Dezbateri
Poate fi corupţia din învăţământ combătută printr-o linie fierbinte? Atunci, de ce să nu avem linii fierbinţi la toate ministerele?
 |  13.12.2011
Alo, corupţia?

 La evenimentul „Tinerii împotriva corupţiei”, organizat de Pro-Democraţia,  ministrul Daniel Funeriu a anunţat, în faţa elevilor a 31 de licee bucureştene,  deschiderea unui telefon verde pentru semnalarea tuturor actelor de corupţie din şcoli. De fiecare dată când nu trădaţi un act de corupţie, vă trădaţi un pic ţara, a spus ministrul.

 

Tinerii împotriva corupţiei

 

Acest proiect a fost lansat de Asociaţia Pro-Democraţia, în martie 2010 şi a constat în dezbateri locale, cluburi/ grupuri de informare şi schimb de experienţă pentru creşterea gradului de informare al tinerilor cu privire la corupţia din România. Totodată, proiectul şi-a propus să încurajeze intoleranţa elevilor în ceea ce priveşte corupţia precum şi luarea de atitudine în semnalarea cazurilor de corupţie.

 

Informaţie liberă sau liber la denunţuri?

 

Este ironic, că, după ce aceşti elevi s-au implicat activ în organizarea acestui eveniment, participând la dezbaterile şi la un studiu asupra efectelor corupţiei în educaţie precum şi la promovarea website-ului acestei campanii, ei să fie puşi la colţ de către ministrul Funeriu, care le-a spus că ei, de fapt pot şi trebuie să rezolve problema corupţiei printr-un simplu telefon. La fel cum bunicii lor erau îndemnaţi să denunţe „duşmanul de clasă” iar părinţii lor, pe cei cu „activităţi anti-muncitoreşti”, copiii de astăzi sunt sfătuiţi de decidenţii din educaţie, să stea cu ochii în patru şi cu mâna pe telefon, fiindcă alminteri îşi „trădează ţara”.

 

Asistăm astfel la un alt exemplu în care statul, în loc să-l susţină şi să adere la acesta, denaturează un proiect nobil al societăţii civile, aruncându-l în derizoriu. Pe când „linii verzi” la ministerul Sănătăţii, ministerul de Finanţe, ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului sau la cel al Transporturilor?

Poate fi corupţia din învăţământ combătută printr-o linie fierbinte pentru elevi? Aşa înţelege Funeriu rezolve problema corupţiei din învăţământ, prin denunţurile elevilor? 

Comentarii
5
Profil Luigi1956 [ 14.12.2011 ]
Coruptia nu se poate eradica in nici un domeniu deci nici in invatamant. Se poate insa diminua la nivele suportabile. Pentru aceasta sunt necesare niste masuri simple care se pot lua in timp scurt. Aceste masuri ar fi urmatoarele -Revenirea la sistemul de inavatmant din anii 70 care a fost unul din cele mai eficiente din Europa -Eliminarea manualelor alternative -Reintroducerea examenelor de admitere in licee si facultati. -Eliminarea criteriilor de inscriere la licee si facultati pe baza mediilor din gimnaziu ci pe baza unui examen de admitere -Reintroducera disciplinei scolare elev profesor cu prevederi clare si obiective care sa nu defavorizeze nici profesorul nici elevul.
0
0
Profil OVIDIU VINTU [ 13.12.2011 ]
EU CRED CA ACESTA PROBLEMA TREBUIE VAZUTA SI ALTFEL SI SA O TRATAM CU SERIOZITATE PT CA ESTE IN JOC SOARTA TINERETULUI TARII CARE AR TREBUI SA NE DUCA SPRE CULMILE PROGRESULUI SI BUNASTARII DESPRE CARE SE TOT VORBESTE DE LA REVOLUTIE INCOACE .SCOALA ASTA NU ESTE SCOALA ATITA TIMP CIT PROFESORI NU ISI FAC MESERIA SI DAU NUMAI EXEMPLE PROASTE .EI NU FAC DECIT SA SCRIE O TABLA INTREAGA SI APOI TE DUCI ACASA SI INVETI SINGUR SAU CU MEDITATOR .TREBUIE SA SCRII IN VITEZA FARA SA INTELEGI NIMIC SI NU CUMVA SA AI TUPEUL SA INTREBI CEVA CE NU AI INTELES .AS DORI SA VEDETI SCOALA DIN MULTE PUNCTE DE VEDERE SI NE INTREBE SI PE NOI CEI CE CONDUC DESPRE ACESTA SCOALA .
0
0
Profil Valsul Norilor [ 13.12.2011 ]
Poate!Sigur ca poate fi combatuta printr-o linie verde dar la capatul firului sa nu fie un dascal ci DNA-ul! Daca despre coruptia din Politie si Justitie vorbeste toata lumea si se iau masuri urgente si radicale cu arestari in sanatate si invatamant nu am vazut poe nimeni arestat.In spitalele din Romania mori cu zile daca nu dai spagi grase iar in scoli ce sa mai zic:daca nu cotizezi pentru zilele lor onomastice,nastere divort,avort,etc...esti mancat de viu.Copilul meu este la fel de bun ca si colegii lui insa este notat altfel pentru ca eu am fost,sunt si voi fi mereu impotriva coruptiei.....cotizez de nevoie insa fac si aprecieri mai putin pozitive la adresa celor ce trebuie sa primeasca spaga de la parintii din Comitet si sigur ca sunt dat in primire.In invatamantul romanesc trebuie urgent facuta curatenie ca de nu se va face va fi TRIST!Profesorii in scoli chair si in gimnaziu nu numai la liceu s-au invatat sa lucreze foarte putin in clasa si cat mai mult acasa cu cei ce fac pregatire.invatamantul romanesc nu mai este de mult un invatamant gratuit! Vreau sa fiu contrazis!
0
0
Profil Tudorel Urian [ 13.12.2011 ]
Coruptia nu se combate prin simpozioane si declaratii sforaitoare in mass-media, de tipul „razboaielor impotriva coruptiei” declansate candva de Emil Constantinescu si iremediabil pierdute. Linia verde este nici mai mult, dar nici mai putin decat un mijloc de combatere a coruptiei. Ea si-a aratat eficienta in timpul BAC-ului cand unele dintre informatiile verificate au intrat in atentia corpului de control al ministrului sau, in cazurile mai grave, a poliției sau a DNA-ului. Existența unui astfel de telefon poate avea si efectul de a mai inhiba tentatia celor obisnuiti să-și rotunjească veniturile prin practici dubioase. Unii consideră că existanta liniei verzi este un pas spre incurajarea delatiunii. Ma intreb daca tainuirea unui act de coruptie ar fi un act de onoare. Comunismul a fost o combinatie de omerta si delatiune mizerabila. Să fim insa seriosi. Nimeni din cei denuntati la telefonul verde nu va fi automat ridicat de pe strada si trimis la canal cum se intampla in anii 50. Se va verifica , iar daca fapta se confirma va fi sanctionat in functie de gravitatea ei. Cand e vorba de coruptie - si despre asta este vorba - intre telefonul verde si onoarea omertei, prefer telefonul.
0
0
Profil Marcel [ 13.12.2011 ]
In invatamant nu coruptia este problema, ci totala ineficienta. De ani in sir, cohorte de politicieni iresponsabili au comis norme si regulamente care au dus scoala romaneasca in groapa. Ce coruptie !? Tot corpul profesoral nu face nimic altceva decat sa scrie hartii imbecile, tone de maculatura infecta, raportari, statistici, comandate de Dumnezeu stie cine, in Dumnezeu stie ce scop.
0
0
Comenteaza si tu
Nume:
Email:
doresc sa las adresa pt a fi notificat cand apar comentarii
Comentariu:
Cod verificare: