România, așa cum este ea văzută dintr-un cabinet de spital, suferă de boli cardiovasculare, cancer și accidente de circulație, dar și de aroganță, lipsă de rușine și multă, multă impostură. „Pacientul român” trăiește în sărăcie, singurătate și boală. O nouă lege a sănătății trebuie să așeze nevoile sale pe primul plan și să acorde medicinei comunitare un rol primordial. Și, pentru că o comunitate nu poate exista separat de comuniunea religioasă și de administrația publică locală, Biserica și Primăria s-ar putea implica și ajuta reciproc în îngrijirea la domiciliu și paleație. Este ceea ce susține Bogdan Catrangiu, medic ginecolog oncolog și președintele Asociației române pentru prevenția cancerului (ARPC), pe care el însuși a înființat-o acum zece ani. Proiectele sale pot fi considerate vizionare. Iar analiza sa asupra lumii medicale românești este necruțătoare.

 Proiectul legii sănătății care a stârnit atâta vâlvă trebuia retras sau nu?

Este o lege care ne reprezintă pe toți și atunci fiecare poate avea o părere despre sănătate. Părerea mea este că proiectul de lege, la care s-a renunțat acum, nu avea cum să funcționeze, pentru că nu au existat consultări la elaborarea lui. Dacă vorbim din punctul de vedere al politicului, nu a fost chemată opoziția. Dacă vorbim din punctul de vedere al medicului, nu au fost chemați practicienii, ci doar teoreticienii. Și, mai ales, nu a fost întrebat pacientul, cel căruia i se adresează, de fapt, această lege. Pacientul român trăiește în sărăcie, singurătate și boală, iar o nouă lege a sănătății ar trebui să îndrepte aceste lucruri care, după douăzeci de ani, au ieșit și mai mult în evidență. A existat multă demagogie în ultimii douăzeci de ani...

Am avut paciente cu diagnostic oncologic, care aveau nevoie de operație și n-au făcut-o pentru a-și respecta contractele de muncă din Italia sau Spania, sacrificându-se pentru rate la bancă sau taxele de facultate ale copiilor lor

 Împărtășiți opinia că întreaga clasă politică din 1990 încoace poartă această răspundere?

M-am uitat ieri, întâmplător, la un film din seria Harry Potter. Un personaj afirma că nu există bine și rău. Și-atunci, ce există? O putere care vrea să-și păstreze puterea  și cineva care vrea să preia puterea. Asta dacă ne referim la oameni, pentru că adevărata putere o are numai Dumnezeu. Unii lideri cu mare  putere, în loc să adune și să vindece, au stat pasivi sau i-au dezbinat și învrăjbit, timp de douăzeci de ani, pe oamenii acestei țări. Din păcate, politicienii nu pleacă din țară... Pleacă oamenii disperați că nu mai au ce pune pe masa familiei. Am avut paciente cu diagnostic oncologic, care aveau nevoie de operație și n-au făcut-o pentru a-și respecta contractele de muncă din Italia sau Spania, sacrificându-se pentru rate la bancă sau taxele de facultate ale copiilor lor. România este acum imperfectă pentru cei care iubesc familia. Să nu vorbim, însă, numai de mâncare, acestor oameni le lipsește și o poveste în care să creadă. Totuși, demagogia nu există numai la nivel politic.

Legea sănătății nu trebuie să pornească de la un anumit model, pentru că nicio țară nu a reușit să facă din această lege o poveste frumoasă pentru cetățenii ei

 Demagogia poate fi imputată și lumii medicale?

Au existat și încă mai sunt mulți medici incapabili să-și corijeze orgoliile personale în relația cu colegii de breaslă și vor să fie cel puțin șefi peste ceilalți, șefi de secție, de exemplu, sau conducători de unități spitalicești. Au o mare dorință de a conduce și controla circuitul pacienților către sălile de operație sau de tratament și circuitul banilor din sistemul medical, dar aproape deloc energiile colegilor din secție sau spital. Ținând seama de modul în care pacienții vin astăzi către medic - ce întâlnesc și ce se întâmplă mai departe cu ei -, aș putea spune că medicii nu mai pot fi vindecători sau să ajute la vindecare. Revenind, legea sănătății nu trebuie să pornească de la un anumit model, pentru că nicio țară nu a reușit să facă din această lege o poveste frumoasă pentru cetățenii ei. Activitatea medicală de punere a unui diagnostic, biletul de trimitere, recomanadarea de tratament sau tratamentul în sine nu înseamnă nimic, dacă nu se raportează direct și nemijlocit la suferința omului care bate la ușa ta.

Aș propune o lege foarte clară pentru medicina comunitară. În cadrul medicinei comunitare diferența dintre asigurat și neasigurat nu trebuie să existe

 Dacă ați fi chemat să participați la elaborarea unui nou proiect al legii sănătății, ce propuneri ați avea?

Aș propune ca legea sănătății să fie foarte clară pentru medicina comunitară. Este obligatoriu, după părerea mea și a multor colegi, să creăm la nivel comunitar, și în cadrul ambulatorului de specialitate, niște etape de diagnostic și tratament de referință pentru pacient. În cadrul medicinei comunitare diferența dintre asigurat și neasigurat nu trebuie să existe. Și n-ar trebui să existe nici „cumetria” între administrația publică locală și nu știu ce întreprinzător  care oferă servicii medicale comunității, așa cum se întâmplă cu aceste SRL-uri care ridică mașinile din sectoare, dacă sunt puse „necorespunzător” pe carosabil.

România, așa cum este ea văzută dintr-un cabinet de spital, suferă de boli cardiovasculare, cancer și accidente de circulație, dar și de aroganță, lipsă de rușine și multă, multă impostură

 Și care sunt bolile de care suferă România?

România, așa cum este ea văzută dintr-un cabinet de spital, suferă de boli cardiovasculare, cancer și accidente de circulație, dar și de aroganță, lipsă de rușine și multă, multă impostură, medicală și umană. Niciun medic, care ar fi lăsat să lucreze cum trebuie și unde i se cuvine, n-ar pleca pe alte meleaguri suferind de dor de casă. Ar trebui să vedem medicina și altfel decât prin medicamente, aparatură și număr de medici. Atunci am descoperi că sunt cadre medicale destule dar care, atenție, în loc să fie lăsate să-și facă treaba sunt desconsiderate, puse la colț. Andre Malraux spunea că ”secolul 21 va fi religios, sau nu va fi deloc”. Adaptând la România secolului 21,  pot să vă spun că, dacă medicina comunitară nu se cuantifică clar într-o lege a sănătății și nu se dezvoltă eficient ambulatorul de specialitate, cu medici specialiști dedicați pacientului, care să-l urmărească până în sălile de operație, dacă specialitatea le-o permite, n-am făcut nimic.

Ambulatorul de specialitate nu funcționează așa cum ar trebui. Medicii specialiști devin destul de complexați și chiar frustrați

 Înțeleg, din ce-mi spuneți, că medicul specialist este o forță, că rolul său este deosebit de important...

Da, este o forță, dar nu se vede pentru că este estompată de mulți impostori. Din păcate, ambulatorul de specialitate nu funcționează așa cum ar trebui. Dacă medicii de familie și-au putut constitui o asociație, care atrage atenția că există, că reprezintă o forță, medicii specialiști nu au reușit asta. Mulți dintre ei devin destul de complexați și frustrați. Unii sunt deosebit de înzestrați, dar nefuncționali pentru că, în loc să fie integrați spitalului, sunt priviți de sus de către cei din spital, ca și cum medicii trebuie împărțiți în două categorii: unii să pună diagnosticul și alții să performeze într-o sală de operație. Repet, eu cred că legătura dintre medicina comunitară și ambulatorul de specialitate ar putea rezolva foarte multe dintre problemele de-acum. Apoi, trecerea de la ambulatorul de specialitate la spital trebuie să se producă într-o comuniune a tuturor medicilor. Adică, medicul care și-a dat tot interesul să pună diagnosticul, să urmărească un pacient, trebuie să aibă și el același culoar, ca și cel din spital, care consideră că e sub nivelul lui să coboare într-un ambulator de specialitate. Din punctul meu de vedere, orice specialitate, dacă are și o componentă chirurgicală, trebuie să fie permisivă tuturor, atât la nivel de ambulator, cât și în cadrul sălii de operație. În felul acesta putem genera niște energii, care să construiasă ceva.

Spitalul nu mai este ce s-a dorit să fie, nu mai are nimic caritabil. Lucrul ăsta se simte și ne sperie, atât pe noi, medicii practicieni, cât și pe pacienți

 Sistemul relațional pe care îl descrieți – pacient, medic de familie, medic specialist, chirurg - poate fi înțeles în întreaga lui complexitate de teoreticienii care eleborează proiectele de lege?

Legea sănătății, așa cum este ea construită în momentul de față, în care banii urmează pacientul, nu vrea să înțeleagă că vindecarea are o energie a ei. Pacientul crede în medic, iar medicul este responsabil de ceea ce spune și ceea ce face. El știe mai bine decât pacientul cu cine trebuie să intre în echipă ca să ajute la diagnostic sau la tratament. Este evident că această primă întâlnire dintre pacient și medic valorează foarte mult. În momentul de față se menține vechiul statut, în care numai unii medici pot, iar alții nu, să aibă acces către secția unui spital. Cred că sistemul medical, nepermis de dihotomizat, ar trebui să aibă promotori, care să facă ce trebuie făcut, pentru toată lumea, indiferent de statutul de asigurat sau neasigurat. Spitalul nu mai este ce s-a dorit să fie, nu mai are nimic caritabil. Lucrul ăsta se simte și ne sperie, atât pe noi, medicii practicieni, cât și pe pacienți. În spatele oricărei întâlniri între medic și pacient trebuie să existe o comunitate care să reprezinte medicul și, mai ales, pacientul. Într-un sens general valabil suntem cu toții niște pacienți ai unei lumi haotice, care minimalizează periculos și chiar distruge relațiile interumane la nivel de familie și de comunitate, lăsându-l pe omul-pacient singur și fără  ajutor.

Sănătatea nu depinde numai de medic, ci și de relațiile dintre oameni

 Observ că dumneavoastră acordați o foarte mare atenție pacientului. Ce le spuneți, așadar, pacientelor la conferințele pe care le susțineți în fiecare marți, în cabinetul dumneavoastră de la Institutul Oncologic?

Ceea ce v-am spus și dumneavoastră acum. Le mai spun și că neamul acesta nu se va salva prin bărbați, ci prin femei. Sunt medic ginecolog  și văd că o femeie ar face totul pentru copilul ei.  La aceste mici seminarii constituite la cererea pacienților vorbesc, mai ales, despre prevenția în cancer și tot ce presupune ea. Le prezint, bineînțeles, condițiile în care trebuie făcut testul Papanicolaou, le vorbesc despre situațiile în care este recomandată o mamografie, despre anticoncepționale, le spun de ce e riscant să folosească OB-uri, ce înseamnă menopauza ș.a.m.d. Pe scurt, despre ce trebuie să înțeleagă și de ce trebuie să le fie frică. Dar și despre importanța pe care o au înțelegerea și dragostea familiei în vindecarea oricărei boli. Sănătatea nu depinde numai de medic, ci și de relațiile dintre oameni. Medicina este nesemnificativă ca dedicație, în comparație cu dorința familiei de a ajuta și a ține în viață un bolnav. Minunile, atunci când se întâmplă, au legătură cu acest lucru.

Acum, când este de actualitate elaborarea unei noi legi a sănătății, trebuie să vorbească și instituțiile care tac. Biserica este una dintre ele

 De ce s-a născut Asociația română pentru prevenția cancerului și cum funcționează ea?

A apărut acum zece ani, pentru că acest lucru trebuia să se întâmple, și a reușit să facă destul de multe valuri. În primii patru ani m-am rezumat strict la prevenție, așa cum este ea prevăzută în programele naționale de sănătate. În momentul în care l-am întâlnit pe Preafericitul  Părinte Patriarh Teoctist, s-a schimbat totul. Am căpătat  o  altă înțelegere a bolii și a vindecării și am înțeles că un om-pacient nu trebuie privit doar prin prisma diagnosticului său de spital. Avem puncte de lucru în București și în țară și am convins medicii de familie să colaboreze cu noi. În timp, am devenit un apropiat al comunității evreiești, al comunității musulmane, al celor greco-catolice și romano-catolice care se implică, la rândul lor, în proiecte de prevenție, îngrijiri medicale la domiciliu și paleație. Toți cei pe care i-am pomenit au fost de acord să avem un dialog, pentru că le-am vorbit ca un medic care vrea să împlinească într-un spital vorbele care se aud în lăcașurile de cult, legate de comunitate și izbândă. Este adevărat că, în contextul actual, mă simt uneori foarte singur, dar am creat niște punți de dialog, am vrut să arăt că există o tradiție a vindecării sufletești și trupești și ea trebuie continuată. Sunt convins că acum, când este de actualitate elaborarea unei noi legi a sănătății, trebuie să vorbească și instituțiile care tac. Biserica este una dintre ele.

 Ce fel de sprijin așteptați de la aceste comunități religioase în activitatea pe care o desfășurați?

Concret, ar fi vorba de îngrijirea la domiciliu și paleație. Ele nu trebuie privite doar din punctul de vedere al pacientului oncologic, ci al oricărui pacient. În cazul îngrijirii la domiciliu, pacientul se vede adus în situația de a accepta pe altcineva în intimitatea lui, și nu trebuie să se îngrijoreze că acel cineva s-ar putea uita să vadă și să spună mai departe ce are el prin casă. Iar paleația este un stadiu, probabil final, al unui om al cărui trup este copleșit de boală, dar al cărui suflet trebuie să se înalțe. Și asta numai Biserica și credința o pot face.

Prin prevenție și paleație, comunitățile își provoacă liderii să găsească soluții împreună, iar o comunitate nu poate exista fără comuniune religioasă

 Speram că-mi veți spune că toate aceste biserici și-au dat mâna pentru a vă ajuta cu banii necesari construirii unui centru în care aceste două situații, despre care pomeneați mai devreme, îngrijire și paleație, să-și găsească rezolvarea... 

Experiența mea în acest domeniu - și mi-e teamă de felul în care vor comenta asta cei care vor citi acest dialog -, s-a petrecut în felul următor: peste tot unde m-am dus, povestind ce vreau să fac, totul a fost „bine” până la bani. Și am aflat așa: că puterea nu are bani, că Biserica nu are bani... Nimic nu se poate face fără bunăvoință și participare. Mi-am dat seama că, atunci când vrei să construiești un asemenea proiect, trebuie să ai voce, ureche muzicală și un anume fel de credință. Ureche muzicală au mulți și înțeleg de ce trebuie construit acest proiect...În broșurile de promovare, care pot fi regăsite și pe site-ul Asociației http://www.preventia-cancerului.ro/ spun așa: „Prevenția și paleația, virtuțile și rugăciunea unei comunități”... Folosesc un plural și un singular, pentru că paleația este o rugăciune, iar unei comunități nu-i este suficientă doar rugăciunea ta, ci a tuturor celor ce-și doresc comunitatea și comuniunea. Undeva, în subsidiar, există o provocare pentru toți cei care vor să conducă aceste energii ale maselor. Prin prevenție și paleație, comunitățile își provoacă liderii să găsească soluții împreună, iar o comunitate nu poate exista fără comuniune religioasă și adevărați lideri.

În medicină, Dumnezeu există și este tot timpul prezent

 V-ați îndreptat către aceste înțelegeri teologice după ce ați devenit medic și ați văzut atâta suferință sau a fost invers, Dumnezeu v-a îndreptat către medicină?

Cred că fiecare om are întâlnirile lui, trebuie doar să fii deschis. Spiritualitatea aceasta, pe care noi o hrănim si ne hrănește pe noi, și care se numește Dumnezeu, nu este legată de ceva teoretic, ci de ceva practic. Dumnezeu nu vine prin intermediul unei raze de lumină sau al unui înger care îți apare în vis, ci prin intermediul unei experințe mijlocită de obicei de un semen al tău. În medicină, Dumnezeu există și este tot timpul prezent.

Dacă astăzi un pacient „s-a dus” pentru că tu n-ai putut să-i dai tot ajutorul de care avea nevoie la timpul potrivit, ești copleșit și te smerești

 V-ați îndepărtat de întrebarea mea și sunt nevoită să o reiau: v-ați apropiat de Dumnezeu înainte sau după facultatea de medicină?

Probabil că cele mai importante lucruri în viață sunt cele pe care le trăiești întru-totul. Pierderea unui pacient  reprezintă un asemenea lucru. Dacă un pacient s-a dus pentru că tu n-ai putut să-i dai tot ajutorul de care avea nevoie la timpul potrivit, ești copleșit și te smerești. În cele din urmă, ajungi să-ți dai seama că un pacient nu se vindecă doar pentru că l-ai operat tu bine, ci pentru că a avut șansa unei comuniuni între el, medic și Dumnezeu. Acesta este răspunsul meu la întrebarea dumneavoastră.