Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei din 17 iunie 2011, cu privire la proiectul de revizuire a Constituţiei, iniţiat de Traian Băsescu, la 1 iunie.

Curtea a declarat neconstituţionale o serie de prevederi care se refereau la limitele revizuirii Constituţiei şi la drepturile fundamentale: modificările cu privire la imunitatea parlamentară, la caracterul licit al averii şi cu privire la independenţa judecătorilor. Parlamentul va trebui să modifice aceste prevedere declarate neconstituţionale de către Curte.

Cu privire la celelalte modificări prevăzute în proiectul de Constituţie, Curtea s-a mărginit doar la a face unele sugestii, instanţa de contencios constituţional neavând competenţa să se pronunţe decât cu privire la suprimarea unor drepturi şi libertăţi sau cu privire la limitele revizuirii Constituţiei. A făcut însă unele sugestii interesante cu privire la numărul de camere pe care ar trebui să le aibă Parlamentul României şi cu privire la avizul Curţii Constituţionale, în caz de suspendare a Preşedintelui. Parlamentul nu este obligat să modifice aceste prevederi, în sensul indicat de Curte. Va lua el însă în calcul aceste sugestii ale Curţii Constituţionale?

Curtea a sugerat că bicameralismul e mai bun pentru România

Una dintre principalele modificări ale proiectului de revizuire a fost trecerea la unicameralism. Curtea a motivat că trecerea la unicameralism nu pune în discuţie nici una dintre limitele revizuirii, ci reprezintă exclusiv o opţiune politică. A ţinut însă să precizeze că nu trebuie ignorată, în exprimarea acestei opţiuni politice, tradiţia statului român  şi avantajele pe care le oferă o structură bicamerală a Parlamentului în raport cu cea unicamerală.

Între avantajele bicameralismului, de care actorii implicaţi în procesul de revizuire a Constituţiei ar trebui să ţină cont, Curtea a enumerat:

- evitarea concentrării puterii în Parlament, întrucât Camerele acestuia se vor împiedica reciproc să devină suport al unui regim autoritar;

- asigurarea dezbaterilor şi a unui cadru de analiză succesivă a legilor de către două corpuri diferite ale forului legiuitor, ceea ce oferă o mai mare garanţie a calităţii actului legislativ;

- bicameralismul determină ca a doua lectură a  legii să se facă, întotdeauna, de o altă adunare, ceea ce este de natură  să determine  o percepţie critică accentuată;

- minimizarea riscului dominaţiei majorităţii, favorizând dialogul între majorităţile din cele două camere, precum  şi între grupurile parlamentare.

Curtea: avizul Curţii privind suspendarea Preşedintelui nu poate fi obligatoriu

Surprinzătoare este şi părerea Curţii cu privire la introducerea avizului conform al acesteia în cadrul procedurii de suspendare a Preşedintelui. Curtea a propus eliminarea sintagmei „obligatoriu” din cuprinsul prevederilor constituţionale, considerând că instanţa de contencios constituţional nu poate să decidă în locul Parlamentului dacă procedura de suspendare poate sau nu continua.

Curtea a motivat că, în situaţia în care avizul Curţii Constituţionale este unul favorabil, este de neconceput maniera în  care acest act ar obliga în vreun fel Parlamentul în luarea unei decizii prin votul  majorităţii membrilor săi. Mai mult, într-o atare situaţie, avizul Curţii Constituţionale ar conduce direct la organizarea referendumului, rolul  Parlamentului limitându-se doar la iniţierea procedurii de suspendare.

Curtea: România s-a obligat prin Tratatul de la Lisabona să introducă limitele de deficit bugetar în Constituţie

Cu privire la faptul că proiectul de revizuire consacră, la nivel de normă juridică de rang

constituţional, principiul echilibrului bugetar (reglementarea unui deficit bugetar  maxim de 3% din produsul intern brut şi a unei datorii publice care nu poate depăşi  60% din produsul intern brut), Curtea a considerat că această propunere este utilă şi nu încalcă limitele de revizuire a Constituţiei.

Mai mult decât atât, Curtea a amintit că, începând cu 1 decembrie 2009, data intrării în vigoare a Tratatului de la  Lisabona, prin art.1 din Protocolul nr.12 privind procedura aplicabilă deficitelor excesive, s-a stabilit că “valorile de referinţă menţionate în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sunt următoarele:  3% pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau realizat  şi produsul intern brut la preţurile pieţei şi 60 % pentru raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut la  preţurile pieţei.”