Sunt un cetăţean care, ca plătitor de taxe, ar putea accepta măsuri de austeritate care să poată corecta mecanismele greşite care au permis instalarea atât de severei crize economice în România. În schimb, stau şi mă minunez cât de multă cantitate de gândire eficientă şi inteligentă se concentrează sub autoritatea guvernului nostru.

Este un lucru cert: când Isărescu vorbeşte, piaţa ascultă. În declaraţiile sale recente, guvernatorul BNR a dat publicului un set larg de informaţii. Este important de analizat conţinutul acestor semnale într-o manieră duală - luând în considerare impactul trendurilor vehiculate atât  asupra cursului economiei cât şi asupra cetăţeanului de rând. 

Am gustat, în sfârşit, nişte drob, care, uns cu nişte muştar Colman’s, englezesc, a fost delicios. Următoarea pe listă este slănina, deşi am impresia că va necesita un efort mai susţinut pentru a o gusta! (cu toate că îmi place caltaboşul).

Click for English Version 

Sistemul subvenţiilor presupune alocarea arbitrară, ba chiar discreţionară, de fonduri nerambursabile agricultorilor în speranţa că aceştia vor produce mai mult. Dar, cum era de aşteptat, subvenţiile înseamnă doar taxe suplimentare încasate de la contribuabili, fără rezultate concrete din partea agricultorilor care, văzându-se cu sacii în căruţă, nu mai au niciun motiv să muncească din greu.

Libertatea presei e o prefăcătorie birocratică în absenţa libertăţii economice. Cât timp presa e liberă doar de jure, după cum se menţionează în Constituţie, dar nu de facto, câinele de pază al societăţii e redus la statutul unei potăi obediente, care nu muşcă mâna care-l hrăneşte.

Pe 1 mai 2011 papa Benedict al XVI-lea îl va beatifica pe predecesorul său, Ioan Paul al II-lea.  Astfel, Biserica Catolică va recunoaşte intrarea fostului papă în Rai şi posibilitatea ca acesta să-i ajute pe cei care se roagă în numele său. Beatificarea este al treilea pas în procesul de sanctificare a unei persoane, după această ceremonie papa Ioan Paul al II-lea primind titlul de „Binecuvântat.” Faptul că beatificarea unuia dintre cei mai înverşunaţi adversari ai regimului comunist are loc pe data de 1 mai „muncitoresc” este la rândul său o dovadă a artificialităţii şi efemerităţii sistemului de valori comunist în faţa celui păstorit de o biserică bimilenară.

Ne văităm şi cerşim de 20 de ani încoace. Dezbrăcată de vorbe, doar atât rămâne din politica românească. Cerem altora bani, sfaturi, modele, consultaţii, soluţii, imităm şi copiem. Altfel, avem personalitate, suntem mândri şi puternici.

Dacă încă nu aţi auzit de nunta de vineri înseamnă că v-aţi petrecut ultimele săptămâni într-o peşteră sau probabil că nu vă pasă deloc să vedeţi bunicuţele britanice fluturând steguleţele ţării lor, strigând „Te iubim, William!” şi comentând „Ooh, seamănă atât de mult cu maică-sa.” Dacă acesta este cazul, atunci îmi pare rău, dar trebuie să vă împărtăşesc perspectiva unui expat despre acest eveniment important şi câteva cuvinte despre sfârşitul şi, dacă îmi permiteţi acest cuvânt, învierea Monarhiei româneşti. (Jumătate de Românie simte fiori pe şira spinării de spaimă).

Click for English Version 

Enoriaşii catedralei neamului prost au violat natura ca în vremurile bune. Parcă şi aud ştirea: grătarele au sfârâit ca în anii cei buni.

Oamenii sunt obişnuiţi să audă statistici legate de indicatorii economici. Realitatea este că orice astfel de tentativă este o risipă de resurse. O economie nu poate fi studiată în laborator. De unde şi imposibilitatea de a cuantifica exact activităţile economice. Indiferent cum sunt cosmetizate informaţiile transmise(ajustări +/-0,3% sau creştere economică de 0,1-0,5%), tot piaţa oferă cel mai bune indicator ale politicilor economice urmate. Şi acest indicator este votul.

Dacă pentru publicul larg Houdini a fost magicianul desăvârşit, maestru al prestidigitaţiei şi al evadărilor imposibile, John Maynard Keynes este cel mai influent „magician” al economiei. Atât de puternic a fost impactul său asupra societăţii, încât şi astăzi, la peste 50 de ani de la moarte, economia-politică operează în umbra sa.

Citiţi aici dezbaterea pe aceeaşi temă: Care e motorul economiei: consumul sau economisirea?

Acum că sărbătorile pascale au trecut, perioada de liniste s-a încheiat si lumea politică îsi reia parcursul. As fi spus că lumea politică îsi „revine la normal,” numai că această expresie nu-si mai găseste sensul, într-o societate unde anormalul s-a banalizat, iar normalul a devenit o curioasă exceptie. Deci, înpoi la politica noastră.

In Postul Mare, mai multi crestini decat de obicei merg la biserica, postesc, se spovedesc si se impartasesc. Privite din afara, aceste ritualuri sunt cunoscute si plictisitoare sau de neinteles si neplacute. De ce or face crestinii-ortodocsi acelasi lucru de doua mii de ani incoace? 

Vine Paştele, momentul în care această ţară pare că se închide complet pentru o zi sau două, devenind chiar mai liniştită decât la Crăciun. Mie mi se pare că Paştele este mai important pentru români decât Crăciunul, fiind neapărat o sărbătoare petrecută în familie, oriunde ar fi aceasta. Oamenii par să fie mai conştienţi de motivul celebrării acestei sărbători, fără comercialismul de masă care afectează întreaga lume în decembrie. Deşi nu mă consider o persoană religioasă, consider acest lucru drept un aspect pozitiv al unei ţări.

Click for English Version  

Din ce în ce mai des la sfârşitul anului 2010 şi începutul lui 2011, preşedintele Traian Băsescu, şi-a afirmat răspicat susţinerea faţă de actualul Guvern Boc şi faţă de măsurile pretins liberale puse în practică de acesta. Tot mai des în ultima vreme, preşedintele pomeneşte de necesitatea instalării statului minimal şi sfârşitul statului asistenţial în România. Mai mult, Traian Băsescu susţine că primii care au început să aplice măsuri ce au menirea să pună capăt statului social sunt PDL şi guvernul Boc. Sunt însă Traian Băsescu şi PDL promotori reali ai valorilor liberale?  De când a început Traian Băsescu să promoveze acest discurs care conferă PDL statutul de partid liberal şi de dreapta? Citiţi aici dezbaterea pe aceeaşi temă.

Sunt obosit, iar la rându-mi obosesc oamenii care deja sunt obosiţi de poveştile cu obosiţi. Aşadar, concluzia e că toată lumea e obosită deja. Avem un talent să ne obosim unii pe alţii, fantastic. Dar cum ar fi să avem talentul să ne înviorăm? “Aşa ceva nu există!, mi-aţi răspunde. Ei bine, dragii cosmosului, vreau să vă spun că aşa ceva a existat. Şi a existat în România. S-a întâmplat în perioada în care exista comunismul, cu toată sărăcia lui adecvată.

Noua constituţie maghiară, adoptată pe 18 aprilie de către parlamentul de la Budapesta, a generat reacţii dure din partea organizaţiilor pentru protejarea drepturilor cetăţenilor din Europa, precum şi din partea ALDE.

În primul rând, ar trebui să încep prin a saluta pe toată lumea şi a vă invita să citiţi primul articol dintr-o serie care vă va oferi o perspectivă a vieţii noastre, a expaţilor care muncesc şi locuiesc în România. Această nouă rubrică săptămânală, intitulată ExPatul lui Procust, se doreşte a fi o perspectivă asupra vieţii unui străin în România precum şi o imagine a României văzută prin alţi ochi. Sperând că ne veţi citi cu interes rândurile şi gândurile noastre, vă urăm lectură plăcută.

Click for English Version 

Termenul în care România ar trebui să adere oficial la moneda euro, stabilit pentru 1 ianuarie 2015, ar putea fi amânat, pe motiv că politicile fiscale şi monetare trebuie consolidate. Guvernul analizează posibilitatea amânării cu doi-trei ani, în aşa fel încât cursul de schimb să fie unul de echilibru, la momentul aderării.

Guvernul urmăreşte să obţină peste 600 milioane de euro din vânzarea pachetului minoritar de 9,84% din acţiunile Petrom. Mai mult, oficialii Guvernului se laudă că suma se va ridica la aproximativ aceeaşi valoare cu suma încasată din vânzarea pachetului majoritar  în 2004 către OMV. La vremea aceea, OMV a plătit 669 milioane de euro pentru 31% din acţiunile Petrom, participaţie pe care şi-au extins-o la 51%, printr-o majorare de capital de 800 milioane de euro.

Sunt tare curios cum ai fi reacţionat tu dacă într-o seară, într-un  club, ai fi fost în conjunctura să auzi, la o întrebare adresată patronului tău: “cât ai dat pe Craioveanu?”, răspunsul :-Două capace de bere!

Recentele scandaluri au scos la iveală neregulile de ordin structural şi funcţional din cadrul sindicatelor. Sprijinite permanent de către unele formaţiuni politice şi jucând un rol cheie în cadrul mişcării socialiste, sindicatele reprezintă şi astăzi un punct nevralgic care, de teama aşa-ziselor consecinţe nefaste pe care le-ar putea genera în piaţa forţei de muncă, autorităţile competente şi legiuitorul de drept preferă să le menajeze, facilitându-le huzurul şi corupţia.

Suspiciune de fraudă. Manipularea votului. Creşteri neverosimile ale participării la urne. Acestea sunt numai câteva întrebări ce planează asupra votului prin corespondenţa. Şi când cineva suspectat că a mai patronat o fraudă electorală vine şi propune o creştere a numărului de votanţi cu peste 1.000%, atunci stai şi te întrebi: ce ni se pregăteşte?

“Privind un film, nu îmi iau niciodată notiţe. Este inutil: dacă anumite lucruri nu-mi rămîn în memorie, înseamnă că nu sînt destul de importante ca să-mi rămînă în memorie - că filmul nu mi le arată cum trebuie, cu destulă forţă a imaginii sau insistenţă. Şi, oricum, privind un film nu mă gândesc aproape niciodată ce o să scriu despre acel film: mă las dus de ceea ce se-ntâmplă pe ecran, stau cu sufletul la gură, râd, plâng sau mă plictisesc - sînt un spectator aproape perfect.” Scria, în urmă cu şapte ani, Alex Leo Şerban.

Zice o vorbă din bătrâni: „mai bine cu un deştept la pagubă decât cu un prost la câştig". Mulţi or să mă înjure şi or să mă huiduiască pentru că o să afirm cu toată convingerea că Adrian Severin, legal, nu a greşit cu nimic. Acum greşeşte şi se comportă ca un premiant convins că nu greşeşte niciodată.