Parcul natural Bucegi este cel mai cunoscut şi frecventat Parc Natural din România. Datorită accesibilităţii sale aici preferă majoritatea turiştilor să-şi petreacă atât sfârşiturile de săptămână cât şi concediile. Ca orice loc mirific masivul Bucegi are legendele sale. Spunesitu.ro vă prezintă câteva poveşti despre Bucegi şi vă invită la dezbatere: cunoaşteţi şi alte legende?

Tunelul de sub Bucegi

Poate cea mai cunoscută poveste este cea a tunelurilor subterane ce străbat Bucegii. Acestea s-ar întinde pe mii de kilometri de-a lungul Carpaţilor, iar masivul Bucegi ar fi străbătut de o cavernă de 20 de kilometri, marcată la suprafaţă de câmpuri energetice. Se spune că, dacă treci prin aceste câmpuri, cu siguranţă o să te simţi mai bine şi chiar te poţi vindeca de diverse boli. Însă, când e vorba de dovezi concrete toată lumea cunoaşte pe cineva, care cunoaşte pe cineva, care a auzit de la cineva,  care a auzit pe altcineva că s-a vindecat… dar acel altcineva nu este cunoscut de nimeni.

Legenda tunelului a fost alimentată şi de seria de cutremure din 1993 (4 mai – 10 iunie). Deşi intensitatea maximă a cutremurelor a fost de doar 5.1 grade pe scara Richter, aceste cutremure s-au manifestat mai violent deoarece au fost cutremure de suprafaţă. Numărul destul de mare, uneori zilnice, şi zgomotul care preceda cutremurele a făcut ca unii oameni să le asocieze cu tunelul legendar, iar povestirile despre cutremur au căpătat nuanţe supra-naturale.

Iată o povestire care, se spune  pe internet, aparţine unui muzeograf din Buşteni: “Apoi au început cutremurele. Paradoxal, dar acestea n-au putut fi localizate în Bucegi şi nici nu aveau vreo legătura cu sursa seismică din Vrancea. Seria de cutremure a început în 1994 şi a ţinut 3 ani. Se produceau la ore fixe: la 20 şi 3 noaptea. În fiecare zi, invariabil. Nu erau însă seisme propriu-zise. Se manifestau după alte legi. Aveau un areal redus: Azuga-Buşteni-Sinaia. Uneori cuprindeau doar un cartier din Buşteni. Se auzea din pămînt un vuiet, ca şi cum s-ar fi prăbuşit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apareau nici mişcări orizontale, nici verticale. Am numărat peste 100 de astfel de mişcări seismice.”

“Era ciudat că, deşi nu dormeau, oamenii nu se simţeau obosiţi” 

Unii martori işi amintesc că aceste cutremurele au fost precedate de alte fenomene stranii: ”timp de două săptămâni, în partea de sud a oraşului, oamenii aveau insomnii, indiferent de vârsta. M-am gândit că sunt emanaţii de noxe de la fabrica de hârtie. Nici vorba de aşa ceva. Era ciudat că, deşi nu dormeau, oamenii nu se simţeau obosiţi. Mi-au confirmat acest lucru cel puţin 20 de persoane. Unii localnici au ajuns să trăiască adevarate stări de euforie. Manifestările aveau loc numai în timpul nopţii. Dupa ce au băgat în sperieţi tot oraşul, au încetat la fel de brusc cum apăruseră. ″ 

Zamolxis, zeul suprem al Dacilor îşi avea lăcaşul în Bucegi

O altă legendă ne întoarce în timpuri străvechi, pe vremea dacilor. Se spune că Bucegiul este de fapt Kogaion, locul unde îşi avea lăcaşul Zamolxis, zeul suprem al Dacilor. Locul preferat al zeului era o peşteră în care dispărea pentru perioade lungi de timp. Pentru că din Kogaion curgea o apă limpede, amatorii de legende concluzionat că Peştera în care se retrăgea Zamolxis este Peştera Ialomicioarei iar apa limpede este Ialomiţa.

Vârful Omu - sanctuar dacic?

Se vorbeşte şi despre faptul că pe Vârful Omu ar fi fost un sanctuar dacic, aşa cum au mai fost şi pe alte creste ale munţilor, în Retezat şi Ceahlău, formându-se astfel un uriaş triunghi carpatic între cele trei puncte. Este aşa-numitul „triunghi de aur” al Daciei.

Kogaion înseamnă  “Capul Magnificului ”, iar “Capul Magnificului” este asociat Sfinxului 

Kogaion înseamnă  “Capul Magnificului ” iar acest lucru “întăreşte” legenda în care masivul Bucegi este lăcaşul lui Zamolxe deoarece “Capul Magnificului” este asociat Sfinxului. Legenda nu se opreşte aici. Se spune că Dochia, o femeie bătrână, a fost transformată, împreună cu turma de oi,  în stană de piatră, creând ceea ce se numeşte astăzi Babele. 

Zona “şapte izvoare” de lângă Scropoasa = “zona nemuririi” din care obişnuia să bea apă Zamolxe? 

Rămânând tot în istoria îndepărtată aflăm că Zamolxe obişnuia să bea apă din “zona nemuririi” zonă care acum este asociată cu zona “şapte izvoare” de lângă Scropoasa. Povestea continuă cu faptul că simbolul celor “şapte izvoare” ar fi fost încrustat nu doar pe scuturile dacilor ci şi pe Columna lui Traian, fără a exista însă nici o poză care să confirme acest lucru.