UPDATE

Ionela Gavril

Daniel-Gabriel Secară

Preşedintele Traian Băsescu a declarat recent că magistraţii ar trebui să fie responsabili şi să nu mai dea câştig de cauză bugetarilor care îşi câştigă drepturile în instanţă. Preşedintele i-a atenţionat pe magistraţi că, dacă vor continua să dea astfel de soluţii favorabile privind drepturile salariale, vor trebui să scoată bani din buzunarul lor. „Nu înţeleg cum de se tot dau decizii în instanţe, într-o veselie, împotriva unei legi care prevede scăderi salariale pentru bugetari, în condiţiile în care acest act normativ a fost declarat constituţional”, a declarat preşedintele Traian Băsescu. Preşedintele şi-a mai susţinut punctul de vedere, prin faptul că valoarea totală a drepturilor salariale câştigate de bugetari în instanţe se ridică la o sumă pe care statul nu o poate plăti: 13,2 miliarde de lei.

Traian Băsescu face o confuzie cu privire la rolul autorităţilor. Guvernul trebuie să ia decizii care să susţină interesele ţării, judecătorii trebui să verifice dacă acestea respectă drepturile şi libertăţile cetăţenilor

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) i-a atras atenţia lui Traian Băsescu asupra confuziei pe care acesta o face cu privire la rolul autorităţilor. UNJR a motivat că forul de contencios-constituţional verifică, la nivel abstract şi general, conformitatea legii cu Constituţia României, în timp ce judecătorii verifică dacă efectele legii, aplicate la o persoană concretă, îi afectează acesteia un drept fundamental. „Guvernul are responsabilitatea susţinerii intereselor ţării, iar judecătorii pe aceea de a verifica în ce măsură deciziile sunt luate cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale”, mai arată UNJR.

Ce a vrut de fapt să spună preşedintele: că magistraţii ar trebui să-şi pună între paranteze rolul lor – acela de a apăra drepturile cetăţenilor - pe perioada crizei şi să fie solidari cu măsurile de austeritate ale Guvernului. Adică se înţelege că puterea judecătorească este o putere în stat separată şi independentă, dar preşedintele îi cere să accepte să fie solidară cu executivul, care nu se poate supune, în vermurile excepţionale de criză, unor imperative legale. Se poate ca unii magistraţi (judecătorii) să accepte cererea preşedintelui, însă se pune problema dacă nu cumva este periculos un astfel de precedent. Criza trece, precedentul rămâne şi ne întrebăm care vor fi consecinţele acestei conduite de criză asupra democraţiei, statului de drept şi respectului faţă de drepturile fundamentale ale individului recunoscute şi garantate.

Înţelegem din disputa preşedinte vs. magistraţi că trebuie să ne raliem fie unei perspective economice, care ar prespune să înţelegem raţiunile crizei, fie să ne raliem unui punct de vedere legalist, care de bine, de rău, ne garantează că mai trăim într-o democraţie.

Perspectiva legală

Ionela Gavril: O abordare economică a chestiunii drepturilor salariale ar duce la negarea democraţiei

O abordare economică a chestiunii drepturilor salariale duce la negarea democraţiei din următoarele motive:

Se încalcă principiul separaţiei puterilor în stat şi drepturile şi individului. Prin faptul că executivul refuză să pună în aplicare deciziile instanţelor, care au recunoscut drepturile salariale ale bugetarilor, precum şi atenţionarea propusă de Traian Băsescu magistraţilor, este o dovadă cât se poate de clară a încălcării principiului separaţiei puterilor în stat. Dacă executivul „sugerează” magistraţilor să nu mai dea soluţii favorabile bugetarilor, atunci puterii judecătoreşti nu i se mai oferă nicio şansă de a echilibra un eventual abuz al executivului.

O şansă a păstrării unui element fundamental al democraţiei - respectarea drepturilor fundamentale – este eliminată prin refuzul statului de a a aplica nişte decizii judecătoreşti. Deci, prin supunerea „legilor economice” nescrise legilor „legale”, nu mai putem avea nici stat de drept, nici separaţia puterilor şi, indirect, prin nerespectarea unor drepturi, nici democraţie. De discutat aici ar fi, însă, dacă drepturile lezate ale bugetarilor sunt un drept natural (de primă generaţie), inerent democraţiei, sau un drept social (de a doua generaţie), de care democraţia s-ar putea lipsi. Până una alta, Curtea Constituţională a considerat că dreptul la salariu este un drept de proprietate, deci un drept natural.

Se girează supremaţia Curţii Constituţionale, care, potrivit prevederilor legal-constituţionale actuale nu este o putere în stat; Curtea Constituţională şi-a depăşit atribuţiile, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 1658 din 28 decembrie 2010, prin care a înţeles să-şi aroge unele drepturi din sfera executivului. Decizia Curţii Constituţionale a fost o decizie cu caracter de politică publică. Or, de când acestui for politico-jurisdicţional îi revin atribuţii de politici publice? Avem o Curte Constituţională, care are atribuţii strict formale/juridice, sau avem o Curte Constituţională care face şi politici publice? În prezent, este destul de clar că acest organism nu are astfel de prerogative şi că deciziile date în materia drepturilor salariale îşi depăşesc sfera de competenţă.

Dacă nu se respectă drepturile, ajungem să nu mai trăim într-un stat legal şi raţional, ci în arbitrariu total

Se creează un precedent periculos, prin faptul că ajungem să nu mai trăim într-un stat legal, raţional, în sens weberian, locul acestuia fiind luat de arbitrariul total. Se înţelege faptul că este criză, dar actuala putere, în frunte cu Traian Băsescu, ar trebui să găsească alte soluţii pentru a nu ajunge la derapaje, prin nerecunoaşterea drepturilor. O soluţie legală ar fi simplificarea aparatului bugetar (în special, administraţia publică centrală şi locală şi deconcentratele), indiferent care ar fi costurile disponibilizărilor masive. Guvernul Boc a pretins că deja a făcut disponibilizări masive în 2009 şi 2010, dar este foarte greu de verificat dacă ele s-au făcut într-adevăr. Şi-apoi, dacă s-au făcut, efectele nu se văd. În acest context, supunerea legilor statului aşa-numitelor „legi economice” ar încălca orice fel de previzibilitate şi predictibilitate, date de organizarea raţional-legală a statului.

Argumentul economic

Daniel-Gabriel Secară: Economia nu se face la tribunal. A declara că democraţia trebuie salvată în detrimentul indivizilor, e un non-sens

Unul dintre cei mai importanţi factori de configurare ai oricărui sistem de drept este cel economic. Însăşi existenţa statului e dependentă, în mod direct, de situaţia economică. Orice dezechilibru provocat, sau facilitat prin intermediul actului juridic poate periclita nu doar sistemul democratic, cât mai ales bunăstarea indivizilor şi a societăţii per ansamblu. Prin urmare, e de la sine înţeles că, pentru a avea sistem de drept, stat şi ordine socială, fenomenul juridic trebuie corelat realităţii economice.

Salvaţi democraţia! Sau mai bine am salva cetăţenii...

Democraţia a devenit un loc atât de comun în discursul public, încât orice nedreptate, indiferent de natura, caracterul sau gravitatea sa, poate fi echivalată cu „un atac asupra democraţiei”. Hiper-utilizarea termenului, în special de către clasa politică, l-a golit de conţinut, dar în acelaşi timp i-a conferit o popularitate nemeritată şi nejustificată, încât democraţia a devenit, cu toate hibele sale, zeul de necontestat al civilizaţiei moderne. Ca o consecinţă, atât publicul larg, cât şi formatorii de opinie, au pierdut din vedere adevărata semnificaţie a democraţiei.

Democraţia nu e altceva decât un sistem, un mijloc, un instrument prin care drepturile şi libertăţile indivizilor sunt respectate. A declara că democraţia trebuie salvată, în detrimentul indivizilor, e un non-sens, deoarece încalcă premisa fundamentală şi însăşi rolul acestui sistem, pe care aparent vrem să-l protejăm. Un astfel de sistem nu poate fi salvat cu preţul falimentului de stat, sau a scăderii bunăstării sociale, pentru că democraţia are valoare doar în măsura în care poate garanta respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Reforma statului începe cu restructurarea sectorului bugetar

Amnezia care a cuprins societatea românească nu se rezumă doar la rolul democraţiei, ci şi în ceea ce priveşte funcţia bugetarului. Și în acest caz, publicul larg uită că singura menire a funcţionarului public e să servească cetăţeanul. Pornind de la această ipoteză, statul serveşte cel mai bine cetăţeanul atunci când prestează servicii cât mai bune, cu costuri cât mai mici. Prin urmare, mult promisa reformă a statului va trebui să înceapă din sectorul bugetar şi, inevitabil, va trebui să includă disponibilizări şi reduceri salariale. Orice act juridic care se opune unei astfel de reforme dovedeşte caracterul socialist şi ineficient al organizării statale şi, în acelaşi timp, se opune realităţii economice şi nevoilor stringente de reformă.

Doar pentru că o spune legea nu înseamnă că e şi just, moral sau eficient

În istoria nu foarte îndepărtată a României a fost în vigoare, pentru o perioadă, o lege conform căreia cetăţenii n-aveau voie să ascundă sau adăpostească evrei. Privind retrospectiv, legea este monstruoasă şi, pe bună dreptate, reprezintă un act normativ care trebuia contestat, cel puţin din punct de vedere moral.

De ce n-am putea aplica acelaşi raţionament şi în cazul hotărârilor judecătoreşti privind drepturile salariale ale bugetarilor, care ar trebui contestate, cel puţin din punct de vedere economic. Dacă bugetul nu permite creşteri salariale, atunci orice act juridic care contravine realităţii economice e lipsit de sens şi ar trebui anulat. Actul juridic trebuie să respecte legile economiei, sau, în caz contrar, declarăm oficial falimentul de stat, bucuroşi fiind că drepturile salariale ale bugetarilor au fost respectate.