Aţi antrenat foarte mult în ţările arabe. Vazută din afară, o astfel de experienţă pare fascinantă, însă cu siguranţă reprezintă o adevarată provocare. Cât de greu v-a fost să vă adaptaţi şi care au fost aspectele care v-au impresionat sau şocat?

Eu am fost din vestul extrem al lumii arabe, deci Maroc, este practic ultima ţară, acolo se termină lumea arabă, până în Bangladesh. Am avut şansa că am fost prima dată în Maroc şi acolo era o lume apropiată de Europa. Am mai avut norocul să am în conducere băieţi foarte tineri, care terminaseră studiile în Europa de Vest. Aveam pe unul terminase Agricultura în Germania, unul terminase în Belgia şi avea un magazin de ochelari, de lentile; unul terminase la Saint – Etienne în Franţa. Erau nişte oameni cu o altă deschidere. Şi am plecat la propunerea lui Ilie Balaci. Ilie a fost acolo prima dată şi eu am încercat să-l duc pe el pe zona asta de Cipru. Şi când a intrat el şi a pătruns în Maroc, şi după aceea în Tunisia, el a căutat să merg acolo. Antrenase Club Africain din Tunisia şi câştigase patru trofee. A vrut să mă ducă şi pe mine. Aveam şi biletul de avion, la un moment dat, şi n-am vrut să mă duc. Mi-a fost teamă. Pentru că, în general, când te duci la o experienţă nouă, ai nevoie de o anumită perioadă de adaptare, de cunoaştere, să poţi să ştii ce se întâmplă, să reacţionezi. Iar ei vroiau, la momentul când au câştigat patru trofee, să repete performanţa. Deci orice pas greşit ar fi fost considerat un eşec, şi atunci... nu e bine să te duci cu prea multă presiune într-un loc nou. Şi a fost oferta celor de la Maghreb de Fes, MAS cum spun ei, aveau o echipă tânără, numai ce promovase în prima ligă, şi aveau ca obiectiv formarea unei echipe, deci puteai să mai respiri. Era timp, puteam să mă adaptez. Am avut şansă. Patronii făceau parte din familia regală şi făcuseră şi ei studiile în America, şi am reuşit să mă adaptez. În Maroc am stat 5 ani, şi cu bune şi cu rele. Promovaseră şi stăteau numai în sindrofii. Sunt maeştri în a sărbători evenimentele. Sunt oamenii extremelor. Cum se spune la noi, fac înmormântare după înfrângere şi nuntă după victorie.

În  Maroc ne duceam la guvernator, la primar, la nu ştiu care, sărbătoare, premii, cadouri, muzică. Întrebam „Dar noi când ne mai apucăm de muncă?”

  Şi în sfârşit, ne-am dus la Ifrane, o localitate cam ca Poiana Braşov, la 1600 de metri altitudine, şi am luat micul dejun, am anunţat că la ora 10 e plecarea spre stadion cu maşina. Opt inşi nu erau la maşină. Trecuse de ora 10, am întrebat secundul dacă i-a anunţat şi în limba arabă. Şi am plecat fără opt. Deci am făcut o mică revoluţie, pentru că ei erau după sărbătoare. Şi m-a ajutat Dumnezeu,  am făcut 1-1 la Rabat cu echipa forţelor armate, deci cu Steaua. Am venit şi am bătut pe Hassania Agadir, o echipă antrenată tot de un român, de Marcel Pigulea. Am bătut în derby echipa a doua a oraşului, un lucru pe care ei nu-l mai făcuseră niciodată. Şi apoi m-au dus să sărbătorim, bineînţeles.

Fotbaliştii din Arabia Saudită au nişte condiţii incredibile. Şi-au adus antrenori foarte buni şi jucători care reprezintă ceva. Şi toate lucrurile astea s-au acumulat şi au crescut

Fotbalul din acea zonă este privit în România ca unul în dezvoltare, dar încă foarte slab. Sunteţi un bun cunoscător al campionatelor din zona Golfului, care este nivelul acestor competiţii?

A fost şansa că s-a mai transmis ceva din Arabia Saudită şi s-a văzut ce stadioane sunt acolo. Şi în Kuweit, fiecare club are un stadion nou făcut. E altceva, e altă lume. Fotbaliştii vin la antrenamente cu maşini ultimul tip. Vedeam reclama la televizor, şi seara îi vedeam în parcare. Fotbaliştii lucrează sau sunt studenţi. În Kuweit, acum au început să devină profesionişti. Cei din Arabia Saudita sunt deja profesionişti. Şi au nişte condiţii incredibile. 
Şi-au adus antrenori foarte buni şi jucători care reprezintă ceva. Şi toate lucrurile astea s-au acumulat şi au crescut. Uşor, uşor o să crească şi la ei numărul de jucători străini, pentru că sunt foarte orgolioşi.

Mă ruga Gabriel Martinez, preparatorul fizic de la Craiova, să-l iau cu mine în ţările de acolo. Şi i-am zis „Dacă lucrez cu tine, ne împuşcă ăia, nu mai folosim biletele de întoarcere.”

În Kuweit, jucătorii vin la antrenament de la serviciu. Sunt convins că ei nu lucrează de se spetesc, dar sunt angajaţi undeva şi vin la antrenamente să simtă plăcere. Dacă nu le dai plăcere, l-ai terminat, eşti out.

Şi în plus, trebuie să te placă. Numai ce ajunsesem în Kuweit, şi eram într-un supermarket şi am auzit vorbindu-se româneşte. Era o doamnă care stătea de mai mult timp în Kuweit, şi mi-a spus o chestie pe care am verificat-o că aşa a fost. Mi-a spus că dacă te plac, eşti omul lor pe viaţă. Contează foarte mult cum te percep. Şi aşa a fost. Pe mine m-au plăcut, eu am luat bătaie şi cu 5-0, de ziceam „Gata, sunt terminat”. Plus că, am înţeles că aveau altă mentalitate. În România, un antrenor simte problemele şi ia problemele clubului în spate, se interesează şi de arbitraj şi de altele. Şi m-am dus acolo, era minutul 85, jucam cu o echipă mai mare, din granzii campionatului şi în ultimele 4-5 minute am pierdut meciul cu 2-1. Şi am pierdut pe nişte greşeli, ca în România, eram foarte supărat, am avut meciul în mână, am facut nişte greşeli, şi eram foarte afectat. Şi a venit unul din conducători şi mi-a spus că lor le-a plăcut cum a jucat echipa, că ştiu de ce am pierdut, să nu-mi fac probleme. M-a liniştit. M-a ajutat să mă detaşez puţin. Impresia e absolută. Poţi să câştigi, dacă nu joci nimic, te aşteaptă un meci-două. Ilie Balaci a păţit-o pe pielea lui. Costică Ştefănescu a fost anul trecut şi n-a putut. A stat două-trei luni. Şi spuneau despre el că este un antrenor foarte bun, deci nu aici era problema. Nu le dădea posibilitatea să zâmbească la antrenament, ceea ce ei căutau.

Pe 26 martie, România joacă meciul cu Bosnia, un meci în mare măsură decisiv  pentru calificarea la Euro. Având în vedere modul cum a decurs până acum campania de calificare, şi cele două meciuri amicale jucate în Cipru, credeţi că avem forţa să ne calificăm?

L-am văzut pe Răzvan lucrând. Îl cunosc de când avea 10 ani şi venea taică-său cu el la echipa naţională. După aceea, am fost la Sportul Studenţesc şi Răzvan era jucător acolo. A fost în generaţia care a câştigat campionatul la tineret şi după aceea au făcut pasul la echipa mare, vreo 5-6 din grupul lor, niste jucători importanţi. Răzvan era primul la antrenament, făcea pariu cu toată lumea ca nu ia gol, deci un tip extraordinar, de toată isprava. După aceea am fost la Braşov şi i-am cerut permisiunea, chiar dacă ne cunoşteam, să vin la antrenamentele lui o săptămână, şi l-am văzut lucrând. Deci este unul dintre antrenorii foarte buni ai acestei ţări.

Nu e adevărat ce spune lumea, că noi nu avem şcoală de antrenori. Eu am avut şansa, l-am văzut şi pe Olăroiu, lucrând foarte bine, l-am văzut şi pe Stoichiţă.  Răzvan este un tip occidental şi este tobă

Sigur că avem lipsurile noastre, avem şi noi, ca şcoală de antrenori, probleme. Pe mine m-a preocupat chestia asta cu antrenoratul. Din 1979 scriam antrenamentele lui Ştefan Covaci, lui Cernăianu, lui Teaşcă şi de aceea spun că, într-o perioadă, eram pe sistemul sovietic: munceam mult şi prost. După aceea, uşor-uşor a venit Ştefan Covaci la un moment dat pe modelul vestic...

Deci, Răzvan este un tip occidental şi este tobă. L-am văzut la antrenament şi i-am şi spus că mi-a plăcut foarte tare. Nu e mai puţin adevărat că şi el a căutat prea mult. Sunt foarte multe curente, s-ar putea să fie şi în alte ţări, dar în România în special.  Este omul lui cutare, omul lui cutare, omul lui cutare. Şi atunci, în teorie, ca antrenor al echipei naţionale ar trebui să-i aduci pe cei mai buni, dar în România ştii că este foarte bun, dar nu e omul tău, nu e cu tine şi n-ai încredere în el. Sunt foarte multe probleme de genul acesta. Şi el a căutat într-o oază oarecum limitată, când erau şi alţi jucători, şi s-ar fi putut hotărî mult mai devreme. Pentru că acum vine meciul cu Bosnia, şi testele pe care le-a făcut, jucătorii pe care i-a adus nu au confirmat şi nu îi dau certitudini. Nu ştiu dacă va merge pe grupul cu care a fost în Cipru, de exemplu.

Între timp au apărut şi problemele lui Marica la Stuttgart, care nu mai joacă de câteva etape. În aceste condiţii, se vorbeşte tot mai mult de revenirea lui Mutu la naţională. Credeţi că ar trebui convocat?

Mutu, în teorie, ar trebui să joace. În condiţiile în care ai un jucător, indiferent cum se numeşte el,  dar nu vrea să pună pe primul plan echipa naţională, eu tind să-i dau dreptate lui Răzvan.

Sigur că Mutu, find cel mai bun jucător al Romaniei, ar trebui să facă parte din lotul echipei naţionale. Dar dacă-ţi vine şi-ţi face figuri, şi nu-l interesează şi pleacă noaptea din cantonament... Să spun că-l am pe Mutu, dar nu-l am?

Deci iarăşi, este o contradicţie, şi nu ştii cum este mai bine. Probabil că dacă grupul pe care Răzvan a mers până acum, fără Mutu, ar fi avut rezultate, într-o altă perspectivă i-ar fi întins mâna lui Mutu. Acum, când grupul nu merge şi Mutu începe să mişte....Este o problemă între el şi Mutu.

Noi, în România, creştem de o manieră diferită jucătorii. Pentru un neamţ, toţi jucătorii sunt egali. Asta trebuie să facă, nu mă interesează dacă e bolnav, dacă i-a plâns copilul azi noapte, ăsta este programul. Rezişti, bine, nu rezişti, auf wiedersehen. În România, avem alt sistem. Dacă îl vezi pe unul că e puţin talentat, patronii îl iau cu „copilul meu”. Uită-te la Adrian Mititelu, cu Găman şi Bărboianu: „Ăştia-s copiii mei, au un statut privilegiat...” Aşa a fost şi Marica. A fost tot timpul răsfăţat. A fost vedetă la Dinamo, că era foarte tânăr şi promitea, aproape de echipa naţională. La Şahtior, Lucescu l-a luat iarăşi foarte tânăr şi toată gruparea de la Şahtior îi dădea încredere. Şi s-a dus în Germania, unde a dat de alt tratament şi i s-a părut că este nedreptăţit. Nu avea nimeni nici o treabă cu el. Dar el simţea nevoia să mai fie luat deoparte, să i se spună că e bun, că nu e nimic dacă a greşit, că va creşte.

În ultimul timp au fost promovaţi la prima reprezentativă o serie de jucători tineri, precum Torje, Gardoş, Râpă, Papp, Sburlea, sau Silviu Ilie. Credeţi că aceştia reprezintă soluţii cu potenţial real pentru o echipă naţională puternică în viitor?

Singura problemă pe care o văd aici este problema timpului. Când au început preliminariile la noi, erau angajaţi şi cei de la tineret în competiţia lor. Deci Răzvan n-a putut de la început să întoarcă o pagină în istoria naţionalei. Deci, a trebuit să continue cu un grup, aşteptându-i pe ceilalţi ca să vină. Deci Răzvan a început preliminariile neputând să îşi aplice ideile, si a folosit nişte jucători care i-au răsplătit jumătate din încrederea pe care le-a acordat-o. Iar acum vine momentul să schimbi, în timpul competiţiei. N-a avut timp să se rodeze relaţiile, şi acum vine meciul cu Bosnia, unde nu ştii ce să faci. Ai da încredere celor tineri, nu le-ai acordat suficient timp, nici de pregătire, nici de meciuri. Îţi vin cei vechi, un Mutu şi ceilalţi se întorc, nu se cunosc cu grupul. Sunt foarte multe improvizaţii.

Dacă îl schimbă pe Răzvan, va veni altul, cu alte idei, şi ne vom învârti tot timpul în cerc, şi vom face aceleaşi greşeli. Trebuie  lăsat o campanie, două, trei. Mai ales că este vorba de un antrenor tânăr, capabil, educat, agreat de sponsori, are o imagine foarte bună.

În măsura în care, după meciul cu Bosnia, şansele de calificare vor fi compromise, credeţi că ar trebui să se renunţe la jucătorii din generaţia veche şi să se înceapă reconstrucţia echipei naţionale de la zero, în jurul acestor tineri?

Din păcate, până una alta, este problema cu antrenorul, pentru că la noi nimeni nu are răbdare. Te uiţi la nemţi şi te uiţi la italieni. La italieni, pun antrenor la echipa naţională şi pun antrenor la echipa de tineret.  Şi aceştia merg o perioadă, până antrenorul de la echipa mare iese la pensie, să zicem, şi cel de la tineret trece la echipa mare. La nemţi este alt un sistem. Antrenorul principal are un antrenor secund, merg împreună, iar când nu mai e cel principal, vine secundul. Lucrurile au continuitate, lumea aşteaptă, nu e disperată după nişte rezultate. La noi, dacă îl schimbă pe Răzvan, va veni altul, cu alte idei, şi ne vom învârti tot timpul în cerc, şi vom face aceleaşi greşeli, vom veni la aceleaşi momente de cumpănă şi vom face aceleaşi alegeri greşite. În opinia mea, ar fi trebuit ales un antrenor, iar apoi să-l laşi puţin să lucreze. În momentul în care s-a hotărat că ăsta este, trebuie  lăsat o campanie, două, trei. Mai ales că este vorba de un antrenor tânăr, capabil, educat, agreat de sponsori, are o imagine foarte bună. S-ar regla foarte multe lucruri.

De la Universitatea Craiova, pe cine aţi vedea la echipa naţională?

L-aş vedea pe Dănănae, care a mai fost, şi a ieşit săracul pe o accidentare, ar putea să revină. Îl văd pe Prepeliţă, care nu e nici bătrân, are 25 de ani şi vreo 250 de meciuri în prima ligă. Iar la câte şanse a dat antrenorul echipei naţionale unor jucători care n-au confirmat, ar fi putut să le dea şi lor. Fraţii Costea, de asemenea, pentru că şi Mihai Costea a fost în generaţia aceea de excepţie a lui Săndoi de la tineret. Florin Costea revine, acum. Sunt variante.

Una din cele mai pregnante şi intens discutate probleme ale campionatului este cea a arbitrajelor. Consideraţi că mai există corupţie în arbitrajul românesc sau sunteţi de părere că erorile sunt cauzate de lipsa de valoare a arbitrilor?

Am dubii în ceea ce priveşte selecţionarea lor. Cred că nu sunt cei mai buni care trec prin filtrele care să-i aducă la prima divizie.

Credeti că faptul că mulţi dintre foştii arbitri şi-au promovat fiii, pe alte criterii decât cele strict legate de valoare, poate fi o cauză?

S-ar putea, pentru că văd că au fost greşeli, cum a făcut Avram în meciul CFR Cluj - Poli Timişoara, şi de o parte şi de alta. Mi-e greu să cred că a fost cu una sau cu alta, greşelile au fost şi de o parte, şi de alta. La meciul din tur cu Steaua, când conduceam Universitatea Craiova, a dat gol  Mihai Costea, care a pătruns, şi-a driblat adversarul, a şutat, a marcat, şi s-a anulat golul. Iar la sfârşitul meciului, l-am întrebat pe arbitru ce a fost, şi mi-a spus că fault la portar. Ca după aceea să se spună că a fost offside. Acolo cred totuşi că a fost intenţie.

Jucătorii străini din România nu sut bine evaluaţi. Se încearcă să se facă şmecherii cu ei, mulţi sunt neplătiţi. Noi râdem de ei, dar când pleacă din România sunt apreciaţi.

Ce părere aveţi despre fotbaliştii străini aduşi în România? Consideraţi că adaugă valoare campionatului?

N-am o părere atât de proastă cum au unii. Sunt jucători străini care joacă în România şi li se pun tot felul de etichete, că noi ne grăbim să punem etichete, şi pleacă din România sunt apreciaţi.  De exemplu Edel. Râdeau de el şi cum e titular la PSG. A venit un portar, tot la Rapid, Pardo,  care este titular la Olympiakos. Adică cum, la noi nu sunt buni şi acolo sunt buni? Părerea mea este că problema e modul cum sunt evaluaţi. Şi se încearcă să se facă şmecherii cu ei, mulţi sunt neplătiţi. Uitaţi-vă la Dayro Moreno, care ajunsese aici să nu mai poată să dea în minge, era şi fluierat. Se duce în Copa America şi marchează meci de meci, şi e printre cei mai buni. Zapata, al doilea portar în naţionala Columbiei, nu vă supăraţi, pleacă liber de contract şi e titular la Galatasaray. Că mai face câte o greşeală,  toată lumea mai face. Hai să nu zic numai de jucătorii străini, dar ca să vedem că face parte din regulă, mă gândesc la Zicu. La Dinamo, nu mişca nimic, s-a dus la Timişoara, îi ţine pe Timişoara. Deci eu nu cred chestia asta. Moraes, de exemplu, a venit liber de contract şi a plecat pe 1 milion jumătate.

Ce părere aveţi despre modul cum sunt aduşi jucătorii străini în România, urmăriţi numai pe DVD?

Noi nu avem bani, haideţi s-o spunem pe aia dreaptă. Avem noi sistem de scouting, este vreun club care are sistem de scouting? La noi nu există strategie. În primul rând, nu ştie nimeni bugetul, pentru că eşti dependent de patron, sunt banii lui din buzunar.

Dacă crede aşa, intri cu un anumit buget, şi la jumatatea campionatului îţi spune că triplează bugetul. Nu e continuitate în idei. Ce să facă scouter-ul? Scouterul trebuie să se ducă să caute un jucător, pe un anumit profil. Dar eu dacă nu ştiu ce se va întâmpla, ce să îi spun scouter-ului? Trebuie să ştii bugetul alocat ca să ştii cât şi cum, care jucători pleacă, care jucători vin, pe ce perioadă, când am nevoie de un jucător, pentru ca lucrurile să se întâmple aşa.

Nu credeţi că ar fi timpul să începem să ne îndreptăm în această direcţie?

 De ce vor să conducă patronii: penru că le place, pentru că cred că se pricep la toate şi pentru că nu au încredere în cei care ar trebui să se ocupe de asta

Patronii vor să conducă ei, pe mai multe considerente. În primul rând,  le place. E o jucărie nouă şi le place. Doi, cred că se pricep la toate. Partea sentimentală primează, sunt sentimentali decât reflexivi. Şi mai au un motiv pentru care conduc: pentru că nu au încredere în cei care ar trebui să se ocupe de asta, şi atunci preferă să conducă ei, ca să fie siguri că nu se întâmplă nimic. Ca să fie siguri că nu-i păcăleşte nimeni, preferă să negocieze ei, să plătească salarii, să plătească prime, sa facă ei tot. Dar, părerea mea este că este un anumit stadiu de dezvoltare, lucrurile vor evolua. Suntem încă în perioada de pionierat. Uite cum Gigi Becali s-a călit, şi-a dat seama unde a greşit şi unde trebuie să schimbe, l-a adus pe Mihai Stoica. Porumboiu îl voia pe MM Stoica, cei de la Galaţi îl au pe Marius Stan, deci fiecare, uşor-uşor, să predea din prerogative unui profesionist care să ştie care este bugetul lui, care sunt obiectivele lui, lucrurile să iasa din spectrul ăsta al sentimentelor. Pentru că patronii sunt până la urmă primii suporteri. Nimeni nu spune că nu trebuie să aibă controlul, dar să fie filtrul unor profesionişti înainte. Ei să fie cum am spus eu, cand tot îl întrebam pe Adrian Mititelu care e rolul meu, noi toţi rezolvăm probleme şi Adrian Mititelu are rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi spune da sau nu, se face sau nu se face, pe nişte proiecte pe care le propui.

Am fost puşi în situaţia  să facem o echipă în 4-5 săptămâni, şi eu cred că am făcut o echipă frumuşică. Să faci echipa asta să joace este una. Dar s-o faci să câştige, este altceva, ai nevoie de timp

Universitatea Craiova se luptă pentru salvarea de la retrogradare în acest retur, iar startul nu a fost unul deloc bun. Care credeţi că sunt şansele Universităţii de evitare a retrogradării?

Noi avem încredere. Avem un grup pe care l-am constituit în doar 4-5 săptămâni. Unii jucători au plecat, pentru că era timpul să plece, dar unii au plecat şi ne-au surprins, pentru că erau nişte jucători cu care am fi vrut să continuăm, în jurul cărora s-ar fi putut dezvolta echipa. Am fost puşi în situaţia să facem o echipă în 4-5 săptămâni, şi eu cred că am făcut o echipă frumuşică. Acum, să faci echipa asta să joace este una, dar s-o faci să câştige, este altceva, ai nevoie de timp. Plus că au venit mulţi jucători, pentru că ni s-a pus sula în coaste, şi atunci a trebuit să căutăm jucători în criză de timp. Dar, după părerea mea, echipa a jucat, a avut exprimare. Au vrut, de multe ori au şi putut, şi-au creat ocazii, am fost foarte aproape de a obţine victoria şi cu Steaua şi cu Brăneştiul. Că facem greşeli, asta este clar, pentru că este un ansamblu care încă nu s-a sudat. Şi dacă ai o echipă care joacă de mult timp împreună, tot îţi trebuie 4-5 etape, până când lucrurile să înceapă să funcţioneze. A fost meciul cu Braneştiul, am fi vrut să câştigăm. Alin Buleică a făcut o greşeală, nu poţi să-i iei capul copilului. Este un tânăr care mai face greşeli. Noi credem în el, este la lotul de tineret. A făcut Riise o greşeală, la meciul tur dintre Roma şi Şahtior, deci se întâmplă. Că ni se întâmplă nouă şi am vrea şi noi să profităm de astfel de greşeli, asta e altă treabă. Sunt jocuri de 6 puncte cu adversari direcţi ai noştri, dar în acelaşi timp, sunt adversari accesibili. Orice se poate.

Avem o echipă care e în stare de orice. Să bată pe oricine şi să ia bătaie de la oricine

Vreo doi ani dacă ar trece peste această echipă, dar să nu se schimbe decât foarte puţin, sigur că altfel ar sta lucrurile. Acum am schimbat nouă jucatori, nu-i uşor. Toţi care au plecat puteau foarte bine să fie titulari, nu ştiu dacă în acelaşi timp, dar şi în acelaşi timp, tot făceai o echipă redutabilă. Ori să schimbi jucătorii ăştia nu e uşor. Şi în intervalul ăsta de timp. Deci din punctul meu de vedere, am făcut nişte minuni de vitejie.

Aţi fost unul din jucătorii importanţi ai echipei de legendă a Universităţii Craiova. Credeţi că o nouă Craiova Maxima ar mai fi posibilă? Atât ca performanţe, cât şi ca spirit.

După părerea mea, nu. Pentru că sunt alte vremuri, nu pentru că nu ar mai veni jucători de toată isprava, care ar putea să facă, în teorie. Dar datele problemei nu mai sunt aceleaşi. Noi, echipa aceea extraordinară, şi noi am avut nevoie de vreo 3-4 ani până să ajungem la acel nivel. Îmi aduc aminte, într-o vreme se scria, “Universitatea Craiova, o echipă cu 11 virtuoşi, dar nu o echipă”. Deci se vedea că fiecare e, dar nu era acea chimie. Ori, cine îţi dă acuma 3-4 ani? Un jucător, dacă a făcut un tur de campionat foarte bun, vin ofertele. Şi el înnebuneşte, vrea să plece. Deci e altceva. Ori ca să poţi să ajungi, îţi trebuie continuitate, 3-4 ani de continuitate. Cine îţi dă 3-4 ani? Uite Barcelona ce reuşeste. De ce? Pentru că are de la 8 ani grupul cu Busquets, cu Iniesta, la el a mai venit Messi, şi ăştia sunt linia de mijloc acum. Şi eu cred că nimeni nu mai are timp. Uite, îi creşti cum i-a crescut Adrian Mititelu pe Găman şi Bărboianu şi fug. Tentaţia e foarte mare.