Membrii coaliţiei majoritare l-au mandatat pe prim-ministrul Emil Boc să negocieze cu Fondul Monetar International (FMI) creşterea salariilor bugetarilor şi a pensiilor, începând din luna aprilie. Creşterea va fi mică, după buget - vorba lui Caragiale - adică de maxim 5%. Câtă speranţă poate aduce după sine o asemenea creştere, după ce veniturile bugetarilor s-au redus cu 40%? Şi cât mai contează, în fapt, o asemenea creştere, atâta vreme cât inflaţia pe 12 luni a depăşit, în perioada 2010-2011, chiar şi 8%?

După patru zile de proteste, manifestaţiile din Piaţa Universităţii din Bucureşti şi din întreaga ţară au o evoluţie încă neclară. Nimeni nu ştie cum se vor încheia toate acestea şi e greu de anticipat încotro o vor lua evenimentele. Scenariile posibile sunt diverse. Iată câteva dintre acestea.

Preşedintele Băsescu pare să fi început un război personal cu autorităţile olandeze.  Primul atac l-a lansat vineri, de la Bruxelles, iar al doilea din Bucureşti, de la un supermarket. Ce mai urmează, după războiul lalelelor şi războiul zarzavatului? Până unde merge răzbunarea lui Băsescu pe olandezi? Cum putem să supunem balaurul olandez? Ce ar mai vrea preşedintele să boicotăm, din iubire de ţară?

În politică se utilizează adesea lovituri sub centură. Şopârle de tot soiul sunt lansate şi, dacă adversarul muşcă momeala, cu atât mai rău pentru el. Informaţiile de primă mână se dau „pe surse”. Sursele lansează şi confirmă zvonuri, dezvăluie strategii secrete, spun cine şi când urmează să fie demis şi ce alianţe se mai fac. Şi, poate înainte de orice, distrag atenţia de la ce este cu adevărat important. În acest domeniu avem un adevărat maestru: Sebastian Lăzăroiu.

Este normal ca o formaţiune politică, UNPR, să se promoveze drept partid al Armatei Române? Are UNPR o poziţie privilegiată faţă de armată? Aduce alăturarea imaginii armatei de cea a unui partid politic un beneficiu de imagine pentru armată, sau dimpotrivă? Aparţine armata unui anume partid, doar pentru că ministrul său este, în acelaşi timp, şi preşedinte al acelui partid? Este normal ca Armata să fie atrasă în jocuri politice?

Comisia Europeană (CE) propune astăzi un control şi o monitorizare mult mai strictă a bugetelor ţărilor din zona euro. CE va propune, de asemenea, mai multe reglementări menite să consolideze zona monedei europene. Aceste propuneri reprezintă practic primul pas către înfiinţarea Statelor Unite ale Europei. Ar fi normal ca un organism suprastatal să aibă un cuvânt decisiv, în ce priveşte elaborarea bugetului de stat al României? Ce sens mai are votul democratic al românilor, câtă vreme guvernului i se va dicta de la Bruxelles cum să-şi traseze bugetul şi cum să să cheltuie banii proveniţi din impozitele pe care le plătim noi? Mai este de dorit aderarea noastră la zona euro, dacă va trebui să renunţăm, odată cu ea, nu doar la moneda naţională ci şi la alte chestiuni vitale, care ţin de suveranitatea noastră economică?

Cea de-a zecea misiune de evaluare a FMI s-a încheiat la începutul acestei săptămâni, lăsând să se întrevadă faptul că reprezentantul acestui organism pentru România, Jeffrey Franks, se pronunţă apăsat în cele mai variate probleme. Uneori o face în locul şi pentru Guvernul României, deşi nu ocupă, în mod oficial, nici un portofoliu la Palatul Victoria. Mai are această ţară un Guvern? Cine conduce guvernul: Emil Boc, sau Jeffrey Franks?

A dat dovadă preşedintele Băsescu de pudenţă, în cazul revoltelor din Libia şi a prăbuşirii lui Muammar Al Gadaffi, sau a fost tot timpul în contratimp cu evenimentele aflate în desfăşurare? 

Poziţia preşedintelui Băsescu la summitul european din 8 aprilie 2011, consacrat situaţiei din Libia, a determinat o ieşire nervoasă din partea preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, relata, la vremea respectivă, EUobserver. Cancelarul german Angela Merkel a intervenit între cei doi şi a facut un apel la calm. "În acest moment, România nu susţine o soluţie militară în Libia. Considerăm că poate fi o eroare politică majoră", a spus atunci preşedintele Traian Băsescu, enervându-l zdravăn pe omologul său francez. A fost soluţia adoptată de occidentali o eroare politica majoră? Cine a avut dreptate până la urmă, Băsescu sau Occidentul?

Traian Băsescu a acuzat, în mai multe rânduri, misterioase grupări de interese care ar fi vrut să preia Poşta Română, Regia de Sare sau Romgaz. Sloganurile lui Basescu au fost simple. Dacă nu-l alegem pe el “vin comuniştii şi minerii”, iar mogulii “vor să ne ia Sarea şi Poşta”. Astăzi, aflăm ca Poşta Româna este scoasă la privatizare, un important pachet de acţiuni urmând a fi vândute unui misterios investitor privat. Cine va prelua Poşta Română? Dorin Cocoş şi alţi investitori “strategici”? Cine va decide în acest proces de privatizare? Caietul de sarcini ce urmează a fi întocmit, cât şi prevederile Hotărârii de Guvern pentru privatizarea Poştei, vor fi făcute pe bune sau cu dedicaţie? Cine va fi, de fapt, noul poştaş-şef?

Deşi face parte din coaliţia aflată la guvernare, UDMR reuşeste, de o bună bucată de vreme, sa facă o figură aparte. Politicienii maghiari sunt nişte aliaţi fideli în Parlament, votând, de fiecare dată, alături de reprezentanţii PDL şi de cei ai UNPR. Totuşi, atunci când interesele Uniunii sunt ameninţate, reprezentanţii UDMR stiu să-şi facă cunoscută poziţia din timp, astfel încât nici măcar nu se ajunge la votul în plen pentru proiectele de lege ce nu convin UDMR.

Victor Ciorbea, preşedintele PNŢCD, a declarat că va iniţia un dialog atât cu Uniunea Social Liberală, cât şi cu Mişcarea Populară, un eufemism după care se ascunde Partidul Democrat Liberal. "Îl scutesc pe domnul Ciorbea de dileme, să negocieze numai cu Băsescu", a spus Crin Antonescu, iritat de faptul că Victor Ciorbea negociază atât cu USL cât şi cu Mişcarea Populară. ? Ar trebui să negocieze USL cu Victor Ciorbea, sau ar trebui să-l refuze pe acesta din start?

Tensiunile dintre PNL şi PSD, pe de o parte, şi PC, pe de alta, au ajuns la un punct culminant: o întâlnire în "opt ochi" între Crin Antonescu, Victor Ponta, Daniel Constantin şi Dan Voiculescu, în care Antonescu şi Voiculescu şi-au aruncat cuvinte dure. Antonescu l-ar fi "avertizat" pe Dan Voiculescu că nu se lasă şantajat de "ameninţările" PC cu ieşirea din USL Ce ar pierde USL dacă ar pleca PC?

Sorin Oprescu urmează să fie un "candidat independent în parteneriat cu USL" la Primăria Generală a Capitalei, au anunţat luni cei doi lideri ai USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta. "Dorim să facem acest anunt pentru a opri toate speculaţiile", a spus Victor Ponta. Crin Antonescu a ţinut să sublinieze, la rândul său, că liberalii au fost sută la sută de acord cu susţinerea lui Sorin Oprescu la alegerile din 2012. "Eu am fost mandatat de către liberali să-l susţin pe Sorin Oprescu. A fost o decizie unanimă, susţinută de toată lumea, fără niciun fel de ezitare", a spus Antonescu. Aşa să fie oare? Este normal ca cele mai populare partide din România să nu aibă candidaţi proprii în Capitală?

De ce ar fi dispus Traian Băsescu să renunţe la doi ani de mandat? De ce îşi înmulţeşte declaraţiile în acest sens? Nu-i mai place să fie preşedinte? Sau, de fapt, aşteaptă cu totul altceva?

Comentând rezultatul alegerilor parţiale de duminică, din Neamţ şi Maramureş, Traian Băsescu a declarat: „Aceste alegeri arată un lucru simplu: USL este şi va fi un eşec electoral”. Abandonând - pentru a câta oară? - neutralitatea care ar trebui să caracterizeze un preşedinte, Traian Băsescu se poziţionează în mod evident de partea actualei guvernări, acuzând şi încercând să decredibilizeze partidele din opoziţie. Cum atitudini de genul acesta sunt frecvente pentru actualul preşedinte, tot mai puţini oameni se întreabă astăzi cum îşi permite Traian Băsescu să dea verdicte despre USL. Poate şi trebuie să se pronunţe un preşedinte despre şansele electorale ale unui partid sau ale unei alianţe de partide?

În ultima vreme, Traian Băsescu nu reuşeşte deloc să-şi doboare adversarii. Tot ce reuşeşte să facă ţine mai curând de retorică. Mogulii sunt la locul lor, Antena 3 si Realitatea TV continuă să-l calce pe nervi, USL trăieşte bine mersi, Regele Mihai se bucură de respectul mai multor români decât oricând. Se dovedeşte că marele talent al preşedintelui este să lovească în cei care-l susţin, în cei care sunt, necondiţionat , de partea sa. Cum nu reuşeşte să-şi demoleze cu adevărat adversarii, Traian Băsescu se consolează lovindu-şi zdravăn susţinătorii. Cine a mai rămas alături de el? Spunesitu.ro deschide o bursă a pariurilor : Ghici pe cine va mai lovi Traian Băsescu ? Cei care ale căror previziuni se vor îndeplini vor fi propuşi de spuneşitu.ro pentru funcţiile libere de consilieri ai  preşedintelui.

O aducere aminte pentru intelectualii lipsiţi de memorie: îl comparau pe Traian Băsescu cu domnul Coposu. Şi nu se mai săturau lăudându-l. Aşa se comporta Seniorul faţă de Majestatea Sa? Îndrăznea cel ce a pătimit 17 ani în închisorile comuniste să gândească despre Regele Mihai I în aceşti termeni? Corneliu Coposu se lumina la faţă atunci când vorbea despre Regele său. Emoţia şi dragostea sinceră răzbăteau din cuvintele şi atitudinea sa, învăluind asistenţa. 

“Mi-ar plăcea să numesc ambasadori din opoziţie”, a declarat ministrul român de externe, Teodor Baconschi. Afirmatia este cel puţin incitantă pentru un om care a ales să fie mai degrabă activist de partid decât diplomat. Privită mai de aproape, declaraţia nu mai este, însă, la fel de surprinzătoare. "Mi-aş dori ca opoziţia socialistă să aibă nişte intelectuali publici care sunt apropiaţi de ea şi mi-aş dori să fac propuneri în logica deschiderii către opoziţie, dacă ar exista personalităţi publice, de talia lui Cătălin Avramescu, să zicem, apropiate de PSD şi care şi-ar dori să intre în diplomaţie", a declarat Baconschi, la Realitatea TV.

România şi-a atins, în ultimii 20 de ani, principalele ţinte de politică externă: aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, nu toţi miniştrii români de externe au avut contribuţii egale, nu toţi s-au ridicat la înălţimea funcţiei, şi nu toţi şi-au pus amprenta în bine asupra activităţii MAE. Cine a fost cel mai bun ministru de externe, din ultimii 21 de ani? Dar cel mai slab? Cine s-a identificat cel mai mult cu profesia de diplomat şi cine s-a potrivit ca nuca în perete cu cerinţele acestui post? Intră în dezbatere şi citeşte aici şi editorialul “Teodor Baconschi: un ministru de externe de uz intern”.

În timpul Războiului Rece, exista o linie telefonică directă, între Casa Albă şi Kremlin. Instalată dupa criza rachetelor din Cuba, din octombrie 1962, linia avea menirea să prevină apariţia unor situaţii încordate între cele două supraputeri şi să detensioneze relaţiile dintre Moscova şi Washington, facilitând convorbiri directe ale preşedintelui american cu omologul său sovietic.