România a produs surpriza aseară şi a învins Grecia, o echipă care nu mai pierduse de 17 meciuri. A fost fără îndoială meciul cel mai bun din noul mandat al lui Piţurcă, şi poate al doilea cel mai bun al naţionalei din ultimii ani, după victoria în faţa Bosniei din Giuleşti. Iar dacă după înfrângerea cu Belgia, şi toate celelate care au mai venit înainte, am criticat aspru naţionala, după victoria de aseară, trebuie să fim corecţi, şi să îi felicităm pe toţi cei care au pus umărul la ea. Nu prea tare însă, pentru ca ea nu aduce vreo calificare, ci doar o gură de aer.

Cu ce rămânem însă după această victorie, în perspectiva calificărilor ce vor începe la anul? În primul rând, rămânem cu ideea că Gabi Torje este liderul noii generaţii, şi ca poate fi jucătorul care să tragă echipa după el în anii următori, mai ales dacă va reuşi să se împună şi să joace constant la Udinese. Rămânem cu impresia că Ştefan Radu poate fi o soluţie cel puţin la fel de bună ca Raţ pentru postul de fundaş stânga, mai ales în contextul prestaţiilor nu întodeauna convingătoare ale lui Raţ, date poate şi de siguranţa postului de titular. Asta în măsura în care Ştefan Radu va reuşi să răspundă constant convocărilor, nu aşa cum s-a întâmplat până acum. Rămânem de asemenea cu postul de fundaş dreapta descoperit atunci când Săpunaru este indisponibil, fiind aşadar unul din posturile pe care vor mai urma experimente.

Dincolo de ceea ce a arătat aseară cu noi, evoluţie ce se poate explica uşor prin lipsa motivaţiei, Grecia poate fi un model de urmat pentru România. Grecia este o echipă care se califică la turnee finale, reuşind chiar ca, pentru europeanul din vară, să o facă fără a pierde vreun meci. Şi sunt un exemplu de urmat în primul rând pentru că au reuşit aceste performanţe cu un lot de un nivel apropiat cu cel al Romaniei. Nici ei nu au supertalente, sau supervedete la Real sau Barcelona, sau un joc nemaipomenit de spectaculos. Spre deosebire de noi însă, au reuşit să obţină maxim din ceea ce au avut la dispoziţie, reuşind să exceleze la capitolul eficienţă şi pragmatism. Nu luăm în calcul treofeul european câştigat în 2004, am fi ridicoli să ne gândim măcar la astfel de obiective, ne referim pur şi simplu la calificări, un nivel minim de performanţă pe care noi nu reuşim să-l atingem.

Deşi circumstanţele în care am reuşit să producem acest joc bun nu trebuie scăpate din vedere, putem totuşi trage speranţa că, pe viitor, vom reuşi măcar să ne impunem cu mai multă uşusinţă decât am făcut-o în această campanie în faţa unor adversari de nivelul Luxemburgului. Pentru calificări, mai avem de lucrat.

Sursa foto: gsp.ro