După lungi strădanii şi în cel mai mare secret, preşedintele României Traian Băsescu a reuşit, totuşi, să fie primit de către omologul său american, Barak Obama, în celebrul Birou Oval. Reprezintă acest lucru un succes pentru diplomaţia românească? A fost de acord preşedintele american cu jocul de-a „v-aţi ascunselea” practicat de preşedintele României cu presa sau a fost un gest de simplă politeţe şi curtoazie americană, Obama neputând lăsa un şef de stat aflat, chipurile, în „vizită de lucru” la Washington să rămână pe treptele Casei Albe?

 

Vezi aici Galerie Foto de la întâlnirea lui Traian Băsescu cu Barack Obama

Traian Băsescu şi-a văzut, din nou, „visul cu ochii,” fiind primit, în sfârşit, de către preşedintele american şi dând, astfel, cu tifla criticilor din România care s-au grăbit să-l ia peste picior. Interesant este faptul că detaliile acestei vizite au fost ţinute complet secrete de către site-urile instituţiilor româneşti implicate, anume Administraţia prezidenţială şi Ministerul Afacerilor Externe. Dacă cele şapte runde de negocieri purtate pentru amplasarea scutului anti-rachetă în România, precum şi vizitele oficialilor americani cu această ocazie au fost puternic mediatizate la vremea lor, actul semnării, motivul oficial al vizitei de lucru a preşedintelui Băsescu şi ministrului de externe Baconschi, abia a fost menţionat în treacăt.

 

Dacă semnarea actului de amplasare al Scutului anti-rachetă ar fi avut loc la nivel de miniştrii de externe, se punea, totuşi, problema rolului prezenţei preşedintelui, precum şi cine îl va primi pe acesta. Ignorarea unui şef de stat prezent în capitală, în „vizită de lucru”, ar fi fost complet neprotocolară şi ar fi reprezentat o insultă diplomatică la adresa ţării noastre. Faptul că preşedintele român a fost primit, deşi acest lucru nu era inclus în programul omologului său american (program publicat cu sfinţenie în fiecare zi pe site-ul Casei Albe) poate însemna, aşadar, şi faptul că statutul diplomatic al României nu s-a scufundat la nivelul în care să poată fi complet ignorată, dar şi o palmă dată preşedintelui Băsescu, aceeaşi persoană care a refuzat să participe la summit-ul ţărilor din Europa de Est de la Varşovia din cauza participării unui reprezentant al Republicii Kosovo, stat nerecunoscut de către Bucureşti.

 

Cu toată schimbarea de ţintă survenită în politica americană, de la conducerea Războiului global împotriva terorismului la încercarea de rezolvare a problemelor interne de natură economică şi socială cu care se confruntă Statele Unite, România rămâne un partener important în sistemul de apărare al SUA, indiferent de cine se află la Cotroceni. În consecinţă, mesajele diplomatice americane în direcţia României nu se vor coborî la nivel de uşă trântită în nas. Merită menţionată, însă, insistenţa cu care Statele Unite cer „să se aplice legea şi să funcţioneze justiţia” în ţara noastră, prin vocea preşedintelui său sau rapoartele Departamentului de Stat (echivalentul Ministerului de Externe), care sunt critice la adresa ţării noastre. Nepotismul extrem, corupţia endemică, discriminarea instituţionalizată şi politizarea instituţiilor de stat româneşti sunt semnale de disfuncţionalitate sistemică, iar Statele Unite nu pot rămâne indiferente la aceste fapte. Depinde doar de preşedintele Băsescu dacă va întra pe uşa deschisă de Obama şi va lua aminte de sfaturile (încă) politicoase ale administraţiei de la Washington sau doar va folosi această vizită ca să câştige capital politic în lupta sa meschină cu opoziţia.

 

Adrian Cioroianu: Întâlnirea dintre Obama şi Băsescu nu e un moment istoric

 

Întâlnirea de la Casa Albă dintre Barack Obama şi Traian Băsescu nu reprezintă un moment de importanţă istorică. Atrage atenţia faptul că a fost ţinută într-un secret relativ mare de către partea română, deşi este un eveniment obişnuit între doi parteneri, dat fiind că survine pe fondul unei relaţii bune de parteneriat între Statele Unite ale Americii şi România. Unele dintre subiectele în discuţie au fost rezolvate, altele, nu. Una peste alta, întâlnirea nu se rezumă la cei doi preşedinţi. Între ei există o diferenţă, şi nu mă refer aici doar la clivajul stânga-dreapta, ei sunt deosebiţi ca structură, astfel încât nu ne interesează întâlnirea dintre ei.