Schimbările demografice şi prăbuşirea ratei de promovabilitate la Bacalaureat au dus la o scădere evidentă a numărului de studenţi. În aceste condiţii, universităţile din România se găsesc într-o situaţie extrem de dificilă, multe fiind ameninţate cu falimentul. Din fericire, astfel de probleme, consecinţe ale modificărilor demografice, nu sunt prezente doar în ţăra noastă, ci în toată lumea occidentală. De aceea, universităţile din România ar putea să se inspire din soluţiile adoptate de către instuţiile de învăţământ superior, din celelalte ţări. Ce ar trebui să facă universităţile din România pentru a atrage mai mulţi studenţi?

Tot mai puţini studenţi

Într-un studiu publicat pe site-ul său, Fundaţia Dinu Patriciu observa cu îngrijorare faptul că numărul tinerilor români cu vârsta de 18 ani a scăzut cu 27%, între 2005 şi 2010, trendul descrescător menţinându-se şi în viitor. Astfel, dacă în 2005 numărul tinerilor cu vârsta de 18 ani era de 356.000, în prezent acesta este 256.000, urmând ca în 2015 să scadă până la 215.000 de persoane. Această descreştere, combinată cu numărul din ce în ce mai redus al celor care „iau” BAC-ul din prima, pune universităţile într-o situaţie cel puţin delicată, ele fiind nevoite să concureze pentru atragerea unui număr din ce în ce mai mic de studenţi.

Pe lângă soluţiile evidente de îmbunătăţire a procentului de promovare la Bacalaureat, care, în prezent, ameninţă să se prăbuşească sub 50%, precum şi de creştere a gradului de educaţie în mediul rural, cămin pentru 45% din cetăţenii României, universităţile pot să-şi direcţioneze resursele către atragerea studenţilor din două segmente puţin explorate până în prezent: cetăţenii trecuţi de 20 de ani şi studenţii internaţionali.

Încurajarea educaţiei pe tot parcursul vieţii

Deşi în occident acest lucru este încurajat, cetăţenii unui stat occidental putând să absolve chiar şi trei sau patru facultăţi în timpul vieţii, în România acestă formulă nu este suficient de bine exploatată. Asta cu toate că populaţia adultă a României s-a păstrat, totuşi, la un nivel constant. Numărul celor între 25 şi 39 de ani, intervalul de vârstă cel mai dinamic din punct de vedere profesional, se menţine în jurul valorii de 5,1 milioane.

Având în vedere că universităţile din România au întrat într-o eră a luptei pentru supravieţuire, continua ignorare a acestui segment de vârstă este echivalentă cu sinuciderea. Universităţile trebuie să dezvolte programe adresate studenţilor care au deja o slujbă şi care vor să-şi extindă sau să-şi reprofileze specializarea academică, venind în întâmpinarea nevoilor acestora: flexibilitate, educaţie la distanţă, educaţie online.

Un alt fenomen observabil în universităţile din occident, dar mult prea puţin explorat în România, este cel al recrutării „studenţilor argintii” -  pensionarii care sunt atraşi de viaţa academică din pura plăcere de a studia. Celebru în acest sens este cazul universităţii din Osaka, universitate care a conferit titlul de doctor în matematică unui student de... 71 de ani, fost inginer, care a început programul de doctorat imediat după pensionare.

Atragerea de studenţi străini

Puternica dezvoltare economică din ultimii 20 de ani survenită în regiunile care, până mai ieri, erau cunoscute sub numele colectiv drept „lumea a III-a” a crescut enorm importanţa studenţilor internaţionali, atât din punct de vedere financiar, părinţii înstăriţi fiind dispuşi să-şi susţină financiar copiii, în schimbul unei educaţii de calitate, cât şi ca sursă de prestigiu pentru facultăţile din occident, mulţi dintre cei educaţi în vest devenind parte din noua elită intelectuală, politică şi economică a ţărilor emergente.

România are, în continuare, un avantaj semnificativ în această privinţă, mulţi cetăţeni ai ţărilor în curs de dezvoltare studiind în România în anii 70 – 80 ai secolului trecut. Aceştia pot reprezenta, aşadar, un contact puternic cu aceste societăţi şi o potenţială sursă de noi studenţi.

Printre beneficiile oferite de studenţii internaţionali se numără şi o contribuţie la îmbogăţirea culturală a ţărilor gazdă, în general, şi a facultăţilor, în particular: contribuţia de cunoştinţe şi experienţe personale în cadrul cursurilor, îmbunătăţirea pregătirii pedagogice şi a perfecţionării cadrelor didactice, creşterea standardelor academice pentru studenţii nativi, menţinerea viabilităţii cursurilor şi menţinerea capacităţii de cercetare a facultăţilor în cauză.

Cert este că, dacă până recent studenţii erau în competiţie acerbă pentru a intra la facultate, în prezent facultăţile concurează pentru atragerea unui număr cât mai mare de studenţi. Educaţia universitară şi post universitară va deveni din ce în ce mai globală şi depinde doar de universităţile din România dacă vor înţelege acest fenomen şi îşi vor deschide porţile către viitor.

Ce ar trebui să facă universităţile din România pentru a atrage mai mulţi studenţi?