|
Dezbateri
Credeţi că opoziţia trebuie să demisioneze din parlament? Cum aţi sprijini acest gest radical?
| 24.01.2012
Soluţia radicală
Retragerea opoziţiei din Parlament ar fi un gest fără precedent în politica românească a ultimilor 22 de ani. O parte dintre parlamentarii PNL şi-au scris deja demisiile şi le-au pus la dispoziţia preşedintelui partidului. Ei cred că nu mai există cale de întoarcere în lupta cu această putere care a distrus democraţia şi a adus ţara în prag de faliment şi sunt convinşi că această este calea de a se solidariza cu protestete din toată ţara. Liberalii cred că USL ar arăta în acest fel că nu toată clasa politică este la fel, aşa cum încearcă să acrediteze maşinăria de diversiuni a PDL. Acest gest radical are însă efect numai dacă toţi parlamentarii opoziţiei demisonează. O parte dintre liderii PSD nu sunt convinşi că acest gest ar avea efectul scontat: alegeri anticipate. O decizie va fi luată în cadrul USL până joi. Liderii USL se vor consulta şi cu societatea civilă, pentru că un gest atât de radical trebuie făcut cu sprijinul oponiei publice şi al organizaţiilor care au ca misiune apărarea democraţiei. Spunesitu.ro vă prezintă avantaje şi capcane ale retragerii opoziţiei şi vă invită la dezbatere: Credeţi că opoziţia trebuie să demisioneze din parlament. Cum aţi sprijini acest gest radical?
Spunesitu.ro a mai făcut dezbateri pe tema retragerii opoziţiei din Parlament, care au stârnit reacţii şi răspunsuri interesante şi diverse din partea cititorilor.
Vă prezentăm din nou argumentele cele mai importante pro şi contra din cadrul dezbaterilor Ar trebui opoziţia să demisioneze în bloc din Parlament? (I) şi Ar trebui opoziţia să demisioneze din Parlament ?(II) Riscuri, reacţii, răspunsuri, noi întrebări şi vă invităm din nou la dezbatere: Ar trebui opoziţia să demisioneze în bloc din Parlament? Aţi sprijiniţi acest demers al opoziţiei?
Argumente pro
-Abuzurile puterii au privat Parlamentul de funcţiile sale esenţiale, niciun principiu democratic nu a rămas neîncălcat, iar controlul puterii asupra Curţii Constituţionale este în acest caz o circumstanţă agravantă. Mijloacele de sancţiune de care dispune opoziţia sunt insuficiente în raport cu această stare de fapt.
-Societatea românească are nevoie de un semnal puternic din partea opoziţiei, de un pas în plus faţă de acţiunile de până acum ale acesteia.
-S-ar demonta mitul potrivit căruia parlamentarii nu ar renunţa la nicio zi de mandat, ci, dimpotrivă, vor să nu-şi piardă funcţia.
Argumente contra
-În condiţiile unei demisii colective, există incertitudini cu privire la cursul de acţiune. Este posibil ca măsura să nu ducă la alegeri anticipate. Riscul este ca puterea să organizeze alegeri parţiale doar în colegiile unde posturile de senator şi deputat au devenit vacante sau ca România să funcţioneze pur şi simplu o lungă perioadă cu jumătate de Parlament, cu sfidarea oricăror norme democratice.
-Principala temă de atac a puterii va fi aceea că opoziţia a generat instabilitate şi o criză politică.
-Opoziţia riscă să fie acuzată că a „abandonat” lupta, în loc să se „bată” în continuare în Parlament, cu mijloacele şi forţele pe care le are.
-Riscul major al unui asemenea gest: cale liberă pentru alunecarea definitivă spre autoritarism. Acest pas ar putea marca instaurarea efectivă a unui regim autoritarist şi intrarea pe o pantă extrem de greu reversibilă.
|




















29







