Subiectul educaţiei religioase şi mai ales a felului în care se predă religia în şcolile din România stârneşte controverse aprinse. Mai ales când e vorba de principiul separarării statului de biserică. Susţinerea de către stat a religiei şi a practicii religioase încalcă dreptul elevilor la libertate religioasă, spun cei care contestă predarea religiei în şcoli. Lipsa orelor de religie în şcoli conduce la ateism sau agnosticism şi provoacă o decădere a moravurilor şi chiar a performanţei şcolare, spun sustinăţorii educaţiei religioase. Un studiu realizat recent de Fundaţia Soros România arată că deşi 86% dintre români cred că religia trebuie predată în şcoală, doar jumătate mai susţin obligativitatea religiei în şcoli (în scădere faţă de 71% în 2006). În primăvara acestui an, Asociaţia Secular Umanistă a declanşat campania „Stop îndoctrinării religioase în şcoli”, îndreptată împotriva modului în care religia este predată în şcoli. Această campanie a provocat un răspuns al BOR. www.spunesitu.ro vă oferă argumente pro şi contra oportunităţii predării religiei în şcoli şi vă invităm să dezbatem împreună.

Argumente în favoarea menţinerii religiei în şcoli în forma actuală

Roberta Ogaru

Argumente sociologice, educaţionale şi filosofice, în favoarea menţinerii religiei în şcoli:

O campanie pentru scoaterea religiei din şcoli este ruptă de realitatea sociologică: părinţii şi copii vor religia

Conform unui sondaj IRES, publicat în septembrie 2010, prezenţa religiei în şcoli este considerată un act necesar de 72% dintre români. Doar 25% susţin că promovarea unui cult religios în şcoli ar trebui interzisă. Un studiu ceva mai aprofundat, realizat în 2008 de Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei „Educaţia moral-religioasă în sistemul de educaţie din România”, arată că 85,7% dintre elevi, 91,4% dintre părinţi şi 88,6% dintre profesorii diriginţi consideră credinţa religioasă ca fiind importantă în viaţa lor. Scoaterea religiei din şcoli ar însemna discriminarea părinţilor şi copiilor şi s-ar constitui în tirania minorităţii. În plus, creştinismul ţine de identitatea unei majorităţi consistente a cetăţenilor români.

Decizia trebuie să aparţină părinţilor, nu ONG-urilor

ASUR, prin campania ”Stop îndoctrinării religioase în şcoli!”, se erijează în purtătorul de cuvânt al copiilor. Poziţionarea este absurdă. Părinţii sunt cei mai în măsură să decidă dacă acceptă sau refuză predarea religiei pentru proprii copii. La începutul secolului al XX-lea, s-a realizat un experiment educaţional, în care s-a oferit copiilor libertatea educaţională şi curriculară, după modelul propus de Jean Jeaque Rousseau în Emil sau despre educaţie. Experimentul a arătat, mai clar decât se ştia că, în condiţiile alegerii, copiii aleg să nu înveţe. Este o tendinţă naturală a oricărui copil. Specularea acestei tendinţe a copiilor de a refuza să înveţe în favoarea „îndoctrinării”, este absurdă, deoarece, până la urmă, orice disciplină are latura ei doctrinară: istoria, biologia, filosofia etc. Până la urmă, părintele este cel care trebuie să decidă cum vrea să-şi educe copilul. În acest moment, părinţii au această libertate de a alege.

Religia oferă repere valorice

Religia este printre puţinele discipline care oferă repere valorice, atât de necesare copiilor în formare. Orice privire asupra Creştin-Ortodoxiei arată că valoarea centrală este dragostea de Dumnezeu şi faţă de semeni, urmată de celalalte derivate: toleranţa, munca, respectul faţă de viaţă etc.

Secularismul şi ateismul, la fel de doctrine ca şi religia

ASUR susţine secularismul şi ateismul. Ateismul şi secularizarea sunt deopotrivă doctrine, ca şi religia. Secularismul este o doctrină iluministă, materializată în contextul Revoluţiei Franceze din 1789 şi susţinută mai ales pe filieră literară şi ideologică franceză. Ateismul este, de asemenea, o doctrină dezvoltată de neuropsihiatrul Singmund Freud şi filosoful politic Karl Marx. Deci demersul ASUR îndoctrinează în sensul ateismului şi secularismului.

Argumente legislative în favoarea menţinerii religiei în şcoli:

Religia este opţională, părinţii pot oricând să-şi retragă copiii de la orele de religie

În momentul de faţă, religia în şcoli nu este obligatorie, aşa cum campania ASUR susţine, dezinformând. Religia este opţională. Conform art. 18, alin. (2) din Legea educaţiei naţionale, elevii au opţiunea de a nu participa la orele de religie, dacă părintelui sau tutorele legal solicită în scris acest lucru, situaţie în care situaţia şcolară se încheie fără disciplina religie.

Scoaterea religiei din şcoli este neconstituţională, în acest moment

Legislaţia actuală este în conformitate cu prevederile constituţionale de la articolul 32, alineatul (7): „Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege”. În mod similar, Legea educaţiei naţionale prevede în art. 18, alin. (1): „Elevilor aparţinând cultelor de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii”. Este un drept al cetăţenilor pe care statul îl asigură. Pentru ca cerinţele ASUR să se aplice, trebuie modificată mai întâi Constituţia.

Argumente împotriva modului în care religia este predată în şcolile din România

Laurenţiu Luca                          

Deşi personal nu neg beneficiul ca elevii şi studenţii să fie familiarizaţi cu diferitele încercări ale oamenilor de a găsi răspuns la dilemele existenţiale ale vieţii şi la a căuta acel adevăr absolut, acea „idee pentru care cineva poate să trăiască şi să moară,” aşa cum îl definea Søren Kierkegaard, nu pot decât să mă arăt dezamăgit de felul în care unul din elementele acestei căutări, religia, este predată în şcolile din România:

Oferă o singură interpretare îngustă a fenomenului religios:

În loc de a oferi o viziune completă a fenomenului religios şi a prezenta diferitele interpretări, viziuni şi doctrine într-o modalitate comparativă, profesorii de religie din şcoli se axează şi îşi bazează lecţiile exclusiv pe dogma cultului respectiv (în majoritatea cazului cel ortodox), prezentând, astfel, o imagine distorsionată a religiei ca fenomen mondial.

Dogma în sine este contrară spiritului critic, fundamentul educaţiei moderne:

Studiul dogmatico-literal al religiei nu poate decât să descurajeze formularea de întrebări şi analiza critică a conceptelor predate şi încurajază obedienţa faţă de nişte noţiuni vechi şi neschimbate de două milenii. În loc să ajute elevul să înţeleagă originea, semnificaţia şi impactul acestor noţiuni, profesorii încurajază memorarea mecanică de rugăciuni şi pasaje din biblie. Asta pentru că doar persoane acreditate de către cultul religios pot preda religia. Astfel, cultului îi sunt oferite mijloacele şi pârghiile prin care poate controla felul în care religia este predată în şcoli. Cazul cultului Creştin Ortodox este relevant. El reprezezintă religia majoritară în România.  Ca atare, este  cultul cel mai influent în ceea ce priveşte dezbaterea educaţiei religioase în şcoli. De fapt, de multe ori în această discuţie ortodoxismul şi religia sunt considerate unu şi acelaşi lucru.

Manualele – instrumente de îndoctrinare prin frică

Dacă profesorii de religie sunt părtinitori în favoarea cultului pe care îl reprezintă, manualele de religie în sine sunt adevărate mostre de îndoctrinare religioasă bazată pe frică. Deşi BOR susţine că subiectul orelor de religie este a-i învăţa pe copii despre „dragostea de Dumnezeu,” manualele se concentrează mai ales descrierii în detaliu şi cu lux de amănunte a pedepsei divine, pentru a inspira în elevi „frica de Dumnezeu.”  Astfel, copiii care dorm până la 10 duminica şi nu se duc la biserică, sunt ameninţaţi că-i va călca maşina, iar celor care se ţin de pozne, Dumnezeu le va sparge capul.[1] Pedepsele biblice din Vechiul Testament sunt, la rândul lor, asociate cu pedepsele administrate de părinţi. Elevii sunt invitaţi să relateze şi ei un moment din viaţă când Dumnezeu i-a pedepsit pentru o greşeală. Nivelul de complexitate al pedepselor creşte odată cu elevul, astfel că, în clasa a VIII-a, copiii ajung să înveţe şi despre Judecata de Apoi, în care „drepţii vor merge să se veselească în împărăţia lui Dumnezeu, iar păcătoşii vor fi aruncaţi în întunericul cel mai dinafară, unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.”[2]

Felul în care este predată religia în şcoli conduce la intoleranţă religioasă

Deşi BOR susţine că respectă toleranţa religioasă, acţiunile sale indică tocmai contrariul. Biserica  încurajează excluderea socială a elevilor care se declară membri ai altor culte, sau refuză să participe la aceste ore.

Cei care participă la orele de religie sunt martori la atacuri la adresa altor culte sau opţiuni religioase, ţintele preferate fiind Biserica Greco-Catolică şi ateismul. Biserica Unită este prezentată, în manualele de liceu, drept cauza dezbinării românilor din Ardeal,[3] pe când ateismul şi „noile culturi moderne” sunt rezultatul faptului că „Dumnezeu este lăsat deoparte în favoarea liberalismului, individualismului, materialismului.”