Gheorghe Piperea, avocat, membru al Comisiei pentru o nouă Constituţie:

Ce se întâmplă în perioada aceasta este o consecinţă a luptelor surde care s-au dat în anii anteriori: cetăţean versus deţinător al puterii politice sau economice

Există un adevărat scandal creat în ultimele două săptămâni de guvern, aflat în faţa unor realităţi pe care nu le bănuia. Sunt judecători, peste tot în ţară, care au considerat că reducerea aceea salarială de 25% la bugetari, impusă prin legea 118/2010, este ilegală. Această reducere ar fi trebui să aibă efect temporar, până la 31 decembrie 2010. Într-o scurtă paranteză, vă reamintesc că guvernul nu are nici cea mai mică intenţie să revină la această reducere de 25%, care în realitate este de vreo 40%. Vă spun eu, pentru că am văzut pe statul de salarii, ca profesor, că reducerea este peste 40% şi nu 25%, pentru că

s-au scos tot felul de sporuri. Nu contează că eşti conducător de doctorat, că eşti profesor universitar. Guvernul a reacţionat într-un mod absolut aberant care, după părerea mea, nu face altceva decât să încerce să timoreze judecătorii. Acei judecători din ţară care au pronunţat aceste hotărâri, au declarat ilegale tăierile de salarii şi au obligat angajatorul să plătească. Totuşi, aceste salarii sunt, în momentul acesta, sub o anchetă disciplinară cerută de guvern. Să ştiţi că ce se întâmplă în perioada aceasta nu este decât o consecinţă a luptelor surde care s-au dat în anii anteriori: cetăţean versus deţinător al puterii politice sau economice. Pentru că judecătorii şi-au dat în judecată patronul de foarte multă vreme, pentru că profesorii, care au aşteptat majorarea aceea de 50% a salariului, şi-au dat în judecată angajatorul şi au câştigat, pentru că sunt consumatori care au dat în judecată băncile şi au câştigat. Nu s-a întâmplat însă nimic până în acest moment, pentru că nu a existat o reacţie serioasă, adevarată, de natură civică, din partea cetăţeanului.

Gabriela Baltag, judecător, Tribunalul Târgu-Nemţ:

E foarte greu să fii judecător azi în România. Seara te culci pe o lege şi dimineaţa te trezeşti cu alta

În sistemul nostru, judecătorii sunt ameninţaţi zilnic, ba acum e chiar şi oficial. Avem  şi o sesizare, pe acte indisciplinare, pentru cei care au îndrăznit să dea o hotărâre judecătorească. Această hotărâre nu e definitivă şi executorie, e supusă căilor de atac. Asupra noastră există presiune, fie din partea lumii politice, prin sistemele mass-media, fie din partea Ministerului Justiţiei. Legislaţia pe care judecătorul o are la îndemână nu-i deloc o legislaţie comodă. E foarte greu să fii astăzi judecător în România, pentru că seara te-ai culcat pe-o lege şi dimineaţa te-ai trezit cu alta, dacă nu cumva chiar în aceeaşi zi se mai poate întâmpla ceva. Vrem să schimbăm mentalitatea celor din exterior. Vrem să se vadă ce se întâmplă cu adevărat în România, dar nu avem cum, nimeni nu ne ascultă. Noi am încercat să facem acest lucru cumva şi ne-am ales cu SRI pe cap la Neamţ, după cum ştiţi. Nimic nu s-a întâmplat şi nu se întâmplă, de 2-3 ani, de când tot strigăm. Uitaţi-vă spre noi, priviţi spre statutul judecătorului, priviţi pe judecătorul care este împovărat de sute de dosare zilnic. Uitaţi-vă la judecătorul care, în câteva zile, trebuie să aplice „Mica reformă” şi să dea termene de pe-o zi pe alta. Nu ştim cum se va întâmpla acest lucru, în condiţiile în care ai o singură sală de judecată, în care trebuie să intre pe zi nu ştiu câte complete de dimineaţă şi până noaptea târziu.Toată lumea vrea capul judecătorului, toată lumea vrea ca judecătorul să răspundă, dar în ţara aceasta nu e creată condiţia să fii judecător deplin. Aproape că nici nu poţi spune că eşti judecător, este deja un pericol să spui că eşti judecător, pentru că rişti să stârneşti dispreţul opiniei publice, care a fost incitată împotriva sistemului judiciar. Ne întrebăm şi noi de ce se întâmplă toate acestea. Ne gândim de multe ori că noi, judecătorii, ne-am putea culca seara cu un statut şi trezi dimineaţa cu altul. N-am vrea să se întâmple acest lucru. Din nefericire, urmărirea penală pe partea infracţiunilor de corupţie şi a celorlalte infracţiuni ce intră în cadrul celor două structuri, DIICOT şi DNA, este tratată superior judecăţii, pentru că judecătorul nu are acelaşi statut ca şi procurorul.Vrem să schimbăm viziunea şi să arătăm că actul de justiţie nu-i aşa cum îl percep cei din exterior. Când sistemul judiciar nu va mai avea inechităţi, poate atunci că va funcţiona foarte bine.

Mădălina Afrăsinie, judecător, Tribunalul Bucureşti:

Nu aşa se face justiţie. Cred că va fi din ce în ce mai rău pentru noi. Mica reformă va fi o mare dezamăgire

Ştiţi care este modalitatea de a se face presiuni asupra judecătorului? Sesizarea Ministerului Justiţiei, parte într-un dosar, cu privire la presupusa abatere disciplinară, prin prisma soluţiilor pe care colegii le-au pronunţat. Asta în condiţiile în care o hotărâre judecătorească nu a rămas irevocabilă. Sau, dacă a rămas irevocabilă, eu, totuşi minister, parte într-un dosar, vin şi spun „ domnule, vezi că judecătorul X a săvârşit o abatere disciplinară, pentru că nu îmi place mie soluţia pe care a dat-o”. Asta este o modalitate de presiune asupra noastră. Şi e foarte urât că s-a ajuns la aşa ceva, după 20 de ani de democraţie. Prefer să nu discut foarte mult, ca să nu fiu acuzată că fac politică. Faptul că se ajunge în situaţia în care ni se spune :”băi, vedeţi ce judecaţi şi cum judecaţi, că noi avem un buget”, mi se pare o imixtiune groaznică în actul de justiţie. Mai rămâne doar situaţia în care  să pun mâna pe telefon să sun la Ministerul Finanţelor şi să spun : „Domne eu aş vrea să dau soluţia asta, mă încadrez în bugetul pe care dumneata l-ai alocat în luna respectivă?”. Sunt multe semne de întrebare. Nu ştiu unde vom ajunge. Sinceră să fiu, sunt pesimistul instanţei, sau cum îmi place mie să zic, un optimistul cu multă experienţă. Cred că va fi din ce în ce mai rău pentru noi. Aceasta este senzaţia, în condiţiile în care volumul de activitate ne copleşeşte. Încerc să explic şi domnului ministru şi celor cu care am tot discutat.  Noi nu facem producţie la hectar. În faţa mea vine un om căruia eu îi decid soarta, că se numeşte activitate comercială, că se numeşte libertate în penal, că se numeşte încredinţarea unui minor, în procesele civile. Eu nu pot să judec astăzi 100 de dosare, că aşa îmi e dată o normă. Asta nu este justiţie. E producţie la hectar. Suntem copleşiţi. Cel puţin Tribunalul Bucureşti este un fel de batalion disciplinar, un fel de executarea pedepsei la locul de muncă. Şapte zile din şapte.  Şi asta, în condiţiile în care decizi soarta unui om. Doar ca să dai bine, să mai bifăm o căsuţă pe la Bruxelles că merge Justiţia, nu cred că ne face bine. Iar mica reformă, ca unul care am lucrat la elaborarea ei, cred că va fi o mare dezamăgire. Da, mai încearcă să peticească pe ici pe colo, dar nu foarte mult. Va crea justiţiabilului o falsă impresie, că „noi am dat instrumentul, dar judecătorii sunt răi  şi din cauza lor se întâmplă ceea ce se întâmplă, nu vor să-şi facă treaba”. Nu aşa se face justiţie. Să încerci să scoţi castanele fierbinţi cu mâna noastră, culpabilizându-ne pentru tot ce se întâmplă în ţara asta.