Vlad Mircea, elev în clasa a IX-a la Colegiul Gheorghe Lazăr, tocmai a luat capacitatea cu 9, 95. Este unul dintre adolescenţii despre care ai crede că există doar în filmele occidentale: e inteligent, arată bine, învaţă foarte bine fără să fie tocilar, are un scop în viaţă,  pune mare preţ pe ideea de competiţie, dar şi pe cea de echipă, e haios,  ştie valoarea prieteniei, ştie să se şi distreze, cântă la chitară, joacă în două fime pe le face cu prietenii. Ştie că tot ce învaţă acum şi-l face mai puternic în competiţia cu prietenii îl va face mai puternic în competiţiile viitoare. Toate le face din propria voinţă şi iniţiativă şi le face normal, fără să pară că depune mari eforturi. E pragmatic dar şi idealist, are păreri despre tot ce se întâmplă în jurul lui şi nu se sfieşte să şi le exprime, atunci când e momentul. Ştie să vorbească şi să susţină o cauză. Ar fi modelul de politician de care am avea nevoie în România, pentru o schimbare radicală. Asta dacă el şi cei la fel ca el-şi nu sunt puţini- vor mai fi în această ţară, peste câţiva ani.

 Cum ţi s-a părut anul acesta  examenul de capacitate? Ştiu că ai luat o medie foarte mare.

 Pentru mine nu a fost  greu, mi s-a părut chiar foarte uşor. Am luat capacitatea cu 9, 95. Am avut 10 la Română şi 9,90 la  Matematică.

 Au fost colegii de-ai tăi care au avut dificultăţi la examen ?

 Da, din păcate, findcă nu se aşteptau la asemenea subiecte. Nu pentru că nu ar fi ştiut, dar din neatenţie. Dar majoritatea colegilor au luat note mari. Unii colegi de-ai mei care ar fi vrut să rămână la Lazăr, au ajuns la alte licee, tot foarte bune, Vianu, Viteazul, de exemplu. Mie îmi pare rău, pentru că suntem prieteni şi speram să fiu cu ei în clasă,.

 Ştiu că ai făcut gimnaziul ai fost tot la Lazăr, într-o clasă cu un nivel foarte ridicat. Cum făceaţi?

Da. Colegii  mei au avut, toţi, medii foarte mari. În primul rând, pentru că învaţă şi în al doilea rând pentru că avem profesori buni, care ştiu să ne explice.

Copiii nu au motivaţie să înveţe, când văd cum decurg lucrurile în ţară, când văd că oameni care au făcut o facultate bună ajung să fie şomeri sau muncitori, sau fac curăţenie. Ce să creadă ei despre societatea în care trăiesc?

 Se spune că această generaţie de copiii nu mai învaţă, că nu îi interesează cartea, că nu ştiu să citească, că nu îi interesează viitorul.  Ai văzut rezultatele de la Bac, de anul ăsta. Cunoscându-te pe tine, am tendinţa să spun că nu este aşa. Tu cum vezi lucrurile, din interiorul acestei generaţii care acum începe liceul?

Copiii nu sunt motivaţi. Nu au nicio motivaţie să înveţe. Când văd cum decurg lucrurile în România şi chiar în lume, se gândesc că nu au de ce să înveţe. Mai ales când văd aşa de mulţi şomeri care au o diplomă şi care sunt disperaţi că nu au unde să lucreze, sau lucrează cu ziua. Sau care, după ce au absolvit o facultate foarte bună, ajung să facă curăţenie, sau să fie muncitori. Ce să creadă ei despre societatea în care trăiesc?

 Dar tu de ce înveţi?

Pentru că am un ţel stabilit. Ţelul meu este să-mi fac studiile universitare în afara României, într-o ţară occidentală, cum ar fi Germania.

 Şi în viaţa ta de adult, ai vrea să trăieşti în Germania, sau în altă ţară din Occident?

Da, mi-ar plăcea foarte mult.

 Ce vrei să ajungi?

Îmi place foarte mult informatica şi sper ca şi viitorul meu să fie legat de domeniul IT.

Competiţia este cea mai puternică motivaţie pentru noi, alături de perspectivele pentru viitor. La noi nu e ca la acele şcoli unde cel care învaţă este respins de ceilalţi. La Lazăr, am fost ca într-o familie, în care fiecare încerca să facă ceva foarte bine, pentru ca toţi ceilalţi să fie multumiţi.

 Ai învăţat totdeauna singur, nu  ai fost împins de la spate să înveţi. Cum îşi găseşte un copil motivaţiile, văzând felul în care merg lucrurile în societatea românească?

Pe mine mă motivează foarte mult concurenţa. Într-o şcoală foarte bună, cred că principalul motiv pentru care elevii învaţă este  concurenţa. La mine în clasă, ne motivam unii pe alţii.  Cel care lua o notă foarte bună era aplaudat, era admirat  de toată clasa.  La noi nu era ca la acele şcoli unde cel care învaţă este respins de ceilalţi. Toţi învăţam, pentru că ne plăcea şi ne ajutam unii pe alţii.

 Înţeleg că la tine în clasă şi printre prietenii tăi cei, care învaţă nu sunt consideraţi tocilari.

Nu, dimpotrivă.

 Deci competiţia este una dintre motivaţiile pentru care copiii învaţă?

 Da, competiţia este cea mai puternică motivaţie, bineînţeles alături de perspectivele pentru viitor. Cu cât ai mai multe cunoştinte, din mai multe domenii,  ţi se deschid mai multe porţi.

Înainte, când eram la altă şcoală şi nu aveam colegi care să mă stimuleze,  învăţam mai mult de nevoie. Nu prea aveam cu cine să concurez. Luam zece, dar nu aveam nici o bucurie. La Lazăr, am fost ca într-o familie, în care fiecare încerca să facă ceva foarte bine, pentru ca toţi ceilalţi să fie multumiţi. Dacă ai cu cine concura, înveţi temeinic şi n-o să uiţi niciodată ce ai învăţat.

 Cine stimulează competiţia dintre voi?

Noi singuri o stimulăm.

 Dar profesorii?

Profesorii nu prea stimulează competiţia, dar încearcă să ne convingă să învăţăm, să ne explicându-ne utilitatea. Şi aceasta este bine, însă cel mai important pentru noi nu este să înţelegem la ce ne va trebui în viitor oricare dintre aceste materii. Noi ştim că de fapt orice informaţie ne va fi utilă cândva, chiar dacă acum, poate, credem altceva. Pentru noi este mai important să ştim cât mai multe, din cât mai multe domenii. Cu cât ştii mai mult, cu atât câştigi admiraţia celorlalţi. Iar competiţia, de fapt, în asta constă.

  După părerea ta, ca un om care din clasa I şi până acum a avut doar medii de 10, care este diferenţa dintre un tocilar şi un elev care învaţă?

Nu am avut numai medii de 10. În ultimii doi ani, au apărut şi câteva medii de 9.  Am fost pe aproape. Media claselor V-VIII a fost 9,95. Diferenţa dintre mine şi un tocilar este că eu îmbin învăţatul cu activităţile care îmi plac mie. Nu tot timpul liber îl aloc învăţatului, ci doar o parte. Restul îl petrec citind, sau ieşind cu prietenii în parc, cântând la chitară.

 Ne ajutăm între noi la teste. E un schimb de idei, care se face în timpul testelor. Cred că asta dezvoltă spiritul de echipă şi cooperare, care sunt foarte importante 

  Ce te ajută să te menţii sus?

Cred că ambiţia şi determinarea.

 Cum trebuie să înveţi, ca să ai succes?

Nu stiu cum învată alţii, pot să spun cum învăţ eu, ca să am succes.  Nu învăţ în fiecare zi, e clar, dar învăţ constant şi cu cap. Îmi aleg o zi din săptămână, când am mai mult timp.  Văd ce am de învăţat pentru săptămâna respectivă: geografie, istorie, muzică etc şi învăţ pentru toată săptămâna.Învăţ când trebuie şi ce trebuie, învăţ pentru test, învăţ când mă ascultă şi mai ales învăţ logic. De exemplu, la geografie, profesoara ne povestea despre zonele în care se găsesc anumite resurse. A doua zi, ne spunea invers, despre ce resurse se găsesc în diferite zone. Acelaşi lucru, spus altfel. Am colegi care învaţă pe de rost şi sunt disperaţi.Nu-şi dau seama că totul ţine de logică. Totul e mult mai simplu, dacă înveţi logic. Şi la fizică, de exemplu. Nu învăţ cuvânt cu cuvânt teoriile. Eu învăţ totul logic.  Alţi colegi învaţă pe de rost. Asa este mult mai greu şi nici nu reţii pentru mult timp. Dar îi las în pace, ei sunt “concurenţa”.

 Şi cum te porţi cu concurenţa?

Când e de învăţat, nu îi ajut. Fiecare foloseşte  metoda lui, pentru a acumula informaţiile. E ca un fel de secret profesional. Dar, în timpul testelor, da. Acolo ne ajutăm toţi.  Ştiu şi profesorii asta şi le mulţumim că ne lasă. Nu cred că asta e ceva rău. Dezvoltă  spiritul de echipă şi cooperare, care uneori sunt mai importante decât materia în sine. De fapt, este un schimb de idei, care se face în timpul testelor. Sigur, nu e valabil pentru toate materiile. Şi nici nu aş ajuta pe cineva care nu a învăţat nimic. La noi în clasă nu se punea problema, toţi învăţam, era competiţie, dar ne şi  ajutam între noi, ca o echipă.

  Faptul că ştii de acum ce  vrei să faci în viaţă este important?

Da. Este foarte important.

 Cum de ştii de la această vârstă ce vrei să faci în viitor, cine te-a învăţat?

Şi datorită părinţilor şi datorită mie.  Ei m-au ajutat să-mi aleg ţelul, observând ceea ce îmi place mie – informatica  şi s-au gândit că aceasta ar fi o posibilitate.

Portretul elevului din liceele de elită este  al unui copil care a venit acolo nu ca să piardă timpul, ci ca să înveţe ceva

 Crezi  că există un portret robot al adolescentului tipic, din liceele de elită din România ?

Toţi colegii mei care au intrat la licee foarte bune învaţă mult, dar nu sunt tocilari.  Au prieteni, se şi distrează, nu-şi petrec tot timpul învăţând. Au reuşit pentru că s-au motivat.

Portretul elevului din liceele de elită este  al unui copil care a venit acolo nu ca să piardă timpul, ci ca să înveţe ceva. Dacă nu s-ar face nimic, şcoala ar fi inutilă, ar fi o întâlnire cu un profesor care nu transmite nimic interesant. În liceele de elită, se învaţă ceva şi profesorul îi transmite ceva elevului. Elevul vine să înveţe, dar vine şi pentru activităţile  extraşcolare care au loc în aceste licee. În Lazăr, de exemplu, sunt  aduse tot felul de personalităţi, oameni care au reuşit în viaţă, care  au fost în acest liceu şi acum au ajuns mari oameni. Această activitate este intitulată Treptele succesului şi ultimul pe care am avut ocazia să-l văd a fost Gabriel Liiceanu. Sunt oameni care ştiu să vorbească şi să ne convingă ce scop avem noi în acest liceu şi că acest liceu merită să fie onorat de noi, prin ceea ce facem.

 Voi sunteţi generaţia care ar trebui să schimbe România. Dacă vei pleca din ţară, vei contribui, totuşi, la schimbarea acestei ţări?

Momentan, nu am nicio idee cum aş putea să schimb România. Nu este nici rolul meu, de a schimba România. Sunt alţi oameni care trebui să facă acest lucru. Însă, dacă aş vrea, nu cred că aş fi luat în seamă de nimeni, cum nu este luat în seamă nici un om, când încearcă să facă ceva bun. Toţi cei care au încercat să facă ceva bun, au fost ignoraţi.

 Ştiu că mereu ai fost un spirit revoltat, întotdeauna ai avut ceva de spus, educatoarei, învăţătoarei, profesorului, dirigintei, cînd ai considerat că trebuie să-ţi spui punctul de vedere. Acest lucru ţi-a folosit, sau nu?

De multe ori mi-a dăunat. Am aflat , în urma acestor intervenţii din timpul orelor, că un profesor, dacă vrea să mă încuie, mă încuie cu o întrebare capcană, fără remuşcare.

 Dar tu nu te laşi?

Nu, din păcate. Uneori nu este  bine .

Nouă ni se spune mereu că un drept al nostru este dreptul la opinie. Dar când ne exprimăm, imediat ni se spune că nu este  acum momentul să ne folosim acest drept. Acest drept îl avem pe stradă, ori acasă, dar nu la şcoală. Exact acolo unde ar trebui să-l avem, este restricţionat. Din fericire, în Lazăr  profesorii sunt moderni şi înţeleg un punct de vedere spus când trebuie şi dacă îl spui cum trebuie. Nici unui profesor nu îi place să intervii neîntrebat, deşi poate ai ceva interesant de spus.

Nu vreau să fiu politician în România, dar dacă aş ajunge ministru la ceva, la orice, aş încerca chiar să schimb ceva, să împing lucrurile de la spate, m-aş implica foarte mult

 Dar nu crezi că ai putea, cu calităţile pe care le ai, să schimbi ceva în jur?

Eu aş vrea să fac ceva, aş vrea să schimb România, dar mă tem că am să fiu ignorat. Am să dau un exemplu: nişte savanţi din România au descoperit un leac pentru cancer, dar  statul român i-a  ignorat.

 N-ar fi mai bine să fii tu politician, ca să poţi să schimbi ceva?

Nu. Nu în România  Dar mă mai gândesc, din când în când că, dacă aş ajunge ministru la orice, aş încerca să schimb ceva, să împing lucrurile de la spate, m-aş implica foarte mult.

Ce face un elev de 10 în timpul liber: cîntă la chitară (rock), joacă în filme pe care le face împreună cu prietenii, vede filme amaericane vechi şi citeşte despre al doilea război mondial

 Poţi să povesteşti puţin şi despre preocupările tale extraşcolare?

Cânt la ghitară. Împreună cu colegii mei, am avut o idee:  fiecare să înveţe  să cânte la un instrument şi să ne facem apoi o formaţie, când vom fi capabili să cântăm relativ bine. Şi am început să cântăm.  Eu, de exemplu, cânt din clasa a-7-a . Până atunci, am cântat la pian. Am început să venim la şcoală cu chitara, să mai cântăm o melodie – două, să ne mai învăţăm unul pe altul.

 Ce cântaţi?

Rock. Colegii mei nu prea ascultă aşa ceva. Suntem un grup restrâns. Maxim cinci, şase. Ceilalţi ascultă colegii muzica de la radio, cea de acum. Eu nu ascult. Nu îmi place. Îmi plac ACDC, Bon Jovi, Iris, Compact.

 Povesteşte despre filmul în care joci.

Primul film l-am făcut în vacanţa  de  primăvară. Într-o zi, a venit un coleg la mine şi mi-a zis că a scris un scenariu. Foarte frumos, am zis eu.  M-au rugat să-i ajut cu un microfon, cu o cameră de filmat. Cu o zi înainte să începem, m-au sunat să-mi spună că actorul principal a plecat la munte. Aşa am ajuns eu să joc rolul principal.

 Te-ai gândit să te faci actor?

Nu. O fac de amuzament şi îmi place să lucrez cu prietenii.

La al doilea film, am despărţit, din păcate, echipa, lucrăm cu mai puţini oameni. Este mai greu, dar reuşim. Acum avem un scenariu mai bun.

 Despre ce este vorba?

Despre viaţa  a doi elevi de liceu şi despre tot ce se poate întâmpla într-un cartier din Bucureşti. Un cartier normal. Mai mult de atât nu am să spun, pentru că o să apară pe internet, pe canalul nostru de YouTube. În două săptămâni am filmat un sfert, încă lucrăm la scenariu şi sperăm că va ieşi bine.

 Ce filme îţi plac?

Când eram mai mic, îmi plăceau toate filmele astea celebre: Star Wars, Indiana Jones, Harry Potter. În ultimul timp, am început să merg la  filme americane, vechi de acum 30-40 de ani. De exemplu, am văzut de curând Shawshank Redemption. Foarte frumos filmul, îl recomand.

 Ce citeşte un adolescent din ziua de azi?

În primul rând , ce i se spune să citească la şcoală, pentru a nu avea notă mică.

În Lazăr, doamna diriginta (profesoara de limba română) ne dădea de citit şi zicea: „citiţi 10 pagini seara, pentru şcoală şi 10 pagini din ce carte vreţi voi, dimineaţa”. A reuşit să ne atragă atenţia cu nişte cărţi frumoase, cărţi de dragoste scrise de români, cum ar fi  Invitaţie la vals , Elevul Dima dintr-a şaptea, şi mi-au plăcut foarte mult. Nu mă aşteptam. În clasa a VIII-a, am avut de citit câteva speciale, pentru pregătirea examenului:  basm, nuvelă,  roman. Dar, în afară de ce ne dau profesorii, citim şi altele. De exemplu, mie îmi place istoria. Citesc mult despre al doilea război mondial.