirii muzeului este dublată de decizia de a subordona un alt institut sinecurist (unul  de pe urma căruia mai profită opoziţia) IICCMER, portavocea anticomunismului (ham-ham, desigur)  băsescian.  Strategia este bună: menţionarea numelui lui Ion Iliescu, readucerea lui în dezbaterea publică, poate să contribuie la renaşterea fricii de PSD  a unor victime ale mitului pieţei Universităţii.

În România există un anticomunism real, nefinanţat de la buget,  care nu urmăreşte nici sinecuri, nici efecte electorale ci doar restaurarea adevărului şi dreptăţii. În timp ce  anticomuniştii ham-ham fac conferinţe pe bani publici, Marius Oprea dezgroapă victime ale fostului regim

Evident, nici Institutul domnului  Iliescu nu este altceva decât un izvor de sinecuri. Unica diferenţă dintre acest institut şi mai tânărul IICCMER, este că „cercetătorii” de sub mantia lui Iliescu îşi mănâncă sinecura fără să fie şi obligaţi să fie şi vizibili. Însă,  dacă intelectualii ar fi mai atenţi, ar remarca două lucruri cel puţin interesante. Mai întâi, ar putea  vedea că în România există un anticomunism real, nefinanţat de la buget,  care nu urmăreşte nici sinecuri, nici efecte electorale ci doar....restaurarea adevărului şi dreptăţii.
Marius Oprea şi colaboratorii săi dezgroapă, chiar în timpul sterilelor discuţii şi conferinţe pe bani publici ale anticomuniştilor ham-ham, victime ale fostului regim, reîngropând creştineşte pe cei ucişi fără milă doar pentru că doreau libertate.

Ana Blandiana şi cei de la Alianţa Civică au transformat închisoarea din Sighet într-un memorial al ororii reprezentate de regimul comunist şi într-un spaţiu de cercetare şi de reflecţie asupra atrocităţilor comuniste. Dan Puric şi alţii asemenea lui strâng bani pentru construirea unei mânăstiri-memorial al gulagului românesc. Tineri ortodocşi poartă prin ţară moaşte izvorâtoare de mir ale mucenicilor din închisorile comuniste. Ierarhii şi credincioşii catolici canonizează şi îşi cinstesc martirii din epoca comunistă.

Într-un cuvânt:  România anticomunistă nu are nevoie de sinecuri pentru a condamna ferm, clar şi autentic fostul regim. Şi, fără bani de la buget, fără impulsuri agresiv-electorale, dreptatea  se instaurează încet în România.

Un act necesar, de prezervare a memoriei infernului comunist, tocmai pentru ca acesta să nu se repete, devine un gest politicianist, găunos şi în multe privinţe imoral

Al doilea aspect ce ar trebui remarcat este cel al evidentei nesincerităţi a preşedintelui Băsescu şi a celor din PDL. Preşedintele Băsescu ar fi putut să impună îndeplinirea tuturor concluziilor Raportului comisiei Tismăneanu, dar nu a făcut-o. Mai grav, atunci când  un fost deţinut politic, Claudiu Mătasă, s-a oferit să finanţeze cu o sută de mii de dolari un muzeu al comunismului, preşedintele a tăcut. Şi mai gravă este  manipularea încercată de profesorul Vladimir Tismăneanu, care declară, referitor la  cazul Mătasă, că de fapt acesta nu s-ar fi adresat Cotroceniului ci guvernului României, mai precis institutului condus de Marius Oprea.  Astfel, cu naturaleţea agentului de propagandă, Vladimir Tismăneanu  ignoră  evidenţa, consemnată în nenumărate articole de presă dintre 2005 şi 2007 şi declaraţii ale donatorului refuzat (ce se pot găsi printr-o simplă căutare pe google): profesorul Mătasă s-a adresat Cotroceniului, neprimind din partea acestuia niciun răspuns: „Din septembrie 2005, de când am făcut propunerea preşedintelui Băsescu, m-am izbit însă de un zid al tăcerii”. În concluzie, putem vedea cum un act necesar, de prezervare a memoriei infernului comunist, tocmai pentru ca acesta să nu se repete, devine un gest politicianist, găunos şi în multe privinţe imoral. Tot ce se mai poate spera este ca, odată cu trecerea anilor, cei ce vor vizita acest muzeu să  fi uitat povestea întemeierii sale.