La începutul săptămânii trecute, 28 și 29 noiembrie, a avut loc prima rundă de alegeri, dintr-o suită de trei, pentru Adunarea Poporului, camera inferioară a viitorului Parlament egiptean. Următoarele două runde vor avea loc pe 14 decembrie și pe 3 ianuarie. Apoi, vor urma alte trei runde pentru alegerea membrilor Consiliului Shura, camera superioară a Parlamentului. Dacă totul va decurge conform planului, în luna martie, suita de alegeri se va finaliza cu alegerile pentru un nou președinte. Aceste prime alegeri au avut loc într-o treime din provinciile țării, adică în 9 dintre cele 27 de provincii.  Egiptul a optat pentru un sistem de vot mixt. Din cele 498 de mandate, două treimi vor fi alese proporțional și restul majoritar ”câștigătorul ia totul”. Pragul electoral este de doar 0,5%, care duce la fragmentarea legislativului.

Prezența la vot a fost foarte ridicată, de aproximativ 62%, ”nemaivăzută de pe vremea faraonilor” , deși mai redusă decât se preconiza (70%). Nivelul analfabetismului destul de ridicat, de aproximativ 29%, nu a fost o piedică în calea votului. Alegătorii au stat la cozi și au semnat cu degetul înmuiat în cerneală. Numărul foarte mare de partide și candidați a îngreunat procesul electoral, atât pentru analfabeți, cât și pentru ceilalți alegători. Buletinele de vot au semănat cu niște cărți groase de câteva file bune; partidele și candidații au fost recunoscuți mai ales după siglă, din hățișul de actori electorali înscriși pe liste.

Campania electorală

Cele mai multe surse susțin că nu a avut loc o reală campanie electorală. Totuși, în orașe, se puteau vedea afișe, la televizor, se puteau vedea dezbateri electorale, mai mult sau mai puțin obișnuite pentru ochiul secular cu care s-au obișnuit democrațiile consolidate. Femeile au jucat mai mult un rol din umbră, decât în lumina reflectoarelor țintite asupra cadidaților. Pentru a da un aer mai liberal și pentru a respecta norma legală de minim o femeie pe listele electorale, partidele islamiste au fost cele care au inclus câțiva candidați femei. O dezbatere pe problemele țării purtată de femei cu burka nu este tocmai ceea ce ne așteptam să vedem la Egiptul postrevoluționar. Singurul candidat-femeie al salafiștilor (Partidul Al Nour) a fost reprezentat pe afișele electorale, inițial, printr-un trandafir. Ulterior, a fost pusă fotografia soțului, care, de fapt, o va reprezenta. Iar, cu ocazia unui interviu electoral, aceasta a declarat că ”femeile sunt deficiente în gândire și în religie” și de aceea nu trebuie să candideze la președinția Egiptului. Campania electorală s-a prelungit peste termenul stabilit; astfel că, în ziua alegerilor, membrii partidului aparținând Frăției Musulmane au împărțit fluturașe cu sigla și au ajutat la desfășurarea procesului electoral, purtând sigla partidului la piept.

Rezultatele electorale

Partidul Al Hurriyya wa al-‘Adala (Justiției și Libertății), aparținând Frăției Musulmane, a câștigat 36,62% din voturi, adică 3,5 milioane de voturi, Partidul Al-Nour (Luminii) a obținut 24,36%, însemnând 2,3 milioane de voturi, Partidul Al-Wassat (Noul Centru) 4,27%, adică aproximativ 416.000 de voturi și Blocul Egiptean 13,35%, aproximativ 1,3 milioane de voturi. Aceștia sunt câștigătorii, însă foarte multe voturi s-au risipit, fiind acordate unor formațiuni mici.

Opoziția liberală este mult prea mică, de doar 13,63% pentru a face față partidelor islamiste care însumează aproximativ 65%. Astfel, îngrijorător la aceste rezultatele electorale este faptul că alegerile au fost câștigate de către partidele islamiste și deci opoziția nu va fi una liberală, ci mai degrabă conservatoare. Reala bătălie va fi între islamiștii moderați și cei radicali, nu între islamiști și liberali.

Frăția Musulmană este un partid islamist, considerat moderat și modern. Cu toate că a fost interzisă sub regimul Mubarak, a continuat să subziste, sub diferite forme electorale și civice, astfel încât, era de așteptat să câștige alegerile, fiind cel mai vechi partid egiptean și islamic (1928) și având deja formată infrastructura electorală. Sub diferite nume, membrii Frăției Musulmane au participat la alegeri în perioada lui Mubarak, câștigând chiar și 88 de locuri în Parlament în 2005. Partidul salafiștilor este un partid nou, de estremă dreapta, care susține instaurarea unui regim islamist, care să presupună o societate ca pe vremea lui Mohamed, profetul Islamului, asemănătoare Arabiei Saudite de astăzi. Partidul ceva mai modernist, Al Wasat, este, de asemenea, format din foști membri ai Frăției Musulmane. Blocul Egiptean este principalul actor liberal al alegerilor, fiind o alianță de trei partide liberale.

Cu aceste rezultate electorale, tinerii cu idealuri liberale și seculare simt că revoluția le-a fost furată. În Egipt, există și această masă de tineri, musulmani, creștini și ateiști deopotrivă, care susțin o democrație liberală. Numai că numărul lor este foarte redus, în comparație cu majoritatea care este tributară unei agende publice religioase. Nici Vestul nu a primit prea bine vestea că partidul Frăției Musulmane a câștigat alegerile, fiind tot mai îngrijorat, dar păstrându-și totuși speranța.

Cele nouă provincii în care au avut loc alegeri sunt situate, cu precădere, în zonele urbane ale Egiptului. Comentatorii alegerilor din Egipt susțin că nu vor fi diferențe foarte mari la următoarele două runde, față de acestă primă rundă. Totuși, având în vedere că alegerile vor avea loc cu precădere în mediul rural, ne așteptăm ca partidul Făției Musulmane și cel al salfiștilor să înregistreze rezultate și mai bune.

Revirimentul islamic din ultima jumătate de secol, de la căderea imperiilor coloniale, ar putea ajunge până la instaurarea unor regimuri islamiste de-a lungul țărilor arabe. Ilustrativă în acest sens este aderarea tot mai multor femei la portul islamic și tradiționalist în Egipt, vizibilă de-a lungul timpului, putând fi urmărită aici.

Este greu de spus cine sunt reformiștii: islamiștii sau liberalii? Este clar că ambele tabere reprezintă revoluționarii, dar au moduri diferite de a reforma țara: unii vor întoarcerea la rădăcinile islamice tradiționale, alții vor instaurarea unui stat secular și democratic, în care respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor să primeze. Din rezultatele electorale, se vede că egiptenilor le pasă mai puțin de democrație, cât de religie.

La nivel discursiv, cele două nu se contrazic. În practică, nu poți avea democrație şi respectarea drepturilor omului, atâta vreme cât bărbaților musulmani le este încă interzisă convertirea la creștinism, sau măcar opțiunea de a-și boteza copiii, plus multe alte încălcări ale libertății religioase. Este foarte greu de imaginat că viitoarea guvernare, care, cel mai probabil, va fi mai islamistă decât precedenta, va oferi mai multe libertăți și drepturi, decât a făcut-o regimul Mubarak.

Apare întrebarea dacă nu cumva revoluția a fost mai degrabă una din rațiuni economice și prea puțin din rațiunea de a dobândi mai multe libertăți și de a face din Egipt o țară democratică. Respectarea întocmai a preceptelor religioase și politice ale islamului nu este compatibilă cu democrația. Numai cei care știu despre islam doar de la televizor, din propaganda vestică și estică, pot susține contrariul. Urmarea cu strictețe a unui model occidental este singura cale de a face din țările revoluționare arabe democrații veritabile. Până acum, nu există modele de democrație genuine.

Și regimurile comuniste susțineau că sunt democrații populare, vegheate de constituții perfecte, doar că nu reușeau să treacă testul respectării drepturilor și libertăților individuale. La fel, și pentru aspirantele arabe la democație, testul real va fi respectarea acestor drepturi și libertăți, precum și măsura în care următorul ciclu electoral se va desfășura liber.