Preşedintele influenţează din nou actul de justiţie prin declaraţiile sale. El indică astfel modul în care trebuie să aibă loc procesul de justiţie, prin fraze concrete. „Nu mai faceţi propagandă celor care trebuie să răspundă în faţa instituţiilor statului”, i-a atenţionat Traian Băsescu pe jurnalişti. Deşi susţine că nu el nu le spune judecătorilor şi procurorilor cum să acţioneze, declaraţiile sale îl trădează. Cei vinovaţi „trebuie judecaţi în stare de arest.” Aşa trasează preşedintele modul în care justiţia ar trebui să acţioneze. Şi de parcă nu ar fi de ajuns, acelaşi Traian Băsescu îşi condimentează declaraţiile cu fraze desprinse din scenariul luptei de clasă. Cu toate că nu ratează nicio ocazie pentru a se declara un virtuos apărător al capitalismului, preşedintele revine cu acuazii împotriva oamenilor de afaceri, ori de câte ori are ocazia. „Toţi cei care s-au îmbogăţit, când îi întreabă instanţa prin ce mijloace au un singur vinovat: preşedintele. Trebuie să răspundă cel care a furat banii de la FNA, de la FNI,  trebuie să răspundă cei care au furat bani de prin petrol, trebuie să răspundă cei care au furat statul.”

Traian Băsescu dezvăluie astfel o nouă faţetă a justiţiei spectacol. După ce cu doar o zi în urmă îi trimitea, deranjat, pe jurnalişti la plimbare, noua sa declaraţie pare a se înscrie într-o nouă strategie, menită să îi pună în evidenţă presupusul caracter imaculat. „Plecaţi de la premisa că aveţi un preşedinte care se respectă, care niciodată n-o să spună unui judecător judecă aşa sau unui procuror ia-l pe cutare.” A continuat preşedintele, în contra imaginii de „răzbunător” pe care şi-a construit-o în ultimii ani. Este o miză mare la mijloc, iar Traian Băsescu pare să înţeleagă asta destul de bine, în ciuda acelor momentelor stridente, de indecenţă instituţională, în care aplaudă modelul justiţiei-prin-orice-mijloace. Totul este însă un şiretlic al preşedintelui Băsescu, prin care reformarea reală a justiţiei a fost înlocuită direct cu aruncarea inculpatului în cuşca cu lei. 

Prin declaraţiile sale, preşedintele Traian Băsescu încalcă legea fundamentală, stabilind vinovăţia înaintea justiţiei. El nu ţine cont de prezumţia de vinovăţie, garantată de Constituţie. Este o declaraţie de o gravitate deosebită, care într-o altă ţară europeană  s-ar putea solda cu demisia preşedintelui. Bunăoară, preşedintele german şi-a dat demisia în luna mai 2010, doar pentru că a afirmat, într-un interviu acordat unui post de radio, necesitatea unor angajamente militare germane în străinătate pentru apărarea inclusiv a intereselor economice. Horst Koehler a precizat ulterior că declaraţiile sale nu s-au referit la angajamentul în Afganistan. Aşa cum era de aşteptat, referirile sale sunt numai la adeversarii săi: Sorin Ovidiu Vântu, Dinu Patriciu, Gigi Becali. Nici o precizare despre afacerile oamenilor politici PDL cu statul sau despre mogulii buni. 

 Reforma în justiţie trebuie să consacrare justiţia ca a treia putere în stat, în spiritul principiului separaţiei celor trei puteri în stat şi al consolidării statului de drept. Este necesară şi definirea foarte clară a atribuţiilor şi autorităţii Curţii Constituţionale a României, ca sursă de dezechilibru între instituţiilor statului. De asemenea, reforma trebuie însoţită şi de întărirea controlului parlamentar asupra serviciilor secrete.  

 Statul de drept este un stat al oamenilor liberi, iar oamenii sunt liberi în măsura în care se supun legilor şi sunt proprietari pe roadele muncii lor. Nimeni nu este mai presus de lege. Justiţia trebuie clădită pe respectul legii şi pe drepturile fundamentale ale individului. În lipsa unor astfel de temeiuri ale legii, drepturile individuale devin subiect al puterii nelimitate, respectul pentru lege este anihilat. Statul de drept înseamnă, în esenţa sa, limitarea puterii politice. Justiţia trebuie să fie o modalitate de limitare a puterii arbitrare.

 Nimeni să nu fie mai presus de lege!

Reforma în Justiţie se află în strânsă legătură cu reforma politică. Atâta vreme cât clasa politică va vedea în justiţie o armă politică, împotriva adversatorilor, justiţia nu poate fi reformată. În primul rând, clasa politică trebuie să respecte cerinţele statului de drept şi să accepte independenţa actului de justiţie.  

Justiţia trebuie să se transforme dintr-o autoritate controlată şi controlabilă într-o putere independentă, aptă să reziste tentaţiilor şi ameninţărilor venite din sfera politicului. Numai în acest mod poate fi posibilă o reală luptă împotriva corupţiei.  

În calitatea sa de membră a Uniunii Europene, România este parte a unui sistem complex de valori şi principii, valabile oriunde în spaţiul comunitar. De aceea, reforma pe care o susţin în domeniul justiţiei se întemeiază pe principiul liberului acces la justiţie şi al procesului echitabil, în spiritul bunului simţ juridic, al legilor şi valorilor europene.

Ducerea până la capăt a reformei în justiţie impune următoarele cinci direcţii: 

 1.   Garantarea independenţei efective a puterii judecătoreşti, prin definirea Consiliului Superior al Magistraturii ca ordonator  principal de credite pentru puterea judecătorească ; 

 2.   Simplificarea legislativă, deoarece abundenţa şi diversitatea de legi şi alte acte normative fac ca justiţia să se îndepărteze din ce în ce mai mult de cetăţean;

 3.   Stabilirea de garanţii instituţionale care să excludă utilizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie ca instrument politic ; 

 4.   Definirea prin lege a inamovibilităţii judecătorilor, aceasta însemnând nu numai protecţia împotriva mutării nemotivate la alte instanţe, dar şi împotriva mutării nemotivate şi fără consimţământul judecătorului în cauză la alte secţii ale aceleiaşi instanţe, precum şi împotriva lipsirii nemotivate de sarcinile de judecată cu privire la anumite cauze ;  

5.   Încurajarea procedurilor alternative de soluţionare a litigiilor (mediere, conciliere, arbitraj). 

  Pentru o independenţa justiţiei sunt necesare următoarele măsuri: 

·     modificarea sistemului de salarizare al magistraţilor – procurorilor şi judecătorilor – pentru a premia performanţa şi a penaliza greşelile; salariul magistratului trebuie să fie direct proporţional cu numărul sentinţelor corecte pe care le pronunţă şi invers proporţional cu numărul hotărârilor eronate, desfiinţate de instanţele superioare; 

·     Redefinirea statutul anacronic al procurorilor. Statul român a fost deseori sancţionat de către CEDO pentru modul în care a conceput această instituţie, aflată la confluenţa puterii judecătoreşti cu puterea executivă.  

            Într-adevăr, procurorul român nu este un magistrat independent, întrucât el este subordonat ierarhic Procurorului General şi, conform Constituţiei, îşi desfăşoară activitatea sub controlul Ministrului Justiţiei. Funcţiile superioare din Ministerul Public sunt ocupate prin proceduri excesiv politizate, care ridică suspiciuni privitoare la independenţa persoanelor numite în aceste funcţii. Procurorul român nu este nici magistrat imparţial, întrucât el este parte în procesul penal, fiind adversarul inculpatului. Cu toate acestea, procurorul român se consideră egalul judecătorului, şi nu egalul avocatului. Pentru a reda procurorului statutul său corect, voi milita pentru ca procurorul român să fie repoziţionat drept avocat al acuzării. Lupta împotriva corupţiei, inclusiv împotriva corupţiei din justiţie, poate deveni eficientă în momentul în care magistratul este sub autoritatea disciplinară a unui corp profesional independent, aşa cum este corpul profesional al avocaţilor. 

·     Responsabilizarea judecătorilor - acordarea imunităţii judecătorilor a rezolvat problema independenţei, dar nu şi problema responsabilităţii acestora. Am izolat judecătorul într-un turn de fildeş al autonomiei, reuşind în subsidiar să îl deconectăm de consecinţele activităţii sale. 

·     reducerea taxelor din actul de justiţie; este necesar ca valoarea taxelor pentru deschiderea unei acţiuni să nu aibă un efect descurajator şi să fie accesibilă inclusiv cetăţenilor cu venituri mici;  

·     adoptarea Codului de procedură administrativă care să conţină soluţii pentru ca procedurile să fie simple şi clare, pe înţelesul tuturor, în special în ceea ce priveşte condiţiile de emitere şi contestare a actelor administrative; 

·     asigurarea asistenţei juridice gratuite în cazuri penale şi civile, pentru cei cu venituri mici, care nu-şi pot permite un avocat; 

·     credibilizarea justiţiei, prin curăţarea sistemului de flagelul corupţiei;

·     judecătorii să aplice prezumţia constituţională de proprietate. proprietatea trebuie să fie consfinţită drept sacră şi inviolabilă. Altfel, cauzează procese contra statului român, la CEDO. În această  situaţie, trebuie să răspundă patrimonial şi penal.