România este zguduită, de câteva zile, de un val de proteste fără precedent, împotriva lui Traian Băsescu şi a aproape întregii clase politice. Mesajul Pieţei Universităţii, nucleul dur al acestor manifestaţii, se rezumă la două cuvinte: Jos Băsescu. Acest lucru este strigat continuu, de 4 zile încoace, şi în nenumărate variante. Băsescu este subiectul a mai bine de 75 la sută din lozincile şi scandările din piaţă, fiind urmat de Udrea şi abia în al treilea rând de săracul Emil Boc, altfel un apendice depersonalizat al deocamdată preşedintelui Băsescu.

Liderii Uniunii Social-Liberale au anunţat disponibilitatea USL de a organiza alegeri primare pentru validarea candidaţilor Uniunii la alegerile comasate din 2012-2013. Prima reacţie ar fi cea de a aplauda efortul liderilor USL de a democratiza intern partidele, găsind candidaţi care să fie validaţi de membrii şi simpatizanţii propriilor lor partide şi nu doar de anumite cercuri de interese. Printr-un asemenea sistem, s-ar putea scăpa de foarte mulţii “agamiţă dandanache” pe care conducerile centrale ale partidelor îi trimit prin teritoriu ca să fie aleşi, doar pentru că “partidul” (sau doar anumiţi lideri ai partidului) au  anumite  obligaţii faţă de persoanele respective. La fel, elita partidului s-ar primeni considerabil.

Întrebarea „Ce a fost în mintea lui Ceauşescu?” este unul din misterele revoluţiei din decembrie 1989. Desigur, nu vom cunoaşte niciodată ce a fost cu adevărat în mintea dictatorului român, dar aceasta nu ne împiedică să ne întrebăm legitim: De ce Ceauşescu nu a rămas în Iran? De ce nu a rămas în Comitetul Central al PCR şi a preferat să fugă cu elicopterul? De ce nu s-a refugiat, pentru a cere azil politic şi adăpost în ambasada unor ţări prietene regimului său (Iran, Libia, Coreea de Nord, Cuba)? De ce a fugit de la Snagov spre interiorul ţării?

Paradoxal, perspectiva unei schimbări rapide de putere în Coreea de Nord este mai mult decât îngrijorătoare, din pricina eficienţei propagandei nord-coreene asupra propriilor săi cetăţeni. Coreea de Nord eliberată brusc de tirania familiei Kim şi  a ideologiei Juche, ar intra în haos.  Este foarte greu de estimat câţi din nord-coreeni chiar cred fanatic în regimul lor politic şi câţi se supun din frică. Însă este foarte evident faptul că aproape 25 de milioane de locuitori ai unei ţări cu un arsenal militar impresionant trăiesc într-o viziune asupra lumii fundamental ruptă de realitate.

Guvernul a decis comasarea alegerilor locale şi generale, asumându-şi răspunderea în parlament pentru acest proiect de lege. Decizia are, desigur, câteva justificări: reducerea cheltuielilor de la buget şi o participare mai largă a cetăţenilor la procesul electoral. Aşa cum am arătat în dezbaterea de ieri, aceste justificări se dovedesc a fi de fapt minciuni. Motivaţiile reale sunt altele.

USL a pierdut ieri preşedinţia Senatului, al doilea loc în Stat. Această înfrângere a Opoziţiei este cauzată de conflictele interne din PSD şi de calcule politice, a căror miză ne scapă, ale conducerii USL. Comasarea alegerilor, reducerea numărului de parlamentari şi regionalizarea, ţin acum doar de voinţa  coaliţiei la putere. Opoziţia a pierdut şi ultimul instrument parlamentar prin care putea obţine măcar o amânare a dezbaterilor pe aceste teme.  Pe termen lung, consecinţele sunt de ordin electoral. O bătălie pierdută face ca încrederea electoratului în Opoziţie să scadă. Totuşi, liderii USL par optimişti şi vorbesc de întărirea coaliţiei. Care este obiectivul USL? Cum este posibil ca Opoziţia să piardă conducerea Senatului, iar USL să se întărească?

Reforma Statului, în viziunea lui Traian Băsescu şi asociaţilor săi, presupune desfiinţarea judeţelor, urmată de o nouă regionalizare,  Parlament unicameral, reducerea numărului de parlamentari şi vot uninominal într-un singur tur de scrutin.  Reforma Statului, în viziunea Opoziţiei, presupune regionalizarea prin menţinerea şi a judeţelor, Parlament bicameral, reducerea numărului de parlamentari şi vot uninominal într-un singur tur de scrutin. După cum se observă, nu sunt deosebiri majore între cele două viziuni. Putere şi Opoziţie. Care-i diferenţa? De ce a ajuns Băsescu să susţină viziunea USL de reformă a Statului?

Regele a exprimat de la tribuna Parlamentului imaginea perfectă a unui şef de stat constituţional, a unui Monarh parlamentar, idealul conducătorului neutru politic, aflat în serviciul ţării şi nu al unor interese. Parlamentarii au participat la o lecţie de moderaţie şi la un exerciţiu constituţional de care am fost dezobişnuiţi, din cauza unui Preşedinte iresponsabil şi mânat de o viziune nedemocratică şi autoritaristă asupra Statului. Cum putem valorifica acest moment? România de după 25 octombrie 2011 are de ales, în perioada următoare, nu atât între republică şi monarhie-pentru această alegere este nevoie de timp-cât are de ales între a reforma statul prin asumarea unei democraţii parlamentare, sau de a continua politica de prezidenţializare a statului, iniţiată în 2003 şi dusă la cote periculoase pentru democraţie în mandatele lui Traian Băsescu. Statul nu trebuie lăsat în seama unui singur om, ci controlat de un Parlament cât mai puternic şi mai reprezentativ.

Subiectul nostru de aatăzi este cel al relaţiei dintre aşa-numiţii „intelectuali publici” şi  Casa Regală. Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismăneanu, Horia Roman Patapievici şi Mihail Neamţu au renunţat la loialitatea pentru Monarhie, devenind loiali visului unei „noi republici”, aşa cum o gândeşte Traian Băsescu. Dezamăgire? Pragmatism? Oportunism? Câte ceva din toate acestea la un loc? Ce i-a putut determina pe aceşti oameni - ce s-au gândit pe ei înşişi, încă de la începutul carierei lor publice, ca instanţe morale ale societăţii româneşti - să-l părăsească pe Rege pentru Băsescu?

Profesorul Vladimir Tismăneanu s-a supărat pe Bogdan Duca, în urma articolului publicat pe spunesitu.ro, "Metamorfoze ale profesorului Tismăneanu. Este Vladimir Tismăneanu un Serghei Mizil cu doctorat?" Nu i-a răspuns direct, ci a publicat pe blogul său un articol în care spune ca regretă că l-a cunoscut şi o citează pe bloggerita Ana Petrache, care i-a luat apărarea. Ce le răspunde Bogdan Duca celor doi şi de când regretă ca l-a cunoscut pe Tismaneanu vedeţi mai jos. Cine mai regretă că l-a cunoscut pe Tismăneanu?

România se laudă că are legislaţia cea mai generoasă în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor naţionale din Europa. Dar şi această generozitate este  una a la roumaine. În fapt, Statul român oferă reprezentare politică, finanţare şi chiar acordă (în contra literei Constituţiei României, articolul 6, alineatul 2) măsuri de discriminare pozitivă unor minorităţi naţionale bine selectate, „nomenclaturizate” şi, pe cât se poate, utile electoral. Avem deja 18 minorităţi naţionale, altele decât cea maghiară. Dar lista oportunităţilor de etnobusiness este deschisă: orice manual de istorie ne învaţă că pe meleagurile noastre au fost goţi, huni, gepizi, avari, pecenegi, cumani şi uzi. Pentru fiecare din aceste minorităţi se poate găsi câte un loc în Parlament. Trebuie doar să inventezi o istorie a ta şi a altor câtorva şi să fii crezut de către foarte îngăduitoarele, în această privinţă, autorităţi ale Statului. Să ne facem şi noi o minoritate şi să intrăm în Parlament. Cine vrea să se declare gepid la referendumul care urmează?

Într-o Românie în care Republica nu a fost altceva decât formula ce a mascat absolutisme şi tendinţe spre despotism, într-o Românie în care cultura civică a cetăţenilor nu este una participativă , în care nu avem o tradiţie instituţională şi un dezechilibru tot mai evident al puterilor în Stat, monarhia este nu doar o soluţie, ci poate chiar soluţia.