|
Solutii
Spunesitu.ro cere desfiinţarea Ministerului Turismului şi privatizarea tuturor activelor acestei instituţii. Eşti de acord?
| 23.03.2011
Soluţie pentru turism
Un studiu realizat de World Economic Forum arată că turismul românesc ocupă ultimul loc între ţările din Uniunea Europeană. Spunesitu.ro propune o soluţie pentru dezvoltarea turismului: desfiinţarea Ministerului Turismului si privatizarea tuturor activelor acestei instituţii. Eşti de acord cu desfiinţarea Ministerului Turismului şi privatizarea activelor? Spune şi tu!
Oamenii implicaţi în turismul românesc se plâng că nu există comunicare şi suport din partea autorităţilor. De exemplu, Asociaţia Litoral - Delta Dunării contestă corectitudinea licitaţiilor de atribuire a plajelor, organizate de Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL) şi cer demisia directorului, Marian Mitrea.
"20 de ani de nepăsare înseamnă distrugerea turismului românesc. Încă 5 sau 10 ani de dispute politice ne şterg de pe harta turismului mondial definitiv(…) O parte din taxele şi impozitele pe care le plătesc operatorii privaţi trebuie să se întoarcă în investiţii şi în promovare a destinaţiei turistice în care ei activează”, au declarat reprezentanţii asociaţiei.
Câţi bani trec pe la MDRT: cam 685 milioane de euro Probabil nici una din performanţele de mai sus nu justifică banii pe care ministerul de resort îi cheltuie în fiecare an. Însă utilizând denumiri pompoase cum ar fi „Planul de Marketing Strategic şi Operaţional”, „Politica de Dezvoltare Regională”, „Amenajarea Teritoriului” sau „Dezvoltare Turistică”, MDRT reuşeşte să cheltuie, în acest an, cam 685 de milioane de EUR (2.83 miliarde RON)[i], sumă de altfel, apropiată cu cea de anul trecut(2,77 miliarde RON - )[ii].
Spunesitu.ro propune o soluţie: desfiinţarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Din punctul de vedere al economiştilor ce susţin piaţa liberă, cel mai bun lucru pe care statul poate să-l facă, în acest domeniu, este să dea banii oamenilor şi să nu mai intervină în acest sector. Cei care creează valoarea adăugată şi satisfac cu adevărat turiştii, sunt antreprenorii din domeniu. Aceştia au nevoie doar de un stimulent pentru a performa. Adică activităţile economice ale acestora să nu mai fie afectate de stat. Într-un sistem concurenţial liber, investitorii ar avea toate motivele să investească, pe baza unei viziuni durabile şi a informaţiilor ce vin din piaţă. Atunci când o persoană a câştigat o licitaţie publică doar pentru a gestiona o plajă sau un hotel, o interesează să-şi marcheze profitul pe termen scurt, nu să investească în acel spaţiu.
Privatizarea plajei Mării Negre. Astfel, ar fi stimulate investiţiile, competitivitatea şi calitatea din turismul romînesc, fără a se cheltui nici un leu de la bugetul de stat Stimulentele atrag investiţiile şi conservă locul respectiv doar atunci când forma de proprietate este privată. Pentru acest lucru, proprietatea publică trebuie eliminată. Există iluzia că statul poate oferi facilităţi sau gratuităţi pieţei. De fapt, nimic din ceea ce statul face nu este gratuit. Sunt tot bani plătiţi de către români, însă nu sunt bani plătiţi direct, ci indirect: taxe şi impozite ce nu fac decât să umfle preţurile suportate de către consumatorul final.
În aceasta direcţie, o măsură benefică economiei ar fi privatizarea plajei Mării Negre - proprietate publică a statului, aflată în administrarea Administraţiei Naţionale “Apele Române” (Direcţia Dobrogea Litoral).[iii] Astfel, ar fi stimulate investiţiile, competitivitatea şi calitatea din turismul romînesc, fără a se cheltui nici un leu de la bugetul de stat.
Acestea sunt motive pentru care unul din cele mai bune lucruri pentru turismul românesc ar fi desfiinţarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi privatizarea tuturor activelor acestui minister către investitorii din piaţă. Argumentul dublat de faptul că banii acestui minister ar servi cel mai bine oamenilor pe care îi muncesc, nu unui guvernant care îi risipeşte clientelar.
Esti de acord cu desfiinţarea MDRT şi privatizarea plajei? Spune şi tu! Comentarii
16
zarnescu valentin [ 13.06.2011 ]
ZARNESCU VALENTIN [ 28.03.2011 ]
Stimata Redactie, daca dorim dezv.turismului si sa aducem cat mai multi turisti straini,in viit. imediat,sa facem ce-au hot. greci-n ac.zile:reducerea, ori renuntarea la taxele de aeroport,cele care cresc pretul sejur.etc., foarte mult!??Cand putem reduce si noi taxele de aeroport,exagerate?????? V.Z.,Cal.;REDUCEREA,ORI ELIMINAREA TAX.-AEROPORT
NVN [ 26.03.2011 ]
Pe principiul cainii latra ursu merge... Noi suntem cainii care latram, iar guvernantii merg mai departe... Vezi doar cel mai recent caz, cel al lui Adrian Severin si avem acolo cea mai simpla demonstratie a nesimtirii ce-i domina pe guvernantii Romaniei. In principiu as fi de acord cu privatizarea activelor statului... Statul romana este atat incapabil, cat si incompetent in orice priveste economia de piata!!! Dar... si acesta este un mare DAR vazand cum se fac privatizarile in Romania, aceste active raomanesti oricum nu ajung la acei antreprenori care ar vrea sa dezvolte ceva, ci la cei care sustin campaniile electorale! Prin urmare... sincer nu conteaza daca se privatizeaza sau nu ceva in Romania, pentru ca pana nu e distrus total... nu ajunge pe mana cuiva competent!
Mihai [ 25.03.2011 ]
Voi cred ca va prefaceti ca nu intelegeti. IPOTEZA: Statul (nu stiu cum dar fie) vinde plaja, tot litoralul romaniei mai exact. Care imi poate si mie explica cu ce ajuta asta un hotel? care este diferenta intre a cumpara plaja si a lua dreptul de administrare? Hotelul sigur nu il poti extinde pe plaja din motive logice. Deci... in afara ca iti poti face cabane/ restaurante de vara nu ai ce sa faci pe ele decat sa pui umbrelute. Poate ma informeaza si pe mine cineva cat de placut o sa fie sa nu ai dreptul sa intri pe plaja pentru ca este privata... Cei care locuiesc in Constanta nu or sa mai aiba voie pe plaja decat daca isi iau camera la hotel? Ceea ce spuneti voi e o prostie... hai sa privatizam muntii data viitoare... Sa vedem dupa ce privatizam lucruri care nu pot fi privatizate cat de bine va mai plimbati voi prin tara. Sa vedeti ce bine e peste tot pe unde mergeti sa vedeti un semn cu acces interzis, proprietate privata, doar clientii au acces. Hai sa merg pe munte sa ma plimb.. ah stai nu am voie ca e privat muntele. Dar hai totusi sa vad ce mai fac animalele din padure... stai ca si ele au fost privatizate. NU POTI PRIVATIZA TOTUL! Fiti putin logici in ce afirmati. Ministerul desfiinteaza-l, inchide-l fa-i ce vrei. Plaja la fel ca muntele si animalele de pe munte nu le poti privatiza... Este proprietate comuna a natiunii, o poti da doar in administrarea cuiva care nu iti poate interzice sa mergi acolo.
bogdan [ 25.03.2011 ]
suunt de acord datorita faptului ca pana acum nu prea s-au chinuit prea mult sa faca ceva, probabil nici intr-un viitor apropiat nu o vor face.Atunci de ce sa nu incercam si altfel ?! |


















16







