Solutii
Cum văd specialiştii rezolvarea hotărârii-pilot împotriva României
 |  10.01.2011
Rezolvarea hotărârii-pilot

 

Avocatul Gheorghe Piperea propune despăgubirea prin obligaţiuni scadente la 10 ani

 

Avocatul Gheorghe Piperea e de părere că statul va trebui să se gândească, în cele 18 luni pe care le are dispoziţie, la un alt mecanism de despăgubire, pentru că FP nu va fi funcţional. “CNVM si BVB vor trebui să verifice dacă acest Fond, care era un mecanism de despăgubire si care, în urma unei hotărâri AGA din septembrie 2010, a devenit fond de investiţii, mai poate fi listat la Bursă ca atare, ca fond de despăgubiri.  AGA de la Fondul Proprietatea a modificat actul constitutiv al Fondului Proprietatea, în sensul schimbării obiectului de activitate din fond de despăgubiri, în fond de investiţii. Altfel spus, acţionarii FP au prefigurat această decizie a CEDO”, este de părere Gheorghe Piperea.

 

Avocatul Gheorghe Piperea crede că o soluţie posibilă ar fi ca Guvernul să emită o ordonanţă de urgenţă sau să-şi asume răspunderea pe o lege prin care “să se emita plăţi sau instrumente de plată. Ar putea fi vorba de acţiunile pe care statul le deţine la FP (valoroase doar dacă se listează fondul) sau de obligaţiuni scadente pe termen lung (zece ani sau mai mult). Tocmai pentru că nu sunt scadente imediat, obligaţiunile nu vor afecta deficitul bugetar pe următorii 10 ani. Dacă se emit obligaţiuni, titularul care are nevoie de bani, va vinde imediat obligaţiunile, făcând rost de bani de pe piaţă, de la compărător (şi nu de la stat). Dacă titularul nu se grăbeşte şi decide să aştepte maturitatea obligaţiunilor (care intervine peste zece ani), îşi va încasa atunci atât despăgubirea, cât şi dobânda acumulată timp de 10 ani. Evident că circulaţia obligaţiunilor de stat va dinamiza şi piaţa de capital, piaţă aflată în mare suferinţă în prezent”.

 

 Judecătorul român la CEDO, Corneliu Bârsan: o posibilă soluţie ar fi asigurarea funcţionalităţii Fondului Proprietatea 

 

 Judecătăroul român la CEDO, Corneliu Bârsan, e de părere că elementul decisiv al luării hotărârii-pilot a fost “existenţa pe rolul Curţii a unui număr extrem de mare de dosare, peste 1500, în care se pun probleme asemănătoare. Fie că este vorba despre neacordare de despăgubiri, de nerespectarea unor hotărâri judecătoreşti sau a unor decizii administrative, toate aceste peste 1500 de dosare au practic acelaşi obiect. Şi atunci, Curtea nu ar putea decât să emită hotărâri repetitive în materie”.

 ”O posibilă soluţie la problemele puse de hotărârea-pilot ar putea-o da asigurarea funcţionalităţii Fondului Proprietatea”, mai consideră Corneliu Bârsan, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, din 14 octombrie 2010.   


 Preşedintele CEDO, Jean-Paul Costa: “Sper că soluţia găsită de statul român va fi înţeleasă şi de opinia publică”

 

“Hotărârea-pilot împotriva României se vrea a fi una echilibrată, care să schiţeze soluţii şi măsuri flexibile şi nu caută să impună statului rezolvări imposibile, a declarat, 22 octombrie 2010, preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Jean-Paul Costa, într-o conferinţă de presă susţinută după vizita oficială de două zile în România, la invitaţia Ministerului Afacerilor Externe.

Preşedintele CEDO a mai menţionat că nerespectarea hotărârii-pilot de către România ar fi un scenariu pesimist şi un eşec pentru statul român, dar şi pentru Curte.

 

 



Comentarii
2
Profil Rodica [ 26.03.2011 ]

Ce sa mai spun decat ca nici aici nu se posteaza ceea ce scriu oamenii, lucruri reale si de bun simt. O parte dintre cetateni sunt inlaturati ca si cum n-ar exista. Nu e in regula! Statul i-a pacalit si le-a luat banii, daca erau de "rea credinta " de ce le-au luat banii? De ce i-au furat si acum tac si ii plimba de zeci de ani de colo-colo? Unde le sunt banii furati de stat, cine raspunde? Poate se vor posta si cele comentate zilele trecute. Practic s-a facut o alta nationalizare cu cei care au cumparat cu L112.

0
0
Profil V.ZARNESCU [ 15.01.2011 ]

STIMATA REDACTIE, IN OP. MEA, CELE 21 MILIARDE SUNT IMPUTABILE GUVERNELOR POST-DEC.,DAR TOT ROMANII DE JOS VOR PLATI,C-ASA-I LA NOI:MIMAM DEM. DE 22 ANI!??AM MAI TRIMIS MAT.,IN LEG.CU SPETA PB. RESTITUIRII PROPIETATII ABUZIV-CONFISCATE DE REG. COM.=ABS. JUSTA!!!DAR ATACUL LA BANCI(SISTEMUL BANCAR=PRINTRE PUTINELE SIS CARE MAI FUNCTIONEAZA-N ROM SI TREBUIE AJUTAT,NON-STOP) DECLANSAT-POPULIST,DUPA MINE,MI SE PARE O ATITUDINE INJUSTA,CARE SE VA DEMONTA DE LA SINE-N SCURT TIMP!!!! DACA AC. MAT. NU APARE,AICI SE FACE CENZURA?!!NU CRED!! V.Z.,CAL.;JUSTITIE=RATIUNE!

0
0
Comenteaza si tu
Nume:
Email:
doresc sa las adresa pt a fi notificat cand apar comentarii
Comentariu:
Cod verificare: