Protestul spontan al studenţilor de la facultatea de Istorie a fost intens mediatizat în presa românească şi comparat cu protestele anti-sistem care au avut şi au loc în lumea occidentală. Cei 60 de studenţi care au ocupat în mod paşnic un amfiteatru, au emis o serie de revendicări la adresa rectoratului facultăţii de Istorie, Universităţii Bucureşti şi a ministerului Educaţiei. Este protestul de la Istorie un semn că studenţii români încep să se maturizeze?

Cu excepţia câtorva evenimente de amploare, cum ar fi Piaţa Universităţii din aprilie – iunie 1990, sau greva studenţească din octombrie 1995, manifestările de protest ale studenţilor români nu s-au ridicat la intensitatea protestelor studenţeşti din vestul Europei. Mişcările de protest din Anglia, Italia sau Franţa contra măririi taxelor universitare, de la începutul acestui an, sau mişcarea indignaţilor / protestele „Occupy Wall Street,” îşi au sursa şi mare parte din susţinere în cadrul campusurilor universitare din Spania, respectiv Statele Unite. Acest lucru nu scade, însă, cu nimic din importanţa „sit-in-ului” care a avut loc în anfiteatrul facultăţii de Istorie pe 24 noiembrie, acesta atingându-şi scopul de a face publice doleanţele studenţilor şi de a sensibiliza opinia publică faţă de acestea.

Educaţia trebuie să reprezinte principala prioritate a statului

Principala revendicare a studenţilor de la facultatea de Istorie este adresată guvernanţilor şi cere respectarea Pactului Naţional pentru Educaţie, asumat de către întreaga clasă politică în 2008, pentru ca apoi să fie ignorat, cu bună ştiinţă, de actualii guvernanţi. Faptul că „educaţia trebuie să reprezinte principala prioritate a statului” şi respectarea „acordării a minimum 6% din PIB pentru educaţie şi a minimum 1% pentru cercetare” sunt prevederi care se regăsesc şi în noua Lege a Educaţiei Naţionale, dar, au fost ignorate, cu bună ştiinţă, în Legea Bugetului pe anul viitor.  Domeniului educaţiei şi cercetării îi este rezervat sub 2% din PIB. Ignorarea acestor prevederi legale şi asupra cărora toţi decidenţii aflaţi la putere au căzut de acord acum trei ani de zile a fost de fapt subiectul principal al conferinţei organizate de Miliţia Spirituală, conferinţă transformată în protest.

Este nevoie de o deschidere a sistemului universitar către societate

Alte revendicări importante sunt: deschiderea sistemului universitar din România către participanţi şi societate, prin includerea studenţilor în procesul decizional al facultăţilor; recunoaşterea parteneriatului de pe poziţii egale dintre studenţi şi profesori, în cadrul procesului educaţional; reforma programelor universitare cu participarea studenţilor (40% din cursuri fiind la alegerea studentului); evaluarea publică a profesorilor de către studenţi şi permiterea persoanelor din afara facultăţii să poată asista la cursuri şi la alte evenimente organizate de facultate.

Aceste revendicări sunt în concordanţă cu felul în care universităţile funcţionează în statele occidentale, unde studenţii au un cuvând greu de spus în deciziile departamentelor (facultăţilor) în care activează şi au libertate aproape absolută în a-şi alege cursurile din cadrul programului de studii pe care-l urmează.

Evaluarea profesorilor este, iarăşi, o practică răspândită la universităţile de renume din Europa Occidentală şi America de Nord.  Aceasta asigură reciprocitatea în cadrul actului educaţional, iar rezultatele acestor evaluări sunt făcute publice şi asigur[ calitatea actului predării.

Accesul studenţilor, pe timp de noapte, în clădirea facultăţii sau în Biblioteca Centrală Universitară, este, la rândul său, o cerere firească.  Studenţii au, astfel, libertatea de a folosi resursele facultăţii şi ale bibliotecii. În cadrul campusului St.George al Universităţii din Toronto, principala bilbiotecă (Robarts) era accesibilă, pe bază de legitimaţie, până la miezul nopţii, aceasta, însă, permiţând, alături de celelalte biblioteci, împrumutarea a oricăruia dintre materialele disponibile (cărţi, volume, periodice, hărţi, diapozitive, înregistrări video sau audio, etc.) de către studenţi, facilitând, în acest mod, munca de cercetare a acestora. Acest lucru este valabil în orice alt campus universitar care recunoaşte nevoile de studiu ale studenţilor ca fiind prioritare.

Reintroducerea examenului de admitere

Faptul că studenţii doresc „reintroducerea examenului de admitere (proiect, proba practica,etc) pentru toate cele trei forme de învăţământ (zi, frecvenţă redusă, învăţământ la distanţă)” este o consecinţă a erodării statutului examenului de bacalaureat, care a avut rolul de „filtru” pentru intrarea în universităţi. Eforturile „hei-rupiste” ale ministrului Funeriu, din vara acestui an, au fost neconvingătoare.

Revenirea la un examen de admitere pentru fiecare facultate şi fiecare formă de învăţământ poate, în opinia revendicatorilor, să asigure calitatea corpului studenţesc al facultăţii. În ce măsură un examen de admitere va reuşi, în realitate, să asigure acest lucru şi să nu devină doar o copie fidelă şi costisitoare a bacalureatului, ar fi de văzut. Oricum, aducerea acestei probleme în dezbaterea publică nu poate decât să ajute.

Este protestul de la Istorie un semn de maturizare a studenţilor români?