Dezbateri
Traian Băsescu vorbeşte în 2011 despre „bietul ex-Rege”. În 1992, Gabriel Liiceanu vorbea despre logica strâmbă a lui „ex-". Cât de mult seamănă România de azi cu ex-România de acum 20 de ani?
 |  23.09.2011
Ex România

EXCLUSIVITATE  “Bietul ex-Rege nu îşi dă seama că a fost împins într-o partitură”, a spus aseară cel care este, din păcate, preşedintele României. Cu toţii, cei care nu ne-am născut ieri, ne-am înfiorat când am auzit cuvintele lui Traian Băsescu, pentru că ne-au adus aminte de începutul anilor 90, când eram abia ieşiţi din comunism şi când propaganda fesenistă a dat directive ca Regelui să i se spună numai “ex-“. Aşa se face că feseniştii, crainicele TVR şi ziariştii de partid, cu toţii îl numeau pe rege “ex-“.Era atitudinea oficială. Corneliu Vadim Tudor dedica numere întregi din odioasa “România Mare” înjurăturilor la adresa Regelui. Ex-comuniştilor le era frică de ceea ce reprezenta Regele pentru români, iar obiectivul acestei propagande inventată în laboratoarele ex-securităţii era de a-l minimaliza pe Rege şi ideea de monarhie. Nu credeam să mai auzim expresia asta vreodată. E un semn foarte rău pentru ţara asta că preşedintele ei se foloseşte de aceleaşi instrumente primitive ale securităţii din anii 90 şi că vorbeşte cu citate din "România Mare" din acei ani. Dar şi atunci, ca şi acum, erau mulţi oameni care se ridicau împotriva acestei propagande odioase: din partidele de opoziţie, din presă, intelectuali de valoare.

 

Cercetătorii de la Institutul Român de Istorie Recentă au descoperit în arhive un articol senzaţional  scris de Gabriel Liiceanu în 1992: „Câteva precizări despre logica lui „ex”, "România Liberă", Anul L, Nr14674, Serie nouă, nr 640, 29 aprilie 1992, pp 1,2. Reproducem astăzi acest articol, cu ruşinea că după 21 de ani situaţia s-a schimbat atât de puţin, încât nu e nevoie decât să înlocuim nişte nume şi cu speranţa că Gabriel Liiceanu îşi susţine afirmaţiile şi astăzi, când  în cauză nu mai este Ion Iliescu, ci Traian Băsescu.

„Pe cât de puţin este Ion Iliescu „ex-prim secretar”, tot atât de puţin este Regele Mihai „ex-rege”. Cu această logică a lui „ex” dusă până la capăt, cu logica acestor „foşti-actuali” am afla şi noi pe ce lume suntem şi cât de mult actuala noastră lume continuă să fie ex-lumea noastră şi lumea celor foşti”, spunea Gabriel Liiceanu în 1992. Aplicând această logică în 2011, cât de mult crezi că seamănă România de azi cu ex-România de acum 20 de ani?

 

 

regele mihai


Ce crezi despre afirmaţia lui Berceanu despre Rege? 

regalitate


Ce reprezintă personalitatea Regelui Mihai pentru personalităţile regale din Europa şi de ce prezenţa sa în Parlamentul României este o onoare

 

Gabriel Liiceanu: Câteva precizări despre logica lui „ex-" 

 

“Selectat după criterii riguros-profesionale, noul contingent de crainice al „Televiziunii Române libere” ne-a vorbit zilele acestea, în repetate rânduri, despre „ex-regele Mihai”. Aşadar, Regele Mihai a fost şi nu mai este rege. Crainicele televiziunii nu făceau decât să exprime, în felul lor de crainice, un adevăr , nu-i aşa?, istoric. În 1947, Regele Mihai a abdicat, de bună voie şi nesilit de nimeni, de la tronul României şi a încetat să fie rege. De bună voie şi nesilit de nimeni, a plecat el din ţară, sătul de a fi rege şi a luat drumul pribegiei. Pur şi simplu el nu a mai vrut să fie rege sau pur şi simplu poporul român, convertit de pe o zi pe alta la democraţia populară, s-a săturat de a avea rege. El este un „ex-„ un „ex-rege”. O logică, desigur, impecabilă. Cum altfel să-i spui unui rege care nu mai este rege altfel decât „ex-rege”?

 

 

 

 

„De ce nu auzim, de pildă, la televiziune ceva de genul: 'Dl Ion Iliescu, ex-prim secretar PCR, actualul preşedinte al României' a făcut şi a dres.”

 

 

 

Straniu începe să fie când logica aceasta nu este dusă până la capăt, adică extinsă la toate personajele care populează scena vieţii noastre publice de astăzi. De ce nu auzim, de pildă, la televiziune ceva de genul: „Dl Ion Iliescu, ex-prim secretar PCR, actualul preşedinte al României” a făcut şi a dres. (Să zicem: „l-a primit pe dl. Adrian Păunescu, ex-poet de curte al lui Ceauşescu”). Sau „Dl Alexandu Bârlădeanu, ex-ministru al lui Gheorgiu Dej şi ex-Erou al Muncii Socialiste, actualul preşedinte al Senatului...” Sau: Dl Dan Marţian, ex-secretar al CC al UTC, actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor...” Sau Ion Văcaru, ex-secretar al Comitetului de partid presă-edituri, actualmente senator...” sau Dl. Vasile Moiş, ex-ofiţer de miliţie, ex-infractor de drept comun, vicepreşedinte al Senatului...” ş.a.m.d. Am afla atunci că, dacă un „ex-rege” ne-a vizitat de Paşti ţara, ex-primi secretari, ex-membri CC, ex-securişti şi ex-comunişti ne vizitează zi de zi viaţa, drapaţi în funcţii de preşedinţi şi vicepreşedinţi de senat, de deputaţi, academicieni, prefecţi, primari ş.a.m.d.

 

 

 

 „Cu această logică a lui 'ex' dusă până la capăt, cu logica acestor 'foşti-actuali' am afla şi noi pe ce lume suntem şi cât de mult actuala noastră lume continuă să fie ex-lumea noastră şi lumea celor foşti”

 

 

 

Am afla că trăim în lumea lui „ex” şi că ne trăim „ex-viaţa”: „ex-viaţa” de fiinţe prostite. Ex socialismul bine ascuns după vorbe goale ca privatizare, reforme, legea fondului funciar, etc.

 

 

 

„Acest prefix nenorocit care minte despre un rege ce nu a încetat niciodată să fie Rege, pentru simplul fapt că a fost forţat să plece, fără consultarea poporului, de către actualii ex-comunişti flancaţi de tancurile ex-Armatei Roşii”

 

 

 

Şi aşa stând lucrurile, am afla şi cât de falsă este logica lui „ex-„. Acest prefix nenorocit care minte despre un rege ce nu a încetat niciodată să fie Rege, pentru simplul fapt că a fost forţat să plece, fără consultarea poporului, de către actualii noştri ex-comunişti flancaţi de tancurile ex-Armatei Roşii, ei bine, acest prefix minte şi despre prim-secretarii de partid şi comuniştii noştri care nu au încetat niciodată să fie prim-secretari, secretari de partid şi comunişti.

 

 

 

"Nu este adevărat că Regele Mihai este ex-regele României, aşa cum nu este adevărat că preşedintele României, dl Ion Iliescu, este ex-prim secretar. Sau altfel spus: pe cât de puţin este Ion Iliescu 'ex-prim secretar', tot atât de puţin este Regele Mihai 'ex-rege'. "

 

 

 

Nu este adevărat că Regele Mihai este ex-regele României, aşa cum nu este adevărat că preşedintele României, dl Ion Iliescu, este ex-prim secretar. Sau altfel spus: pe cât de puţin este Ion Iliescu „ex-prim secretar”, tot atât de puţin este Regele Mihai „ex-rege”. Fiecare a fost şi este ceea ce a fost şi este dintotdeauna: Regele-rege, dnii Iliescu, Bârlădeanu, Marţian şi ceilalţi-secretari, prim-secretari şi propagandişti de partid. Toţi sunt ce-au fost: unii regi, alţii activişti. Rog „Televiziunea Română Liberă” să ţină cont de aceste precizări şi ori să renunţe la logica lui „ex-„ , ori să o aplice peste tot”

 

 

logica lui ex, gabriel liiceanu

 

regele mihai si principesa margareta

UPDATE Regele Mihai vine în Parlament! De ce republicanii din PDL i-au interzis Regelui Mihai să vorbească pe 25 octombrie în Parlament?

logica lui ex, gabriel liiceanu

 

Gabriel Liiceanu, „Câteva precizări despre logica lui ex-", "România Liberă", Anul L, Nr 14674, Serie nouă, nr 640, 29 aprilie 1992, pp 1,2.

 

Facebook spunesitu.ro

Comentarii
32
Profil victor [ 25.10.2011 ]
ciudata schimbare la dl.Liiceanu,prin sustinerea permanenta a acestui presedinte,cred ca a ,,incremenit in proiect'
0
0
Profil Gabriel [ 25.09.2011 ]

Gabriel Liiceanu are o problemă de pe vremea când Băsescu spunea despre învăţământul românesccă scoate tâmpiţi ( filosofi!). Atunci s-a pitit cum soarecele care aude pisica torcând. Nu a reacţionat cum nu cred că va reacţiona nici acum. Nu-mi dau seama cum un intelectual de talia lui vede pleava dar nu sesizează bârna. Nimeni nu-i mai orb decât cel care nu vrea să vadă.

0
1
Profil >TRAIAN TANASA [ 24.09.2011 ]

Regelui i-a spus ex-Rege acest nonpresedinte: https://picasaweb.google.com/117446511140392620428/PACALIREAELECTORILOR# Iubiti-l!!!

0
0
Profil andrei petru [ 24.09.2011 ]

Eu cred ca domnul Liiceanu ar trebui sa iasa in public si sa spuna ce parere are acum despre afirmatiile lui Traian Basescu. Sau macar sa mai scrie un articol in Romania LIbera. sau, in cel mai rau caz, sa-l republice pe asta si sa schimbe numele. Ceva ar trebui sa faca, domnul Liiceanu. Daca atunci l-a aparat pe Rege, ar fi de datoria lui s-o faca si acum

2
1
Profil Ardana [ 24.09.2011 ]

Excelenta analiza domnului Liiceanu. "Ex" se refera la ceea ce a fost unul sau altul nu la ceea ce este, asa ca logica prefixului "ex" trebuie aplicata tuturor, pentru a nu mai exista discriminari si confuzii, atat fostului rege, fostilor presedinti, fostilor consorti....cat si tuturor fostilor comunisti din intreaga societate in special din politica, presa si cercetare istorica. Pentru faptul ca ziaristii si parlamentarii s-au declarat oripilati, pentru a nu mai fi discriminati ar trebui ca parlamentul sa se adune in sedinta comuna nu numai pentru aniversarea ex-regelui ....ci si pentru a da o lege impotriva acestei nedreptati istorice, obligand pe fiecare sa-si declare atat verbal cat si in scris ex-functia de dinainte de 1989. De asemenea, mass media sa aiba obligatia de a mentiona aceste ex-titulaturi in special in campania electorala sau cand alesii fac declaratii in presa sau TV. Cine nu respecta legea, sa fie obligat sa paraseasca functia actuala pe care o ocupa si penalizat pt. declaratii false. Daca legea lustratiei a fost pusa-n cui...legea "ex"-ului cu siguranta ar trebui sa se bucure de succes dupa atata galagie. Si daca nimeni din parlament n-o initiaza...sper sa se poata strange 500.000 de semnaturi. Avem dreptul sa stim cine se ascunde printre noi perpetuand falsificarea istoriei.

1
0
Profil >TRAIAN TANASA [ 24.09.2011 ]

Si cu ex si fara ex Regele poate venii in fata parlamentarilor, de ziua lui sau cu alte ocazii, peltru a cuvanta, numai daca sunt de acord parlamentarii. Aceasta procedura este valabila si cu alti inalti demnitari, neparlamentari, in functie sau ex- ... . In legatura cu Regele .... e perfecta parerea lui Paleologu janior!!! Legea la care care va referiti ar fi abuziva, dupa parerea mea.

0
0
Profil Ardana [ 24.09.2011 ]

De ce considerati ca ar fi abuziva? Legea lustratiei ...care a murit inainte sa se nasca ....era mai putin abuziva? Consider ca e necesar sa cunoastem, cel putin inainte de alegeri, fostele functii ale candidatilor in a conduce aceasta tara. De ce sa nu stim daca a fost secretar de partid, activist, propagandist, securist, informator, kgbist, procuror sau judecator comunist? N-o sa fie bagati la puscarie daca isi vor face publica ex-titulatura, ex-activitatea sau ex-functia de partid, (asa cum au facut comunistii cu intelectualii acestei tari), dar...vor fi votati in cunostinta de cauza....Faptul ca doresc sa-si ascunda trecutul inseamna ca e patat, e rusinos. A fi condusi in continuare de aceeasi oameni formati intr-un sistem de gandire si de comportament comunist care au mutilat grav atat fizic cat si psihic acest popor inseamna mai mult decat indecenta politica... In ce fel pot fi candidatii sanctionati de societate in a nu fi alesi, daca alegatorilor nu li se face cunoscut nici un fel de criteriu moral sau politic inainte de a fi alesi? Celor deja in functie si care vor sa candideze nu li se face o radiografie a lucrurilor bune si rele din timpul mandatului lor. Un alegator ii cunoaste doar dupa nume, dupa insulte si din discutiile fara rost, lipsite de substanta, de pe canalele TV sau din barfele si insultele aruncate prin ziare. Cine doreste sa pastreze acest status-quo de mahala politica...nu ar trebui sa se planga de absolut nimic, pentru ca i se ofera ceea ce ii place.

0
0
Profil >TRAIAN TANASA [ 24.09.2011 ]

Cum au fost pe timpul regilor asa-i si acum: http://www.youtube.com/watch?v=n4dwiH69Gyk

0
0
Comenteaza si tu
Nume:
Email:
doresc sa las adresa pt a fi notificat cand apar comentarii
Comentariu:
Cod verificare:
Pe aceeasi tema
Mostenirea lui Băsescu
Guvernul MRU: pentru a creste PDL in sondaje, Alba ca Zapada se dă de trei ori peste cap si se transformă in Romania 2.0. Ce strategie are opozitia?
[ 08.02.2012 ]
Cum este europenismul real ?
Solidaritatea europeana si creantele Germaniei. De ce sa nu avem o actiune comuna cu Grecia pentru recuperarea datoriilor istorice de la Germania?
[ 06.02.2012 ]
Republică sau monarhie?
Încrederea pe care românii o au în Regele Mihai arată că a venit momentul pentru o dezbatere naţională pe tema formei de guvernământ
[ 30.01.2012 ]
Ochiul care ne veghează
Credeti ca România e nava lui Traian Băsescu? Oare unde vrea să ducă?
[ 26.01.2012 ]
Solidaritate regală
Familia Regală este alături sufleteşte de cei care au nevoie de încurajare şi solidaritate. Clasa politică are datoria de a da răspunsurile pe care oamenii le aşteaptă
[ 22.01.2012 ]
Cele mai comentate
Moştenirea Băsescu
Credeţi că Traian Băsescu trebuie suspendat?
[ 23.11.2011 ]
342
Drang nach Europa!
Băsescu supune țara unui nou dictat fără să ne întrebe. Este normal renunţăm la suveranitatea României pentru ficţiunea numită „stabilitate europeană”?
[ 12.12.2011 ]
107
Să fie întrebat poporul
Republică sau monarhie?Sunteţi de acord cu organizarea unui referendum referitor la forma de guvernământ?
[ 24.10.2011 ]
105
Domnule Băsescu: Stop!
Cum poate fi amendat comportamentul politic al lui Traian Băsescu?
[ 24.06.2011 ]
88
Cu judeţe, fără judeţe?
Sunteţi de acord cu organizarea referendumurilor pentru desfiinţarea judeţelor?
[ 23.06.2011 ]
85