„ În spiritul Constituţiei din 1923, regele este în serviciul naţiunii, apărător al păcii şi al drepturilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor, factor de stabilitate politică, de progres moral. Astăzi, mai mult ca oricând , monarhia constituţională poate garanta evoluţia democratică a ţării mai bine decât orice alt regim politic.” ( Regele Mihai, interviu România Liberă, 1990)
„Dacă poporul doreşte revenirea mea, desigur că voi reveni”, spunea în 1990 Regele Mihai. În 1990, poporul nu a fost întrebat. Interesantă este mărturisirea pe care o face Ion Caramitru în volumul Lumea Regelui: „În 1992, am fost destui care l-am îmbiat pe rege să nu mai plece şi să ne lase să punem pieptul pentru a-i garanta întoarcerea definitivă. Ne-a dojenit atunci şi a plecat, respectându-şi cuvântul dat autorităţilor”.
Pe aceeaşi temă:
Regele, care a întruchipat atât de curajos puterea monarhiei constituţionale la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, a fost întotdeauna foarte consecvent cu asumarea rolului de monarh constituţional şi o piatră de temelie a stabilitpăţii constituţionale. Într-un interviu acordat ziarului Ziua, cu ocazia celei de-a 85-a aniversări, Regele spunea că „românii au îndurat îndeajuns de multă suferinţă pentru a avea dreptul să fie consultaţi asupra viitorului lor”. Dar poporul nu a fost nicodată întrebat.
Nu s-a pus niciodată în discuţie, în 20 de ani dacă noi, românii, vrem republică sau monarhie. Ar trebui să facem un referendum, chiar dacă există riscul ca o majoritate să se exprime pentru republică
Politologul şi jurnalistul Stelian Tănase, crede că “la noi, republica este o uzurpare bolşevică. Noi nu am discutat, în cele două constituţii din ultimii 20 de ani, în mod deschis, cu toate forţele politice, ce dorim, monarhie sau republică, spune Stelian Tănase într-un interviu pentru Ring, publicat şi pe blogul său. Nu s-a pus niciodată în discuţie, în 20 de ani dacă noi, românii, vrem republică sau monarhie. Nu m-a întrebat nimeni, ce vrei tu? Eu, spre exemplu, vreau monarhie! Ar trebui să facem un referendum, chiar dacă există riscul ca o majoritate să se exprime pentru republică. Am putea astfel să degajăm o minoritate, cu voci care vor spune: „Noi suntem monarhişti, noi credem în rege!”
Regele Mihai este cel mai important personaj din istoria României ultimelor decenii
Stelian Tănase crede că, dacă, după 1989, ar fi fost reinstaurată monarhia, ţara ar fi fost azi mai puţin coruptă, mai onestă, mai transparentă, mai morală. Oamenii, noi înşine, am fi fost mai încrezători în destinul ţării şi în cei care ne conduc. Vă imaginaţi că dacă Regele Mihai era pe tron, această plevuşcă de corupţi, de parveniţi, ar fi avut acces la nivelul de sus? Adică parlament, guvern etc.? După părerea mea, Regele Mihai este cel mai mare personaj cu care eu sunt contemporan. Nu cred că există o persoană mai importantă, cel puţin în lumea românească. Nu există un personaj echivalent regelui Mihai. Este rege din naştere, rege pe viaţă. Că are tron sau nu are tron, este o discuţie, dar rămâne veşnic rege. Adversitatea cu care a fost primit, în loc să ne folosim de toate aceste date, este de neînţeles. Eu sunt monarhist, cred că trebuie să avem un rege pe tron şi cred că Regele Mihai este cel mai important personaj din istoria României ultimelor decenii.
Despre ataşamentul regelui faţă de ideea de monarhie constituţională, despre respectul său faţă de români, despre forţa regalităţii în era democraţiei, aflaţi din mărturisirile unor cunoscuţi istorici, cercetători şi personalităţi publice din România şi din străinătate, publicate în cartea Lumea Regelui.
Roger Griffin -Profesor de istorie modernă la Oxford Brookes University, Anglia
Umanitatea şi curajul fundamental al Regelui Mihai au permis României să arate forţa adevărată a regalităţii în era democraţiei şi să creeze prima casă regală postmonarhică şi nonteritorială într-o eră a realităţilor virtuale atât de puternice
(Regele) Este consecvent cu asumarea profundă a formei constituţionale monarhice, astfel că în epoca post sovietică, atunci când coşmarul regimului Ceuşescu încetase, el nu a încercat să aţâţe zelul popular pentru restaurarea monarhiei. În 1990, el a declarat concis că „dacă poporul doreşre revenirea mea, desigur că voi reveni” adăugând ulterior, într-un interviu acordat ziarului Ziua, cu ocazia celei de-a 85-a aniversări a sa, că „românii au îndurat îndejuns de multă suferinţă pentru a avea dreptul să fie consultaţi asupra viitorului lor”. Epoca lui Macbeth şi Richard al III-lea a făcut loc vremurilor Regelui Lear.
După ce a întruchipat atât de curajos puterea monarhiei constituţionale la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Mihai a fost condamnat de forţele istoriei-mai presus de controlul vreunui om-să îşi trăiască o mare parte a vieţii ca rege fără tron într-o civilizaţie democratică şi seculară. Poate că umanitatea şi curajul fundamental al Regelui Mihai au permis României să arate forţa adevărată a regalităţii în era democraţiei şi să creeze prima casă regală postmonarhică şi nonteritorială într-o eră a realităţilor virtuale atât de puternice-a cărei misiune este de a fi un far al stabilităţii, al progresului pozitiv şi paşnic, într-o epocă a marilor trasformări.
Rajmohan Gandi-biograful şi nepotul lui Mahatma Gandhi, profesor Centru pentru Asia de sud şi Orientul Mijlociu, Universitatea din Ilinois
Regele a refuzat să se încline în faţa obstacolelor
„..Obstacolele l-au urmărit pe acest om, aşa cum au urmărit personalităţi cu destin, de-a lungul timpurilor. El a refuzat să se încline în faţa lor. Dar este Unul singur în faţa căruia, în cel mai ascuns cotlon al inimii lui, regele Mihai s-a înclinat calm, cu încredere şi mereu. Chiar a scris o piesă de teatru numită Alegerea, pe care am avut privilegiul să o văd şi în care, înlăturând pentru o clipă rezistenţa sa de piatră, regele a vorbit despre capitulare.
Keith Hitchins- profesor de istorie la University of Illinois (Urbana-Champaign), specializat în studiul Europei de Sud-Est (în special România şi Ungaria) şi Asiei Centrale
Regele Mihai reprezintă o piatră de temelie a stabilităţii constituţionale şi promovează acele valori şi aşteptări care au făcut România o parte a Europei
Înţelegerea de către regele Mihai a rolului său constituţional şi concepţia sa asupra modelului pe care statul suveran român trebuie să-l urmeze au fost evidente în acţiunile pe care le-a întreprins, în august 1944, pentru a schimba situaţia începută în 1940. Acestea au însemnat recâştigarea locului tradiţional al ţării sale în Europa ca aliat al Occidentului şi revenirea României pe calea guvernării parlamentare şi democratice. Astfel el s-a întors la ţelurile pe care le-au urmărit marele său unchi, Regele Carol I, fondatorul Dinastiei, precum şi fiul şi succesorul acestuia, Regele Ferdinand I. Regele Mihai nu a ezitat să facă schimbarea majoră pe care vremurile grele o necesitau. El s-a pus în fruntea tuturor celor care nu erau de acord cu calea pe care ţara lor fusese silită să o urmeze şi împreună cu ei au răsturnat dictatura şi s-a alăturat Aliaţilor, pentru a câştiga războiul. Ataşamentul Regelui Mihai faţă de calea pe care România se angajase în prima jumătate a secolului al XIX-lea-adică urmarea modelului politic şi economic occidental şi asimilarea valorilor culturale şi intelectuale- a fost pus la grea încercare în anii de după război. Plecarea sa din România, la sârşitul lunii decembrie 1947, a reprezentat , de aceea, supunerea ţării faţă de modelul de dezvoltare sovietic. La un nivel mai profund, ea a marcat sfârşitul unei epoci în istoria României, care începuse prin slăbirea legăturilor cu Răsăritul şi deschiderea către Occident.
Aproape jumătate de secol mai târziu, într-un nou moment de nesiguranţă în ceea ce priveşte calea de urmat, regele Mihai s-a întors în ţara sa. El a reprezentat, iarăşi, o piatră de temelie a stabilităţii constituţionale şi a promovat din nou acele valori şi aşteptări care făcuseră România o parte a Europei.
Anneli Ute Gabanyi- analist principal asociat la Departamentul pentru Extinderea U.E. din cadrul Institutului German pentru Probleme Internationale si de Securitate, Berlin.
În spiritul Constituţiei din 1923, Regele este în serviciul naţiunii, apărător al păcii şi al drepturilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor, factor de stabilitate politică, de progres moral
Atât în 1947, cât şi în 1990, stabilirea formei de stat republicane prin proceduri nedemocratice trăda, în mod evident, teama de monarhie a unor guvernanţi ajunşi la putere prin mijloace nedemocratice.
Într-o convorbire cu Agentţa Reuters, în ianuarie 1990, Regele Mihai a declarat că FSN nu este mandatat în mod democratic.Ceea ce guvernele consecutive au făcut din 1947 încoace este ilegal, dar lumea occidentală nu a dorit niciodată să afle adevărul. Acest lucru este valabil şi pentru actualul guvern românesc”. .. În mod evident, noua putere era iritată de disponibilitatea de principiu a Regelui Mihai de a reveni pe tronul regelui, pentru a salvgarda trecerea paşnică a ţării către statul de drept, în caz că acest lucru ar fi fost dorit de o majoritate a unui parlament liber ales.
Nu există dubiu că argumentele în sprijinul continuităţii monarhiei în România prezentate de Majestatea Sa cu peste 20 de ani în urmă îşi păstrează întreaga valabilitate:
„Nu poate fi vorba despre o ambiţie personală, categoric , eu nu fac decât să pledez cauza unei instituţii, cauza suveranităţii poporului român. În spiritul Constituţiei din 1923, regele este în serviciul naţiunii, apărător al păcii şi al drepturilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor, factor de stabilitate politică, de progres moral. Astăzi, mai mult ca oricând , monarhia constituţională poate garanta evoluţia democratică a ţării mai bine decât orice alt regim politic”.
Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional
În 1992, am fost destui care l-am îmbiat pe rege să nu mai plece şi să ne lase să punem pieptul pentru a-i garanta întoarcerea definitivă. Ne-a dojenit atunci şi a plecat, respectându-şi cuvântul dat „autorităţilor”
Când, de Paşti, în 1992, a fost primit cu entuziasm la Bucureşti, am fost destui care l-am îmbiat pe rege să nu mai plece şi să ne lase să punem pieptul pentru a-i garanta întoarcerea definitivă. Ne-a dojenit atunci şi a plecat, respectându-şi cuvântul dat „autorităţilor”.
Mi-aduc aminte atât de viu ce bucurie sinceră şi densă au trăit miile de oameni însoţindu-l de la aeroport pe sub Arcul de Triumf şi ascultându-l vorbind de la balconul hotelului Continental. Cinci ani mai târziu, îi telefonam majestăţii sale la Versoix, anunţându-l că Guvernul României, din care făceam şi eu parte, i-a redat cetăţenia.
Regele avea drum liber să îşi recapete puterea şi să le asigure românilor calitatea unei vieţi demne şi curate, întreruptă criminal de data abdicării sale. De aici încolo, istoria recentă e la îndemâna tuturor. Sunt ani de când, cu amărăciune, putem spune că revoluţia română a permis supravieţuirea unei republici fără de contur, a unei societăţi amestecate, a politicii perverse comuniste.
Anii pe care regele Mihai îi împlineşte acum sunt şi ai mei. Cum cred că sunt ai tuturor
Sunt 20 de ani de când Regele e aici, respectându-şi jurământul de de credinţă faţă de ţară şi popor, călătorind şi susţinând cauza României şi revenirea ei în Europa.
Sunt 20 de ani de când Familia Regală s-a întors acasă şi prezenţa ei demnă şi discretă însoţeşte mersul lumii noastre.
Sunt 20 de ani în care unii au îmbătrânit , alţii s-au născut şi s-au educat în speranţa revenirii regelui la tron.
20 de ani!
Timp în care, cu înţelepciune, ironie şi tristeţe, Regele s-a apropiat, s-a regăsit şi s-a confundat cu noi.
Şi noi, epigonii?
Ce avem de făcut? Ce speranţe putem nutri? Ce carte a istoriei să mai deschidem? Pe cine să întrebăm unde este adevărul?
Pe părinţii noştri, care nu mai sunt?! Mărturisesc că anii pe care regele Mihai îi împlineşte acum sunt şi ai mei. Cum cred că sunt ai tuturor. Avem un Rege şi sper că Dumnezeu va asculta şi rugămintea noastră de a readuce monarhia unei Românii moderne şi prospere.
Academician Dinu C Giurescu
Regele Mihai a fost singurul şef de stat din zona sovietică de dominaţie care a încercat luni întregi să schimbe guvernul impus de puterea învingătoare
Regele Mihai a stat alături de poporul său până la 30 decembrie 1947, cînd a fost forţat să semneze un act de abdicare redactat de guvern.
În cursul anului 1947 a văzut, fără să mai poată interveni cu ceva, cum înţelegerea dintre cei Trei mari referitoare la România devenea efectivă, cum ţara intra cu totul în aria de dominaţie sovietică.
Perspectiva timpului şi o informaţie mau cuprinzătoare ne îngăduie să evaluăm, cu dreaptă cumpătare, rolul regelui Mihai din 1944 şi până în 1947.
A acţionat într-un cadru care nu mai putea fi modificat şi care fusese fixat prin înţelegerile dintre cele trei mari puteri ale coaliţiei împotriva Reichului nazist.
Spaţiul de mişcare a fost cu totul redus, iar rezultatul final era fixat dinainte.
Cu toate acestea, el a reuşit să determine câteva etape de răgaz, care nu ar fi existat dacă s-ar fi trecut direct la un regim de democraţie populară.
A fost singurul şef de stat din zona sovietică de dominaţie care a încercat luni întregi să schimbe guvernul impus de puterea învingătoare.
Peste toate, rămâne puterea exemplului său: de a sluji cu devotament patria, gândindu-se la binele ei, chiar dacă sorţii sunt potrivnici.
Peste ani, Regele şi-a luat misiunea de a acţiona, cu înaltă autoritate, pentru progresul României.
107
