Criza datoriilor suverane şi consecinţele acesteia pentru cetăţenii statelor Uniunii Europene au redeşteptat sentimente şi rivalităţi ascunse, dând apă la moară partidelor naţionaliste şi polarizând puternic spectrul politic. În opinia multor partide naţionaliste, criza economică a confirmat multe din ideile lor: politicile imigranţioniste trebuie reformate, procesul de integrare european trebuie reversat, iar identităţile naţionale trebuie protejate. Cât de periculoasă este intensificarea naţionalismului european pentru ideea Europei Unite?

Ideile naţionaliste sunt, încă, dificil de impus în acest moment al integrării europene. Cu toate acestea, elitele europene au fost, întotdeauna, temătoare faţă de pericolul reprezentat de aceste partide, multe ţări având sisteme electorale care marginalizează, în mod deliberat, aceste grupuri politice, susţine un studiu STRATFOR recent asupra naţionalismului european. Pe măsură ce criza datoriilor suverane se extinde şi se adânceşte, mesajul naţionalist devine din ce în ce mai popular şi, implicit, mai influent. Analiştii estimează că aceste partide vor avea o influenţă foarte puternică în procesele electorale şi politice din următorii doi ani.

Problemele sistemului financiar, inseparabile de problemele sistemului politic

Criza curentă a datoriilor suverane, cu care se confruntă statele membre din zona euro, a atras multă atenţie asupra sistemului financiar european. Deja problemele acestui sistem au fost extrem de bine documentate şi prezentate în revistele de specialitate, economice şi financiare.

Dar sistemul economic şi financiar nu pot exista de unele singure, ele fiind expresii ale societăţii şi ale sistemului politic al ţărilor europene. Astfel, problemele economice şi financiare sunt surse de puternice tensiuni politice şi sociale în cadrul societăţilor şi statelor europene. Creşterea rolului partidelor naţionaliste, a căror ideologie pare, în opinia lor, validată de criza datoriilor suverane este una dintre consecinţele crizei economice.

Faptul că crizele economice provoacă o creştere a discursului naţionalist nu este un secret, pentru o persoană familiară cu istoria ultimului secol. Cu toate acestea, procesul de integrare europeană face dificilă adoptarea şi adaptarea, în cadru legislativ, a ideilor şi sentimentelor exprimate de partidele naţionaliste, precum măsurile anti-imigrare, protecţionismul, opoziţia faţă de integrarea economică şi protejarea culturii şi identităţii naţionale.

În pofida acestui lucru, studiul susţine că mişcările naţionaliste vor deveni din ce în ce mai vizibile pe plan naţional şi european, exprimându-şi ideile în parlamentele naţionale şi cel european sau prin mijlocul manifestaţiilor de stradă. În consecinţă, pe măsură ce criza datoriilor suverane continuă să sprijine această creştere a sentimentelor şi ideologiei naţionaliste, analiştii se aşteaptă ca tensiunile provocate de procesul de globalizare a efectelor sociale şi culturale ale acestui proces să fie un element important pe scena politică europeană din viitor.

Naţionalismul, o tradiţie europeană

Ideea naţionalistă în Europa nu este un produs recent al crizei datoriilor suverane curente, ci o consecinţă a istoriei continentului, istorie bazată pe antagonismul şi rivalitatea profundă dintre comunităţile separate. Această rivalitate, precum şi geografia continentului, au creat un sentiment adânc de apartenenţă la „pământul strămoşesc”, precum şi un sentiment de neîncredere şi ostilitate faţă de „străini”.

Scepticismul faţă de retorica naţionalistă a fost, la rândul său, un factor constant al politicii europene a ultimelor două secole, dar, după ce al doilea război mondial a demonstrat consecinţele acestor politici, instituţiile naţionale şi europene au început să promoveze o identitate continentală, proces care a culminat cu formarea Uniunii Europene. Schimbul era clar: în schimbul acceptării acestei identităţi, cetăţenilor Europei Unite le era promisă o eră de prosperitate şi pace. Cât timp Europa a fost bogată şi sigură, cetăţenii europeni au acceptat acest schimb. Dar criza economică a subminat fundaţia acestui acord social, politic şi economic.

În contextul realităţilor secolului XXI, naţionalismul poate fi definit drept un set de idei care apără „identitatea naţională” a unei ţări şi a unui popor, contra ameninţărilor procesului de globalizare. Pentru mulţi europeni, acestea se manifestă prin două forme: imigraţia şi pierderea suveranităţii naţionale în favoarea instituţiilor Uniunii Europene.

Protejarea „identităţii naţionale”

Contra acestor ameninţări, partidele naţionaliste din Europa şi-au însuşit „misiunea” de a proteja identitatea naţională a ţărilor lor. În Europa occidentală, principala ţintă a acestei misiuni este reprezentată de religia islamică, religie tipică multor imigranţi recenţi în această zonă. Majoritatea partidelor naţionaliste din această regiune insistă asupra originii şi identităţii creştine a proiectului european, precum şi asupra incompatibilităţii acesteia cu obiceiurile şi credinţa musulmană. Recent, această atitudine s-a manifestat prin interdicţia construcţiei de minarete în Elveţia, prin politica anti-văl islamic şi prin creşterea discursului antimusulman al Frontului Naţional în Franţa şi al Partidului Libertăţii din Olanda.

Critica minorităţilor „privilegiate”

În Europa de Est, principala problemă, în viziunea acestor partide, este reprezentată de prezenţa minorităţilor etnice, în special a populaţiei rome (ţigani). În multe state din regiune, atitudinea anti-ţigănească devine, într-un mod din ce în ce mai pronunţat, parte a discursului politic şi social, acest proces conducând la violenţe anti-ţigăneşti în Bulgaria şi chiar la manifestări organizate contra populaţiei rome în Ungaria. Discursul partidului maghiar naţionalist Jobbik este axat pe combaterea „criminalităţii ţigăneşti” în Ungaria, Garda maghiară, gruparea paramilitară a acestui partid, implicându-se în manifestaţii violente contra populaţiei rome.

Astfel de partide critică frecvent ceea ce este perceput a fi abuzul ajutoarelor sociale de către minorităţile naţionale. Partidul Democrat din Suedia, de exemplu, a avertizat asupra primejdiei dispariţiei statului social din cauza influxului de imigranţi în timp ce Uniunea Naţională „Atac” din Bulgaria critică virulent minorităţile naţionale, în special pe turci şi pe pomaci (bulgari musulmani) acuzându-le de un statut privilegiat.

Discursul anti-european

Respingerea Uniunii Europene şi a procesului de integrare europeană a luat, la rândul său, forme diferite. Toate partidele naţionaliste cred, însă, că ţările lor şi-au pierdut mult prea multă suveranitate în favoarea instituţiilor europene.

Partidul Libertăţii din Austria şi Partidul Poporului din Danemarca au o istorie îndelungată de opoziţie faţă de accederea şi integrarea ţărilor lor în UE, în timp ce Partidul Poporului din Elveţia doreşte să prevină, cu orice preţ, accederea Elveţiei la Uniunea Europeană. Alte partide acceptă faptul că ţările lor aparţin UE, dar se opun procesului de extindere.

O prezenţă ubicuuă şi tolerată

Toate ţările europene permit prezenţa deschisă a acestor mişcări în cadrul sistemelor politice, dar unele ţări au o tradiţie mai îndelungată de susţinere a acestor mişcări faţă de altele. Elveţia este un exemplu: în ultimele trei alegeri federale, partidele naţionaliste s-au bucurat de susţinerea, în medie, a 28% - 30% din electorat, Partidul Popular Elveţian fiind cel mai important.

În Franţa, candidatul Frontului Naţional a obţinut, cu regularitate, 14-16% din voturi, la ultimele trei alegeri prezidenţiale. Partidele naţionaliste din Olanda, Austria şi Danemarca, se bucură de susţinerea a 12-13% din electorat, în timp ce Finlanda cunoaşte, la rândul său, o creştere puternică a susţinerii pentru partidele naţionaliste, manifestată la ultimele două alegeri. Legislaturile din Ungaria şi Bulgaria prezintă, la rândul lor, o prezenţă modestă a partidelor naţionaliste, deşi receptivitatea faţă de discursul naţionalist în ţările din estul continentului este mult mai mare decât ar indica-o această prezenţă parlamentară, partidele de guvernământ adoptând multe elemente ale acestui discurs.

În Ungaria, în special, partidul de guvernământ, Fidesz, de centru dreapta, a implementat multe din punctele platformei electorale ale naţionaliştilor Jobbik, inclusiv acordarea cetăţeniei Ungariei etnicilor maghiari din ţările vecine, modificarea legii proprietăţii pentru a preveni vânzarea de pământ către străini, naţionalizarea sistemelor de pensii private, introducerea de taxe asupra companiilor multinaţionale şi renaţionalizarea sectorului energetic (în progres). Atitudinea anti-europeană a Jobbik a fost, până recent, „împrumutată” şi de guvernul Orban, doar situaţia dezastruasă a economiei şi finanţelor Ungariei determinând schimbarea de atitudine a guvernului de la Budapesta.

Problemele cu care se confruntă mişcările naţionaliste

Deşi sentimentul naţionalist este în creştere, acesta nu se reflectă întrutotul în creşterea susţinerii electorale a partidelor naţionaliste. Principalele evenimente ale secolului XX, al doilea război mondial şi prăbuşirea regimurilor comuniste şi a Uniunii Sovietice, au oferit societăţilor europene prilejul de a redefini unele aspecte ale sistemelor lor politice, construind sisteme electorale care previn acapararea puterii de către partidele extremiste, sisteme care includ praguri electorale şi runde de vot multiple.

Majoritatea statelor UE a instituit un sistem de reprezentare proporţională în legislaturile naţionale, unde procentul votului popular primit de către un partid determină procentul mandatelor parlamentare primite, în cazul în care partidul respectiv trece de pragul electoral. Ţări precum Danemarca, Spania sau Olanda, au praguri electorale mici, sub 3%, fapt care permite intrarea multor partide în legislativ. Alte ţări, precum Cehia, Slovacia sau Polonia, au praguri mai mari, de peste 5%.

Intrarea în parlamentele din Marea Britanie şi Franţa este extrem de dificlă, pentru partidele mici, pentru că sistemele electorale din aceste ţări nu sunt proporţionale. Dimpotrivă, mandatul este câştigat de candidatul care câştigă o majoritate a votului în colegiul său electoral. Mai mult, Franţa are un sistem de vot în două tururi, fapt care filtrează şi mai mult candidaţii partidelor mici.

Consecinţele acestor sisteme sunt evidente, deşi, la alegerile prezidenţiale, candidatul Frontului Naţional câştigă, cu regularitate, 14-16% din voturi. În alte ţări, această susţinere ar fi fost concretizată într-o prezenţă puternică în parlament. Datorită, însă, particularităţilor sistemului electoral din Franţa, acest partid nu este prezent în legislativ. În mod similar, în Marea Britanie, „independenţii” (UKIP) este un partid minor, dar rezultatul de 3,1% din voturi obţinut la alegerile din 2010 i-ar fi oferit mandate parlamentare în Finlanda, sau Portugalia.

Pragul mai mic, problemă mai mare

Pragurile electorale mici ar putea fi considerate periculoase, ele permiţând partidelor extremiste să obţină reprezentare legislativă şi forţând partidele principale să îşi adapteze politicile, pentru a atrage voturile acestora, fapt care duce la absorbţia mai facilă a ideilor naţionaliste de către discursul politic de masă.

Pe de altă parte, ideile naţionaliste pot transcende frontierele naţionale, generând fricţiuni între vecini şi în sânul instituţiilor europene. Exemplul cel mai elocvent a fost ameninţarea daneză din iulie, de a reînfiinţa posturi de control la graniţă, pentru a preveni aşa-zisa „criminalitate transfrontalieră”. Aceste măsuri au fost implementate sub presiunea Partidului Poporului din Danemarca, partid care nu este membru al coaliţiei de guvernământ, dar pe susţinerea căruia guvernul se bazează.

Gradele diferite de susţinere populară pe care aceste partide le au, în ţările lor de origine, precum şi caracteristicile diferite ale sistemelor electorale, fac dificilă prezicerea felului în care aceste partide vor deveni o prezenţă mai proeminentă în politica europeană pe măsură ce criza europeană se desfăşoară. Cu toate acestea, tensiunile create de procesul de globalizare şi de criza pe care acest proces o întâmpină, în prezent, vor alimenta, în continuare, aceste mişcări.