După patru zile de proteste, manifestaţiile din Piaţa Universităţii din Bucureşti şi din întreaga ţară au o evoluţie încă neclară. Nimeni nu ştie cum se vor încheia toate acestea şi e greu de anticipat încotro o vor lua evenimentele. Scenariile posibile sunt diverse. Iată câteva dintre acestea.

Scenariul amplificării violenţelor

Este cel mai nedorit scenariu, luptele de stradă putând genera morţi şi răniţi. Evenimentele pot degenera foarte repede, cu atât mai mult cu cât elementele violente care au apărut duminică seara nu sunt încă identificate. Acest lucru este cu atât mai ciudat, cu cât forţele de ordine au avut camere de luat vederi printre manifestanţi, inclusiv o serie de drone zburătoare telecomandate, care au survolat zona Pieţei. În cazul turbulenţilor, poate fi vorba de membri ai galeriilor de pe lângă cluburile de fotbal, sau pot fi agenţi provocatori, meniţi să compromită o manifestare paşnică. Membrii galeriilor pot fi lesne manipulaţi de cei care au interese specifice, iar infiltrarea acestor cercuri de către agenţii provocatori este deosebit de facilă.

Specific acestui scenariu este faptul că se uită lesne de unde s-a plecat şi ce anume a declanşat ieşirea iniţială în stradă a oamenilor. În decembrie 1989, s-a uitat repede de pastorul Laszlo Tokes, aşa cum s-a uitat acum de Raed Arafat. De asemenea, retragerea elementelor turbulente spre Piaţa Unirii şi încercarea acestora de a atrage trupele de ordine spre Centrul Vechi, o zonă ideală gherilei urbane, cu străzi înguste şi întortocheate, pavată cu pietre de pavaj lesne de desprins, ridică unele semne de întrebare.

În anii ’60 şi ’70 dictatorii din America Latină aveau în subordine detaşamente de provocatori bine instruiţi, a căror rol era acela de a sparge şi compromite orice demonstraţie paşnică împotriva regimurilor militare. Odată escaladate violenţele, huntele militare decretau Legea marţială, îşi consolidau puterea şi amânau orice fel de alegeri, inclusiv simulacrele electorale organizate anterior. Puterea actuală ar putea găsi un bun motiv pentru decretarea stării de urgenţă şi pentru amânarea sine die a unor alegeri pe care nu le poate câştiga în decursul acestui an.

Preşedintele Traian Băsescu poate poza, astfel, într-un salvator al României, chiar dacă o parte din guvern sau primul-ministru, Emil Boc, vor fi sacrificaţi pentru liniştirea spiritelor. Deocamdată, preşedintele nu mai apare în public, pentru a nu alimenta o altă explozie de nemulţumire faţă de persoana sa. Absenţa sa din spaţiul public nu presupune deloc lipsa unor activităţi în spatele uşilor închise şi nici domolirea urii sale împotriva a tot şi a toate. O intervenţie în forţă a preşedintelui ar fi menită să îi sporească acestuia popularitatea, dar în cazul acesta, haosul din ţară ar trebui să fie generalizat. În oricare altă situaţie, intervenţia în forţă a lui Traian Băsescu i-ar îngropa acestuia definitiv puţina popularitate rămasă.

Scenariul morţii lente a manifestaţiilor

Se bazează pe lehamitea populaţiei şi pe credinţa marii majorităţi a românilor că, indiferent ce vor face, nu se va schimba nimic.  Manifestaţiile vor atrage tot mai puţini oameni, apoi se vor stinge de la sine. Acest scenariu nu va aduce nici un fel de beneficii de imagine lui Traian Băsescu, subiectul principal al contestării, dar e posibil să îl avantajeze într-un fel, prin aceea că va spori numărul celor care nu se vor prezenta la  vot, la viitoarele alegeri.

Scenariul acesta este foarte probabil, în cazul în care manifestanţii nu vor cristaliza repede un set de revendicări politice coerente. Amestecul destul de eterogen al celor care protestează, precum şi lipsa unei viziuni clare, sunt elemente care favorizează această evoluţie a evenimentelor. Lozincile strigate din toate părţile relevă lipsa unei coordonări, necesare pentru existenţa pe termen lung a acestor mişcări protestatare. Oamenii de bună credinţă pot fi făcuţi uşor să creadă că toţi politicienii sunt la fel şi că întreaga clasă politică este de extracţie fesenistă, ceea ce va induce o stare de abandon. Pentru ca acest scenariu să se producă, reprezentanţii puterii trebuie să se abţină de la orice fel de etichetare a manifestanţilor drept „ciumpalaci”, „viermi”, „nevrotici”, „mahalaua ineptă” etc.

Scenariul continuării şi amplificării demonstraţiilor paşnice

Deşi este puţin probabil, acest scenariu este singurul care ar pune reale probleme puterii actuale şi preşedintelui Traian Băsescu. Realizarea acestui scenariu ar presupune extinderea protestelor în toate oraşele importante ale ţării, prezenţa masivă a populaţiei la proteste şi declanşarea unei greve generale în sectorul public. 

Mişcările de protest ar trebui să se transforme, treptat, într-o revoluţie de catifea, de felul celei care a măturat puterea comunistă de la Praga în 1989. Un alt exemplu, mai recent, este revoluţia paşnică din Islanda, din anul 2009. Scenariul presupune alăturarea întregii Opoziţii la proteste, dar şi acceptarea Opoziţiei de către manifestanţi. De asemenea, presupune şi o neutralitate din partea serviciilor secrete, precum şi absenţa oricăror provocări concepute şi realizate de către acestea.