Aprofundaţi şi aflaţi cum se raportează creaţiile celor menţionati asupra voastră, gustaţi dintr-o şampanie bună şi spuneţi: Ce bou e Craioveanu, nu are dreptate deloc!

Unii, după ce şi-au cumpărat primul aparat de fotografiat profesionist, chiar după primele cadre curate, se consideră automat profesionişti. M-am săturat să primesc în inbox poze primite de la diverşi, care vor să le votez capodopera care participă la nu ştiu ce concurs. De obicei, este vorba de un peisaj sau portret. Măi, e foarte bine că lumea este preocupată de fotografie, pentru că, implicit, este preocupată de artă. Iar dacă preocuparea pentru capra vecinului este ucisă de artă, atunci arta este eroul meu, cum s-ar zice. Dar, dacă aprofundăm puţin şi intrăm în zona profesioniştilor, care nu e mult prea departe de cea a amatorilor din România, vom observa că rămân în picioare doar câţiva. Am întrebat pe facebook, am făcut apel la memoria mea şi am ajuns la câteva concluzii:

Mr. Popularity al fotografilor români este, fără doar şi poate, Alex Gâlmeanu. El s-a axat mai mult pe vedete şi poze de studio pentru fashion şi publicitate. Probabil că este unul dintre fotografii care fac trei, patru căruţe de bani în mod curent. Pe pagina mea de facebook a primit cele mai multe voturi, deşi personal îl consider lipsit de imaginaţie, dar bun executant.Tot pe zona lui cred că se află şi Marius Bărăgan. Două colege mi-au spus că s-ar lasa pozate de el într-un portret, ceea ce mă face să cred că fetelor le cam place câmpia, dar să fie ideală.

Un alt nume foarte vehiculat a fost cel al lui Vlad Eftenie, care mi-a fost prezentat drept un super talent în zona de street photo. Şi, chiar aşa şi e. Am văzut ce face şi, în timp ce vedeam, primeam: Emoţie, Idee, Forţă, Speculaţie, Fabulă. Da. Fabulă.Unele fotografii ale lui sunt pline de tâlc. Au o pudră de tâlc aşa, încât îţi vine să-l întrebi de unde a luat-o.

Cristian Crisbăşan? La nud şi la ce vrea editorul să vadă, se pricepe foarte bine. Cred că este unul dintre cei mai longevivi fotografi de pe piaţă, şi cel care a pozat cel puţin jumătate dintre vedetele Playboy. Aşadar, pe partea asta de activitate, nu ştiu cu cine l-aş putea compara, dar sunt convins că puteţi voi. Şi chiar vă rog să răspundeţi cu linkuri care duc către fotografi, pe care voi îi consideraţi mai buni decât cei pe care i-am menţionat eu.Vreau asta, pentru că mi-e teamă ca nu cumva popularitatea să ucidă talentul. Şi precizez: români.

Să continuăm cu domnul Cosmin Gogu. Gogu nu are probleme, mă! Atunci când vine vorba de creativitate, mesaj  şi context. El crează mesajul într-un mod artificial, dar extrem de spectaculos, adunând diverse obiecte care, împreună cu oamenii, într-un spaţiu propice, dezvăluie exact ce a vrut să spună autorul. El, pe lângă fotograf, mai este şi regizor şi producător, ceea ce face ca fotografia lui să pară, de fiecare dată, genial intenţionată. Iată!

Cosmin Bumbuţ. Mi-a creat senzaţia că este dedicat, mai mult decât ceilalţi, proiectelor personale, parcă dorindu-şi să acopere cât mai multe spectre, cu care să facă lumină în pozele lui.Unele sunt iluministe de-a dreptul. Am văzut câteva seturi realizate de el şi mi-am dat seama că, la nivel de producţie şi regie, sunt la fel de bine pregătite ca cele ale lui Cosmin Gogu, doar că sunt mai axate pe emoţie, fie că e vorba de portret, fie că e vorba de street photo sau orice altceva, emotia e acolo pentru oricine vrea să aibă de a face cu ea.

Aprofundaţi şi aflaţi cum se raportează creaţiile celor menţionati asupra voastră, gustaţi dintr-o şampanie bună şi spuneţi: Ce bou e Craioveanu, nu are dreptate deloc! Sunt convins că, pentru unii, asta ar reprezenta un cadru cu adevărat idilic. Încercaţi şi cu nişte seminţe, după gust.

Ce nu prea am apreciat eu, la şedinţele foto la care am fost implicat, e că, de cele mai multe ori, se făcea şedinţa fără ca fotograful să aibă vreo idee de mesaj sau de logică în respectivul shooting, pentru că, din păcate, important pentru majoritatea fotografilor este ca fotografia să iasă curată, să nu fie faţa arsă sau alte detalii legate strict de aspect. Restul, Dumnezeu cu mila. Eventual, vei beneficia de o machioză şi de nişte haine. Şi cum se continuă de aici? Păi, fotograful urmează nişte clişee, pe care le găsiţi în mai toate revistele.

1. Hai să facem nişte poze în centrul istoric, că e cool!

2. Hai să facem nişte poze pe o cale ferată dezafectată şi tu îţi pui nişte ciorapi sexy de plasă,  rupţi eventual (asta dacă eşti fată).

3. Hai să facem nişte poze cu ce găsim prin studio.Uite colo, nişte cabluri!!!

4. Hai să facem poze în Herăstrău.

5. Hai să facem poze în club.

6. Hai să facem poze cu nişte manechine de magazin.

7. Hai să facem poze la tine acasă.

8. Hai să facem poze într-o fabrică părăsită.

9. Hai să facem poze pe un bloc.

10. Hai să facem poze într-o măcelărie.

Hai să dăm puţin filmul mai înainte pentru că, momentan, suntem cam voalaţi în comparaţie cu restul lumii. Şi, să nu mă luaţi cu faze de genul că nu a fost expunerea bună, pentru că nu e aşa. E vorba doar de o îmburghezire a unor oameni care au fost artişti. E mai comod să onorezi comenzile care curg pe bandă, decât să te ocupi de proiecte proprii, care ocupă mult timp de lucru, dar care, în final, s-ar putea să-ţi reveleze o piramidă perfect construită, de la mesaj, context, producţie, impact, emoţie.

Obiectivul meu e larg, dar sensibil la praf. Sper să vă descurcaţi cu el. Mă refer la mainstream.