De acum, că ştim de la CCR că nu este bine şi legal să comasăm alegeri locale cu generale, vine timpul să ne pregătim pentru următoarele strategii băsesciene: lupta împotriva comunismului, antrenarea unor partide ce trebuie să joace (să facă cât mai multe procente) cât mai bine rolul PRM-ului din 2000, campania fumigenă de arestări la comandă şi alte asemenea propuneri prezidenţiale. Dacă măsurile de reformă au eşuat, e timpul pentru altceva, nu? Ce vor mai inventa Traian Băsescu si PDL pentru a supravietui?

În campanie electorală fiind (alegerile prezidenţiale din 2009), preşedintele, de atunci şi de acum, ademenea electoratul cu tot felul de cuvinte meşteşugite, doar, doar îşi va putea vedea propriul partid prinzând în mâini puterea. După 2004, nu urmaseră ani prea buni, cu toate eforturile unor femei prezidenţiale, concretizate în bileţele roz şi alte invective, ce ar fi trebuit să clatine şi să dizolve partidul liberal, fost partener de coaliţie. Cu toată contribuţia unor lachei (ai preşedintelui) de cea mai înaltă supuşenie (T. Stolojan, V. Stoica etc.), nu s-a reuşit ceea ce spera preşedintele jucător: demolarea (urmată de dispariţie prin absorţie) a partidului condus la acea vreme de C. Tăriceanu.

Date fiind situaţia neplăcută creată s-a trecut la nivelul următor, faza cu plânsul pe umărul profesorilor ce-şi vedeau salariile îngheţate de un guvern aşa-zis ostil, dar mai ales fazele cele mai hard, fumigene de sorginte securisto-comuniste, menite să producă senzaţie (exeperienţa de căpitan de navă, şi numai, îşi spunea cuvântul), asaltul împotriva instituţiei parlamentului (arde-i pe parlamentari; instituţia parlamenutlui nu înţelegea defel gândirea prezidenţială, astfel trebuia demonizată, exerciţiu de altfel normal în opinia intelectualilor băsescieni), dar mai ales logoreea reformistică (cu eradicarea corupţiei supliment pentru românii ce adastă după dreptate). S-a trecut mai departe, au fost şi români creduli, iată unsul, iată alesul, cu sabia în mână va pune căruţa României pe drumul corect, după ce în prealabil va da cetăţenilor resurse îndestulătoare pentru trăit bine.

În primăvara lui 2010 (6 mai) românilor li s-a transmis nota prezidenţială pentru credulitatea lor: tăieri de salarii, tăieri de pensii, concedieri masive şi alte asemenea măsuri de cruntă austeritate (încă neimaginate pe alte meleaguri ale planetei noastre). Uşor căzuţi în ghenunchi, nedumiriţi la început, românii şi-au unit cu voioşie forţele pentru un dans al pinguinului în faţa Palatului Victoria. Rezultatul? O nouă ploaie „reformistică”, liberalizarea facturii pentru întreţinere (s-a ajuns la situaţia deloc idilică, o factură la apartament mai mare decât salariul minim pe economie şi nu sunt puţini care trăiesc cu acest fel de stipendii), eliminarea ajutoarelor sociale, amplificarea corupţiei la toate nivelurile etc. Pe bună dreptate, te întrebi cât de mult trebuie încât să fie destul. S-a dat un mic semn de dezgheţ, lumea a ieşit în stardă sastisită de mina acrită în rele a preşedintelui. Bufonii regelui (E. Boc şi alţi supuşi prezidenţiali împrăştiaţi prin PDL, UNPR şi pe unde vor mai fi ei pripăşiţi) parcă fugiseră în munţi.

Numai că românii nu au simţul istoriei, mai adăugăm şi faptul că gerul îi face comozi, televizorul fiind un element indispensabil pentru o bună şi clară transmisie din Piaţa Universităţii. Paralel cu aceste dezastre în capitalul financiar şi social al românilor s-a întâmplat o veselă revigorare a veniturilor pedeliştilor şi a acoliţilor care îi ajută să „guverneze” România. Un joc cu un singur câştigător, dacă de undeva se economiseşte în altă parte trebuie, desigur, să se acumuleze. E bine (pentru partidul prezidenţial).

De acum, că ştim de la CCR că nu este bine şi legal să comasăm alegeri locale cu generale, vine timpul să ne pregătim pentru următoarele strategii băsesciene: lupta împotriva comunismului, antrenarea unor partide ce trebuie să joace (să facă cât mai multe procente) cât mai bine rolul PRM-ului din 2000, campania fumigenă de arestări la comandă şi alte asemenea propuneri prezidenţiale. Dacă măsurile de reformă au eşuat, e timpul pentru altceva, nu?

Iată aşadar două-trei partide ce aşteapă întâlnirea cu istoria. Unul, UNPR, este posibil să moară prematur în iunie 2012, la alegerile locale (dacă până atunci nu se mai clocesc şi alte strategii electorale pedeliste). Românilor le cam repugnă stilul plimbăreţ al unor oameni fără însuşiri (R. Musil) şi complet degradaţi moral, aşa încât este prea posibil ca personaje de „calibrul” unor Oprea, Diaconescu sau Piedone să îşi caute pripăşire pe la alte partide dispuse să le accepte găunoşenia etică. Dar mai rămân două, în fond doar unul,ce prezintă capacitate electorală. Căci dintre PPDD şi Noua Republică, trebuie să recunoaştem, doar unul va „prinde rădăcini” şi acesta nu este republicanismul unui obscur sinecurist, ci poporanismul domnului Dan.

Ce altceva pot fi aceste 2-3 partide, ieşite din clarobscurul guvernării pedeliste, decât simple încercări de deturnare a voturilor românilor ce detestă puterea, spre partide închipuit imaculate (prin neparticiparea lor la politica postdecembristă). Problema este că încă mai sunt cetăţeni dispuşi să mai creadă în aceste basme electorale (umbra lui Lăzăroiu se întinde încă aspura gândirii prezidenţial-guvernamentale).

Ca să cădem de acord că avem în faţă însăilarea unor poveşti siropoase, va trebui să citim din platforma-manifest a partidului domnului Dan (de la OTV): 20 000 de euro pentru românii care-şi deschid o afacere (şi Geoană delirase în trecut pe această temă), mărirea tuturor salariilor şi pensiilor (sună cunoscut?), anularea tuturor taxelor şi impozitelor (hmm, ce apetisant sună, ca în Conu Leonida faţă cu reacţiunea, deştepţi băieţii aştia, l-au citit şi pe Caragiale) şi – paroxistic – cetăţenii nu vor mai plăti rate la bănci 12 luni (uau, aici a întors-o bine,  i-a făcut şah-mat pe finanţiştii şi imperialiştii bancheri). Intelectuali subţiri aştia de la administraţia prezidenţială, vor să repete lovitura PRM-ului din toamna lui 2000.

Pentru băieţii mai finuţi decât privitorii de la OTV, cititori de bloguri şi cărţi facile,  s-a pregătit un altfel de arsenal partizan, o altă mascaradă, o nouă republică. Reţeta e simplă: se ia un tinerel imberb, cu un discurs cât mai găunos şi plin, la suprafaţă, de patos închipuit liberal (în fapt, oamenii noii republici sunt antrenaţi de multă vreme în tehnica supravieţuirii sinecuristice, muncă puţină bani cât mai mulţi, musai de la stat, liberalismul este o perdea pentru cei ce încă nu şi-au epuizat resursele de credulitate) şi se probează cu el (şi cu partidul) strategia codificată (cretinoid) Partidul Albă ca Zăpada.

Iată pe scurt reformele partizane pritocite pe coridoarele Cotroceniului. Iată cum ar trebui guvernată România, în viziune prezidenţială, în mandatul 2012-2016: PDL + UNPR + PPDD + PNR + PNG. Iată tot atâtea acronime ale prostirii electoratului autohton. Peste ani, când toate vor fi trecut, vom fi aflat că cele mai importante contribuţii ale preşedintelui pe altarul reformei se vor reduce la inventarea celor două partide ieşite din marasmul neputinţei noastre: unul, PPDD, de un obscen şi o precaritate intelectuală monumentale, altul, PNR, de o perfidie şi o malversaţiune demoniace. Ne vom fi dat seama abia atunci cât de mult am involuat, lăsaţi reformaţi de un preşedinte profund incapabil să-şi înţeleagă propriile limite intelectuale şi morale.