Un grup de parlamentari eleni, aproximativ 10% din intregul Parlament de la Atena, au cerut zilele trecute discutarea datoriilor Germaniei fata de Grecia, de peste 54 de miliarde de euro, din timpul celui de al-Doilea Razboi Mondial. Pentru noi, in Romania, acest subiect nu este o noutate, deoarece datoria Germaniei fata de Romania din aceeasi perioada, de peste 18 miliarde de euro, a fost in ultimii aproape doi ani subiectul principal in nenumarate publicatii, emisiuni, adrese catre oficialitati etc.

Germania hitlerista a instaurat un sistem de plata a tributelor extrem de performat, atat pentru aliati, cat si pentru ocupati. Instrumentul finantarii maretiei Reichului hitlerist in razboi a constat in modelul de cliring, adoptat in Romania in perioada 1936-1944 si in modelul de finantare prin bilete de trezorerie ale Reichului, in Grecia ocupata. In ambele cazuri, tarile au fost supuse unor credite fortate, stoarse de  Germania prin livrari si servicii, fara a obtine o contravaloare in marfuri sau bani. Germania s-a obligat, prin Tratatul Datoriilor Externe din 1953, sa plateasca datoriile fata de tarile care au finantat ocupatia germana prin bilete de trezorerie (cazul Greciei) si sa stinga datoriile din cliring, platind banii blocati la Casa de Compensatie de la Berlin (cazul Romaniei si Elvetiei).

Initiativa acestui grup parlamentar elen, similara cu initiativa grupului de senatori din Romania, care au dorit infiintarea unei comisie de analiza a datoriei Germaniei in Senat, este un prilej pentru o dovada de o adevarata solidaritate din partea Romaniei, care se afla intr-o situatie similara, facand parte de grupul de tari care nu au renuntat niciodata la pretentiile de plata la creditele acordate Germaniei hitleriste. Doar o actiune comuna greco-romana, care sa analizeze impreuna aceste datorii, ar putea crea o contrapondere politica, manifestand curaj si demnitate in dialogul european. Daca Romania tot ar fi afectata de un posibil faliment al Greciei, oare de ce sa nu ne bucuram de sinergii politice, in privinta unei actiuni comune si concentrate pentru recuperarea datoriilor istorice de la Germania?

De 70 de ani, Germania face eforturi de a ne convinge ca misiunea ei de unificare a Europei are la baza solidaritatea. O completare a solidaritatii s-ar realiza printr-un demers greco-roman de recuperare a datoriilor istorice 

Marea hora din Balcani ar insemna un gest de maxima solidaritate, pe intelsul nostru al tovarasiei si compasiunii pentru o cauza comuna. Pana azi, Germania nu a achitat nici dupa 1990 nicio reparatiune, cu excepția compensării muncii forţate. Strategia de imagine, da a se arata obligata sa plateasca despagubiri fata de comunitatea mozaica, creaza o imagine deviata, lasand impresia ca Germania s-ar fi achitat de datorii in toto. Despagubirea selectiva insa a fost cea mai buna afacere a Germaniei de dupa razboi, despagubind doar o minoritate si manevrandu-se in pozitia de imagine unei tari „mulse de plati” de catre poporul evreu. Asadar, nu trebuie sa ne mire daca multi cititori plang Germaniei de mila, cand este solicitata sa-si plateasca datoriile. Politica europeana a Germaniei a facilitat, prin instaurarea unei holograme a corectitudinii si solidaritatii, o amplitudine larga intre o realitate a banilor neplatiti si imaginea unei tari mulse.

Putini termeni ai politicii germane europene au reusit sa atinga o astfel de raspandire precum este termenul solidaritatii. De aproape sapte decenii, Germania face eforturi majore de a ne convinge ca misiunea ei de unificare a Europei are la baza solidaritatea. Trebuie sa ne asiguram ca in spatele politicii Germaniei, argumentate cu solidaritate, nu se ascunde doar un epitet, fara continut si gol, formulat doar pentru a cuceri sufletele europenilor.

Pentru noi, la periferia Europei, ca popor latin, nu este impasul lingvistic cel care ne sta in drum, pentru a patrunde sensul epitetului politic german, care se trage din substantivul latin „solidus” cat denaturarea intelesului acestui termen elementar. Metamorfoza solidaritatii de la ceea ce la baza descrie un sprijin reciproc, concret, material si evident, la o teorie a ajutorului in calitate de catalizator al sacrificiilor popoarelor de la periferie angrenate intr-o politica de austeritate devastatoare, este un produs al Cancelariei Berlinului. Doar naluca  politica „solidaritate” dupa inteles german, explica sacrificiile proprii ale popoarele de pe continent drept preliminarii ale integrarii europene. Solidaritatea germana inseamna, ca urmare ,doar o monitorizare a Berlinului, pe banii periferiei, a unui intreg continent, insa fara transfer si sprijin material. O completare binevenita a ceea ce inseamna solidaritate si ancorarea termenului intr-un mediu concret si real s-ar realiza printr-un demers greco-roman de recuperare a datoriilor istorice.

Dar ce ne impiedica sa fim solidari si cu Ungaria, care a avut curajul sa introduca impozite pe cifra de afaceri a retalierilor straini si a concernenlor energetice straine? De ce nu semnalam efectul favorabil a fixarii cursului de schimb a forintului cu francul elvetian, pentru protectia oamenilor cu datorii in moneda straina? Pentru ca, a fi solidar in vecinatatea noastra, ar da dovada de europenism mai valoros decat goana dupa calificative europene, importate in contextul integrarii si lipsite de chemare pentru propriul neam.