Editorial
România se revoltă. Împotriva lui Băsescu
 |  16.01.2012

Manifestaţiile din 13-15 ianuarie au avut un mesaj foarte clar: demisia-demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al României. Iar aceste manifestaţii au avut loc pe cuprinsul întregii Românii şi în diaspora.

Acest val de manifestaţii este reacţia spontană a unui organism, în faţa unui cancer care îl agresează de aproape 7 ani de zile. Iar această tumoare malignă de pe Statul român are un nume, are un chip, are o voce: Traian Băsescu. 

 

Să nu ne lăsăm păcăliţi. Aceste manifestaţii nu sunt pentru Raed Arafat, aşa cum nu sunt nici pentru reforma în sănătate. Comportamentul agresiv şi intervenţiile neconstituţionale ale lui Traian Băsescu împotriva lui Raed Arafat şi în favoarea reformei sale în sănătate au fost doar picătura care a umplut paharul.

 

Dacă treceţi de „picătura Arafat”, veţi vedea tot potirul, plin de otravă şi amărăciune, pe care acest Preşedinte şi această guvernare l-au oferit României, din 2008 încoace: promisiuni mari şi nerespectate, un furt generalizat, la nivel  naţional, sărăcie, lipsa oricărei perspective de normalizare a societăţii. Regimul lui Băsescu este un continuu şi sfidător atentat la democraţie.

 

Ce trebuie făcut?

 

Soluţia este simplă: Traian Băsescu trebuie să îşi dea demisia. Nu există nicio altă primă soluţie.

 

Dar aceste manifestaţii trebuie să fie interpretate şi ca un avertisment pentru întreaga clasă politică, în ansamblul ei.

 

Traian Băsescu nu poate fi înlocuit de cineva emanat din aceeaşi clasă politică care a contribuit la distrugerea României postcomuniste. Iar această clasă politică are un nume, cel pe care l-a purtat încă din decembrie 1989: Frontul Salvării Naţionale.

 

România are nevoie de politicieni noi, diferiţi şi opuşi politicienilor care au degenerat democraţia românească până la apariţia cancerului Băsescu. România are nevoie de o schimbare cu adevărat reală, autentică. Si din păcate pentru democraţie, masele populare se vor radicaliza dacă nu li se va oferi o alternativă sănătoasă şi democratică.

 

USL-  miopie?

 

Este salutară decizia liderilor USL de a fi alături de manifestanţi. Mai ales mulţi din membrii Partidului Naţional-Liberal (partidul cel mai puţin infiltrat  de moştenirea fesenistă- un adevăr greu de negat) au înţeles să se alăture manifestaţiilor. Ca liberal-conservator şi membru al PNL,  nu pot decât să fiu mulţumit.

Dar insistenţa lui Crin Antonescu de a solicita alegeri paralmentare anticipate este cel puţin curioasă şi nefericită.

 

Piaţa nu cere alegeri parlamentare anticipate, ci demisia lui Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al României. Strada se pare că focalizează mai bine problema decât liderii opoziţiei. Iar cel puţin un lider al opoziţiei nu înţelege că realitatea zilei este una anti-Băsescu.

 

Dar solicitarea lui Crin Antonescu este nefirească constituţional. Nu putem organiza alegeri anticipate, decât dacă actualul guvern şi următoarele două propuneri de guvern vor fi picate de Parlament. 

  

Ceea ce, ţinând cont de structura actualului Parlament este imposibil. De aceea, unica invitaţie pentru opoziţie, în acest moment, este să fie atentă la ce vor cu adevărat oamenii şi....să înceapă să se reformeze.

 

România are nevoie şi de social-democraţie, şi de liberalism, şi de creştin-democraţie, şi de conservatorism: dar aşa cum este acum, nu cu liderii pe care îi are acum!

Comentarii
3
Profil Nica Leon [ 21.01.2012 ]
Bai, Bogdane iar esti prost, ceea ce stiam si nu cred ca mai era cazul sa insisti. Ba, daca ai fi avut un dram de minte te-ai fi straduit sa intelegi ca nu Romania se revolta ci doar a mina de tembeli, in spatele carora sint unii foarte interesati sa suga, din bugetul de stat, foloase si avantaje materiale necuvenite. Nu voi spune acum cine sint pentru ca vreau pe tine sa te las sa afli si sa transmiti cititorilor pe care ii tot dezinformezi. Astia care isi dau cu presupusul ar trebui, ca mai inainte sa critice sa se uite in propria lor curte si, poate asa, sa ne spuna si noua ceea ce au facut ei, concret, pentru a schimba soarta tarii in bine si pentru a dovedi ca sint oameni si nu doar viermi.
1
0
Profil Gabriela [ 17.01.2012 ]
Sunt total de acord cu berenger! Opozitia din Romania nu este deloc pe faza la toate manifestarile astea si parca vad ca o asa oportunitate de a schimba cu adevarat ceva in Roamnia noastra, a acestora multi care traim asa cum traim se va pierde fara rost! Sau mai rau! Va fi o ocazie fructificata de vreo alta grupare de neaveniti care vor ajunge la putere! Si ar fi mare pacat!!!!!
0
1
Profil berenger [ 16.01.2012 ]
doua lucruri: arafat a facut intr-o saptamana mai mult decat intreaga opozitie in trei ani. ca sa fiu plastic, s-a vazut cine are cojones si cine nu. iar faptul ca liderii opozitiei sunt in continuare defazati e consecinta primei observatii. iar concluzia e simpla si complicata in acelasi timp: basescu si ai lui trebuie sa plece, dar nimeni nu merita locul lor. or asta-i tagedia romaniei.
2
1
Comenteaza si tu
Nume:
Email:
doresc sa las adresa pt a fi notificat cand apar comentarii
Comentariu:
Cod verificare: