Membrii coaliţiei majoritare l-au mandatat pe prim-ministrul Emil Boc să negocieze cu Fondul Monetar International (FMI) creşterea salariilor bugetarilor şi a pensiilor, începând din luna aprilie. Creşterea va fi mică, după buget - vorba lui Caragiale - adică de maxim 5%. Câtă speranţă poate aduce după sine o asemenea creştere, după ce veniturile bugetarilor s-au redus cu 40%? Şi cât mai contează, în fapt, o asemenea creştere, atâta vreme cât inflaţia pe 12 luni a depăşit, în perioada 2010-2011, chiar şi 8%?

O non-ştire

În plus, ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat că majorarea respectivă, extrem de modestă, ar putea surveni doar dacă vor exista resurse bugetare. Dacă nu, nu! Pe scurt situaţia ar sta cam în felul următor: “Am putea să vă dăm o nimica toată sau s-ar putea să nu vă dăm nici măcar atât!”. Evident, în condiţii normale, o asemenea ştire nici măcar n-ar trebui comentată. Este o non-ştire! Faptul că puterea pedalează atât de mult pe o asemenea chestiune arată că are de oferit populaţiei numai ipoteze. Şi că discută, în consecinţă, mult şi apăsat, despre… nimic.

Premierul Boc este mandatat în mod expres să discute această majorare, de parcă nu acesta ar fi, oricum, rolul său în relaţia cu FMI. Premierul este, în acest fel, dublu mandatat, odată de lege, ca şef al Executivului, şi odată de coaliţie, ca nu cumva să se apuce să negocieze FMI cu protestatarii din Piaţa Universităţii.

Şi ce mandat are Boc? Unul beton! Unul care începe cu “dacă”, continuă cu “deocamdată nu avem date suficiente”, apoi cu “ritmul de creştere este insuficient”, şi se sfârşeşte cu „în viitor, vedem probleme la orizont”. Citatele anterioare nu sunt din Boc, ci din Jeffrey Franks, seful misiunii FMI în România. Aşa că Boc stă prea bine la mandatare şi prea prost la negociere!

Nimic contra nimic

Ca să toarne gaz peste foc, Gheorghe Flutur declară că măririle de pensii şi salarii nu au legătură cu protestele. "Aceste discuţii nu le-am avut acum, de când au început protestele, le-am trecut în scrisoarea cu Fondul de anul trecut. Am anunţat când s-a făcut bugetul (...) Nu ne-am facut niciun calcul politic sau electoral", a spus Flutur. Gura păcătosului adevăr grăieşte! Nu au legătură cu nimic! Nici măcar cu un minim bun simţ. Cât despre calculul electoral ce să mai zici? Nu oferi nimic, nu primeşti nimic!

În acest context, UNPR cere revenirea salariilor la nivelul din 2010. "În ceea ce priveşte salariile bugetarilor am considerat că e nevoie de un grafic de revenire la ceea ce însemnau aceste salarii la 30 iulie 2010 şi cred că momentul acesta de discuţie este unul prielnic", a declarat preşedintele UNPR, Marian Sârbu. Cât de prielnic este acest moment, se vede în sondaje, UNPR având sub 1%. Cu asemenea aliaţi, PDL, care nu oferă nimic, poate fi sigur ca va fi susţinut, şi pe mai departe, de către un partid de nimic.

Leana era generoasă

Problema e alta. Promisiunea de 5% vine ca bomboana pe coliva mortului. Mortului nu-i pasă de colivă, cât despre bomboană… “Mai dă-le Nicule, o sută de lei”, spunea Elena Ceauşescu, în 1989. Având în vedere că salariul mediu în România era, în luna octombrie 2011, de 1.457 lei, o mărire de 5% înseamnă 72 de lei. Salariul minim este de 700 de lei. O creştere de 5% înseamnă 35 de lei. Cum suta de lei de atunci echivalează cu o sută de lei noi, putem spune că Elena Ceauşescu era o femeie generoasă, în ceea ce priveşte sumele. Cu toate acestea, a sfârşit la zid, alături de soţul său. Dar să nu anticipăm!

P.S. - Jeffrey Franks şi presedintele Fiscului, Sorin Blejnar, s-au prins în horă în acest weekend, la o petrecere dintr-o staţiune de pe Valea Prahovei. Imaginile sunt fără echivoc. Până la urmă, noi suntem în stare să românizăm pe oricine şi orice! Fiecare om îşi are preţul său, iar reprezentantul FMI e şi el un biet om. O ţuică şi nişte pantofi de schimb pot face adevărate minuni!