Doar 12 universităţi din România vor mai avea dreptul de a organiza programe de doctorat, începând cu anul academic 2011-2012. Încercarea Ministerului de a limita numărul diplomelor de doctorat atacă greşit problema şi nu oferă o solutie viabilă pentru sistemul de învăţământ superior. Acesta rămâne la discreţia planificatorului central –statul, care este cauza crizei educaţionale. În aceste condiţii, singurul lucru cert e că preţul doctoratelor va exploda. Şi pentru că puterea atrage după sine corupţie, clasificarea universităţilor de către instituţiile Statului naşte suspiciuni chiar înainte de a fi pusă în aplicare. Toate stimulentele care pot genera corupţie sunt prezente: putere monopolistă, interese uriaşe, mediu politic viciat. Concluzia este clară: de fapt, nu sistemul de clasificare trebuie supravegheat, ci însuşi clasificatorul.

De la clasificarea după bunul plac al ministrului, la clasificarea după bunul plac al grupurilor de interese

Noul sistem de clasificare va fi aplicat în baza unei metodologii aprobate de Guvern, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, declarând că până în prezent locurile la licenţă, masterat sau doctorat erau alocate „după bunul plac al ministrului”. Paradoxal, noua modalitate de ierarhizare se va realiza tot în cadrul Guvernului, prin urmare clasificarea se va face, în continuare, după bunul plac al grupurilor de interese. Însă trebuie apreciată francheţea cu care ministrul Funeriu ne aduce la cunoştinţă informaţii ce până acum opinia publică a putut doar să le speculeze.

Nimic nou, Statul alocă ineficient resursele

În şedinţa de Guvern de miercuri, Daniel Funeriu a precizat că Statul va veni în sprijinul instituţiilor academice, „alocând resurse acolo unde nu există resurse pentru a se face performanţă”. Declaraţia n-ar trebui să surprindă pe nimeni, din moment ce Statul excelează în alocarea defectuoasă a resurselor, indiferent de minister, sector sau domeniu de activitate.

În mod normal, dată fiind situaţia bugetului de stat, Ministerul Educaţiei ar fi trebuit să fie ceva mai chibzuit. Bineînţeles, nu putem spera să încheie peste noapte programele de subvenţionare, în ciuda faptului că o astfel de măsură ar fi binevenită, însă ministrul ar fi putut da mai multă dovadă de cumpătare şi corectitudine, răsplătind doar acele centre academice în care se face performanţă. În paranteză fie spus, ministrul Funeriu nu a precizat care sunt instituţiile academice româneşti în care se face realmente performanţă.

România nu are niciun centru academic care să figureze în topurile celor mai bune universităţi din lume

Universtităţile româneşti nu figurează în top 500 la nivel mondial, indiferent de criterul de selecţie: popularitate, număr de premii, studenţi, profesori, număr de rezultate în cercetare, etc. În clasamentulAcademic Ranking of World Universtities, România nu apare cu nicio universitate, iar aceeaşi situaţie se întâlneşte şi pentru top 400 Times Higher Education – The World University Ranking. În clasamentul QS World University Ranking, universităţile româneşti apar de-abia după poziţia 500, iar în Performance Rating of Scientific Papers for World Universities nu apărem ca ţară cu nicio universitate în top 500.

Nu sistemul de clasificare trebuie supravegheat, ci însuşi clasificatorul

Autorităţile consideră că, prin noua modalitate de clasificare, vor dispărea aşa-numitele „fabrici de diplome”. Preşedintele comisiei prezidenţiale pentru Educaţie, prof. univ. Mircea Miclea a afirmat că Statul, în urma clasificării, nu va mai finanţa programele de studiu care nu au acoperire în calitate. Prin urmare, miza clasificării este uriaşă, iar clasificatorul deţine puterea absolută în sectorul de învăţământ superior.

Şi pentru că puterea atrage după sine corupţie, clasificarea universităţilor de către instituţiile Statului naşte suspiciuni chiar înainte de a fi pusă în aplicare. În definitiv, toate stimulentele care pot genera corupţie sunt prezente: putere monopolistă care nu poate fi supusă niciunui mecanism de control, interese uriaşe, mediu politic viciat.

În ceea ce priveşte calitatea programelor de studiu, prof. univ. Mircea Miclea nu a oferit niciun detaliu cu privire la standarde. Oare se referea la aceeaşi calitate a programelor de studiu care au propulsat universităţile româneşti la coada clasamentelor mondiale?

Doar piaţa poate decide când aveam prea mulţi doctori universitari

Nu de puţine ori, facultăţile private au fost blamate pentru excedentul de „doctori” şi pentru faptul că s-au transformat în adevărate fabrici de diplome – acuzele care formează argumentul forte pentru limitarea numărului de universităţi ce pot desfăşura programe de doctorat.

Însă, cine poate stabili când avem prea mulţi doctori universitari? Ministerul Educaţiei, birocraţii, televiziunile? Niciuna dintre aceste variante. Piaţa este singura în măsură să transmită astfel de informaţii. Când pe piaţă nu mai există cerere pentru doctori universitari, atunci mesajul a fost transmis, iar universităţile îşi vor limita oferta de programe academice. Însă, ca informaţia să fie decodificată corect, trebuie eliminaţi factorii perturbatori, şi anume ingerinţele statului.

Prin urmare, nici ministrul Funeriu, alături de consilierii săi, şi nici experţii din Comisia prezidenţială pentru Educaţie nu au cum să ştie dacă avem prea mulţi doctori. Răspunsul lor e la fel de derizoriu ca al oricărei alte comisii, fie ea privată sau publică, de profil sau profană.

De ce 12 şi nu una?

De aici putem deduce că şi limita de 12 universităţi care pot desfăşura programe de doctorat e arbitrar aleasă, neavând absolut nicio relevanţă cu situaţia de pe piaţă. Dacă ministrul doreşte într-adevăr să închidă fabricile de diplome, de ce nu limitează chiar şi mai drastic numărul de universităţi? De ce 12 şi nu 10? Sau, mai bine, doar una singură.

Singurul lucru cert e că preţul doctoratelor va exploda

O altă deficienţă majoră pe care Ministerul nu a luat-o în considerare este faptul că reducerea numărului de universităţi acreditate pentru a desfăşura programe de doctorat nu e o condiţie necesară şi suficientă pentru a pune capăt excesului de diplome. Numărul limitat de universităţi acreditate poate suplimenta cu uşurinţă „deficitul de diplome”, cu deosebirea notabilă că într-o astfel de situaţie preţul doctoratelor ar creşte vertiginos, datorită ofertei limitate artificial.

Nicio îmbunătăţire în viitorul apropiat

Încercarea Ministerului de a limita numărul diplomelor atacă greşit problema şi nu oferă o soluţie viabilă pentru sistemul de învăţământ superior care, de facto, rămâne în continuare la discreţia planificatorului central – sursa şi catalizatorul crizei educaţionale.